Retroactive application of maximum public-sector salary equality and exclusion of judicially recognized rights from salary unification calculations

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti:

- sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 43/2016, prin raportare la art. 115 alin. (4), art. 115 alin. (6) din Constituţie, şi

a dispoziţiilor art. 31 alin. (11) - (14) din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost completat prin O.U.G. nr. 43/2016, prin raportare la art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 1 alin. (4) şi art. 126 alin. (1) din Constituţia României, republicată;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită ordine de salarizare, în aplicarea O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 347,10 RON;

- obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare, potrivit pct. 4 din prezenta cerere, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 347,10 RON) şi venitul efectiv plătit inclusiv ca efect al aplicării O.U.G. nr. 43/2016 (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 291,98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3527 din 6 octombrie 2017, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României ca rămasă fără obiect şi a respins, ca neîntemeiate, excepţia inadmisibilităţii şi excepţia tardivităţii formulării acţiunii.

Totodată, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită reclamanţilor ordine de salarizare prin care să se stabilească drepturile salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015 până la data de 01.12.2015, valoare care va fi majorată cu 10% potrivit Legii 293/2015 începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016.

De asemenea, a obligat pârâţii la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale dintre drepturile achitate acestora şi cele stabilite prin prezenta hotărâre şi prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 219/2017, începând cu data de 09.04.2017 până la data de 01.01.2017, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data scadenţei până la data plăţii efective.

Prin aceeaşi sentinţă, a respins cererea de stabilire şi de plată a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON majorată cu 10% pentru perioada 09.04.2015-01.12.2015 ca neîntemeiată, pentru această perioadă valoarea de referinţă fiind de 405 RON.

Prin încheierea din 10 noiembrie 2017, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţă, în sensul că diferenţele salariale vor fi acordate începând cu data de 09.04.2015.

3. Recursurile exercitate

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a susţinut, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a respins excepţiile invocate şi a admis acţiiunea, reclamanţii neavând nici un temei legal de a pretinde aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 de la 9.04.2015, în condiţiile în care această valoare de referinţă a fost folosită, deci era în plată, din data 1.10.2016, solicitând admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Tribunalul Bucureşti a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat, susţinând că, în calitate de ordonator terţiar de credite, nu are posibilitatea legală de a acorda drepturile băneşti în condiţiile stabilite de prima instanţă, în lipsa ordinelor emise de Ministerul Justiţiei care are calitatea de ordonator principal de credite.

Totodată, a arătat că Ministrul Justiţiei, în aplicarea Ordinelor nr. 4680/C/21.12.20' 6 şi nr. 219/C/2017, a emis Ordinul nr. 1490/C/24.05.2017, conform căruia judecătorii care beneficiau, în perioada 09.04.2015 - 31.07.2016, de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivel maxim.

În acelaşi ordin, respectiv în anexele acestuia, sunt menţionate şi drepturile salariale de care beneficiază judecătorii începând cu data de 01.08.2016, cu precizarea că plata diferenţelor rezultate din aplicarea ordinului se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei, cu excepţia drepturilor salariale datorate începând cu data de 01.01.2017, care se plătesc corespunzător celor menţionate în anexele ordinului.

A precizat că, la nivelul Tribunalului Bucureşti, s-a procedat la stabilirea drepturilor salariale pentru judecători, începând cu data de 01.08.2016 în funcţie de o valoare de referinţă sectorială de 347, RON, la care s-a adăugat procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv o valoare de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 01.10.2016.

Astfel, prin Ordinul nr. 219/C/01.02.2017, Ministerul Justiţiei a stabilit că judecătorii au o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, începând cu data de 01.10.2016.

În concluzie, a apreciat că în mod nelegal s-a admis cererea reclamantelor de acordare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, câtă vreme s-a decis la nivelul tuturor ordonatorilor de credite că nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare Justiţie, calculat în raport de o valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, este aplicabil de 01.10.2016, făcând trimitere şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând cu prioritate, conform art. 248 din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului Ministerului Justiţiei, Înalta Curte reţine că este întemeiată.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentul Tribunalul Bucureşti Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1.1. Cu privire la recursul pârâtului Ministerului Justiţiei. Regularitatea promovării căii de atac.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (…) e) semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic", iar, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii (...)".

În temeiul art. 196 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de chemare

în judecată care nu poartă semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă.

Aceste dispoziţii se corelează cu dispoziţiile generale în materia introducerii oricărui demers judiciar, inserate în art. 148 din C. proc. civ., în conformitate cu care orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să cuprindă, printre alte menţiuni esenţiale, şi semnătura.

Dispoziţiile art. 194 lit. f) din C. proc. civ. prevăd aceeaşi obligaţie.

Potrivit art. 268 alin. (1) din C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia.(...)."

Prin urmare, semnătura, având rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului semnat, trebuie să fie olografă şi nicidecum dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă.

În cauză, se constată că recurentul a depus la dosar cererea de recurs, purtând semnătura sa, dar în fotocopie (transmisă prin poştă, aflată la dosar), neidentificându-se astfel un exemplar original al respectivei cereri.

Deşi recurentul a fost citat cu menţiunea de a depune la dosar cererea de recurs semnată olograf în original, pentru termenul de judecată din 21.11.2019, acesta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei.

Lipsa semnăturii este un aspect prealabil peremptoriu de natură a determina neregularitatea învestirii instanţei, în consecinţă, nefiind îndeplinită această cerinţă de formă, devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin raportare la prevederile menţionate, referitoare la sancţiunea aplicată în cazul nesemnării cererii de chemare în judecată, se reţine şi faptul că, în şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data 29 ianuarie 2018, s-a stabilit următoarea soluţie de principiu: "În ipoteza în care o parte litigantă înaintează cererea (de recurs) exclusiv prin fax sau e-mail şi instanţa face demersuri pentru a obţine exemplarul purtând semnătura olografă, iar partea nu se conformează, sancţiunea aplicabilă este cea a anulării cererii (de recurs)".

2. Referitor la recursul formulat de pârâtul Tribunalul Bucureşti

Recurentele-reclamante au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită ordine de salarizare, în aplicarea O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 347,10 RON, şi obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea O.U.G. nr. 20/2016, prin plata diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 347,10 RON) şi venitul efectiv plătit inclusiv ca efect al aplicării O.U.G. nr. 43/2016 (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 291,98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Curtea de Apel Bucureşti a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită reclamanţilor ordine de salarizare prin care să se stabilească drepturile salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015 până la data de 01.12.2015, valoare care va fi majorată cu 10% potrivit Legii 293/2015 începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016.

De asemenea, a obligat pârâţii la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale dintre drepturile achitate acestora şi cele stabilite prin prezenta hotărâre şi prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 219/2017, începând cu data de 09.04.2017 până la data de 01.01.2017, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data scadenţei până la data plăţii efective, respingând cererea de stabilire şi de plată a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON majorată cu 10% pentru perioada 09.04.2015-01.12.2015 ca neîntemeiată.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Instanţa de control judiciar constată că nu poate primi criticile pârâtului, care, în esenţă, sunt centrate pe faptul că, în opinia părţii, în mod greşit s-a dispus acordarea indemnizaţiei solicitate în raport cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015, în condiţiile în care această valoare de referinţă este aplicabilă din data 01.10.2016, astfel cum s-a decis la nivelul tuturor ordonatorilor de credite.

Salarizarea personalului bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar ulterior, prin reglementări succesive, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea diferenţelor salariale rezultate în urma aplicării acestei legi, astfel cum a fost ea modificată prin legi anuale de salarizare.

În acest sens, au fost adoptate Legea nr. 71/2015 şi O.U.G nr. 20/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.

Din această perspectivă sunt relevante modificările aduse prin Legea nr. 71/2015, intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015, prin care a fost aprobată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări şi completări:

La articolul I, după alin. (5) s-a introdus un nou alineat, alin. (51), cu următorul cuprins:

"(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Sintagma "salarizat la acelaşi nivel" nu trebuie înţeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcţionari şi personal contractual salarizat la acelaşi nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noţiunii de "acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) şi (2) al aceluiaşi articol 1 din

O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenţionat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

În acelaşi sens a reţinut şi Curtea de apel, şi anume că prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie.

Această concluzie este susţinută nu numai de Raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (51) al art. a fost propus pentru clarificarea textului şi eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, dar şi de interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanţa supremă a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului 'plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Totodată, se reţine că potrivit art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul oficial nr. 434 din 9 iunie 2016, la O.U.G. nr. 57/2015 se introduce un nou articol, art. 31, cu următorul cuprins:

"(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad treaptă, gradaţie, vechime in funcţie sau in specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii (...)".

Ulterior, a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, publicată la data de 31.08.2016, în Monitorul oficial al României nr. 673 din 31 august 2016, prin care, la articolul 31 din Ordonanţă, după alin. (1) s-au a introdus patru noi alineate, alin. (11)-(14), prin care s-a urmărit să elimine din procesul de egalizare a indemnizaţiilor, raportarea la indemnizaţiile stabilite în baza legii, prin hotărâre judecătorească.

Însă, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale.

Prin această decizie, Curtea Constituţională a concluzionat în sensul că, efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Prin urmare, în mod corect prima instanţă a reţinut că salariul de bază/indemnizaţia de încadrare pentru reclamante trebuie stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, la nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaţionale justiţie, calculat în funcţie de o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, care urmează să fie majorată cu 10%, începând cu data de 1 decembrie 2015.

Cu privire la capătul accesoriu prin care s-a solicitat obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, de asemenea, se constată că soluţia primei instanţe este legală, aceasta impunându-se în vederea asigurării reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamanţi prin plata, pentru perioada de timp indicate în cererea de chemare în judecată a unor drepturi salariale într-un cuantum inferior celui cuvenit.

În privinţa dobânzilor este relevantă Decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Aşadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât şi posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuţie (dobânda şi indicele de inflaţie).

Prin urmare, criticile pârâtului sunt nefondate. soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va aplica sancţiunea prevăzută în mod expres de art. 486 alin. (3) raportat la art. 196 alin. (1) din C. proc. civ. şi va anula recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul formulate de pârâtul Tribunalul Bucureşti ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 3527 din 6 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul, formulat de pârâtul Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei nr. 3527 din 6 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 noiembrie 2019.