Service pension denial upheld: financial prosecutor tenure cannot satisfy exclusive external auditor eligibility.

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Casa Naţională de Pensii Publice Bucureşti, recunoaşterea dreptului la calitatea de «auditor public extern», în înţelesul prevăzut de art. 51 alin. (18) - prima parte, din Legea nr. 94/1992, modificată şi completată prin Legea nr. 7/2016, în vederea stabilirii pensiei de serviciu.

În consecinţă, a solicitat obligarea pârâtelor să modifice Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu conform prevederilor Legii nr. 94/1992, aprobate prin Ordinul comun nr. 285/138/12.04.2016, în sensul nominalizării funcţiei de procuror financiar ca funcţie cuprinsă în sintagma «auditor public extern».

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei Curtea de Conturi să elibereze adeverinţa - tip prevăzută de Norme, în vederea stabilirii pensiei de serviciu în baza Legii nr. 94/1992, şi obligarea pârâtelor, în solidar, la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu valoarea pensiei de serviciu de care a fost lipsit, reprezentând diferenţa dintre pensia de serviciu cuvenită şi cea încasată din sistemul public, calculată începând cu data depunerii plângerii prealabile până în luna următoare celei în care s-a înmânat adeverinţa-tip prevăzută de Norme.

Ulterior, reclamantul a modificat primul capăt de cerere, precizând faptul că solicită anularea alin. (3) şi (4) ale art. 1 din Norme, întrucât invocă nelegalitatea acestora ca urmare a încălcării normelor de competenţă privind emiterea actelor normative de interpretare, fiind vorba despre texte care reprezintă o depăşire a competenţei generale a autorităţilor, dar şi o adăugire nepermisă la lege.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 179 din 3 octombrie 2017, a respins acţiunea modificată formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ.

3.1. În dezvoltarea primului motiv de casare, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a susţinut că sentinţa atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive străine de natura cauzei.

A arătat că unicul motiv pentru care pârâtele au refuzat stabilirea pensiei de serviciu în baza Legii nr. 94/1992 a fost acela că procurorul financiar nu este inclus în sintagma de «auditor public extern».

În opinia recurentului, constituie motive străine cauzei următoarele:

- în acţiune, deşi a criticat exclusiv textul Normelor - susţinând că excluderea prin omisiune din textul alin. (3) sau (4) a procurorului financiar constituie o încălcare a textului şi spiritului alin. (18) al art. 51 al Legii nr. 94/1992, precum şi o discriminare faţă de restul personalului nominalizat primar prin Norme, specificând explicit că Legea este suficient de clară şi cuprinzătoare în sensul includerii procurorului financiar în sintagma de «auditor public extern», prima instanţă, în mod eronat, translează această critică asupra Legii, prezentând o motivare străină cauzei;

Prin urmare, motivarea primei instanţe, care face referire la faptul că art. 51 din Legea nr. 94/1992, modificată şi completată prin Legea nr. 7/2016, nu a creat o discriminare prin precizarea unor condiţii de acces la pensia de serviciu a persoanelor ce au îndeplinit funcţia de auditor public extern şi că rămâne la latitudinea legiuitorului de a aprecia modalitatea de redactare a unui act normativ, sub rezerva constituţionalităţii acestuia şi de a preciza condiţiile, în contextul criticii îndreptate exclusiv împotriva Normelor, este lipsită de obiect şi deci străină cauzei.

- trimiterile primei instanţe la practica Curţii Constituţionale referitoare la cuantumurile pensiilor aflate în plată şi la statutul consilierilor de conturi, ce reprezintă probleme de constituţionalitate a legii, necontestate;

- reţinerile legate de faptul că reclamantul ar fi invocat omisiunea legii, în condiţiile în care nu a invocat acest aspect, iar realitatea este alta decât cea reţinută de instanţă şi lipsită de relevanţă asupra condiţiilor prevăzute de alin. (18) al art. 51 din Legea nr. 94/1992;

- reţinerile în sensul că "modificarea normelor de aplicare a acestor texte legale, în acest context, ar fi o măsură nepermisă de adăugare la lege care ar contraveni art. 77 din Legea nr. 24/2000", care nu are nici o raţiune întrucât petitului 1 al acţiunii din "modificarea Normelor" a fost modificat în "anularea" parţială a acestora;

- motivarea primei instanţe în privinţa soluţiei asupra primului capăt de cerere privind anularea alin. (3) şi (4) ale art. 1 din Norme, motivare ce reprezintă rezultatul unei noi şi evidente confuzii între condiţiile legale de acces la calitatea de auditor public extern şi împrejurări legate de motive de discriminare între funcţii prestate în condiţii similare de lucru şi niveluri similare de salarizare.

În ceea ce priveşte capătul doi de cerere, constând în obligarea autorităţii la eliberarea adeverinţei-tip, recurentul a arătat că motivarea primei instanţe a soluţiei de respingere a acestei cereri înglobează în mod evident aceleaşi motive străine arătate la lit. a)-e).

În continuare, a susţinut că la motive străine cauzei se încadrează şi motivarea instanţei cu privire la soluţia asupra capătului trei de cerere referitor la plata despăgubirilor egale cu contravaloarea pensiei de serviciu de care ar fi fost lipsit, întrucât, aşa cum rezultă din cererea modificatoare, cât şi concluziile orale, dar şi scrise, a exclus din acţiune acest capăt de cerere.

O altă critică a recurentului vizează nemotivarea hotărârii atacate. A făcut trimitere la sediul materiei privind condiţiile de acces la calitatea de auditor public extern care îl constituie textul alin. (18) al art. 51 din Legea nr. 94/1992, modificată prin Legea nr. 7/2016, arătând că, deşi legea cere îndeplinirea numai a uneia din condiţiile de acces, procurorul financiar a îndeplinit atât "activităţi specifice Curţii de Conturi", cât şi exclusiv atribuţii legate strict de funcţia de control, adică mai mult decât "alte atribuţii".

Ca elemente care dovedesc că excluderea prin omisiune a procurorului financiar, de la nominalizarea funcţiilor care se includ în sintagma «auditor public extern», ca îndeplinind activităţi specifice şi/sau atribuţii legate strict de actul de control, este şi discriminatorie, a relevat statutul, rolul şi tratamentul similare cu cel al controlorului financiar - întocmai cum s-a procedat în expunerea de motive la Legea nr. 7/2016, iar nu suprapunerea sau confundarea cu acesta cum greşit a reţinut instanţa.

Potrivit recurentului, ignorând prevederile legii şi îndeplinirea condiţiilor legale de acces, prima instanţă a stabilit alte criterii de accesibilitate la calitatea de auditor public extern, în consecinţă, toate argumentele prezentate se referă numai la elemente străine acţiunii privind nelegalitatea Normelor în raport cu prevederile alin. (18) al art. 51 al Legii nr. 94/1992.

Prin urmare, în privinţa condiţiilor legale invocate în acţiune, "persoanele care efectuează activităţi specifice Curţii de Conturi, cele care îndeplinesc şi alte atribuţii legate strict de funcţia de control", prima instanţa nu a prezentat nici o motivare.

Recurentul a susţinut că hotărârea atacată este nemotivată şi din perspectiva activităţi specifice şi atribuţii legate strict, nefiind tratat niciunul dintre motivele de nelegalitate actualizate prin acţiunea modificată.

Astfel, a arătat că petitul principal al acţiunii modificate este anularea, pentru nelegalitate, a dispoziţiilor alin. (3) si (4) ale art. 1 al Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu conform prevederilor Legii nr. 94/1992, modificată şi completată prin Legea nr. 7/2016, aprobate prin Ordinul comun nr. 285/138/12.04.2016 emis de pârâte, iar în motivarea cererii a invocat încălcarea normelor de competenţă privind emiterea actelor normative de interpretare, în speţă art. 9 din C. civ. şi art. 69 şi 78 din Legea nr. 24/2000, în sensul că aceste texte constituie o veritabilă interpretare normativă a textului alin. (18) al art. 51 al Legii nr. 94/1992, interpretare care aparţine numai emitentului, dar şi o adăugare la lege, prin adăugarea la textul legii a propriei interpretări normative, ambele aspecte reprezentând o depăşire a competenţei generale a autorităţilor administrative şi a textului art. II al Legii nr. 7/2016.

În subsidiar, a invocat încălcarea alin. (18) al art. 51 al Legii nr. 94/1992, constând în nerespectarea criteriilor/condiţiilor de calificare/de identificare a persoanelor care se încadrează în calitatea de «auditor public extern», în sensul de excludere prin omisiune a procurorului financiar, deşi îndeplinea condiţiile: activităţi specifice si atribuţii legate strict.

3.2. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a susţinut că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 51 alin. (18) din Legea nr. 94/1992, în baza cărora a invocat dobândirea calităţii de «auditor public extern», şi a dispoziţiilor C. civ. şi Legii nr. 24/2000 vizând nelegalitatea Normelor.

În opinia recurentului, din motivarea primei instanţe, conţinând invocarea altor criterii de acces la calitatea de «auditor public extern» decât cele stabilite expres de lege, precum şi invocarea unor împrejurări de excludere neprevăzute de lege, ori prin referirea într-un enunţ general la modificarea Normelor, rezultă încălcarea prin ignorare în totalitate a dispoziţiilor şi spiritului legii, în mod esenţial a dispoziţiilor Legii nr. 94/1992, C. civ. şi Legii nr. 24/2000.

3.3. Un alt treilea motiv de recurs se referă la faptul că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, precum şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art.

7, 8,13 şi 14 din C. civ. şi a art. 51 alin. (3) şi (11) ale Legii nr. 94/1992, invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.,

Astfel, a arătat că prin motivarea din care rezultă că reclamantul nu îndeplineşte condiţia de a fi fost auditor public extern pe o durată de cel puţin 14 ani prevăzută de art. 51 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, atâta vreme cât acesta a îndeplinit funcţia de procuror financiar doar pe o durata de 6 ani, prima instanţă a încălcat atât regulile de procedură, cat şi normele de drept material.

A susţinut că în cursul judecaţii discuţiile pe fond s-au purtat în contradictoriu numai pe calitatea de «auditor public extern», nu a pus în discuţia pârtilor condiţia de a fi în funcţie la data pensionarii, ori durata minimă de 14 ani, prevăzută de art. 51 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, or, prin faptul că aceste aspecte nu au fost puse în discuţie conduce la concluzia că, în cauză, prima instanţă a încălcat principiile legalităţii, egalităţii, dreptului la apărare şi contradictorialităţii, lipsind părţile de posibilitatea de a-şi prezenta susţinerile şi apărările, respectiv de a propune şi administra probele impuse de natura cauzei.

O altă critică, privind aplicarea greşită a normelor de drept material, vizează conduita primei instanţe în forma sus-menţionată, care este lipsită de temei legal şi contrară atât normelor atât normelor de drept material, cât şi practicii Curţii de Conturi şi a Caselor teritoriale de pensii, sens în care a făcut trimitere la îndeplinirea condiţiei de pensionar pentru limita de vârstă la data apariţiei Legii nr. 7/2016 şi condiţia vechimii minime de cel puţin 4 ani în această calitate, fiind în concordanţă cu normele de drept material, respectiv dispoziţiile alin. (3) şi (11) ale art. 51 din Legea nr. 94/1992, precizând că în acelaşi sens dispune şi art. 2 din Norme.

Prin urmare nici Legea şi nici Normele nu conţin condiţiile reţinute de prima instanţă, astfel sunt aplicabile reglementările specifice cuprinse în alin. (11) şi alin. (3) ale art. 51 din Lege şi în art. 2 din Norme.

Aşa fiind, a susţinut că prima instanţă a aplicat greşit legea specială, reţinând în cauză o condiţie specifică magistraţilor care se bucură de inamovibilitate şi stabilitate, ceea ce nu există în cazul personalului Curţii de Conturi, tocmai de aceea legiuitorul a redus vechimea minimă la 4 ani, cu diminuarea proporţională a cuantumului pensiei.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost modificată, pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,7 şi 8 din C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în baza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

4. Apărarea intimatei-pârâte

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimată şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea alin. (3) şi (4) ale art. 1 din Normele aprobate prin Ordinul comun nr. 285/138/12.04.2016, emis de pârâte, şi obligarea pârâtei să îi elibereze adeverinţa - tip pentru stabilirea pensiei de serviciu, în acord cu art. 9 lit. c) al Norme.

Curtea de Apel Ploieşti a respins acţiunea modificată formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

1.1. În ceea ce priveşte motivul de casare încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că nu poate fi primit.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ.. încălcarea dreptului la apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurentul invocă faptul nu s-au pus în discuţie condiţiile prevăzute de art. 51 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, cu referire la condiţia de a fi în funcţie la data pensionarii şi la durata minimă de 14 ani, dezbaterile pe fond purtându-se în contradictoriu doar în ceea ce priveşte calitatea de «auditor public extern», apreciind astfel că s-au încălcat principiile legalităţii, egalităţii, dreptului la apărare şi contradictorialităţii întrucât părţile nu au avut posibilitatea de a-şi prezenta susţinerile şi apărările, respectiv de a propune şi administra probe.

Art. 7 din C. proc. civ. consacră principiul legalităţii, conform căruia, "procesul civil se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legii" - alin. (1), iar "judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părţilor din proces" - alin. (2).

Art. 8 din C. proc. civ. prevăde că "În procesul civil părţilor le este garantată exercitarea drepturilor procesuale, în mod egal şi fără discriminări".

Potrivit dispoziţiilor art. 13 din C. proc. civ.:

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Părţile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condiţiile legii.

(3) Părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului. Ele pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

(4) Instanţa poate dispune înfăţişarea în persoană a părţilor, chiar atunci când acestea sunt reprezentate."

Conform art. 14 din C. proc. civ.:

"(1) Instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Părţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea.

(3) Părţile au obligaţia de a expune situaţia de fapt la care se referă pretenţiile şi apărările lor în mod corect şi complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Părţile au obligaţia de a expune un punct de vedere propriu faţă de afirmaţiile părţii adverse cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză.

(4) Părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanţă din oficiu.

(5) Instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate.

(6) Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii."

Instanţa de control judiciar nu identifică o încălcare de către prima instanţă a principiilor legalităţii, egalităţii, dreptului la apărare şi contradictorialităţii, în cauză fiind respectate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil, respectiv cele referitoare la condiţiile stabilite şi impuse de lege cu privire la activitatea de judecată şi la raporturile dintre părţi şi instanţă.

Judecătorul fondului a analizat susţinerile şi apărările formulate pe parcursul procesului şi a încuviinţat probele solicitate de către părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 237 alin. (2) pct. 7 din C. proc. civ., toate părţile având posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept deduse judecăţii.

Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reproşa primei instanţe că ar fi încălcat principiile menţionate.

1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar consideră, de asemenea, că nu poate fi primit.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a făcut trimitere la considerentele

primei instanţe pe care le-a apreciat ca fiind străine cauzei, susţinând, totodată, că sentinţa atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi că realitatea este alta decât cea reţinută de judecătorul fondului.

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, aşa încât respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, hotărârea atacată conţine motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, au fost examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, motivarea fiind clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar.

De asemenea, instanţa a analizat în concret toate motivele de nelegalitate ale actului administrativ atacat, îndeplinindu-şi, prin considerentele sale punctuale şi concise, rolul bivalent de informare a reclamantului cu privire la motivele de înlăturare a criticilor de nelegalitate invocate şi de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.

Contrar susţinerilor recurentului, prima instanţă a explicitat aspectele analizate prin raportare la prevederileart. 51 alin. (18) din Legea nr. 94/1992, modificată prin Legea nr. 7/2016, în aplicarea căruia au fost elaboratele Normele atacate în prezenta cauză, aşa încât nu se poate susţine nemotivarea hotărârii recurate.

Prin urmare, judecătorul fondului a demonstrat analiza criticilor de nelegalitate invocate de reclamant, nemotivarea nefiind o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aşa cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa instanţei supreme.

Faptul că recurentul nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare invocat.

1.3. Motivul de casare încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., se referă la casarea unei hotărâri care poate fi cerută când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Înalta Curte observă că autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 şi următoarele din C. proc. civ., ca efect al hotărârii judecătoreşti, indicându-se hotărârile cărora li se ataşează autoritatea de lucru judecat, precum şi efectele lucrului judecat.

Or, recurentul-reclamant nu a precizat în niciun fel modalitatea în care, în cauză, ar fi fost încălcată autoritatea de lucru judecat, astfel că acest motiv de recurs a fost invocat formal, fără a fi argumentat.

1.4. Instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate şi criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În esenţă, recurentul susţine că prima instanţă a încălcat normele de drept material reprezentate de dispoziţiile art. 51 alin. (18) din Legea nr. 94/1992, aplicând greşit legea.

Potrivit art. 51 alin. (18) din Legea nr. 94/1992, " Prin sintagma «auditor public extern» se înţelege persoanele care efectuează activităţi specifice Curţii de Conturi, cele care îndeplinesc şi alte atribuţii legate strict de funcţia de control, cele care sunt asimilate auditorilor publici externi, precum şi persoanele care deţin funcţiile de conducere de director, director adjunct, şef serviciu/şef oficiu regional de audit şi şef birou din structurile de specialitate ale Curţii de Conturi şi ale Autorităţii de Audit."

În aplicarea prevederilor legale sus-menţionate au fost elaborate Normele aprobate prin Ordinul comun nr. 285/138/12.04.2016, a căror anulare se solicită.

Alineatul 3 al art. 1 din Norme stabileşte că prin sintagma persoane care efectuează activităţi specifice Curţii de Conturi se înţelege: auditorii publici externi ce efectuează acţiuni de control/audit precum şi controlorii financiari care au activat în Curtea de Conturi până la data de 27 octombrie 2008.

Alineatul 4 al art. 1 din Norme defineşte sintagma persoanele care îndeplinesc şi alte atribuţii legate strict de funcţia de control, cele care sunt asimilate auditorilor publici externi: consilierul juridic, specialistul în informatică, precum şi personalul de specialitate cu studii superioare încadrat în funcţia de consilier la cabinetele consilierilor de conturi, precum şi funcţiile de consilier şi director de cabinet la cabinetele preşedintelui şi vicepreşedinţilor Curţii de Conturi, respectiv ai Autorităţii de Audit.

Recurentul-reclamant a exercitat funcţia de procuror financiar în cadrul Curţii de Conturi, în perioada 8.12.1993 - 8.12.1998, considerând că, pe respectiva perioadă, a îndeplinit calitatea de auditor public extern, aşa cum este definită de art. 51 alin. (18) din Legea nr. 94/1992, ceea ce, alături de celelalte condiţii prevăzute de actul normativ menţionat pe care le îndeplineşte, îi dă dreptul de a pretinde pensia de serviciu, deşi dispoziţiile legale invocate, în textul art. 51, omit funcţia de procuror financiar ca având calitatea de "auditor public extern", ceea ce ar fi condus la refuzul nejustificat al autorităţii de a-i elibera adeverinţa - tip prevăzută de art. 9 lit. c) din Normele aprobate prin Ordinul comun nr. 285/12.04.2016, pentru stabilirea pensiei de serviciu.

Potrivit recurentului, normele atacate au inclus în sintagma "auditor public extern" întregul personal de specialitate care a activat sau activează în cadrul Curţii de Conturi, cu excepţia procurorilor şi a judecătorilor financiari, aceştia fiind excluşi în mod nejustificat prin omisiune, deşi acestea ar fi trebuit să se aplice întocmai atribuţiilor exercitate de fiecare categorie profesională în parte, fără omisiune şi fără discriminare, în condiţiile în care activitatea procurorului financiar este specifică Curţii de Conturi, prin reglementare, denumire, statut, atribuţii şi locul de exercitare.

Din această perspectivă, sunt relevante prevederile Legii nr. 217/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, care la art. 111 alin. (2) precizează că persoanele care au îndeplinit funcţia de controlor financiar sau auditor public extern pe o durată de cel puţin 14 ani în cadrul Curţii de Conturi, beneficiază la data pensionării de pensie de serviciu, prevederi reluate ulterior prin Legea nr. 7/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992, prin care a fost reintrodusă pensia de serviciu.

Se observă că art. 51 din Legea nr. 94/1992, modificată şi completată prin Legea nr. 7/2016, a prevăzut condiţiile de acces la pensia de serviciu a persoanelor ce au îndeplinit funcţia de auditor public extern în cadrul Curţii de Conturi, drept recunoscut, de altfel, şi altor categorii de salariaţi în alte domenii unde, de asemenea, sunt prevăzute, în mod limitativ şi restrictiv, anumite condiţii de acordare a acestei pensii, legate de vechimea minimă în funcţia respectivă, o anumită calitate sau ocuparea unui anumit post sau apartenenţă la o anumită categorie profesională, ceea ce nu se poate considera că, prin instituirea unor condiţii, s-ar crea vreo discriminare.

Cât priveşte modalitatea de redactare a actului normativ, în mod corect a reţinut prima instanţă că aceasta rămâne la latitudinea legiuitorului, sub rezerva constituţionalităţii acestuia şi de a preciza condiţiile în care se beneficiază de pensie de serviciu în funcţie de perioada efectuată în cadrul Curţii de Conturi, chiar dacă condiţiile anterioare de acces la pensia de serviciu erau altele decât cele reglementate de Legea nr. 7/2016.

Aşadar, din analiza art. 51 din Legea nr. 94/1992, modificată şi completată prin Legea nr. 7/2016, rezultă fără îndoială că sunt stabilite, expres şi limitativ categoriile profesionale şi funcţiile care sunt incluse în sintagma "auditor public extern".

Totodată, dispoziţiile Legii nr. 7/2016 nu se aplică persoanelor care, la data îndeplinirii condiţiilor standard de pensionare prevăzute de legislaţia privind sistemul public de pensii, au altă ocupaţie decât funcţia de auditor public extern la Curtea de Conturi.

Or, beneficiază de pensia de serviciu doar persoanele care îndeplinesc condiţiile de vechime în specialitate, prevăzute de art. 51 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, respectiv condiţia de a fi fost auditor public extern pe o durată de cel puţin 14 ani, exigenţă pe care recurentul nu o îndeplineşte, acesta a îndeplinit funcţia de procuror financiar doar pe o durată de 6 ani, cum corect a sesizat şi prima instanţă.

De asemenea, se reţine că recurentul a fost salariat în baza dispoziţiilor Legii nr. 52/1991, Legii nr. 154/1998 şi O.U.G. nr. 177/2002, fiind asimilat magistraţilor, exercitând, aşa cum s-a arătat, funcţia de procuror financiar, ale cărei atribuţii sunt individualizate în dispoziţiile art. 97 - 103 din Legea nr. 94/1994, iar numirea în această funcţie se realiza pentru o perioadă de 6 ani, conform dispoziţiilor art. 109 alin. (1) din Legea 94/1992.

Aşadar, activitatea procurorilor financiari nu se suprapune şi nu se confundă cu aceea de consilier financiar, fiind concretizată îndeosebi în obligaţia de a sesiza organele de urmărire penală în legătură cu faptele cu caracter infracţional, rezultate din actele de control cu care au fost sesizaţi.

Distincţia între cele două categorii profesionale fiind prevăzută şi în conţinutul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, prin care s-a asimilat perioada desfăşurată în calitate de procuror financiar vechimii necesare pentru obţinerea pensiei de serviciu, prevăzută de art. 82 din Legea nr. 303/2004, în timp ce salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curţii de Conturi a fost reglementată în conţinutul unor acte normative diferite.

Prin urmare, rezultă cu evidenţă că statutul şi salarizarea celor două categorii de personal din cadrul Curţii de Conturi (procurori financiari şi controlori financiari) au fost concepute şi reglementate diferit, aşa încât nici funcţia de procuror financiar nu poate fi asimilată sintagmei de "auditor public extern".

Instanţa de control judiciar reţine că recurentul a susţinut că motivul de anulare invocat îl constituie nerespectarea dispoziţiilor art. 9 din C. civ. şi art. 69 şi 78 din Legea nr. 24/2000, în sensul că aceste texte constituie o veritabilă interpretare normativă

a textului alin. (18) al art. 51 al Legii nr. 94/1992 şi o depăşire a competenţei generale, dar şi o adăugire nepermisă la lege.

Potrivit art. 78 din legea 24/2000, ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora.

În temeiul art. 69 din Legea 24/2000, intervenţiile legislative pentru clarificarea sensului unor norme legale se realizează printr-un act normativ interpretativ de acelaşi nivel cu actul vizat prin dispoziţii interpretative cuprinse într-un nou act normativ sau prin modificarea dispoziţiei al cărui sens trebuie clarificat (alin. (1), iar interpretarea legală intervenită potrivit alin. (1) poate confirma sau după caz infirma ori modifica interpretările judiciare, arbitrale sau administrative, adoptate până la acea dată, cu respectarea drepturilor câştigate (alin. (2).

Conform art. II din Legea nr. 7/2016, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu se aprobă prin ordin comun al preşedintelui Curţii de Conturi şi al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice.

Prin acest ordin se definesc sintagmele persoane care efectuează activităţi specifice Curţii de Conturi şi persoanele care îndeplinesc şi alte atribuţii legate strict de funcţia de control, cele care sunt asimilate auditorilor publici externi menţionate în art. 51 alin. (18) din legea 94/1992, modificată prin Legea nr. 7/2016.

Instanţa de control judiciar reţine că, într-adevăr, prin aceste norme se realizează o enumerare a acestor persoane, interpretându-se o lege printr-un act normativ inferior, însă se solicită anularea actului doar din perspectiva faptului că, din această enumerare, a fost omisă funcţia de procuror financiar.

În cauză, se critică nerespectarea dispoziţiilor art. 69 şi 78 din Legea 24/2000 însă numai în ceea ce priveşte omisiunea emitenţilor ordinului de a include şi categoria judecătorilor şi procurorilor financiari, aşa încât că nu se impune anularea actului.

În plus, autoritatea intimată şi-a întemeiat refuzul nejustificat de a elibera adeverinţa tip solicitată pe dispoziţiile art. 51 alin. (18) din Legea 94/1994 şi nu pe dispoziţiile Ordinul comun nr. 285/138/12.04.2016, astfel cum rezultă din apărările formulate în cauză.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 179 din 3 octombrie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 noiembrie 2019.