Taxpayer’s appeal partially upheld: packaging recovery levy annulled for 2008 rate error, rest affirmed.

Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, anularea:

- Deciziei nr. 9/03.03.2014 emise în soluţionarea contestaţiei administrative;

- Deciziei de impunere nr. x privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecţia fiscală, înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. x/11.12.2013;

- creanţei fiscale stabilite în sarcina acesteia, în cuantum de 1.650.643 RON reprezentând:

- 1.065.324,00 RON - creanţă fiscală principal;

- 425.520,81 RON - dobânzi de întârziere;

- 159.789,60 RON - penalităţi de întârziere.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 60 din 7 iunie 2016, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A. S.A., care a solicitat casarea acesteia şi, în principal, admiterea acţiunii, anularea actelor administrative atacate şi exonerarea de la plata sumei de 1.650.643 RON, iar, în subsidiar, admiterea, în parte, a acţiunii, conform opiniei exprimate de expertul desemnat în cauză prin răspunsul la obiecţiuni, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că sentinţa atacată cuprinde considerente străine de natura cauzei, adesea contradictorii şi este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestor motive de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

3.1. În mod greşit, prima instanţă a concluzionat în sensul că argumentele prezentate de reclamantă în sprijinul opiniei că actul administrativ contestat nu este motivat sunt neîntemeiate. În concret, chiar dacă instanţa a reţinut că autoritatea emitentă are obligaţia de a motiva actul administrativ, astfel încât destinatarii unei decizii administrative să-i cunoască şi să-i evalueze temeiurile de fapt şi de drept, totuşi, a apreciat că, în speţă, reclamanta nu justifică nicio vătămare câtă vreme există Ordinul MMSC nr. 1356/2013 care stabileşte conţinutul tip al modelelor şi formularelor utilizate în activitatea de inspecţie fiscală. Această concluzie nu poate fi primită câtă vreme scopul motivării actului administrativ este, pe de o parte, asigurarea transparenţei procedurilor administrative în relaţia cu cetăţenii, iar, pe de altă parte, exercitarea controlului de legalitate de către instanţa de contencios administrativ.

3.2. În mod eronat, judecătorul fondului a considerat că motivul de nelegalitate referitor la aplicarea retroactivă a O.G. nr. 25/2008, de modificare a contribuţiei prevăzute de O.U.G. nr. 196/2005, este neîntemeiat, în contextul în care obligaţia de plată a contribuţiei la Fondul pentru Mediu ia naştere numai dacă nu se respectă obiectivele de valorificare pentru întreg anul anterior. Argumentul nu poate fi reţinut, întrucât, pentru intervalul 01.01.2008 - 31.12.2008, la stabilirea creanţei fiscale s-a avut în vedere contribuţia prevăzută de O.U.G. nr. 196/2005, modificată prin O.G. nr. 25/2008 (2 RON/kg), deşi actul modificator a fost publicat în Monitorul Oficial al României la data de 29.08.2008. Cu alte cuvinte, prevederile O.G. nr. 25/2008 se aplică retroactiv pentru întreaga perioadă 01.01.2008 - 28.08.2008 (când taxa era de doar 1 leu/kg). Soluţia instanţei contravine atât principiului neretroactivităţii legii cât şi principiului certitudinii impunerii. Pe acest aspect, expertul desemnat în cauză a menţionat faptul că, la nivelul anului 2008, există o diferenţă de 65.364 RON.

3.3. În mod nejustificat, prima instanţă a respins critica referitoare la stabilirea creanţei fiscale pentru perioada 23.07.2010 - 31.12.2012 prin aplicarea retroactivă a dispoziţiilor O.U.G. nr. 196/2005, modificate prin Legea nr. 167/2010 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2010. Este lovit de nulitate actul administrativ care stabileşte o creanţă fiscală în temeiul unei dispoziţii legale care nu era în vigoare la naşterea bazei impozabile. Soluţia instanţei încalcă flagrant prevederile exprese ale art. II lit. a) din Legea nr. 167/2010, care dispun că dispoziţiile legii fiscale vechi (O.U.G. nr. 196/2005, astfel cum acestea au fost modificate prin O.G. nr. 25/2008) vor rămâne în vigoare până la data de 31.12.2010, doar de la această dată aplicându-se prevederile modificatoare ale Legii nr. 167/2010 privind aprobarea O.G. nr. 15/2010. Nu numai că instanţa a aplicat greşit legea, dar motivarea hotărârii denotă existenţa unor contradicţii între considerente.

3.4. Instanţa de fond a respins în mod vădit neîntemeiat critica referitoare la faptul că inspectorii autorităţii intimate nu au luat în considerare cantităţile de ambalaje predate de societate în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare. Astfel, instanţa a înlăturat toate probele de la dosar care atestau faptul că societatea a predat cantităţi importante de ambalaje unor reciclatori autorizaţi, întrucât nu conţineau sintagma stereotip "încredinţarea s-a realizat în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare", fără, însă, să indice temeiul legal avut în vedere pentru aplicarea acestei sancţiuni. Pentru aceleaşi considerente lipsite de temei legal, instanţa a înlăturat concluziile expertizei de specialitate întocmite în cauză. Prin analiza superficială a întregii situaţii juridice, instanţa a încălcat dreptul părţii la un proces echitabil, pronunţând o hotărâre lipsită de temei legal.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimata Administraţia Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele prezentate la dosar.

4.2. Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, precum şi concluzii scrise .

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Aşa cum s-a precizat la pct. 1 al prezentei decizii, recurenta-reclamantă A. S.A. a investit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect anularea:

- Deciziei de impunere nr. x/11.12.2013 privind obligaţii fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecţia fiscală;

- Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 9/03.03.2014.

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

Societatea reclamantă a fost controlată, în baza avizului de inspecţie fiscală nr. x/13.05.2013, având ca obiective verificarea modului de calcul, constituire şi virare a obligaţiilor la Fondul pentru Mediu pentru perioada 01.01.2008 - 31.12.2012. În urma controlului, s-au constatat următoarele aspecte:

- în perioada ianuarie 2008 - decembrie 2012, societatea a introdus pe piaţa naţională, prin import sau achiziţii intracomunitare, diverse bunuri ambalate, respectiv: cazane, boilere, şeminee, radiatoare, faianţă, gresie, lavoare, accesorii, etc;

- bunurile menţionate anterior au fost introduse pe piaţa naţională având ca ambalaje: cutii din carton individuale sau colective, folii din material plastic, paleţi sau suporţi din lemn, ca ambalaj de transport;

- la data începerii inspecţiei fiscale, societatea nu avea evidenţa cantităţilor de ambalaje introduse pe piaţa naţională şi, implicit, evidenţa cantităţilor de deşeuri generate pentru perioada controlată;

- reclamanta nu a depus declaraţiile privind obligaţiile de plată la Fondul pentru Mediu aferente perioadei controlate şi nu a achitat nicio obligaţie;

- în ceea ce priveşte valorificarea deşeurilor de ambalaje, s-a constatat faptul că societatea a predat deşeuri de hârtie-carton şi plastic către:

* S.C. B. S.R.L., C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. Soma S.R.L. şi LI. G.; nu au fost puse la dispoziţia organelor de control contractele încheiate cu aceşti agenţi economici şi nici alte documente justificative pentru deşeurile predate;

* S.C. H. S.A., S.C. I. S.R.L., S.C. Planta Carpatica S.R.L., S.C. J. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L.; nu au fost puse la dispoziţia organelor de control şi alte documente justificative pentru deşeurile predate;

- reclamanta a predat deşeuri de ambalaje din lemn către:

* S.C. L. S.R.L., pe bază de formulare de încărcare descărcare, în anul 2012. Între cei 2 agenţi economici există un contract de prestări servicii. Pentru aceste cantităţi predate, societatea M. S.A. a eliberat o declaraţie în care se menţionează că deşeurile din lemn preluate de la A. S.A., prin S.C. L. S.R.L., au fost reciclate prin măcinare şi presare, obţinându-se peleţi. În declaraţie se menţionează că deşeurile nu au fost contractate cu niciunul dintre agenţii economici autorizaţi pentru preluarea responsabilităţii îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare;

* salariaţi, pe bază de facturi fiscale, ca lemn de foc. Totodată, reclamanta a valorificat, prin incinerare cu recuperare de energie, deşeuri din ambalaje din lemn şi în regim propriu, pentru încălzirea unor puncte de lucru ale societăţii.

Constatările inspecţiei fiscale au fost consemnate în Raportul de inspecţie fiscală nr. x/11.12.2013, în baza căruia a fost întocmită Decizia de impunere nr. x/11.12.2013 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu, prin care s-a stabilit în sarcina societăţii obligaţii suplimentare în cuantum total de 1.650.643,00 RON, sumă compusă din:

- contribuţie datorată: 1.065.324,00 RON;

- dobânzi (majorări de întârziere) datorate: 425.521,00 RON;

- penalităţi de întârziere datorate: 159.798,00 RON.

Împotriva Deciziei de impunere nr. x/11.12.2013, societatea a formulat contestaţia administrativă înregistrată la AFM cu nr. 20140/21.01.2014, care a fost soluţionată prin Decizia AFM nr. 9/647/DGEF/03.03.2014, în sensul respingerii sale, ca neîntemeiată.

Reevaluând materialul probator administrat în cauză pentru a răspunde punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

5.1. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prima instanţă a precizat în mod expres faptul că înlătură concluziile expertizei contabile, în raport de dispoziţiile legale pe care le consideră incidente în speţă şi de înscrisurile existente la dosar. De altfel, expertiza contabilă a avut rolul de a prezenta instanţei opinia de specialitate asupra documentaţiei contabile existente în cauză. Însă, aprecierea probelor se face în baza raţionamentului judecătorului, care, prin corelarea cu celelalte probe administrate şi analizarea acestora prin raportare la cadrul legal aplicabil, poate înlătura motivat concluziile expertizei.

De asemenea, Înalta Curte constată faptul că în cadrul sentinţei atacate nu se regăsesc considerente contradictorii.

În consecinţă, nu este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

5.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

5.2.1. Critica referitoare la nemotivarea deciziei de impunere este nefondată.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, un act administrativ este motivat atunci când el enunţă motivele de fapt şi de drept pentru care autorul său în consideră justificat.

Motivarea reprezintă o condiţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ. Altfel spus, motivarea este o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului. Aşadar, motivarea este o formalitate substanţială a cărei absenţă sau insuficienţă antrenează invaliditatea actului.

Motivarea urmăreşte o dublă finalitate: îndeplineşte o funcţie de transparenţă a procedurilor administrative în profitul cetăţenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat şi permite autorităţii judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia. Din această cauză, motivarea trebuie să expună într-un mod clar şi neechivoc raţionamentele instituţiei care a emis actul. De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.

O motivare insuficientă sau greşită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.

Art. 43 din Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (în vigoare în perioada de referinţă), care reglementează conţinutul şi motivarea actului administrativ fiscal, prevede, la alin. (1) şi (2), următoarele:

"(1) Actul administrativ fiscal se emite numai în formă scrisă.

(2) Actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente:

a) denumirea organului fiscal emitent;

b) data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele;

c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz;

d) obiectul actului administrativ fiscal;

e) motivele de fapt;

f) temeiul de drept;

g) numele şi semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;

h) ştampila organului fiscal emitent;

i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care se depune contestaţia;

j) menţiuni privind audierea contribuabilului."

Conform art. 87 Codul de procedură fiscală, "Decizia de impunere trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 43. Decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 Codul de procedură fiscală, şi categoria de impozit, taxă, contribuţie sau altă sumă datorată bugetului general consolidat, baza de impunere, precum şi cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă."

Înalta Curte constată că Decizia de impunere dedusă judecăţii cuprinde toate elementele cerute de dispoziţiile art. 43 Codul de procedură fiscalălă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, în cuprinsul deciziei, se menţionează în mod expres faptul că obligaţiile suplimentare la Fondul pentru Mediu au fost constatate în cadrul Raportului de inspecţie fiscală nr. x/11.12.2013, care se anexează deciziei. În mod evident, nu era necesar să se procedeze la prezentarea în detaliu a aspectelor reţinute în raportul de inspecţie fiscală, fiind suficientă doar trimiterea făcută la concluziile acestuia. De asemenea, în cuprinsul deciziei au fost menţionate temeiurile de drept avute în vedere de emitentul său pentru calcularea contribuţiei la Fondul pentru Mediu.

Pe subiectul analizat, prezintă relevanţă şi dispoziţiile art. 228 alin. (4) Codul de procedură fiscalălă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora: "Formularele necesare şi instrucţiunile de utilizare a acestora, privind realizarea creanţelor bugetului general consolidat administrate de alte organe, se aprobă prin ordin al ministrului de resort sau al conducătorului instituţiei publice, după caz."

În conformitate cu dispoziţiile textului normativ anterior citat, modelul deciziei de impunere cu privire la obligaţiile datorate la Fondul pentru Mediu a fost aprobat prin Ordinul MMSC nr. 1356/2013, respectiv anexele nr. 9a, 9b şi 9c la Ordin.

Este de observat faptul că ordinul în discuţie face trimitere în mod expres la raportul de inspecţie fiscală în cuprinsul căruia sunt consemnate constatările echipei de control şi sunt expuse în mod detaliat temeiurile de fapt şi de drept care fundamentează stabilirea creanţei la Fondul pentru Mediu.

De altfel, în cauză nu s-a contestat faptul că raportul de inspecţie fiscală a fost comunicat recurentei odată cu decizia de impunere dedusă judecăţii.

5.2.2. Critica referitoare la obligaţiile de plată la Fondul pentru Mediu aferente perioadei 01.01.2008 - 31.12.2012 stabilite în sarcina recurentei este parţial fondată.

Cu titlu prealabil, instanţa de control judiciar apreciază că se impune prezentarea cadrului normativ aplicabil în perioada de referinţă. (sn)

Art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, menţionează că se constituie venit la Fondul pentru Mediu o taxă de 1 leu (ron)/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piaţa naţională de către producătorii şi importatorii de bunuri ambalate şi ambalaje de desfacere.

La art. 10 alin. (2) din acelaşi act normativ se menţionează că taxele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d): "se plătesc numai în cazul neîndeplinirii obiectivului de valorificare a deşeurilor de ambalaje (…), plata făcându-se pe diferenţa dintre obiectivul anual şi obiectivul realizat efectiv de către operatorii economici responsabili."

În art. 11 alin. (2) din aceeaşi reglementare se arată că: "sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) - (…) se declară şi se plătesc anual de către persoanele juridice care desfăşoară respectivele activităţi, până la data de 25 ianuarie a anului următor."

Pe perioada 01.09.2008 - 31.12.2008, este de reţinut faptul că O.U.G. nr. 196/2005 a fost modificată prin O.G. nr. 25/2008 privind Fondul pentru Mediu (publicată în Monitorul Oficial al României din 29.08.2008). Articolul unic, alin. (7) pct. d) din O.G. nr. 25/2008 prevede că art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 se modifică astfel: "o contribuţie de 2 RON/kg, datorată de operatorii economici responsabili, pentru diferenţa dintre obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje prevăzute în legislaţia în vigoare şi cantităţile efectiv valorificate sau incinerate cu recuperarea de energie."

Prin Legea nr. 179/2010 a fost respinsă O.G. nr. 25/2008 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu

O.G. nr. 25/2008 a produs efecte până în data de 31.12.2010, conform dispoziţiilor art. II din Legea nr. 167/2010, privind aprobarea O.U.G. nr. 15/2010 pentru modificarea art. 13 alin. (2) din O.U.G. nr. 196/2005 (în vigoare de la 23 iulie 2010).

Pentru perioada 24.12.2010 - 31.12.2012, prezintă relevanţă O.U.G. nr. 115/2010 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 862 din 22 decembrie 2010). La art. 1 pct. 1 se precizează faptul că art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 se modifică şi va avea următorul cuprins: "o contribuţie de 2 RON/kg, datorată de către operatorii economici care introduc pe piaţa naţională ambalaje de desfacere şi bunuri ambalate, pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi de valorificare prin reciclare prevăzute în anexa nr. 3 şi cantităţile de deşeuri de ambalaje efectiv valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi valorificate prin reciclare."

În baza art. 32 alin. (1) al Ordinului nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru Mediu, taxa prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, se plăteşte anual numai în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje în conformitate cu prevederile H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje.

La alin. (2) al articolului anterior enunţat se precizează faptul că cantitatea de deşeuri de ambalaje care trebuie valorificată pentru îndeplinirea obiectivului de valorificare se realizează prin trei componente nominalizate în cuprinsul acestuia.

La alin. (3) şi (4) ale aceluiaşi articol se arată că obiectivul anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje în conformitate cu prevederile H.G. nr. 621/2005 se consideră îndeplinit numai dacă se realizează fiecare dintre componentele menţionate la alin. (2); taxa prevăzută la alin. (1) se plăteşte pe diferenţa dintre obiectivul anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje şi obiectivul efectiv realizat de operatorii economici responsabili.

În raport de prevederile normative anterior citate şi de concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, rezultă faptul că, pentru perioada 01.01.2008 - 31.08.2008, taxa la Fondul pentru Mediu era de 1 leu (ron)/kg, iar recurenta datora suma de 65.361 RON. Pentru perioada 01.09.2008 - 31.12.2008, taxa la Fondul pentru Mediu era de 2 RON (ron)/kg, iar recurenta datora suma de 50.830 RON. Ca atare, se constată că există diferenţă între creanţa fiscală principală datorată de recurentă şi creanţa fiscală stabilită de intimata Administraţia Fondului pentru Mediu, pe anul 2008, în sensul că aceasta din urmă a stabilit o taxă mai mare cu 65.364 RON.

Pentru anul 2009, taxa la Fondul pentru Mediu datorată de recurentă este de 163.272 RON.

Pentru perioada 01.01.2010 - 21.10.2010, taxa la Fondul pentru Mediu era de 2 RON (ron)/kg, iar recurenta datora suma de 217.196 RON.

Pentru perioada 22.10.2010 - 23.12.2010, taxa la Fondul pentru Mediu era de 1 leu (ron)/kg, iar recurenta datora suma de 16.927 RON.

Pentru perioada 24.12.2010 - 31.12.2012, taxa la Fondul pentru Mediu datorată de recurentă este de 469.450 RON.

Critica recurentei în sensul că nu au fost luate în considerare cantităţile de ambalaje predate de societate în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare este nefondată.

Pe acest aspect, instanţa de control judiciar reţine faptul că recurenta, în calitate de operator economic care introduce pe piaţa naţională bunuri ambalate, a optat pentru îndeplinirea în mod individual a obiectivelor anuale de valorificare a deşeurilor de ambalaje.

Conform art. 33 din Ordinul Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr. 578/2006:

(1) Obiectivul anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje se realizează în mod individual, conform prevederilor art. 16 alin. (2) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005, prin: a) valorificarea de către operatorii economici responsabili a deşeurilor de ambalaje generate şi a propriilor ambalaje preluate/colectate de pe piaţă; b) încredinţarea de către operatorii economici responsabili a deşeurilor de ambalaje generate şi a propriilor ambalaje preluate/colectate de pe piaţă, în baza unui contract, unui operator economic valorificator.

(2) Operatorii economici responsabili trebuie să facă dovada preluării/colectării de pe piaţă a propriilor ambalaje.

(3) Operatorii economici responsabili care au optat pentru realizarea obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje în mod individual trebuie să dovedească realizarea acestuia prin documente justificative din care să rezulte: a) situaţia privind deşeurile de ambalaje generate şi a propriilor ambalaje preluate/colectate de pe piaţa naţională pe tip de material; b) situaţia privind valorificarea deşeurilor de ambalaje/contractul încheiat cu un operator economic valorificator, în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje; c) situaţia eliberată de către operatorul economic valorificator, prin care să se evidenţieze distinct cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate, pe tip de material, dintre cele preluate de la operatorii economici responsabili, precum şi metoda de valorificare.

(4) Operatorii economici responsabili sunt obligaţi să menţioneze în documentele de însoţire a deşeurilor de ambalaje dacă încredinţarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje."

Începând cu anul 2011, în baza prevederilor art. 24 din Ordinul nr. 1032/2011 privind modificarea Ordinului Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu:

"(1) Operatorii economici responsabili care realizează obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje în mod individual, conform prevederilor art. 16 alin. (2) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să deţină situaţii, întocmite în baza documentelor justificative contabile şi extracontabile, pentru:

a) cantităţile de ambalaje/deşeuri de ambalaje proprii produse/preluate/colectate de pe piaţa naţională;

b) cantităţile de deşeuri de ambalaje proprii valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie prin mijloace proprii;

c) cantităţile de deşeuri de ambalaje proprii încredinţate, în baza unui contract, unui operator economic valorificator sau unui operator economic care deţine o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie;

d) cantităţile de deşeuri de ambalaje proprii din lemn încredinţate persoanelor fizice drept combustibil alternativ la lemnele pentru foc;

e) trasabilitatea deşeurilor de ambalaje proprii, pe tip de material, de la producătorul de deşeuri până la operatorul economic valorificator sau la operatorul economic/persoana fizică ce deţine o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie."

Relevante sunt şi dispoziţiile art. 27 din acelaşi Ordin, conform cărora:

"(1) Operatorii economici responsabili prevăzuţi la art. 23 şi operatorii economici care colectează deşeuri de ambalaje pentru operatorii economici autorizaţi potrivit prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi să menţioneze în contracte şi în documentele contabile de însoţire a deşeurilor de ambalaje dacă încredinţarea se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje.

(2) În lipsa menţiunii prevăzute la alin. (1), cantităţile respective nu sunt considerate ca fiind justificate şi nu se iau în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje."

Din analiza dispoziţiilor normative anterior citate rezultă în mod indubitabil faptul că recurenta avea obligaţia de a face dovada îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare a deşeurilor prin documente justificative contabile şi extracontabile.

Înalta Curte nu va avea în vedere operaţiunile de valorificare a deşeurilor prezentate de expertul contabil în răspunsul la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, deoarece recurenta nu a probat îndeplinirea cerinţelor impuse de Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru Mediu, aprobată prin Ordinul Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr. 578/2006.

În concret, din studiul documentaţiei existente la dosar, se observă faptul că este corectă concluzia autorităţii pentru mediu, însuşită de prima instanţă, în sensul că în documentele justificative prezentate de recurentă, respectiv contracte şi facturi, nu s-a menţionat că încredinţarea spre valorificare a deşeurilor a fost făcută în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje. (sn)

Contrar susţinerii recurentei, nu este vorba despre o simplă formalitate, ci aceasta permite identificarea traseului deşeurilor valorificate spre reciclare.

5.2.3. Critica referitoare la stabilirea creanţei fiscale pentru perioada 23.07.2010 - 31.12.2012 prin aplicarea retroactivă a dispoziţiilor O.U.G. nr. 196/2005, modificate prin Legea nr. 167/2010 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2010, este formală în contextul în care legea nouă nu a modificat valoarea contribuţiei datorate de recurentă la Fondul pentru Mediu.

În consecinţă, instanţa de control judiciar apreciază că este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5.2.4. Înalta Curte nu va analiza motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece acesta nu a fost inclus în memoriul de recurs, ci a fost menţionat pentru prima oară în notele scrise depuse la dosarul cauzei.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va admite în parte acţiunea, va anula în parte Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 9/03.03.2014 şi Decizia de impunere nr. x/11.12.2013, ambele emise de Administraţia Fondului pentru Mediu, cu privire la suma de 82.291 RON şi accesoriile aferente acesteia. Instanţa va menţine în rest actele administrative atacate şi va obliga pârâta, în temeiul art. 453 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., la plata către reclamantă a sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 60 din 7 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite în parte acţiunea.

Anulează în parte Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 9/03.03.2014 şi Decizia de impunere nr. x/11.12.2013 emise de Administraţia Fondului pentru Mediu cu privire la suma de 82.291 RON şi accesoriile aferente acesteia.

Menţine în rest actele administrative atacate.

Obligă pârâta la 10.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, cu aplicarea art. 453 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2019.