Prescription period start date for tax claims and qualification of maintenance costs as capital investments

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2019

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 22.06.2015, sub nr. x/2015, modificată şi completată ulterior, reclamanta S.C. Repcon S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele DGRFP Galaţi şi DGRFP Cluj-Napoca, anularea Deciziei nr. 723/15.07.2015 emisă în soluţionarea contestaţiei administrative, a Deciziei de impunere nr. x/19.12.2014 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/19.12.2014.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 75/CA/2017-P.I. din 14 iunie 2017, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. Repcon S.A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi şi, în consecinţă, a constatat prescris dreptul pârâtelor de a stabili creanţe fiscale în sarcina reclamantei pentru anul fiscal 2008, a anulat în parte Raportul de inspecţie fiscală nr. x/19.12.2014 şi Decizia de impunere nr. x/19.12.2014 emise de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Decizia nr. 723/15.07.2015 privind soluţionarea contestaţiei emisă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, în ceea ce priveşte constatările şi creanţele fiscale stabilite pentru anul fiscal 2008. Totodată, a anulat, în parte, Raportul de inspecţie fiscală nr. x/19.12.2014, Decizia de impunere nr. x/19.12.2014 emise de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca şi Decizia privind soluţionarea contestaţiei nr. 723/15.07.2015 emisă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi în ceea ce priveşte:

-creanţele fiscale constând în T.V.A. şi impozit pe profit suplimentar, precum şi creanţele accesorii aferente acestora, stabilite ca urmare a constituirii de către reclamantă a provizioanelor pentru garanţiile de bună execuţie, cu excepţia creanţelor fiscale constând în dobânzi fiscale şi penalităţi de întârziere pentru trimestrele III şi IV 2010 pentru suma de 92499,62 RON;

-creanţa fiscală constând în accesorii la impozitul pe profit calculate pentru facturile fiscale emise de S.C. A. S.R.L., ţinând seama de reducerea bazei impozabile cu cheltuielile de amortizare pentru perioada 2009-2013, în cuantum de 67648,02 RON;

-creanţa fiscală constând în accesorii la impozitul pe profit aferente proiectului "Consolidare, reprofilare râu Timiş, sector Lugoj - frontiera Serbia";

-creanţa fiscală constând în impozit pe profit şi accesorii aferente proiectului "Acumulare nepermanentă Corbeşti";

-creanţa fiscală constând în accesorii la impozitul pe profit aferentă proiectului "Lucrări pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în bazinul hidrografic Barcău în perioada 14-16 iunie 1997, judeţul Bihor şi Sălaj" pentru trimestrul II 2010, în limita unei baze impozabile stabilite suplimentar de 22737 RON, iar pentru trimestrul III 2010, în limita unei baze impozabile stabilite suplimentar de 1552312 RON;

-creanţa fiscală constând în impozitul pe profit şi accesorii aferente proiectului "Amenajare Crişul Repede, jud. Bihor", ţinând seama de reducerea bazei impozabile la suma de 675880,64 RON;

-creanţa fiscală constând în impozitul pe profit şi accesorii aferente proiectului "Acumulare nepermanentă Valea Moneasa, judeţul Arad", până la concurenţa sumei de 30902 RON, la care se adaugă accesoriile aferente;

-creanţa fiscală constând în accesorii la impozitul pe profit aferentă proiectului "Amenajare Valea Adona, jud. Bihor" în limita unei baze impozabile stabilite suplimentar de 36884 RON pentru trimestrul II 2011, 761884 RON pentru trimestrul III 2011 şi 1998426 RON pentru trimestrul III 2010;

-creanţa fiscală constând în impozitul pe profit şi accesorii aferente proiectului "Lucrări pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în BH Criş Negru".

De asemenea, a respins celelalte pretenţii ca nefondate şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Căile de atac exercitate

Împotriva sentinţei nr. 75/CA/2017 din 14 iunie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au promovat recursuri reclamanta REPCON HIDRO S.A. (fostă S.C. REPCON SA) şi pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare.

În motivarea recursului său, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., recurenta reclamantă REPCON HIDRO S.A. a susţinut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea art. 134, art. 155 din Codul fiscal şi a pct. 36.2, pct. 42, pct. 107, pct. 259 din OMFP nr. 3055/2009, în ceea ce priveşte partea respinsă din acţiune.

A mai arătat că în mod greşit prima instanţă nu a reţinut şi pentru factura nr. x/31.05.2008 emisă de B. S.R.L. prescripţia dreptului de a stabili creanţe fiscale pentru anul 2008 (pct. 1.22 din Raportul de inspecţie fiscală).

Aceeaşi ar fi şi situaţia TVA aferent obligaţiilor fiscale ce au constituit baza de impunere pentru anul 2008 (considerate prescrise), în speţă fiind vorba despre suma de 378.167 RON provenită din garanţiile de bună execuţie (pct. 2.1, 2.1.1 din RIF), soluţia corectă fiind de natură să conducă la înlăturarea accesoriilor (majorărilor de întârziere).

A pretins recurenta reclamantă şi că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei în ceea ce priveşte o serie de lucrări cuprinse în raportul de inspecţie fiscală: lucrările de înlocuire a geamurilor de la hala de producţie şi clădirile administrative; lucrările prevăzute în facturile fiscale x/24.12.2013; 2475/24.12.2013, 2476/24.12.2013, 2477/24.12.2013 (care nu ar fi fost corespunzător anulate).

Recurenta pârâtă DGRFP Cluj Napoca prin AJFP Satu Mare şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În motivare a arătat că hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, soluţia întemeindu-se pe motive străine de natura pricinii.

Astfel, în mod greşit s-a reţinut că prescripţia dreptului de a stabili creanţe fiscale pentru anul 2008 a început să curgă la momentul efectuării operaţiunilor, iar nu odată cu depunerea declaraţiilor fiscale, conform art. 91 alin. (2) coroborat cu art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003. În opinia recurentei, termenul de prescripţie a dreptului a început să curgă de la data de 01.01.2010, pentru o perioadă de 5 ani, în ceea ce priveşte impozitul pe profit (perioada 01.01.2008 - 31.12.2008) şi TVA (01.12.2008 - 31.12.2008).

A criticat şi greşita anulare a creanţelor fiscale ca urmare a constituirii provizioanelor pentru garanţii de bună execuţie, anulare care nu a ţinut seama că societatea recurentă reclamantă a constituit trimestrial aceste provizioane, iar reluarea la venituri a efectuat-o la 2 ani, şi nu la expirarea perioadei de garanţie, nefiind deci respectate prevederile art. 22 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 şi ale pct. 52 din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Au fost greşit anulate constatările privind creanţa fiscală constând în accesorii la impozitul pe profit, calculate pentru facturile emise de A. S.R.L. şi pentru lucrări aferente proiectului Lugoj-Frontiera Serbia, Corbeşti, Barcău, Adona şi, respectiv, constatările privind creanţele fiscale constând în impozit pe profit şi accesorii aferente lucrărilor Criş Repede, Moneasa, Criş Negru.

Recurenta pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea motivului de casare, a arătat că instanţa de fond în mod eronat a constatat că pentru anul 2008 a intervenit prescripţia dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale, deşi potrivit art. 91 coroborat cu art. 23 din Codul de procedură fiscală, termenul de prescripţie de 5 ani a început să curgă la data de 01.01.2010.

A criticat, totodată, considerentele pe care s-a întemeiat soluţia de admitere în parte a acţiunii, reiterând argumentele sale expuse prin întâmpinarea formulată în primă instanţă şi arătând că judecătorul fondului a ţinut cont doar de concluziile raportului de expertiză, necercetând şi susţinerile pârâtei.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Recurenta-reclamnată S.C. Repcon Hidro S.A. a depus întâmpinare la recursul promovat de recurenta pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin care a invocat excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului, solicitând în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

De asemenea, a formulat întâmpinare la recursul recurentei-pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, solicitând respingerea cererii ca nefondate.

Recurentele-pârâte au depus întâmpinări la recursul recurentei-reclamante, prin care au solicitat respingerea recursului promovat de reclamantă, precum şi răspunsuri la întâmpinare.

Recurenta reclamantă, la rândul său, a depus răspunsuri la întâmpinările părţilor adverse, arătând că menţine toate susţinerile sale din recurs şi acţiune, pe care nu înţelege să le mai reproducă.

Prin rezoluţia din 24 octombrie 2018 a completului învestit cu soluţionarea dosarului a fost fixat termen de judecată în şedinţă publică a recursurilor la data de 23 octombrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursurilor în complet de filtru conform art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018 (în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată de art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ).

Prin încheierea din 23 octombrie 2019, Înalta Curte a luat act de precizarea făcută de apărătorul recurentei-reclamante, în sedinţă publică, în sensul că nu mai susţine excepţia tardivităţii recursului declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, invocată prin întâmpinare.

De asemenea, a respins excepţia nulităţii recursului declarat de aceeaşi parte, constatând că au fost indicate expres motivele de casare, iar criticile dezvoltate pot fi subsumate acestora.

III. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate exclusiv în limitele şi pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu preliminar, se reţine că, potrivit art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., "judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut", această pronunţare implicând, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, obligaţia de a analiza fiecare capăt de cerere, precum şi apărările formulate de părţi, pe baza probelor administrate, în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi cu aplicarea corespunzătoare a normelor şi principiilor de drept incidente.

În privinţa criticilor formulate de recurentele pârâte referitoare la constatarea prescripţiei dreptului de a stabili creanţe fiscale pentru anul 2008, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a reţinut corect că, în conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (1), (2) din O.G. nr. 92/2003, dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează şi tot potrivit acestei reguli se naşte dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia fiscală datorată.

De asemenea, potrivit art. 91 alin. (1), (2) din acelaşi act normativ, dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, care începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.

Începând cu intrarea în vigoare a O.G. nr. 92/2003, termenul de prescripţie de 5 ani este legat (prin trimiterea expresă la art. 23 din O.G. nr. 92/2003) de momentul naşterii bazei impozabile, iar nu de termenul de depunere a declaraţiei sau termenul de plată.

Baza de impunere pentru veniturile care generează obligaţii fiscale o constituie veniturile impozabile. Prin urmare, constituirea bazei de impunere, care dă naştere creanţei fiscale, are loc la momentul efectuării operaţiunilor economice care o generează, iar nu la momentul la care contribuabilul este obligat să depună declaraţiile fiscale prevăzute de lege.

Aşa fiind, pentru creanţele fiscale născute în anul 2008, termenul de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale în sarcina reclamantei a început să curgă în data de 01.01.2009 şi s-a împlinit după 5 ani, adică în data de 01.01.2014.

Înalta Curte constată însă că, deşi în mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că a intervenit această prescripţie şi a constatat că "în această situaţie sunt creanţele fiscale născute ca urmare a operaţiunilor economice desfăşurate de reclamantă cu terţele societăţi S.C. C. S.R.L., D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., creanţele fiscale aferente facturilor fiscale nr. x/10.03.2008 şi y/10.03.2008, precum şi toate celelalte creanţe fiscale născute în anul 2008", totuşi, cu privire la factura nr. x/31.05.2008 emisă de B. S.R.L. (pct. 1.22 din Raportul de inspecţie fiscală), nu mai reţine prescripţia dreptului de a stabili creanţe fiscale pentru anul 2008, fără să explice de ce procedează în acest caz la analizarea pe fond a situaţiei litigioase (reţinând că existau neregulile constatate).

Motivarea sentinţei este, în aceste împrejurări, contradictorie, iar critica formulată de recurenta reclamantă pe acest aspect apare a fi întemeiată.

În plus, recurenta reclamantă a arătat că aceeaşi ar fi şi situaţia TVA aferent obligaţiilor fiscale ce au constituit baza de impunere pentru anul 2008 (considerate prescrise), soluţia corectă fiind de natură să conducă la înlăturarea accesoriilor (majorărilor de întârziere), însă instanţa de fond nu a analizat această susţinere.

A pretins recurenta reclamantă şi că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei şi în ceea ce priveşte lucrările prevăzute în facturile fiscale x/24.12.2013; 2475/24.12.2013, 2476/24.12.2013, 2477/24.12.2013 (care nu ar fi fost corespunzător anulate).

Înalta Curte împărtăşeşte însă concluziile instanţei de fond referitoare la faptul că a fost corect imputată intimatei reclamante neînregistrarea în contabilitate a acestor facturi fiscale, din probele administrate nerezultând anularea lor şi nici refuzarea de către beneficiar, ci dimpotrivă, la dosar a fost depusă dovada că beneficiarul lucrărilor a primit sub semnătură fără observaţii facturile fiscale şi centralizatoarele aferente, adrese prin care recurenta reclamantă solicita beneficiarului plata sumelor înscrise în facturile fiscale menţionate, beneficiarul solicitând, la rândul său, ordonatorului de credite decontarea "în regim de urgenţă" a producţiei realizate.

Chiar dacă în cursul anului 2014, recurenta reclamantă, aşa cum susţine, a efectuat unele remedieri pe lucrare şi a emis alte facturi fiscale (în care a reluat parţial lucrările pentru care emisese facturile iniţiale) acest fapt nu o exonera de obligaţia înregistrării în contabilitate a facturilor emise iniţial şi de achitare corespunzătoare a obligaţiilor de plată a T.V.A. şi a impozitului pe profit, conform prevederilor pct. 259 alin. (3) din Ordinul MFP nr. 3055/2009.

Nu poate fi reţinută ca fiind fondată nici critica adusă sentinţei de recurentă în privinţa aspectului privind nedovedirea comunicării procedurale a adresei nr. x/12.12.2014, prin care s-ar fi făcut cunoscut organului fiscal faptul că în mod eronat recurenta reclamantă a mărit profitul şi nu au fost incluse anumite cheltuieli ("penalităţi comerciale").

În acord cu prima instanţă şi cu susţinerile recurentelor pârâte, Înalta Curte apreciază că nu s-a făcut dovada că adresa nr. x/12.12.2014 ar fi fost depusă la organele fiscale înaintea sau pe parcursul inspecţiei fiscale, nefiind probate nici dovada primirii mesajului în format electronic şi nici dovada conţinutului ataşamentelor acestuia.

Tot astfel, nu poate fi reţinută, nefiind întemeiată, critica recurentei reclamante referitoare la greşita calificare a cheltuielilor de înlocuire a geamurilor cu ferestre noi de tip termopan aferente facturilor fiscale emise de A. S.R.L.

Judecătorul fondului a reţinut corect că organele fiscale au constatat în mod temeinic şi legal că lucrările de înlocuire a geamurilor reprezintă investiţii la hala de producţie şi clădirile administrative aflate în patrimoniul recurentei reclamante.

Astfel, potrivit prevederilor pct. 107 din Ordinul MFP nr. 3055/2009 prevede:

"componentele unor elemente de imobilizări temporale pot necesita înlocuirea la intervale regulate de timp. Entitatea recunoaşte în valoarea contabilă a unui element de imobilizări corporale costul părţii înlocuite a unui astfel de element de cost când acel cost este suportat de entitate, dacă sunt îndeplinite criteriile de recunoaştere pentru imobilizările corporale."

De asemenea, pct. 7 din H.G. nr. 909/1997 prevede că "amortizarea cheltuielilor aferente lucrărilor de modernizare se face fie pe durată normală de utilizare rămasă, fie prin majorarea duratei normale de utilizare cu până la 10%".

În acelaşi sens au fost şi concluziile raportului de expertiză fiscală întocmit în cauză, expertul arătând că lucrările de înlocuire a geamurilor degradate reprezintă lucrări de modernizare (iar nu lucrări de reparaţii, astfel cum fără temei susţine recurenta reclamantă), iar valoarea acestora trebuie recunoscută în valoarea contabilă a activului/imobilului, recurenta având dreptul la deducerea cheltuielilor de amortizare.

Cu privire la criticile recurentelor pârâte referitoare la TVA şi impozitul pe profit stabilite suplimentar în legătură cu provizioanele constituite pentru garanţiile de bună execuţie, Înalta Curte - în acord cu judecătorul fondului - consideră că, pentru anularea provizioanelor nu este relevant momentul eliberării garanţiei de bună execuţie (care poate coincide sau nu cu expirarea perioadei de garanţie înscrise în contract), ci momentul în care perioada de garanţie s-a împlinit, executantul nemaifiind supus, în principiu, riscului de a efectua anumite cheltuieli în temeiul obligaţiei de garantare asumate prin contract şi nemaijustificându-se constituirea de provizioane.

În acest sens sunt prevederile pct. 232 din O.M.F.P. 3055/2009 şi ale pct. 52 din H.G. nr. 44/2004, precum şi concluziile expertizei dispuse în cauză.

Prin urmare, criticile recurentelor pârâte nu pot fi primite.

De asemenea, Înalta Curte împărtăşeşte considerentele primei instanţe referitoare la creanţa fiscală constând în accesorii la impozitul pe profit aferente proiectului "Consolidare, reprofilare, râu Timiş, sector Lugoj - frontiera Serbia"; creanţa fiscală constând în impozit pe profit şi accesorii aferente proiectului "Acumulare nepermanentă Corbeşti"; creanţa fiscală constând în accesorii la impozitul pe profit aferentă proiectului "Lucrări pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în bazinul hidrografic Barcău în perioada 14-16 iunie 1997, judeţul Bihor şi Sălaj"; creanţa fiscală constând în impozitul pe profit şi accesorii aferent proiectului "Amenajare Crişul Repede, jud. Bihor"; creanţa fiscală constând în impozitul pe profit şi accesorii aferent proiectului "Acumulare nepermanentă Valea Moneasa, judeţul Arad"; creanţa fiscală constând în accesorii la impozitul pe profit aferentă proiectului "Amenajare Valea Adona, jud. Bihor"; creanţa fiscală constând în impozitul pe profit şi accesorii aferente proiectului "Lucrări pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în BH Criş Negru".

Apreciază însă că se impunea stabilirea prin expertiză în mod concret a valorii tuturor sumelor anulate sau menţinute (creanţe principale sau accesorii recalculate), formularea dispozitivului hotărârii nefiind de natură să permită executarea actelor fiscale în măsura menţinerii lor, fără să genereze necesitatea unor noi calcule şi a unor potenţiale noi contestări.

Faţă de aceste împrejurări, având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum şi prevederile art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, Înalta Curte - constatând că prima instanţă în mod greşit nu a intrat în cercetarea fondului acţiunii în ceea ce priveşte aspectele expuse mai sus - apreciază recursurile ca fiind fondate în limitele arătate, urmând să caseze sentinţa şi să trimită cauza spre rejudecare în fond aceleiaşi instanţe.

Rejudecarea va avea loc în limitele a ceea ce s-a contestat prin contestaţia administrativ-fiscală, cu luarea în considerare a aspectelor cu care a fost învestită instanţa de contencios administrativ şi a apărărilor punctuale ale părţilor şi cu cele statuate prin prezenta decizie.

Se va dispune şi expertiză tehnică judiciară în specialitatea fiscalitate pentru stabilirea în concret a cuantumului creanţelor fiscale principale şi accesorii datorate (care se vor menţine) după aplicarea prescripţiei în mod unitar pentru veniturile/cheltuielile din perioada de până la 31.12.2008.

În raport cu soluţia ce se va pronunţa de către instanţa de rejudecare, va fi reanalizată - prin prisma culpei procesuale - şi situaţia tuturor cheltuielilor de judecată prilejuite de litigiul dintre părţi.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 496 şi art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile formulate de reclamanta S.C. Repcon Hidro S.A. şi de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu-Mare, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de reclamanta S.C. Repcon Hidro S.A. şi de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu-Mare, împotriva sentinţei civile nr. 75/CA/2017-P.I. din 14 iunie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 noiembrie 2019