Joint and several fiscal liability of insolvent company associates for failure to file insolvency and bad-faith non-payment of tax debts

Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Prin cererea înregistrată la 3.01.2018, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, solicitând anularea Deciziei ANAF-DGRFPB nr. 8526 din data de 14.11.2017, prin care a fost respinsă contestaţia formulata de reclamanţi - înregistrată la organul fiscal sub nr. x din 05.07.2017, admiterea contestaţiei în totalitate şi pe cale de consecinţă anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. IFGDEJ 10744/08.06.2017 comunicată la data de 14.06.2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2698 din data de 08 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză împotriva sentinţei nr. 2698 din 08 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A. şi B., criticând-o pentru nelegalitate prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac se arată că instanţa de fond a reţinut în mod nelegal faptul că B. nu poate ataca Decizia x nr. 10744/8.06.2017, deoarece aceasta nu a fost emisă în ceea ce îl priveşte. Însă, instanţa de fond ignoră faptul că în cuprinsul acestei decizii se vorbeşte totuşi despre angajarea răspunderii sale pentru datoriile societăţii C., iar pe de altă parte, nu a primit o decizie emisă exclusiv pe numele său.

Mai arată recurentul B. faptul că Decizia nr. x 10742 emisă la data de 8.06.2017 la care a făcut referire organul fiscal prin întâmpinarea depusă şi care a fost reţinută de către instanţa de fond, drept impediment în promovarea prezentei acţiuni, nu i-a fost comunicată.

Instanţa, în mod nelegal, a reţinut incidenţa prevederilor art. 25 alin. (2) lit. c) şi d) Codul de procedură fiscală şi a respins acţiunea formulată de cei doi recurenţi, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de Codul de procedură fiscală şi de C. civ., referitoare la răspunderea civilă delictuală, pentru a fi atrasă răspunderea patrimonială a acestora pentru insolvabilitatea societăţii debitoare.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu a probat în niciun fel reaua credinţă a recurenţilor în comiterea faptelor ce li se impută şi nici legătura de cauzalitate dintre presupusa faptă săvârşită (prevăzută de art. 25 alin. (2) lit. b), c) şi d) Codul de procedură fiscală) şi prejudiciul cauzat de declararea insolvabilităţii societăţii C..

Nu trebuie omis faptul că societatea a fost declarată insolvabilă la 4 ani de la semnarea contractului de cesiune şi de la depunerea ultimelor declaraţii fiscale, nefiind astfel demonstrată legătura de cauzalitate dintre presupusele fapte imputate, pretins săvârşite la nivelul anilor 2012-2013 şi insolvabilitatea societăţii constatată în anul 2017.

Mai arată recurenţii că organul fiscal nu a formulat opoziţie împotriva hotărârii de cesionare a părţilor sociale.

De asemenea, se arată că suma reprezentând creanţa ANAF, în baza căreia s-a decis angajarea răspunderii solidare nu este certă. Organul fiscal nu a procedat efectiv la valorificarea activelor societăţii, iar răspunderea asociaţilor nu putea fi angajată decât subsidiar, după epuizarea răspunderii societăţii şi proporţional cu contribuţia fiecăruia la producerea prejudiciului.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenţii-reclamanţi au supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ şi fiscal Decizia nr. 8526/14.11.2017 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti prin care a fost respinsă ca neîntemeiată, contestaţia formulată de cei doi reclamanţi împotriva Deciziei nr. x 10744/8.06.2017 de angajare a răspunderii solidare cu debitoarea insolvabilă S.C. C. S.R.L..

Prin Decizia nr. x nr. 10744/8.06.2017 s-a decis angajarea răspunderii solidare a reclamantului A. în calitate de fost asociat şi administrator al societăţii debitoare S.C. C. S.R.L..

Angajarea răspunderii solidare a fostului asociat al societăţii menţionate, reclamantul B. a fost stabilită prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x 10742/8.06.2017, decizie ce nu a fost contestată în prezenta cauză.

Având în vedere că obiectul prezentei cauze este constituit de acţiunea formulată împotriva Deciziei nr. 8526/14.11.2017, prin care a fost soluţionată doar contestaţia administrativă împotriva Deciziei nr. x 10744/8.06.2017 prin care s-a stabilit răspunderea reclamantului A., în mod corect judecătorul fondului a analizat cererea de chemare în judecată doar cu privire la acest reclamant şi a respins-o cu privire la reclamantul B..

În ceea ce îl priveşte pe acest din urmă reclamant, a fost emisă Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x 10742/8.06.2017, însă această decizie nu a fost contestată în procedura administrativă.

Singura decizie contestată este decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x 10744/8.06.2017 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov pentru recuperarea obligaţiilor fiscale restante ale debitoarei declarate insolvabile S.C. C. S.R.L., decizie care îl vizează pe reclamantul A..

Cu privire la fondul contestaţiei formulate de recurentul-reclamant A., Înalta Curte reţine că prin decizia de angajare a răspunderii solidare, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a reţinut în sarcina acestuia săvârşirea faptei prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. b) Codul de procedură fiscală, anume înstrăinarea/ascunderea cu rea credinţă a activelor debitoarei, care a provocat insolvabilitatea societăţii; săvârşirea faptei prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. c) Codul de procedură fiscală, respectiv neîndeplinirea obligaţiei legale de a cere instanţei deschiderea procedurii insolvenţei, precum şi săvârşirea faptei prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. d), faptă constând în determinarea nedeclarării şi/sau neachitării la scadenţă a obligaţiilor fiscale cu rea credinţă.

Prima instanţă a reţinut în sarcina recurentului-reclamant A. doar săvârşirea faptele prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. c) şi d) Codul de procedură fiscală şi având în vedere că soluţia a fost recurată doar de reclamanţi, analiza instanţei de control judiciar se va referi doar la aceste două fapte.

Recurentul-reclamant A. avea calitatea de administrator al S.C. C. S.R.L. şi avea obligaţia, potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, să se adreseze tribunalului cu o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor acestei legi, în termen de 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă.

Susţinerea recurentului-reclamant în sensul că nu a fost dovedită reaua credinţă nu poate fi reţinută, întrucât textul de lege menţionează simpla apariţie a stării de insolvenţă pentru naşterea obligaţiei de formulare a cererii de deschidere a procedurii.

În consecinţă, este corectă soluţia judecătorului fondului sub aspectul reţinerii în sarcina recurentului-reclamant a săvârşirii faptei prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. c) Codul de procedură fiscală.

În ceea ce priveşte nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale cu rea credinţă, faptă prevăzută de art. 25 alin. (2) lit. d) Codul de procedură fiscală, din documentele fiscale anuale rezultă că la data de 31.12.2012, înainte de cesionarea părţilor sociale, societatea înregistra următoarele active:

- active imobilizate (net) - total -17.243 RON;

- active circulante -total -6.670.843 RON;

din care:

-stocuri de materii prime, materiale: 788.824 RON

-creanţe: 3.580.412 RON

-casa şi conturi la bănci: 2.301.798 RON.

Societatea debitoare înregistra obligaţii fiscale restante (debite+accesorii aferente) în sumă de 297.369 RON, în condiţiile în care avea disponibilităţi băneşti (casă şi conturi în bănci) în sumă totală de 2.301.798 RON, fără a putea motiva de ce nu a achitat aceste debite restante şi a ales soluţia de a cesiona părţile sociale la data de 5.06.2013.

Tocmai această împrejurare conturează reaua credinţă a reclamantului, cu atât mai mult cu cât obligaţiile fiscale - debitul privind TVA în sumă de 805.510 RON este aferent perioadei martie-mai 2013, deci anterior datei la care au fost cesionate părţile sociale.

De asemenea, contrar celor susţinute de recurentul-reclamant, la momentul cesiunii părţilor sociale, prin procesul-verbal întocmit la data de 5.06.2013 s-au predat către cesionari documentele societăţii debitoare S.C. C. S.R.L. şi nu activele, creanţele, stocurile şi disponibilităţile băneşti ale acesteia, către persoanele fizice - cetăţeni străini: D. şi E..

Pentru toate aceste considerente, reţinând că în mod corect judecătorul fondului a reţinut în sarcina recurentului-reclamant A. faptele prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. c) şi d) Codul de procedură fiscală, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 2698 din data de 8 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2019.