Excessive suspension of fiscal administrative proceedings despite pending criminal investigation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appeal, quashed the lower court's judgment, and granted the claimant's action, ordering the tax authority to annul its decision suspending the administrative contest and to proceed with resolving the claimant's objection to the additional fiscal obligations; the tax authority was also ordered to pay court fees. The dispute concerned a tax assessment where the tax authority suspended the administrative proceedings based on a pending criminal investigation, but the ICCJ found this suspension disproportionate and excessively prolonged, as no effective legal action had been taken against the company in the criminal case. The decisive legal basis was Article 214(1)(a) of the Fiscal Procedure Code (O.G. 92/2003), interpreted in light of the principles of proportionality, good administration, and the definition of abuse of power (Article 2(1)(n) of Law 554/2004), which establishes that the judicial control includes an assessment of the discretionary act's necessity and that the pending criminal case does not automatically mandate the suspension of the administrative procedure without a concrete assessment of its decisive influence on the tax outcome.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, art. 451 alin. (2) din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Excessive suspension of fiscal administrative proceedings despite pending criminal investigation: The dispute concerned a tax assessment where the tax authority suspended the administrative proceedings based on a pending criminal investigation, but the ICCJ found this suspension disproportionate and excessively prolonged, as no effective legal action had been taken against the company in the criminal case. The decisive legal basis was Article 214(1)(a) of the Fiscal Procedure Code (O.G. 92/2003), interpreted in light of the principles of proportionality, good administration, and the definition of abuse of power (Article 2(1)(n) of Law 554/2004), which establishes that the judicial control includes an assessment of the discretionary act's necessity and that the pending criminal case does not automatically mandate the suspension of the administrative procedure without a concrete assessment of its decisive influence on the tax outcome.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedApplied in the dispositive to reduce the amount of court fees awarded to the claimant.
Full text
Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2019
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, anularea Deciziei nr. 187/18.06.2015 privind soluţionarea contestaţiei, obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei administrative formulate de reclamantă prin care a solicitat anularea actelor administrativ-fiscale, respectiv Decizia de impunere nr. x/6.03.2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, în valoare de 43.651.814 RON, procesul-verbal nr. x/6.03.2015 şi raportul de inspecţie fiscală, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
Prin sentinţa civilă nr. 70 din 25 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă ca nefondată cererea reclamantei.
1.3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs S.C. A. S.A. prin administrator judiciar B., fiind criticată sentinţa atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Recurenta a arătat că instanţa de fond a analizat cererea reclamantei în raport cu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ şi a constatat că reclamanta nu întruneşte calitatea de persoană vătămată.
S-a arătat că instanţa de fond în mod greşit nu a avut în vedere situaţia de fapt a cauzei şi probele administrate şi nici nu a făcut niciun fel de referire la incidenţa dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală.
Recurenta a arătat că în cauza dedusă judecăţii nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, iar instanţa trebuie să aibă în vedere că de la data depunerii plângerii penale, martie 2015 şi până în prezent, în dosarul penal nu s-a întreprins niciun demers legal împotriva societăţii recurente, situaţie în care măsura suspendării soluţionării contestaţiei administrative formulate de recurentă are un caracter excesiv şi disproporţionat.
1.4. Apărările intimatei
Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
La dosarul de recurs, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa a depus cerere prin care a solicitat instanţei să se ia act de faptul că S.C. A. S.A. a trecut în directa administrare a Direcţiei Regionale a Fiananţelor Publice Bucureşti-Administraţia Finanţelor Publice Sector 5, având în vedere schimbarea sediului societăţii în alt judeţ, respectiv în Bucureşti, str. x, camera 1.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond a dat o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, motiv pentru care constată fondate criticile recurentei-reclamante întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a formulat contestaţie împotriva deciziei emisă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin care a fost suspendată soluţionarea contestaţiei formulată împotriva deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoanele juridice.
În conformitate cu prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003: Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei când: organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o influenţă hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 se referă la o situaţie de excepţie, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în procedura administrativă şi are ca scop evitarea pronunţării unor hotărâri contradictorii cu privire la aceleaşi operaţiuni economice în baza cărora au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare.
Este adevărat că printr-o serie de decizii, Curtea Constituţională a stabilit întâietatea rezolvării acţiunii penale, care este neîndoielnic justificată şi consacrată ca atare în C. proc. pen., însă scopul suspendării îl constituie tocmai verificarea existenţei sau nu a infracţiunii cu privire la care autoritatea fiscală are unele indicii.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine că decizia de impunere este emisă în anul 2015, iar în prezent, conform datelor obţinute de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie, dosar penal nr. x/2019, dosarul se află în curs de cercetare aşa cum rezultă din adresa emisă de DNA, secţia de combatere a corupţiei, în care se menţionează faptul că se desfăşoară activităţi de urmărire penală în raport cu faptele sesizate.
Înalta Curte reţine ca fiind întemeiate criticile privind modul de interpretare şi aplicare a art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală în soluţionarea cererii privind anularea deciziei de suspendare a contestaţiei, în care prima instanţă a pornit de la premisa că posibilitatea sa de a cenzura măsura suspendării este limitată în sensul că nu poate analiza aspectul de oportunitate a actelor administrative, cum sunt cele lăsate la aprecierea unei autorităţii publice.
Înalta Curte reţine că instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, conform art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare, pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidenţa art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă.
Concluzia instanţei de fond potrivit căreia suspendarea cauzei este obligatorie în orice situaţie în care autoritatea fiscală ori chiar instanţa de judecată este învestită cu analiza unor creanţe fiscale care fac şi obiect al acţiunii penale, fără o examinare în concret a existenţei indiciilor săvârşirii unei infracţiuni şi a "înrâuririi hotărâtoare" pe care ar putea-o avea soluţia penală în litigiul dedus judecăţii, nu este acceptată de instanţa de control judiciar, motiv pentru care sentinţa pronunţată va fi casată şi, rejudecând cauza, va admite acţiunea reclamantei .
Văzând cererea recurentei de acordare a cheltuielilor de judecată, în raport cu soluţia dată şi având în vedere munca efectiv prestată de avocat şi termenele de judecată stabilite de instanţa de recurs, va admite cererea, însă va reduce cuantumul sumei reprezentând onorariu avocaţial la suma de 5000 RON, în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va admite acţiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de S.C. A. S.A. prin administrator judiciar B. împotriva sentinţei civile nr. 70 din 25 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:
Admite acţiunea reclamantei.
Anulează Decizia nr. 187 din 18.06.2015 emisă de ANAF-DGSC.
Obligă pârâta ANAF-DGSC să soluţioneze contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x din 6.03.2015 emisă de AJF Constanţa.
Obligă pârâta ANAF-DGSC la plata sumei de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă, reduse conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 noiembrie 2019.