Expropriation compensation dispute: appeal dismissed for failure to comply with mandatory pre-litigation procedure in administrative contentious litigation

Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, reclamantele au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Statul Român prin Ministerul Transporturilor-Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., obligarea Statului Român la plata de despăgubiri în valoare de 50 euro/mp la cursul zilei BNR, în temeiul H.G. nr. 203/2012, valoare pe care o consideră justă a terenurilor situate pe raza comunei Coşteiu şi nu cum este prevăzut în H.G. nr. 203/2012- 1,14 ron/mp.

De asemenea, reclamantele au solicitat obligarea pârâtului şi Statul Român prin Ministerul Transporturilor-Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. la exproprierea terenurilor indicate, precum şi obligarea pârâtului Guvernul României la adoptarea şi publicarea în Monitorul Oficial al României a unei Hotărâri de Guvern care să cuprindă cu exactitate suprafeţele afectate de expropriere, cu raportare directă la parcelele menţionate, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 11 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I-a civilă a fost disjuns capătul de cerere privind obligarea Guvernului României la anularea H.G. nr. 203/2012 şi adoptarea şi publicarea unei Hotărâri de Guvern care să cuprindă cu exactitate suprafeţele afectate de expropriere, cu raportare directă la parcelele menţionate în cerere, dar şi a cuantumului despăgubirilor solicitate.

Prin sentinţa civilă nr. 1508 din data de 23 octombrie 2017 a Tribunalului Timiş a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrtiv şi fiscal.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 34 din 13.02.2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrtiv şi fiscal a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea reclamantelor.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs A. şi B., prin mandatar C., fiind criticată sentinţa atacată.

Recurentele-reclamante au arătat că au fost în imposibilitate de a respecta procedura prealabilă, deoarece cererea de chemare în judecată a fost adresată instanţei de drept comun şi nu instanţei de contencios. S-a arătat că instanţa a disjuns un capăt de cerere şi a trimis dosarul disjuns instanţei de contencios administrativ şi fiscal.

Astfel, recurentele au arătat pe larg pe fondul cererii motivele care stau la baza modificării Hotărârii de Guvern nr. 203/2012, act pe care îl contestă şi îl apreciază ca fiind un abuz de putere din partea Statului Român.

1.4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimatul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală a hotărârii atacate.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate primi motivele invocate de recurente în susţinerea recursului formulat şi constată că instanţa de primă jurisdicţie a făcut o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor legale aplicabile.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată recurentele-reclamante au supus controlului de legalitate H.G. nr. 203/2012, solicitând modificarea acestei hotărâri de guvern în sensul indicat în cerere.

Prima instanţă a respins acţiunea ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, opinie împărtăşită şi de Înalta Curte având în vedere cele ce urmează.

Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004. Astfel, potrivit dispoziţiilor indicate, anterior sesizării instanţei de judecată, cel ce se pretinde vătămat de un act administrativ este obligat să se adreseze emitentului acestuia, prin intermediul unei proceduri prealabile, în scopul revocării lui.

Recurentele invocă în susţinerea motivelor de recurs propria culpă, respectiv necunoaşterea legii, întrucât aspectul privind disjungerea acestui capăt de cerere dintr-o acţiune civilă, nu este de natură a înlătura aplicarea dispoziţiilor speciale ale Legii contenciosului administrativ.

Înalta Curte reţine că textul de lege menţionat, respectiv dispoziţia art. 7 din Legea nr. 554/2004, prin însuşi conţinutul său normativ, garantează, în condiţii identice, accesul liber la justiţie al oricărei persoane vătămate printr-un act administrativ.

Cât priveşte argumentele recurentelor de la pct. 2 al cererii de recurs, Înalta Curte constată că acestea privesc fondul cauzei şi, ca atare, nu prezintă relevanţă din perspectiva problemei de drept deduse judecăţii, respectiv admisibilitatea cererii de chemare în judecată.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de A. şi B., prin mandatar C., împotriva sentinţei civile nr. 34 din 13.02.2018 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 noiembrie 2019.