Rural aid recovery for partial farm asset acquisition under Measure 112: inopposability of the Applicant's Guide and scope of post-signing eligibility controls.

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 12 iulie 2011, pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. PFA, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat anularea Deciziei nr. 11589 din 21.04.2016 privind soluţionarea contestaţiei administrative, a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 05.02.2016, precum şi exonerarea reclamantei de la plata debitului stabilit prin procesul-verbal atacat.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 572 din 23 decembrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. PFA, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 572 din 23 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. PFA, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, reclamanta a susţinut că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 41/2014, care prevăd că verificările realizate de către pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale ("AFIR") nu pot avea ca obiect procedurile derulate anterior semnării contractului de finanţare. Încheierea contractului este precedată de o serie de etape şi acte premergătoare, în cursul cărora se verifică eligibilitatea proiectului şi este evaluată cererea de finanţare, iar semnarea contractului de finanţare confirmă regularitatea etapelor precontractuale, care se bucură, astfel, de prezumţia de legalitate şi veridicitate.

A arătat reclamanta că prevederile O.U.G. nr. 66/2011 nu permit analizarea legalităţii contractului de finanţare şi a actelor pregătitoare, ci vizează exclusiv modalitatea de executare, de către beneficiar, a obligaţiilor contractuale. Un argument în acest sens îl reprezintă şi modul de reglementare al competenţelor diferitelor structuri din cadrul intimatei-pârâte AFIR, competenţa de verificare a aspectelor de eligibilitate aparţinând unei alte structuri decât cea care realizează controalele ulterioare. În acest context, a susţinut reclamanta, intimata-pârâtă nu avea competenţa de a stabili, cu ocazia unui control efectuat în perioada de monitorizare, încălcarea criteriilor de eligibilitate stabilite de lege pentru aprobarea cererii de finanţare.

Recurenta-reclamantă a susţinut că procedura de control derulată de intimata-pârâtă este nelegală, din prespectiva faptului că verificările trebuie să se circumscrie mandatului primit în condiţiile art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011. În cazul de faţă, mandatul a avut un obiect documentar, ce viza doar cererea de finanţare, contractul de finanţare şi dosarul cererii de plată pentru tranşa I şi II, nu şi verificarea modului de derulare a procedurilor administrative anterioare încheierii contractului de finanţare şi implementării proiectului.

În ceea ce priveşte termenul de emitere a procesului-verbal de constatare a neregulilor, de 90 de zile de la data finalizării cercetării, recurenta a susţinut că, potrivit art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, termenul este unul de decădere şi că, nerespectarea lui de către intimata AFIR atrage nulitatea actelor efectuate după expirarea sa.

O altă critică de nelegalitate formulată de reclamantă se referă la greşita aplicare, de către pârâta AFIR, a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011, astfel cum au fost interpretate de CJUE în hotărârea pronunţată în cauza C 434/12 Slancheva sila EOOD, din perspectiva analizării elementului obiectiv şi a celui subiectiv, necesare pentru a concluziona asupra creării de condiţii artificiale. Expunând considerentele şi soluţia instanţei europene, reclamanta a concluzionat în sensul că interpretarea CJUE este obligatorie pentru toate ţările UE, că simpla existenţă a unor împrejurări comune nu este suficientă pentru a dovedi caracterul artificial al condiţiilor necesare pentru plata ajutorului, astfel încât pârâta AFIR avea obligaţia de a face dovada unei coordonări intenţionate între persoanele juridice şi/sau un terţ, în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Totodată, reclamanta a criticat şi greşita aplicare, de către pârâta AFIR, a Notei directoare pentru auditori nr. 22, instrument de lucru pus la dispoziţia statelor membre de către Comisia Europeană, în scopul identificării condiţiilor artificiale. Astfel, pârâta a dispus sancţionarea reclamantei pentru pretinse nereguli, întemeindu-şi decizia de sancţionare exclusiv pe existenţa unor elemente comune ale proiectelor, fără a verifica existenţa indicatorilor de fraudă. Or, din analiza notei directoare, rezultă că similitudinea proiectelor, sub aspectul existenţei legăturilor de familie între beneficiari, nu reprezintă un indiciu de fraudă.

Recurenta-reclamantă a arătat că, în mod greşit instanţa de fond a apreciat cu privire la opozabilitatea unor prevederi din Ghidul Solicitantului pentru accesarea Măsurii 112, în condiţiile în care acest ghid reprezintă doar un material tehnic, documentar, ale cărui prevederi nu se regăsesc în actele normative publicate în Monitorul Oficial.

Recurenta a criticat neluarea în considerare, de către instanţa de fond, a împrejurării că recurenta a depus întreaga documentaţie solicitată de funcţionarii intimatei, iar aceştia au beneficiat sau puteau să beneficieze de suportul instituţiilor abilitate să furnizeze toate informaţiile necesare pentru verificarea criteriilor de eligibilitate.

O ultimă critică formulată de reclamantă se referă la faptul că instanţa de fond a confirmat susţinerile intimatei, ignorând argumentele reclamantei, fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., privitor la nemotivarea hotărârii atacate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 29 martie 2017, intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale reiterând, în esenţă, apărările formulate în faţa instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. PFA este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1. Referitor la motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă a apreciat că prima instanţă nu a examinat argumentele pe care le-a expus prin actele procesuale depuse la dosarul cauzei, ci a analizat doar susţinerile pârâtei AFIR, astfel încât sentinţa recurată nu este motivată.

Înalta Curte apreciază a fi nefondată această critică de nelegalitate, constatând că prima instanţă a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentinţa recurată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele expuse de părţi şi elementele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut că cererea cu soluţionarea căreia a fost învestit este neîntemeiată.

Totodată, instanţa de control judiciar reţine că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susţineri formulate de părţile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză.

Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinţei recurate corespund modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale cuprinse în actele administrative contestate, nu reprezintă o necercetare în fond a cauzei, în sensul celor susţinute de recurenta-reclamantă, în condiţiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu uşurinţă din lecturarea hotărârii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

II.2. Referitor la motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinând criticile formulate de reclamantă, Înalta Curte reţine că acestea pot fi sintetizate astfel:

(i) încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice, ca urmare a desfăşurării unui control cu privire la aspecte premergătoare încheierii contractului de finanţare;

(ii) nelegalitatea procedurii de control desfăşurată de către pârâtă, din două perspective:

- nerespectarea mandatului acordat autorităţii de control în condiţiile art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011;

- nerespectarea termenului maxim de finalizare a acţiunii de control şi de emitere a procesului-verbal de constatare a neregulilor, în raport de prevederile art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011;

(iii) greşita aplicare, de către pârâta AFIR, a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011, în ceea ce priveşte analizarea condiţiilor create în mod artificial, astfel cum au fost interpretate în jurisprudenţa CJUE, precum şi greşita aplicare a Notei directoare pentru auditori nr. 22;

(iv) greşita aplicare a prevederilor Ghidului Solicitantului pentru accesarea Măsurii 112, din perspectiva lipsei caracterului de act normativ.

II.2.1. În motivarea criticii de nelegalitate referitoare la încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice, recurenta-reclamantă a susţinut imposibilitatea desfăşurării unui control privitor la condiţiile de eligibilitate ale proiectului, ulterior semnării contractului de finanţare, întemeindu-şi argumentele pe dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 41/2014.

Înalta Curte constată că dispoziţiile legale invocate se referă la una dintre atribuţiile de implementare tehnică a Programului naţional de dezvoltare rurală 2007-2013, stabilite de legiuitor în competenţa pârâtei, respectiv cea referitoare la "întreprinderea unor acţiuni privind promovarea, comunicarea, informarea şi controlul, care să asigure buna derulare a proiectelor finanţate prin FEADR". Aşadar, textul de lege nu reglementează şi nu detaliază procedurile de control derulate de pârâta AFIR, neputând lămuri chestiunea litigioasă dedusă judecăţii, referitoare la întinderea verificărilor pe care autoritatea le poate realiza cu ocazia controlului desfăşurat ulterior încheierii contractului de finanţare.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, potrivit art. 5 alin. (3) lit. f) din O.U.G. nr. 41/2014, în cadrul atribuţiei de plată a Agenţiei intră şi "efectuarea de controale, ori de câte ori se consideră necesar, la beneficiarii proiectelor finanţate prin FEADR, după efectuarea plăţii, pentru a stabili dacă eligibilitatea şi condiţiile acordării ajutorului financiar nerambursabil continuă să fie respectate".

Totodată, prevederile art. 11 alin. (3) din Anexa I la contractul de finanţare prevăd dreptul autorităţii contractante de a rezilia contractul şi de a solicita beneficiarului restituirea sumelor primite ca finanţare, în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului.

În raport de dispoziţiile legale şi de prevederile contractului semnat de părţi, Înalta Curte constată că obiectivele controlului derulat de intimata-pârâtă AFIR după efectuarea plăţii nu privesc doar aspecte ulterioare semnării contractului de finanţare, ci cuprind şi verificarea cerinţelor de eligibilitate şi de selecţie ale proiectului, înscrise în Planul de afaceri, care au fost avute în vedere la încheierea contractului de finanţare şi care trebuie menţinute pe toată perioada de valabilitate a contractului, astfel cum beneficiarul s-a obligat potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Anexa I la contractul de finanţare.

Pentru aceste considerente, constatând că, în cauză, nu se poate reţine o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice, chestiunea dedusă judecăţii vizând, în realitate, nerespectarea de către reclamantă a unor dispoziţii normative speciale şi a obligaţiilor contractuale asumate, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, această critică de nelegalitate.

II.2.2. Înalta Curte va respinge, ca nefondate şi criticile referitoare la nelegalitatea procedurii de control.

Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate ale procesului-verbal contestat, referitoare la depăşirea de către autoritatea de control a mandatului acordat în condiţiile art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011 şi la depăşirea termenului maxim de finalizare a acţiunii de control şi de emitere a procesului-verbal de constatare a neregulilor, prevăzut de art. 21 alin. (23) din acelaşi act normativ, nu au făcut obiectul cererii de chemare în judecată (nici al contestaţiei administrative), fiind expuse, pentru prima dată, în cuprinsul cererii de recurs.

Prin cererea de chemare în judecată adresată instanţei de fond, recurenta-reclamantă a solicitat verificarea legalităţii actelor administrative prin prisma motivelor referitoare la: inexistenţa neregulii; încălcarea principiului securităţii juridice, sub aspectul caracterului nelegal al verificării cerinţelor de eligibilitate după momentul semnării contractului de finanţare; nerespectarea principiului proporţionalităţii; inopozabilitatea Ghidului Solicitantului pentru accesarea Măsurii 112.

Pe cale de consecinţă, apărările pârâtei s-au raportat exclusiv la aceste aspecte, iar instanţa de fond a analizat nelegalitatea procedurii de control doar prin raportare la motivele din cuprinsul acţiunii, având în vedere că nu a fost învestită cu examinarea aspectelor referitoare la depăşirea limitelor mandatului legal şi la nerespectarea termenului legal de întocmire a procesului-verbal de constatare a neregulilor.

Prin urmare, acest set de critici de nelegalitate nu poate face obiectul cercetării în recurs, al cărui obiect îl reprezintă, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., verificarea legalităţii sentinţei recurate şi în cadrul căruia nu pot fi formulate pretenţii noi, respectiv motive suplimentare de nelegalitate ale actelor administrative contestate.

II.2.3. Nefondate sunt şi susţinerile privitoare la greşita aplicare a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011, a Notei directoare pentru auditori nr. 22 şi a principiilor statuate în jurisprudenţa CJUE, referitoare la analizarea condiţiilor create în mod artificial.

Ca o primă observaţie, Înalta Curte constată că aceste argumente nu au fost expuse de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, însă, întrucât nu constituie critici noi de nelegalitate ale procesului-verbal contestat, ci considerente menite să sprijine motivul de nelegalitate referitor la inexistenţa neregulii, acestea pot fi examinate în recurs de către instanţa de control judiciar, cu atât mai mult cu cât apărările formulate de pârâtă, în ambele cicluri procesuale, s-au întemeiat şi pe dispoziţiile din legislaţia europeană şi pe jurisprudenţa CJUE indicate în cuprinsul cererii de recurs.

Este de necontestat caracterul obligatoriu al interpretării realizată de CJUE prin hotărârile pronunţate în cauzele cu care a fost învestită, astfel cum a sesizat şi reclamanta, însă, în speţă, Înalta Curte nu poate decela un caz de aplicare neconformă, de către autoritatea de control, a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011 şi ale Notei directoare pentru auditori nr. 22, astfel cum au fost interpretate în jurisprudenţa CJUE.

De altfel, deşi a redat, în cuprinsul cererii de recurs, într-o manieră amplă, considerentele CJUE cuprinse în hotărârea pronunţată la data de 12 septembrie 2013 în cauza Slancheva sila EOOD, insistând asupra caracterului lor obligatoriu, recurenta a omis a indica, concret, cum şi în ce fel au fost nesocotite aceste considerente la emiterea procesului-verbal contestat. Singurele menţiuni se referă, într-o manieră generală, la faptul că pârâta AFIR a avut în vedere similitudini ale proiectelor şi legături de familie între beneficiari, care nu pot avea semnificaţia creării unor condiţii artificiale.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că neregula constatată de AFIR se referă la nerespectarea condiţiilor de finanţare stabilite prin Ghidul Solicitantului pentru accesarea Măsurii 112, în sensul că reclamanta nu a preluat, integral, exploataţiile agricole deţinute de înstrăinători (surorile reclamantei), cumpărând doar o parte a efectivului de animale deţinut de acestea, iar divizarea exploataţiilor a condus la accesarea Măsurii 112 atât de către reclamantă, cât şi de către unul dintre înstrăinători.

Prin urmare, în cauză nu s-a invocat o chestiune referitoare la similitudinea proiectelor sau la legăturile de familie dintre beneficiarii unor proiecte similare, ci la nerespectarea condiţiilor de accesare a Măsurii 112, al cărei obiectiv viza, conform Ghidului Solicitantului, instalarea tinerilor fermieri, definită ca fiind activitatea de înfiinţare şi/sau preluare prin transfer de proprietate şi/sau arendă/concesionare a unei exploataţii agricole între 6-40 UDE. Totodată, în cuprinsul ghidului se arată că preluarea unei exploataţii agricole reprezintă trecerea tuturor terenurilor agricole şi a animalelor înregistrate în Registrul unic de identificare de la APIA sau în Registrul exploataţiilor de la ANSVSA/DSVSA/circumscripţie veterinară de la cedent la cesionar, cu excepţia locuinţei şi a terenului aferent locuinţei (anexe gospodăreşti), iar fărâmiţarea exploataţiilor agricole, în scopul creării în mod artificial de condiţii necesare pentru a beneficia de aceste plăţi şi de a obţine un avantaj, contravine obiectivelor FEADR.

Or, reclamanta nu a respectat prevederile Ghidului Solicitantului, preluând parţial exploataţiile agricole, oferind informaţii incomplete şi declarând, în mod nereal, că îndeplineşte condiţiile de eligibilitate menţionate în cererea de finanţare şi anexele la aceasta, situaţie care intră sub incidenţa prevederilor art. 11 alin. (3) din Anexa I la contractul de finanţare, sancţionată cu rezilierea contractului de finanţare şi retragerea sprijinului financiar nerambursabil.

După cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, în cuprinsul Planului de afaceri, reclamanta a menţionat că exploataţia este înfiinţată în anul 2011, prin cumpărarea de pe piaţa liberă a unui efectiv de animale, fără a indica faptul că această cumpărare s-a realizat parţial, din două exploataţii diferite, care nu au fost preluate integral. Acestor argumente, recurenta-reclamantă le-a opus susţinerea privitoare la depunerea tuturor documentelor necesare pentru ca pârâta, eventual cu ajutorul altor instituţii abilitate, să efectueze verificările referitoare la caracterul eligibil al proiectului. Însă această susţinere nu poate fi primită, având în vedere că, independent de verificările pe care pârâta le efectuează cu privire la cererea de finanţare şi documentaţia aferentă, reclamantei îi revine obligaţia de a-i aduce la cunoştinţă şi de a-i pune la dispoziţie autorităţii contractante toate informaţiile şi documentele pe care le deţine cu privire la caracterul eligibil al proiectului.

Subsumat acestei critici, recurenta a învederat că nu-i aparţine culpa întocmirii necorespunzătoare a documentaţiei aferente proiectului finanţat, însă Înalta Curte reţine că, pentru stabilirea existenţei unei nereguli, este irelevantă persoana fizică/juridică autorizată care a consiliat şi îndrumat reclamanta, consecinţele întocmirii şi depunerii unei documentaţii eronate/incomplete fiind suportate de beneficiarul finanţării.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că pârâta a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale şi contractuale, constatând existenţa unei nereguli la încheierea contractului de finanţare, motiv pentru care va respinge, ca nefondat, şi setul de critici vizând greşita aplicare a legislaţiei europene şi a jurisprudenţei CJUE.

II.2.4. Înalta Curte apreciază a fi nefondată şi critica referitoare la inopozabilitatea prevederilor Ghidului Solicitantului privind accesarea Măsurii 112.

În motivarea acestei critici, reclamanta a susţinut caracterul informativ, neobligatoriu al prevederilor ghidului, apreciind, în esenţă, că nu-i poate fi opusă nerespectarea acestui material documentar.

Înalta Curte constată că, pentru a lămuri această chestiune, este necesar a se recurge la examinarea prevederilor H.G. nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, precum şi pentru noile angajamente juridice încheiate în perioada tranzitorie până la aprobarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 ("H.G. nr. 224/2008").

Potrivit art. 2 alin. (2) lit. a) şi din această hotărâre de guvern, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) reprezintă documentul programatic elaborat potrivit Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.698/2005, în baza căruia vor fi accesate sumele alocate României pentru perioada de programare 2007-2013, iar Ghidul Solicitantului reprezintă o detaliere tehnică şi financiară a fiecărei măsuri şi cuprinde setul de informaţii necesare solicitantului pentru pregătirea, derularea şi implementarea proiectului, elaborat pentru fiecare măsură de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (actual AFIR), fiind disponibil la sediul central al APDRP, la centrele regionale ale APDRP şi la oficiile judeţene ale APDRP, precum şi pe site-ul APDRP şi al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Aşadar, Ghidul Solicitantului reprezintă mai mult decât un simplu material documentar, informativ, cuprinzând, detaliat pentru fiecare măsură în parte, condiţiile de accesare ale ajutorului financiar şi obligaţiile asumate de beneficiar, fiecare ghid cuprinzând şi fişa tehnică a măsurii, precum şi modelele cererii de finanţare, formularele declaraţiilor pe proprie răspundere date de solicitanţi, precum şi modelul contractului de finanţare şi al anexelor acestuia, aferent măsurii respective.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată că prevederile Ghidului Solicitantului fac parte din ordinea normativă a actelor care reglementează condiţiile de acordare a ajutorului financiar, neputând fi primită susţinerea reclamantei referitoare la inopozabilitatea Ghidului Solicitantului privind accesarea Măsurii 112, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile sale au fost urmate şi de către reclamanta, la depunerea propriului proiect.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. PFA, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. PFA împotriva sentinţei civile nr. 572 din 23 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.