Late reimbursement penalties under EU operational programs and cassation due to insufficient judicial reasoning

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 noiembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" - AMPOSDRU, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 8.960,22 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi aferente cotelor de contribuţii (cu titlu de salarii) achitate, având în vedere un cuantum total de 200 de zile de întârziere, aferent plăţilor efectuate cu întârziere de către pârât pentru cererile de rambursare depuse de reclamantă, respectiv cu depăşirea termenului de 45 de zile statuat prin Contractul de finanţare x.

Prin încheierea din 7 aprilie 2015, prima instanţă a luat act de preluarea activităţii pârâtului de către Ministerul Fondurilor Europene, dispunând citarea acestuia în locul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

Prin cererea modificatoare înregistrată la data de 22 septembrie 2015, reclamanta a solicitat extinderea cadrului procesual pasiv, prin introducerea în cauză a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2948 din 10 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Fondurilor Europene şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8.960,22 RON reprezentând contravaloare prejudiciu, cauzat prin efectuarea cu întârziere a plăţilor pentru cererile de rambursare formulate în temeiul Contractului de finanţare x.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 au formulat recurs comun pârâţii Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Finanţelor Publice, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

O primă critică de nelegalitate, circumscrisă motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., priveşte nemotivarea hotărârii de fond, recurenţii-pârâţi apreciind că prima instanţă şi-a însuşit în exclusivitate argumentele intimatei-reclamante, fără să arate motivele pentru care au fost respinse apărările pârâţilor.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi critică introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Ministerului Finanţelor Publice, având în vedere că reclamanta nu a motivat atragerea acestuia în proces prin indicarea unui "drept pretins" în contradictoriu cu această autoritate. Mai exact, intimata-reclamantă nu a învederat actul emis de acest pârât şi care face obiectul contestării, iar potrivit O.U.G. nr. 96/2012, Ministerul Finanţelor Publice nu are decât calitatea de reprezentant al Ministerului Fondurilor Europene.

Pe fondul cauzei, recurenţii-pârâţi susţin că prima instanţă a interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 9/2014, introdus prin O.U.G. nr. 121/2011. Termenul maxim de 45 de zile prevăzut de acest text normativ a fost menţinut de legiuitor până în septembrie 2013, fiind modificat prin O.U.G. nr. 84/2013.

Termenul de 45 de zile poate fi întrerupt prin depunerea de către beneficiar a unor documente adiţionale sau clarificări solicitate de autoritatea de management, iar în urma auditului efectuat de Comisia Europeană în luna aprilie 2012, aceasta a suspendat plăţile aferente POSDRU în luna august 2012. Deblocarea POSDRU şi reluarea plăţilor către România au avut loc după finalizarea misiunii de audit, ceea ce a dus la decalarea soluţionării cererilor de rambursare şi, implicit, la întârzierea efectuării plăţilor.

Totodată, recurenţii-pârâţi arată că, potrivit Contractului de finanţare POSDRU, în cazul depăşirii perioadei de efectuare a plăţii cererilor de rambursare a cheltuielilor, nu este stipulată obligaţia de plată a penalităţilor de întârziere.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 25 aprilie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 6 martie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

6. Aspecte procedurale

Excepţia tardivităţii recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, invocată din oficiu, a fost admisă pentru argumentele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cu titlu prealabil, motivul de recurs privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice putea fi invocat doar de acesta, fiind singurul care avea interes să susţină o eventuală lipsă a calităţii sale procesuale pasive, însă recursul declarat în cauză de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a fost constatat nul pentru tardivitate, astfel că nu se impune analizarea acestui motiv în cadrul cercetării criticilor formulate în recursul declarat de Ministerul Fondurilor Europene.

Un prim motiv de casare, a cărui analiză se impune cu precădere, este cel reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la nemotivarea hotărârii atacate.

În ceea ce priveşte acest motiv de casare, Înalta Curte îl apreciază a fi fondat, prin raportare la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că:

"(1) Hotărârea va cuprinde: ... b) ...motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Această dispoziţie are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligaţie în sarcina instanţelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Motivarea adecvată a unei hotărâri judecătoreşti nu reprezintă o facultate a judecătorului cauzei, ci o obligaţie a acestuia, care, în acest mod, expune în mod convingător raţionamentul logico-juridic ce a condus la pronunţarea soluţiei în cauză, prin luarea în considerare a susţinerilor în fapt şi în drept ale părţilor litigante şi arătarea argumentelor care au fost însuşite, pe baza probelor administrate, determinând, astfel, rezolvarea chestiunilor litigioase în maniera reflectată în dispozitivul sentinţei pronunţate în primă instanţă.

Cerinţa motivării unei hotărâri judecătoreşti este instituită de legiuitor drept o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum si o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate si temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi a art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

În absenţa unei examinări atente a argumentelor prezentate de părţi şi fără o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, soluţia pronunţată este una formală, fără suport procedural şi de drept material, nefiind cunoscută modalitatea în care judecătorul cauzei a ajuns la rezultatul materializat în dispozitivul hotărârii pronunţate, act procedural lovit, astfel, de arbitrariu, ce face imposibilă exercitarea controlului judiciar în calea de atac exercitată de partea interesată.

În raport de aceste consideraţii de ordin teoretic, de pretenţiile expuse prin cererea de chemare în judecată şi de argumentarea în fapt şi în drept a acestora, Înalta Curte constată că, deşi instanţa de fond a pronunţat o soluţie asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinţei recurate nu dovedesc o examinare efectivă a argumentelor şi motivelor expuse de părţi, nefiind întrunite cerinţele asigurării unui proces echitabil.

Înalta Curte constată că motivarea instanţei de fond reprezintă, în realitate, o preluare tale quale a criticilor înfăţişate de către reclamantă prin cererea dedusă judecăţii, iar nu argumentele proprii ale instanţei bazate pe propriul raţionament juridic raportat la situaţia de fapt dedusă judecăţii şi la dispoziţiile legale aplicabile.

Este de neconstestat că soluţia judecătorului, indiferent de obiectul său, va fi pronunţată în favoarea uneia din părţile cauzei, prin raportare la motivele de fapt şi de drept expuse, care au convins instanţa de judecată de justeţea pretenţiilor părţii, dar judecătorul cauzei nu se poate eschiva de la obligaţia de motivare a hotărârii, preluând argumentele părţii căreia i-a dat câştig de cauză.

În atare condiţii, se relevă că, cererea de chemare în judecată a fost admisă şi obligaţi pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 8.960,22 RON reprezentând contravaloare prejudiciu, fără ca prima instanţă să analizeze condiţiile răspunderii contractuale, criteriile de evaluare şi temeiul acordării presupusului prejudiciu, reţinând doar că "în speţă avem de-a face cu o întârziere în onorarea cererilor de rambursare ... faţă de care pârâta nu a formulat obiecţii ...".

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauza de faţă, considerentele hotărârii recurate nu respectă exigenţele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective şi complete a cauzei şi a argumentelor părţilor, astfel încât se impune casarea integrală a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În raport de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte apreciază ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, fondate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond în rejudecare.

Totodată, prima instanţă va fi datoare a se preocupa de corecta stabilire a cadrului procesual subiectiv, în raport de pretenţiile solicitate în cuprinsul cererii de chemare în judecată îndreptate împotriva persoanei care justifică în cauză calitate procesuală pasivă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatându-se incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

În privinţa căii de atac declarate de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, Înalta Curte va anula acest recurs, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 2948 din 10 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.