Failure to analyze pre-2015 salary differential claims as insufficient motivation under civil procedure law

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 30 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH. şi II., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Galaţi, au solicitat obligarea pârâţilor:

1) să emită noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare lunare, ulterioare datei de 9.04.2012, pentru fiecare dintre reclamanţi începând cu data trecerii la o alta tranşă de vechime în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia fiecăruia dintre reclamanţi îndeplinită în cadrul instanţei;

2) să recalculeze sporurile şi alte drepturi aferente diferenţei indemnizaţiei de încadrare lunare pentru fiecare dintre reclamanţi şi să plătească diferenţele rezultate ca urmare a încadrării corecte, de la data emiterii ordinului de salarizare până la zi;

3) să plătească actualizarea sumelor de plată cu rata inflaţiei, calculată de la data scadenţei fiecărui drept salarial lunar al reclamanţilor şi până la plata efectivă a acestuia;

4) să plătească dobânda legală calculată de la data scadenţei fiecărui drept salarial lunar al reclamanţilor şi până la plata efectivă a acestuia;

5) ca la emiterea ordinelor de salarizare să ţină cont în cazul promovărilor în funcţie şi al numirii în funcţii de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data promovării, ce urmează să fie incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară de la data de 31.12.2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcţie a fost îndeplinită ulterior acestei date.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 134 din 23 ianuarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a disjuns cererea formulată de către reclamanta FF., a admis în parte, cererea de chemare în judecată formulată de ceilalţi reclamanţi şi a obligat pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Galaţi la plata către reclamanţi a dobânzii legale aferente debitului principal şi a sumei reprezentând actualizarea debitului principal cu indicele de inflaţie începând cu date de 9.04.2015 şi până la data achitării efective a debitului principal.

A respins în rest, cererea principală, ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs declarate în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, au declarat recurs reclamanţii A. ş.a., toţi prin reprezentant N. şi pârâtul Ministerul Justiţiei.

3.1. Prin recursul formulat de reclamanţii A. ş.a., toţi prin reprezentant N., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

Sub un prim aspect, recurenţii-reclamanţi arată că instanţa de fond nu a analizat în totalitate cererea de chemare în judecată, întrucât prin acţiunea dedusă judecăţii au solicitat ca drepturile salariale să le fie calculate şi acordate începând cu data de 09.04.2012, şi nu cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 de aprobare şi modificare a O.U.G. nr. 83/2014), iar în considerentele sentinţei atacate nu este motivată respingerea pretenţiilor aferente perioadei 9.04.2012 - 9.04.2015.

Susţin recurenţii-reclamanţi că situaţia salarială discriminatorie între judecătorii care desfăşoară aceeaşi activitate exista şi înainte de adoptarea Legii nr. 71/2015 (ce a intrat în vigoare la data de 09.04.2015), care a recunoscut preexistenţa unei situaţii salariale discriminatorii generată de aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor legale în materie. Prin această recunoaştere legiferată a operat o întrerupere a termenul de prescriere a dreptului material la acţiune, în sensul dispoziţiilor art. 2537 pct. 1 din C. civ. şi art. 171 din Legea nr. 53/2003.

Recurenţii-reclamanţi susţin că neanalizarea de către instanţă a pretenţiilor aferente perioadei 9.04.2012 - 9.04.2015, solicitate prin cererea de chemare în judecată, se circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sentinţa fiind nemotivată sub acest aspect.

Printr-o altă serie de critici, recurenţii-reclamanţi susţin că hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, fiind incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În acest sens, se arată că instanţa de fond a apreciat greşit că, prin emiterea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 4680/C/21.12.2016, au fost recunoscute de către pârâtul Ministerul Justiţiei pretenţiile reclamanţilor. Aceasta pentru că instanţa a fost învestită de către reclamanţi cu o cerere vizând pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să reprezinte titlul executoriu cuprinzând obligaţia pârâţilor la plata drepturilor salariale datorate, până la data emiterii Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 4680/C/21.12.2016. Faptul că prin acest ordin se stabileşte că, începând cu data de 09.04.2015, judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari, care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei brute de încadrare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie li se recalculează indemnizaţia de încadrare lunară şi sporurile la nivel maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, în opinia recurenţilor-reclamanţi, nu echivalează cu o recunoaştere a pretenţiilor solicitate de ei. Astfel, Ministerul Justiţiei, în calitate de ordonator principal de credite, are posibilitatea revocării ordinului în discuţie sau emiterii altui ordin cu un conţinut contrar. Cu atât mai puţin poate fi reţinută buna-credinţă a ordonatorului principal de credite prin recunoaşterea pretenţiilor, dacă se are în vedere faptul că, până la data redactării cererii de recurs, pârâtul nu a procedat nici măcar la calculul şi plata drepturilor solicitate începând cu data de 9.04.2015.

3.2. Prin recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a sentinţei atacate, în sensul înlăturării obligării Ministerul Justiţiei de la plata diferenţelor salariale acordate reclamanţilor.

Recurentul-pârât susţine că instanţa de fond în mod greşit a stabilit în sarcina sa obligaţia de a efectua plata în concret a dobânzii legale aferentă debitului principal şi suma reprezentând actualizarea debitului principal cu indicele de inflaţie, la data de 09.04.2015, solicitate de către reclamanţi, având în vedere că raportul obligaţional care are ca obiect plata salariului şi, pe cale de consecinţă, a oricăror accesorii ale acestuia, dobânzi şi actualizări, este stabilit între reclamanţi şi instanţa unde funcţionează (Curtea de Apel Galaţi), în timp ce Ministerul Justiţiei este parte a unui raport juridic financiar, care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuţiilor prevăzute de Legea finanţelor publice nr. 500/2002, act normativ ce reglementează cadrul general pentru utilizarea fondurilor publice, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul bugetar.

A mai arătat recurentul-pârât că dispozitivul sentinţei recurate nu poate fi pus în executare sub aspectul plăţii accesoriilor drepturilor salariale recunoscute intimaţilor-reclamanţi, dat fiind faptul că această obligaţie excedează atribuţiilor Ministerului Justiţiei, făcând trimitere în acest sens la prevederile art. 6 punctul VII subpunctul 3 din H.G. nr. 652/2009, potrivit cărora Ministerul Justiţiei asigură fondurile necesare şi repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite.

În fine, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei arată că şi-a îndeplinit obligaţiile care îi incumbau, prin emiterea OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, în aceeaşi zi în care a fost publicată decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029/21.12.2016. Având în vedere acest aspect, se impune ca instanţa de recurs să înlăture obligarea sa la plata dobânzilor legale şi a sumei reprezentând actualizarea debitului.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată faţă de recursul reclamanţilor, intimata-pârâtă Curtea de Apel Galaţi a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 30 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de 13 noiembrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând recursul declarat de reclamanţi, Înalta Curte îl constată fondat din perspectiva cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Susţinerile recurenţilor-reclamanţi, conform cărora hotărârea atacată nu analizează pretenţiile reclamanţilor aferente perioadei 9.04.2012 - 9.04.2015, sunt întemeiate.

Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a analizat întocmai solicitările reclamanţilor şi nu a răspuns fundamentat cererii formulate, în considerentele hotărârii identificându-se analizarea altui obiect faţă de cel care s-a cerut.

Conform celor menţionate la pct. I.1 din prezenta decizie, reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ cu mai multe capete de cerere, printre care, obligarea pârâţilor "să emită noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare lunare, ulterioare datei de 9.04.2012, ..."

Admiţând în parte cererea de chemare în judecată, instanţa de fond a dispus obligarea pârâţilor să plătească reclamanţilor dobânda legală aferentă debitului principal şi suma reprezentând actualizarea debitului principal cu indicele de inflaţie, începând cu data de 9.04.2015 şi până la data achitării efective a debitului principal, respingând în rest cererea, ca neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

În sensul normei citate, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt. Obligaţia de motivare impune o apreciere întotdeauna ataşată de natura cauzei, de circumstanţele acesteia, stilul judiciar şi tipologia actului de justiţie. Motivarea unei hotărâri este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv al tuturor argumentelor aduse de parte - dar nici ignorarea lor -, ci un răspuns al argumentelor fundamentale, al acelora care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Or, instanţa de fond nu a reţinut şi nici nu a înlăturat susţinerile părţilor şi nu a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, aşa încât hotărârea sa nu creează transparenţa asupra silogismului judiciar care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul şi graţie căreia să poată fi realizat controlul judiciar.

Examinarea motivării sentinţei atacate, prin raportare la considerentele de principiu anterior expuse, conduce Înalta Curte către concluzia că instanţa de fond nu a răspuns solicitării invocate prin cererea de chemare în judecată, care viza ca drepturile salariale să fie calculate şi acordate începând cu data de 09.04.2012, şi nu cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 de aprobare şi modificare a O.U.G. nr. 93/2014).

Rezultă că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra a tot ce s-a cerut, în limitele învestirii, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., ci dimpotrivă, a ignorat pretenţiile reclamanţilor aferente perioadei 9.04.2012 - 9.04.2015, o asemenea situaţie fiind echivalentă necercetării fondului.

Aşa fiind, nu a lămurit în mod corespunzător situaţia de fapt şi de drept existentă în cauza dedusă judecăţii. Or, cercetarea fondului cauzei presupune existenţa tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

În aceste condiţii, considerentele sentinţei atacate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanţa a ajuns la soluţia pronunţată şi nu dovedesc că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de reclamanţi, ceea ce conduce la concluzia că susţinerile şi mijloacele de apărare invocate nu au fost serios examinate, împrejurare care echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

În concluzie, se constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale, pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, apreciază că se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, prima instanţă va proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamanţi în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi de pârâţi prin întâmpinare, urmând să analizeze cauza prin raportare la mijloacele de probă administrate şi la toate aspectele de fond necesare lămuririi situaţiei de fapt.

În raport cu soluţia preconizată, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurenţii-reclamanţi în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În raport de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare şi de motivul care a determinat-o, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs, formulate de pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceste critici (referitoare la înlăturarea obligării pârâtului la plata diferenţelor salariale rezultate, pentru lipsa calităţii procesuale pasive pentru acest capăt de cerere) urmând a fi avute în vedere de prima instanţă, cu ocazia rejudecării pricinii.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite ambele recursuri şi va casa sentinţa recurată, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., GG., HH. şi II. şi de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 134 din 23 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.