Nullity of administrative appeal submitted via email lacking a handwritten signature

Şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 iunie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Vâlcea, a solicitat obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei Baroului Vâlcea prin care i-a fost respinsă cererea de transfer de la Baroul Olt la Baroul Vâlcea, obligarea celui de-al doilea pârât să-i comunice decizia de respingere a cererii de transfer, sub sancţiunea aplicării unei amenzi pentru fiecare zi de întârziere şi a plăţii de daune materiale şi morale, anularea respectivei decizii şi obligarea pârâtului Baroul Vâlcea să-i soluţioneze favorabil cererea de transfer.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 298 din 3 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a respins atât excepţiile necompetenţei materiale, lipsei calităţii procesuale pasive şi prematurităţii, cât şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Vâlcea, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate la pct. I.2, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate, trimiterea cauzei instanţei de fond pentru a dispune suspendarea judecăţii până la soluţionarea definitivă a acţiunii din dosarul nr. x/2016 şi, după soluţionarea acesteia, soluţionarea în fond a cauzei.

În motivarea recursului s-a argumentat, în esenţă, că sentinţa recurată nu cuprinde motivele în fapt şi în drept pe care se sprijină, obligatorii conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului.

De asemenea, soluţionarea acţiunii din prezenta cauză depindea de soluţionarea dosarului nr. x/2016, astfel că se impunea suspendarea în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., însă instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra acestei cereri, pe care reclamantul arată că a formulat-o la termenul din 27.01.2017.

În opinia recurentului, prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, astfel încât, se impune casarea cu trimitere spre rejudecare.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimatul-pârât Baroul Vâlcea a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, sub aspectul indicării greşite în cuprinsul cererii de recurs a numărului şi datei pronunţării sentinţei atacate, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii primei instanţe.

4.2. Legal citată, intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România nu a formulat întâmpinare în cauză.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 30 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 13 noiembrie 2019, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

6. Aspecte procesuale

Excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantul A., invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât Baroul Vâlcea, a fost respinsă pentru argumentele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, pentru nedepunerea în original a cererii de recurs, invocată din oficiu, în temeiul art. 248 alin. (1), aplicabil în virturtea normei de trimitere de la art. 494 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:…semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic."

Aceste dispoziţii se corelează cu dispoziţiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanţelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că:

"Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă…, precum şi semnătura."

Potrivit art. 268 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia. Dacă semnătura aparţine unui funcţionar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condiţiile legii.(2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condiţiile prevăzute de lege."

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie scrisă de mâna acesteia, neputând să fie dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a depus cererea de recurs prin e-mail, la data de 11.03.2017, fiind înregistrată la instanţa de fond la data de 13.03.2017, recursul purtând semnătura recurentului-reclamant, semnătură care, datorită modalităţii de depunere, se regăseşte în forma imprimată.

Înalta Curte reţine că la dosarul cauzei nu se află un exemplar original al recursului care să cuprindă semnătura olografă a recurentului-reclamant.

Recurentul-reclamant A. nu a comunicat instanţei un exemplar original al recursului, deşi a fost citată cu menţiune în acest sens şi nici nu a procedat la semnarea exemplarului aflat la dosarul cauzei.

În aceste condiţii Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condiţiile de formă ale recursului prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., recursul necuprinzând semnătura părţii, care trebuie aplicată în original pe actele procesuale depuse la instanţele de judecată, nefiind suficientă o copie imprimată a acesteia.

În acest sens este şi soluţia de principiu adoptată în şedinţa din 29 ianuarie 2018 a judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia "în ipoteza în care o parte litigantă înaintează cererea de recurs exclusiv prin fax sau e-mail şi instanţa face demersuri pentru a obţine exemplarul purtând semnătura olografă, iar partea nu se conformează, sancţiunea aplicabilă este cea a anulării cererii de recurs."

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) şi (3) şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 298 din 3 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.