Appeals against annulment of arbitral award dismissed as inadmissible due to non-retroactivity of procedural law

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3394 din 4 noiembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a respins acţiunea în anulare formulată de către reclamantul Ministerul Fondurilor Europene - prin Ministerul Finanţelor Publice, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. Bucureşti, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs, reclamantul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE - prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE şi pârâta S.C. A. S.R.L. Bucureşti.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 22 noiembrie 2018, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen pentru judecata recursurilor în data de 22.09.2020, ulterior, preschimbat din oficiu la data de 12.11.2019, cu citarea părţilor, în condiţiile art. 494 -495 C. proc. civ., în şedinţă publică.

Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepţia inadmisibilităţii recursurilor, invocată şi de recurenta- pârâtă, Înalta Curte urmează să o admită, şi să respingă recursurile, ca inadmisibile, având în vedere următoarele considerente:

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual- civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Din interpretarea acestor dispoziţii, rezultă că, obiect al recursului poate fi o hotărâre dată în apel sau o hotărâre dată fără drept de apel, iar nu o hotărâre pronunţată, la rândul ei, într-un alt recurs exercitat de aceeaşi parte, admisibilitatea căii extraordinare de atac a recursului, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ, examinându-se restrictiv, în raport cu hotărârile prevăzute de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ.

În speţă, recurentul- reclamant Ministerul Fondurilor Europene - prin Ministerul Finanţelor Publice şi recurenta- pârâtă S.C. A. S.R.L. au declarat recurs împotriva unei sentinţe, prin care a fost soluţionată acţiunea în anularea sentinţei arbitrale nr. 37 din 31 martie 2016 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul nr. x/2015.

Conform art. 27 C. proc. civ., "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

În temeiul acestui text de lege, regimul juridic al căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data începerii procesului.

Având în vedere că acţiunea în anularea hotărârii arbitrale este o cale de atac specială reglementată de legea procesual civilă, rezultă că data începerii procesului nu este determinată de data declarării acestei căi de atac, ci de data introducerii acţiunii arbitrale.

În aceste condiţii, introducerea acţiunii arbitrale- în speţă- la 09 noiembrie 2015 relevă că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 17/2017.

Astfel, potrivit art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii arbitrale, "hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului", iar conform art. 613 alin. (3) din acelaşi act normativ, "admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală şi (...)".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că sunt supuse recursului numai hotărârile curţii de apel prin care a fost admisă acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale.

Per a contrario, hotărârile curţii de apel prin care a fost respinsă acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale nu sunt supuse recursului, fiind definitive de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. potrivit căruia, "sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

Într-adevăr, prin art. 11 din O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi a unor acte normative conexe, introdus prin punctul 2 din Legea nr. 17/2017, începând cu 24.03.2017, s-a stipulat că:

"La articolul 613, alin. (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: (4) Hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare este supusă recursului".

Dar, în aceste condiţii, devine incidentă dispoziţia tranzitorie privind legea procesuală aplicabilă, respectiv, art. 27 C. proc. civ., care prevede că:

"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

Astfel, această nouă formă a textului art. 613, alin. (4) C. proc. civ. nu este aplicabilă în prezenta cauză, în condiţiile în care procesul a început la 09 noiembrie 2015, odată cu introducerea acţiunii în arbitrare, iar Legea nr. 17/2017 din 17 martie 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi a unor acte normative conexe, a fost publicată în Monitorul Oficial la 21 martie 2017 şi este aplicabilă acţiunilor în anulare introduse după intrarea în vigoare a legii de modificare.

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecăţii, în întregul ei, este guvernată de dispoziţiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv, la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Astfel fiind, în aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte, constatând că recursurile de faţă au ca obiect sentinţa civilă nr. 3394 din 4 noiembrie 2016, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea în anulare formulată de Ministerul Fondurilor Europene - prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei arbitrale, reţine că sentinţa primei instanţe nu face parte din categoriile de hotărâri enunţate limitativ la art. 613 alin. (3) C. proc. civ., în forma în vigoare la data intentării acţiunii arbitrale, în aplicarea art. 27 din acelaşi act normativ.

Or, în lipsa unei dispoziţii derogatorii, raportat şi la prevederile art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., coroborat cu art. 613 alin. (4) C. proc. civ., fiind o hotărâre judecătorească prin care a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale, sentinţa Curţii de Apel Bucureşti nu era susceptibilă de a face obiectul unui recurs, nefiind o hotărâre dintre cele enumerate de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, sub acest aspect, se reţine inadmisibilitatea căii ordinare de atac promovate de recurenţi.

Menţiunea din cuprinsul sentinţei recurate "cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare" nu conduce la deschiderea căii de atac a recursului, întrucât recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac.

Relevant în acest sens este art. 457 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Se reţine, deci, că, sentinţa care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curţii Constituţionale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul la acces liber la justiţie, aşa cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reţinute de art. 16 din Constituţia României.

Faţă de cele de mai sus, nefiind întrunite condiţiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată de recurenta-pârâtă, cu consecinţa respingerii prezentelor recursuri deduse judecăţii, ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul Ministerul Fondurilor Europene prin Ministerul Finanţelor Publice şi de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3394 din 4 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibile.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2019.