Conflict of negative jurisdiction in public service dispute: procedural domicile versus registered residence under Law No. 554/2004

Şedinţa publică din data de 08 noiembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov sub nr. de dosar x/2018 reclamantul A. împreună cu B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M. au chemat în judecată pârâtul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean "Nicolae Titulescu" Braşov (UM 0391 Braşov) solicitând instanţei să dispună obligarea acestuia la calcularea şi acordarea soldei de funcţie începând cu data de 1.02.2017 prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în sumă de 1450 RON, stabilit prin H.G. nr. 1/2017, fără alte sporuri şi adaosuri, respectiv calcularea şi acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la solda de funcţie stabilită la 1450 RON. De asemenea, reclamantul solicită instanţei să dispună obligarea pârâtului la calcularea şi acordarea soldei de funcţie începând cu data de 1.01.2018 şi pentru viitor, prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în sumă de 1900 RON, stabilit prin H.G. nr. 846/2017, fără alte sporuri şi adaosuri, respectiv calcularea şi acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la solda de funcţie stabilită la 1900 RON. Reclamantul solicită totodată actualizarea sumelor pretinse cu rata inflaţiei, de la data scadenţei fiecăreia şi până la plata efectivă a sumelor datorate, precum şi plata dobânzii legale aferente calculată începând cu data naşterii dreptului la acţiune şi până la data plăţii efective.

Prin încheierea de şedinţă din data de 10 aprilie 2019 instanţa a dispus disjungerea cererii formulată de reclamanţii H., I. şi A. şi formarea a trei dosare noi având ca obiect "litigiu privind funcţionarii publici", reţinând deopotrivă că, în prezenta cauză, reînregistrată sub nr. de dosar, x/2019, figurează ca părţi reclamantul A. şi pârâtul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean "Nicolae Titulescu" Braşov (UM 0391 Braşov).

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Hotărârea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 402/CA, din data de 17 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepţia necompetenţei sale teritoriale şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Braşov a reţinut în esenţă dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, conform cărora cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care est stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe iar potrviit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul persoană fizivă sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său.

Astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamantul domiciliază înm satul Lunca, oraşul Tptârlagele, judeţul Buzău, localitate situată în raza Tribunalului Buzău.

Pentru aceste considerente a fost admisă excepţia necompetenţei sale materiale şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Hotărârea Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

După declinare, dosarul a fost înregistrat la data de 23 mai 2019 pe rolul Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub numărul x/2019

Prin sentinţa nr. 495/2019 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei material, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Tribunalul Buzău a reţinut în esenţă că, din punct de vedere procesual, dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretate în sensul că, prin domiciliu se înţelege acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, în localitatea în care trăieşte, deoarece scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu este, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 153 şi urm. C. proc. civ., acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă dreptului lor la apărare.

De altfel, conform art. 87 din C. civ. "domiciliul unei persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acela unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală".

În prezenta cauză, Tribunalul Buzău a constatat că, aşa cum rezultă din procesul-verbal aflat la fila x, în urma verificărilor efectuate în baza de date D.E.P.A.B.D., reclamantul A. locuieşte efectiv în mun. Braşov încă din anul 2008, figurând cu adresa de reşedinţă în această localitate; mai mult decât atât, la termenul de judecată din data de 10.04.2019 în dosarul nr. x/2019, când s-a pus în discuţia părţilor de către Tribunalul Braşov excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, reprezentantul convenţional al reclamantului a solicitat respingerea acesteia, precizând că acesta are încheiat contract de închiriere pentru locuinţă în mun. Braşov.

În consecinţă, în raport de prevederile legale susmenţionate, precum şi faţă de situaţia de fapt expusă, având în vedere că la data formulării cererii de chemare în judecată, reclamantul locuia în mun. Braşov, aflat în raza teritorială a Tribunalului Braşov, revine acestui din urmă tribunal competenţa teritorială de soluţionare a cauzei.

Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte reţine că obiectul prezentei cauze vizează raportul de serviciu al funcţionarului public, competenţa materială şi teritorială a unui astfel de litigiu fiind stabilită de prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data formulării acţiunii de către reclamant - 20.11.2018.

Astfel, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999 "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe", iar conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 " Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său".

Aşadar, textul de lege prevede o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de contencios administrativ şi fiscal de la domiciliul reclamantului persoană fizică, situaţie reţinută în mod corect de ambele instanţe aflate în conflict.

Problema care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte înţelesul noţiunii de "domiciliu", în sens procedural şi a diferenţei juridice dintre această noţiune şi aceea de "reşedinţă", precum şi a efectului pe care această distincţie îl produce asupra competenţei instanţei de judecată.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin domiciliu se înţelege locul unde persoana fizică declară că are locuinţa principală, iar reşedinţa este locul unde persoana fizică are locuinţa secundară.

Deşi dispoziţiile art. 107 şi următoarele din C. proc. civ. nu arată, în mod expres, ce se înţelege prin domiciliul părţilor, prezintă relevană prevederile art. 155 pct. 6 C. proc. civ., care stipulează că, prin locul citării se înţelege domiciliul persoanei fizice, iar în cazul în care aceasta nu locuieşte la domiciliu, citarea se va face la reşedinţa cunoscută ori la locul ales de aceasta.

Aplicând aceste dispoziţii legale la speţa de faţă, Înalta Curte reţine că, deşi noţiunile de "domiciliu" şi "reşedinţă" nu se suprapun din punct de vedere al evidenţei populaţiei, această distincţie nu este relevantă în procedura civilă, unde utilizarea alternativă a celor două sintagme urmăreşte să asigure legalitatea procedurii de citare, respectiv înştiinţarea corespunzătoare a părţilor aflate în litigiu, cu privire la existenţa şi obiectul pricinii. Noţiunea de domiciliu, care interesează în sens procedural, se identifică cu noţiunea de domiciliu de fapt, în cazul de faţă cu reşedinţa reclamantului, iar în raport de locuinţa statornică a părţii se stabileşte atât legalitatea procedurii de citare, cât şi instanţa competentă să soluţioneze pricina.

O interpretare contrară ar conduce, în speţă, la atribuirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea unei instanţe în circumscripţia căreia reclamantul nu domiciliază în fapt, aspect de natură a invalida voinţa legiuitorului, care, prin prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a urmărit să asigure reclamantului accesul facil la instanţa de judecată aflată în circumscripţia teritorială în care locuieşte.

Analizându-se actele şi lucrările dosarului se constată că, deşi reclamantul figurează în baza de date D.E.P.A.B.D. (dosar Tribunal Buzău) începând cu data de 13 aprilie 2018 cu domiciliul în judeţ Buzău, acest domiciliu fiind menţionat şi în cererea de chemare în judecată, la termenul de judecată din data de 10 aprilie 2019, când instanţa - Tribunalul Braşov - a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, reclamantul, prin apărătorul său, a menţionat că deţine contract de închiriere în Municipiul Braşov. Susţinerile părţii se coroborează şi cu datele menţionate în Extrasul privind domiciliul/reşedinţa reclamantului (dosar Tribunal Buzău), din care rezultă că, în evidenţele D.E.P.A.B.D reclamantul figurează, încă din 16 ianuarie 2008 (deci anterior datei de 20.11.2018 - data introducerii cererii de chemare în judecată) şi până în data de 29 mai 2020, cu reşedinţa în Municipiul Braşov, aceasta fiind deci locuinţa sa statornică, în raport de care se stabileşte competenţa teritorială a instanţei de contencios administrativ.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte, în acord cu Tribunalul Buzău apreciază că, în stabilirea competenţei teritoriale, reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în forma în vigoare la data formulării acţiunii - 20.11.2018, sunt relevante dispoziţiile art. 155 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora, în cazul în care persoanele fizice nu locuiesc la domiciliu, " citarea se va face la reşedinţa cunoscută ori la locul ales de ele".

De altfel, jurisprudenţa a stabilit că prin "domiciliu" în sens procesual, urmează a se înţelege acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăieşte, deoarece scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului.

În condiţiile în care reclamantul, încă de la data introducerii acţiunii - 20.11.2018-, avea reşedinţa şi locuia efectiv în Municipiul Braşov, ce se află în raza de competenţă teritorială a Tribunalului Braşov, Înalta Curte, faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, constată că instanţa competentă să soluţioneze cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean " Nicolae Titulescu " Braşov (UM 0391 Braşov) este Tribunalul Braşov.

Temeiul legal al regulatorului de competenţă

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pârâtul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean "Nicolae Titulescu" Braşov (UM 0391 Braşov), în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 noiembrie 2019.