Former officers' res judicata challenge to 1998 disciplinary transfer rejected as inadmissible on appeal.

Şedinţa publică din data de 08 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la 22.12.2014, sub dosar nr. x/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliţiei Române, B. şi C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

1. Constatarea inexistenţei "Regulamentului militar'" de aplicare a sancţiunii disciplinare dată prin Ordinul I.G.P. nr. 01107/25.06.1998, raportat la prevederile art. 34, alin. (1) din Legea nr. 80/1995;

2. Constatarea inexistenţei unui act normativ care să stea la baza clasificării ca "Secret", a Ordinul I.G.P. nr. 01107/25.06.1998, prin care a fost sancţionat disciplinar;

3. Constatarea inexistenţei dreptului emitentului Ordinului I.G.P. nr. 01107/25.06.1998 de a aplica sancţiunea disciplinară, având în vedere lipsa unui Regulament militar de aplicare a unei sancţiuni disciplinare, raportat la prevederile art. 34, alin. (1) din Legea nr. 80/1995.

La data de 24.02.2015, reclamantul A. a depus la dosar cerere modificatoare, în sensul formulării unor noi capete de cerere:

1. Obligarea Ministerului Afacerilor Interne să comunice reclamantului, în copie, Regulamentul militar de aplicare a sancţiunilor disciplinare militarilor, raportat la prevederile art. 34 alin. (1) din Legea 80/1995;

2. Obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin necomunicarea actului şi informaţiilor cerute, în valoare de 5000 RON;

În conformitate cu prevederile art. 16 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a solicitat introducerea în cauză a chestorului de poliţie B. şi comisarului şef C., cu menţiunea de a fi citaţi prin Direcţia Generală de Management Resurse Umane a M.A.I.

Prin cererea formulată la dosar, reclamantul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei.

Prin sentinţa nr. 1693/19.06.2015, Curtea de Apel a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului la data de 18.12.2015 sub nr. x/2015 şi s-a dispus citarea părţilor pentru data de 11.02.2016, iar la primul termen de judecată reclamantul a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 913/11.02.2016 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti - SCAF, fiind constatată ivirea unui conflict negativ de competenţă, soluţionat de Î.C.C.J. - S.C.A.F., în sensul stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei în prima instanţă în favoarea Tribunalului Bucureşti - S.CA.F., prin decizia civilă nr. 1085/06.04.2016.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei din urmă instanţe sub nr. x/2015*, iar prin încheierea de şedinţă din data de 29.09.2016 a fost admisă excepţia conexităţii şi a fost înaintat dosarul la Curtea de Apel Bucureşti - S.C.A.F. în vederea soluţionării unitare a acestui dosar şi a dosarului nr. x/2015

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 208 din 30.01.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarele conexate nr. x s-au respins, ca neîntemeiate, excepţia tardivităţii invocată cu privire la anularea/constatarea inexistenţei/inopozabilităţii Regulamentului Disciplinei Militare aprobat de MApN nr. O.G. 1973; a lipsei de interes şi a autorităţii de lucru judecat invocate cu privire la cererea privind obligarea la comunicarea către reclamanţi a Regulamentul Militar de aplicare a sancţiunilor disciplinare, precum şi excepţia netimbrării.

S-au respins, ca neîntemeiate, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.A.I. cu privire la cererea având ca obiect obligarea acestuia să comunice reclamanţilor Regulamentul Militar de aplicare a sancţiunilor disciplinare, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C..

S-a admis excepţia inadmisibilităţii (inclusiv sub aspectul lipsei de interes şi autorităţii de lucru judecat) cererilor conexate având ca obiect constatarea inexistenţei dreptului emitentului Ordinului I.P.G. nr. 01107/26.05.1998 de a aplica sancţiunea disciplinară având în vedere lipsa unui regulament militar de aplicare a unei sancţiuni disciplinare, constatarea inexistenţei Regulamentului Disciplinei Militare aprobat prin O.G./1973 al M.Ap. N., constatarea inexistenţei unui act normativ care să stea la baza clasificării ca secret a ordinului IGP nr. 01107/26.05.1998, constatarea inopozabilităţii Regulamentului Disciplinei Militare aprobat prin O.G. al MApN nr. O.G. nr. 10/1973 şi de anulare a acestui Regulament şi s-au respins aceste cereri conexate ca inadmisibile, formulate de reclamanţii A. şi D., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, B. şi C..

S-a admis excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate invocată cu privire la Ordinul I.G.P. nr. 01107/26.05.1998 şi s-a respins această excepţie de nelegalitate ca inadmisibilă.

S-a respins ca neîntemeiată cererea completatoare formulată în dosarul conexat nr. x/2015 privind obligarea pârâţilor M.A.I., C. şi B. la plata despăgubirilor pentru necomunicarea actului şi informaţiilor solicitate de către reclamanţi.

S-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a disp. art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 şi s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare formulată de către reclamanţi în dosarul conexat nr. x/2015

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanţii D. şi A. Criticând hotărârea atacată ca nelegală, pentru următoarele motive:

Prin sentinţa civilă nr. 208 din data de 30.01.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, instanţa de judecată a omis să se pronunţe cu privire la capătul de cerere privind "Obligarea Ministerului Afacerilor Interne să-mi comunice, în copie, Regulamentul militar de aplicare a sancţiunilor disciplinare militarilor, raportat la prevederile art. 34, alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare", valabil la data de 25.06.1998.

Recurentul a apreciat că i-a fost încălcat dreptul la informare, garantat de art. 31 alin. (2) din Constituţia României şi cele prevăzute de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentinţa atacată Curtea a omis să se pronunţe cu privire la apărările formulate prin cererea înregistrată în dosarul nr. x/2016, privind excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la opozabilitatea Regulamentului Disciplinei Militare, emis în anul 1973 de Ministerul Apărării Naţionale, privind emiterea şi aplicarea sancţiunii disciplinare dată prin Ordinul I.G.P. nr. 01107/25.06.1998. Curtea de Apel, secţia contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 937 din data de 19.04.2006, pronunţată în dosarul x/2015, a stabilit că Regulamentul Disciplinei Militare nu a stat la baza emiterii şi aplicării sancţiunii disciplinare dată prin Ordinul I.G.P. nr. 01107/25.06.1998, precum şi cu privire la excepţia tardivităţii comunicării sancţiunii disciplinare/ordinului de trecere în rezervă şi excepţia inadmisibilităţii comunicării sancţiunii disciplinare/ordinului de trecere în rezervă, după formularea unei acţiuni în justiţie, cererii formulate tot în dosarul x/2016

Sentinţa atacată cu privire la capetele de cerere privind:

- Constatarea inexistenţei "Regulamentului militar" de aplicare a sancţiunii disciplinare dată prin Ordinul I.G.P. nr. 01107/25.06.1998, raportat la prevederile art. 34, alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare;

- Constatarea inexistenţei unui act normativ care să stea la baza clasificării ca "Secret", a Ordinul I.G.P. nr. 01107/25.06.1998, prin care am fost sancţionat disciplinar;

- Constatarea inexistenţei dreptului emitentului Ordinului I.G.P. nr. 01107/25.06.1998 de a aplica sancţiunea disciplinară, având în vedere lipsa unui Regulament militar de aplicare a unei sancţiuni disciplinare, raportat la prevederile art. 34, alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.

- Anularea Regulamentului Disciplinei Militare aprobat prin Ordinul general al ministrului apărării naţionale nr. O.G. nr. 10/1973;

- Constatarea inopozabilităţii Regulamentului Disciplinei Militare aprobat prin Ordinul general al ministrului apărării naţionale nr. O.G. nr. 10/1973, s-a dat cu încălcarea dreptului la apărare, accesul liber în justiţie şi accesul la informaţie, garantat de prevederile art. 20, art. 24 şi art. 31 din Constituţia României, precum şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, hotărârea s-a dat cu aplicarea greşită a legii, respectiv art. 431 C. proc. civ., nefiind lămurit în ce constă identitatea de obiect şi cauză cu altă cerere de chemare în judecată.

Curtea, prin refuzul de a cerceta, a lămuri şi sancţiona abuzul pârâţilor, în legătură cu aplicarea sancţiunii disciplinare date prin Ordinul I.G.P. nr. 01107/25.06.1998, a încălcat prevederile art. 5 C. proc. civ., a favorizat pârâţii la încălcarea legii, respectiv a prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 80/1995.

Deşi au trecut aproape 20 de ani de la trecerea în rezervă, nici până la această dată, pârâţi, nu au făcut dovada că aplicarea sancţiuni disciplinare dată prin Ordinul I.G.P. nr. 01107/25.06.1998 s-a făcut în baza unui "regulament militar", aşa cum prevede art. 34 din Legea nr. 80/1995, raportat şi la prevederile art. 178 din Legea 10/1972.

Pe de altă parte, Curtea, eronat a apreciat că "este întemeiată şi va fi admisă excepţia inadmisibilităţii (inclusiv sub aspectul lipsei de interes şi autorităţii de lucru judecat)", fără a motiva în fapt şi drept soluţia dată. Nu există autoritate de lucru judecat cu privire la dosarele avute în vedere ce către instanţă, deoarece nu există "chestiunea tranşată" cu privire la legalitatea aplicării sancţiunii disciplinare date prin Ordinul I.G.P. nr. 01107/25.06.1998, raportat la prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 80/1995.

Începând cu dosarul nr. x/2000 al Curţii de Apel Bucureşti şi continuând cu dosarele care au urmat, la care Curtea face referire în sentinţa atacată şi care au fost conexate la dosarul nr. x/2015, nu a fost tranşată, legalitatea aplicării sancţiunii disciplinare dată prin Ordinul I.G.P. nr. 01107/25.06.1998, în lipsa unui "regulament militar", raportat la prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 80/1995.

Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, aceasta se impunea a fi respinsă şi sub aspectul prevederilor art. 431. alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu există două cereri cu identitate de obiect şi cauză, dosarele nr. x fiind conexate.

Excepţia inadmisibilităţii (inclusiv sub aspectul lipsei de interes) se impune a fi respinsă, având în vedere prevederile art. 431. alin. (1), precum şi următoarele considerente:

Regulamentul Disciplinei Militare aprobat prin Ordinul general al ministrului apărării naţionale nr. O.G. nr. 10/1973, a stat la baza sancţionări disciplinare şi a aplicării Ordinului I.G.P. nr. 01107/25.06.1998 de trecere în rezervă, astfel că interesul acestuia este născut, actual şi legitim. De altfel, conţinutul acestui regulament nu a fost cunoscut de recurent, care nu a avut posibilitatea să formuleze o apărare adecvată cu privire la aplicarea sancţiunii disciplinare. Prin Regulamentul Disciplinei Militare aprobat prin Ordinul general al ministrului apărării naţionale nr. O.G. nr. 10/1973, nepublicat în Monitorul Oficial, i-a fost îngrădit dreptul la apărare şi dreptul la informare, garantate de prevederile art. 24 şi art. 31, alin. (2) din Constituţia României, acest act normativ nerespectând prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, situaţii ce conduc la existenţa unui "interes legitim public", fiind vizate ordinea de drept si democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor si îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, prin raportare la art. 2 alin. (1), lit. p) şi r) din Legea nr. 554/2004.

1.4. Apărările formulate în cauză

Ministerul Apărării Naţionale, în prealabil, a invocat excepţia nulităţii recursului, având în vedere că cererea nu este motivată şi întemeiată în drept prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. astfel că, fiind în prezenţa unei neregularităţi procedurale a cererii de recurs, prin neîndeplinirea unei cerinţe prevăzute sub sancţiunea nulităţii, recursul declarat de reclamanţi fiind nul.

In cuprinsul cererii de recurs nu este indicat vreunul din motivele de casare ale sentinţei, respectiv cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., omisiunea fiind sancţionată cu nulitatea recursului conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) ale aceluiaşi cod.

În ceea ce priveşte fondul cererii de recurs, a solicitat respingerea căii de atac ca neîntemeiată, pentru motivele ce urmează.

În mod corect prima instanţă a admis excepţiile analizate în cauză, faţă de obiectul cererii şi înscrisurile administrate în probaţiune, raportat la temeiurile juridice invocate în cuprinsul solicitării.

Pe de altă parte, nu există o critică efectivă a considerentelor/dispozitivului hotărârii recurate, orice afirmaţie a instanţei fiind sancţionată cu o negaţie a recurenţilor.

De altfel, nici nu poate fi altfel, câtă vreme pe parcursul celor 22 file din 27 ale sentinţei civile, prima instanţă a expus spre analiză toate apărările formulate de părţile litigante, concretizate prin considerentele din cuprinsul filelor x; astfel că, hotărârea este dată după o analiză obiectivă şi judicioasă asupra stării de fapt şi de drept incidente în cauză.

Ministerul Afacerilor Interne a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu privire la primul motiv de recurs, aserţiunile recurenţilor reclamanţi referitoare la omisiunea instanţei de fond în a se pronunţa cu privire la capătul de cerere privind obligarea Ministerului Afacerilor Interne să comunice, în copie, Regulamentul militar de aplicare a sancţiunilor disciplinare militarilor, raportat la prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, valabil la data de 25.06.1998, sunt lipsite de orice suport faptic şi legal. Prin sentinţa civilă atacată, instanţa de fond s-a pronunţat în ceea ce priveşte cererile conexate în sensul admiterii excepţiei inadmisibilităţii acestora, respingând ca neîntemeiată şi cererea completatoare formulată în dosarul conexat nr. x/2015* privind obligarea pârâţilor M.A.I., C. şi B. la. plata despăgubirilor pentru necomunicarea actului şi informaţiilor solicitate de recurenţii reclamanţi.

Faţă de considerentele care sprijină soluţia dată prin sentinţa atacată, apare evident faptul că chestiunea litigioasă de drept şi de fapt care a fost dedusă judecăţii prin cererea completatoare a fost dezlegată în modalitatea expusă, iar prin dispozitivul sentinţei a fost menţionată soluţia dată asupra cererii completatoare, neavând relevanţă că, prin modul de redactare a minutei, nu a fost întocmai menţionat obiectul cererii completatoare.

Esenţială în această privinţă este analizarea chestiunii de drept dedusă judecăţii şi stabilirea caracterului justificat al refuzului instituţiei de a comunica actul solicitat şi prin urmare absenţa elementelor răspunderii civile delictuale a pârâţilor menţionaţi în cuprinsul cererii completatoare pentru primul capăt de cerere, aspecte menţionate expres în considerentele care au stat la baza soluţiei date cererii completatoare, neputând fi reţinută o omisiune de pronunţare cu privire la acest capăt de cerere.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs conform căruia instanţa de fond a omis să se pronunţe cu privire la apărările formulate prin cererea înregistrată în dosarul nr. x/2016, apărările despre care fac recurenţii reclamanţi vorbire reprezintă aspecte de fond privind chestiuni de drept şi de fapt vizând fondul cauzei în sensul legalităţii/nelegalităţii actelor atacate prin cererile conexate, aspecte a căror analiză nu a putut fi realizată în modalitatea în care au fost invocate având în vedere considerentele care au determinat respingerea cererilor conexate astfel cum au fost formulate fără a fi analizate aspecte privind fondul legalităţii actelor atacate, fiind admise excepţiile peremptorii evocate în dispozitivul sentinţei atacate.

Prin urmare, admiţând excepţiile peremptorii invocate, în mod corect, instanţa de fond nu a mai procedat la analizarea fondului în sensul în care a fost acesta evocat de recurenţii reclamanţi.

Contrar celor susţinute de recurenţii reclamanţi, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond în considerentele sentinţei atacate, ambii recurenţi au întreprins în mod succesiv demersuri procesuale vizând atât legalitatea ordinului I.G.P. nr. 01107/26.05.1998 prin care acestora li s-a aplicat sancţiunea disciplinară a trecerii în rezervă, cât şi a actelor administrative şi a operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ cu caracter individual de sancţionare disciplinară a acestora, acţiuni care au fost soluţionate irevocabil în sensul respingerii lor. în mod evident, asupra acestor solicitări nu se poate reveni fără a fi încălcat principiul securităţii juridice, hotărârile pronunţate în acele cauze bucurându-se de autoritate de lucru judecat.

II. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 8 noiembrie 2019.

III. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

La termenul de judecată din data de 26.09.2016 Curtea a invocat din oficiu excepţiile lipsei de interes a cererii completatoare formulată de către ambii reclamanţi în dosarul nr. x/2015, a autorităţii de lucru judecat în raport de dosarul nr. x/2015(în privinţa reclamantului A.), precum şi în raport de dosarul nr. x/2015 (în raport de cererea completatoare formulată de reclamantul D. în dosarul nr. x/2015), ataşat de asemenea prezentului dosar.

Deliberând asupra excepţiilor tardivităţii invocată cu privire la anularea/constatarea inexistenţei/inopozabilităţii Regulamentului Disciplinei Militare aprobat de MApN nr. x, a lipsei de interes şi a autorităţii de lucru judecat invocate cu privire la cererea privind obligarea la comunicarea către reclamanţi a Regulamentul Militar de aplicare a sancţiunilor disciplinare, precum şi excepţia netimbrării, a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului MAI cu privire la cererea având ca obiect obligarea acestuia să comunice reclamanţilor Regulamentul Militar de aplicare a sancţiunilor disciplinare, asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C., excepţia inadmisibilităţii(inclusiv sub aspectul lipsei de interes şi autorităţii de lucru judecat) cererilor conexate având ca obiect constatarea inexistenţei dreptului emitentului Ordinului IGP nr. 01107/26.05.1998 de a aplica sancţiunea disciplinară având în vedere lipsa unui regulament militar de aplicare a unei sancţiuni disciplinare, constatarea inexistenţei Regulamentului Disciplinei Militare aprobat prin O.G. al MApN nr. O.G./1973, constatarea inexistenţei unui act normativ care să stea la baza clasificării ca secret a ordinului IGP nr. 01107/26.05.1998, constatarea inopozabilităţii Regulamentului Disciplinei Militare aprobat prin O.G. al MApN nr. O.G. nr. 10/1973 şi de anulare a acestui Regulament, excepţiei inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate invocată cu privire la Ordinul IGP nr. 01107/26.05.1998, excepţiei inadmisibilităţii cererii de sesizare a CCR cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 34 alin. (1) şi art. 35 al in. 3 din Legea nr. 80/1995, precum şi asupra cererii completatoare formulată în dosarul conexat nr. x/2015 privind obligarea pârâţilor M.A.I., C. şi B. la plata despăgubirilor pentru necomunicarea actului şi informaţiilor solicitate de către reclamanţi, prin prisma susţinerilor părţilor, a probelor administrate, precum şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Curtea a reţinut următoarele:

Astfel, cu privire la excepţia tardivităţii invocată cu privire la anularea/constatarea inexistenţei/inopozabilităţii Regulamentului Disciplinei Militare aprobat de MApN nr. O.G./1973 s-a constatat că este neîntemeiată având în vedere împrejurarea că acest act administrativ are un caracter normativ, astfel încât potrivit art. 11 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Asupra excepţiei lipsei de interes şi a autorităţii de lucru judecat invocate cu privire la cererea reclamanţilor privind obligarea la comunicarea către reclamanţi a Regulamentul Militar de aplicare a sancţiunilor disciplinare Curtea a constatat că este neîntemeiată, pe de o parte, având în vedere că nu rezultă că un astfel de regulament militar de aplicare a sancţiunilor disciplinare ar fi fost anterior comunicat reclamanţilor un astfel de regulament de către pârâtul M.A.I., iar în plus nu rezultă că o astfel de solicitare în contradictoriu cu pârâţii indicaţi în cererea completatoare/modificatoare formulată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Bucureşti (iniţial înregistrat sub nr. x/2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, S.C.A.F.) ar fi făcut obiectul soluţionării pe fond de instanţa de contencios administrativ în contextul în care în dosarul nr. x/2007 soluţionat de Tribunalul Bucureşti, SCAF a vizat obligarea pârâtului M.A.I. la comunicarea Regulamentului Disciplinei Militare, iar nu a Regulamentului de aplicare a sancţiunilor disciplinare; astfel încât au fost respinse cele două excepţii invocate.

Este neîntemeiată excepţia netimbrării invocată în dosarul nr. x/2014(ulterior înregistrat sub nr. x/2015*) de către pârâtul M.A.I.-dosarul iniţial al Curţii de Apel Bucureşti - S.C.A.F., având în vedere că demersul procesual întreprins în ansamblu de către reclamanţi a vizat în esenţă verificarea legalităţii încetării raporturilor juridice de serviciu cu pârâtul M.A.I., astfel încât cererea completatoare nu poate fi analizată într-un alt context procesual, situaţie în care cererile formulate în cadrul dosarului nu sunt supuse obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru având în vedere că litigiul vizează raporturi juridice de muncă, în sens general, fiind respinsă această excepţie având în vedere prevederile art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului MAI vizând cererea având ca obiect obligarea acestuia să comunice reclamanţilor Regulamentul Militar de aplicare a sancţiunilor disciplinare, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C., s-a constatat că sunt neîntemeiate, având în vedere că există identitate între persoana pârâţilor indicaţi în cadrul cererii completatoare formulată în cadrul dosarului nr. x/2014 (reînregistrat sub nr. x/2015* pe rolul Tribunalului Bucureşti, S.C.A.F.) şi pârâţii în raport de care se solicită comunicarea Regulamentului militar de aplicare a sancţiunilor disciplinare(reclamanţilor fiindu-le comunicat exclusiv Regulamentul disciplinei militare) şi acordarea unor despăgubiri în cazul constatării unui refuz nejustificat de comunicare, inclusiv din perspectiva aplicării art. 16 din Legea nr. 554/2004, nerezultând că formal reclamanţii s-au adresat unor alte instituţii decât pârâţii indicaţi în cererea modificatoare formulată în acest din urmă dosar, neavând relevanţă sub aspectul legitimării procesuale pasive fondul susţinerilor pârâtului M.A.I., urmând a fi respinse ca atare.

Pe de altă parte însă, Curtea a constatat că este întemeiată şi a fost admisă excepţia inadmisibilităţii (inclusiv sub aspectul lipsei de interes şi autorităţii de lucru judecat) cererilor conexate având ca obiect constatarea inexistenţei dreptului emitentului Ordinului I.P.G. nr. 01107/26.05.1998 de a aplica sancţiunea disciplinară având în vedere lipsa unui regulament militar de aplicare a unei sancţiuni disciplinare, constatarea inexistenţei Regulamentului Disciplinei Militare aprobat prin O.G. al M.Ap. N. nr. /1973, constatarea inexistenţei unui act normativ care să stea la baza clasificării ca secret a ordinului I.G.P. nr. 01107/26.05.1998, constatarea inopozabilităţii Regulamentului Disciplinei Militare aprobat prin O.G. al MApN nr. O.G. nr. 10/1973 şi de anulare a acestui Regulament, având în vedere următoarele considerente de fapt şi de drept:

Astfel cum a susţinut şi pârâtul M.A.I., aspect care rezultă din actele dosarelor ataşate se constată că ambii reclamanţi au întreprins în mod succesiv demersuri procesuale vizând atât legalitatea ordinului IGP nr. 01107/26.05.1998 prin care pârâtul I.G.P.R. a aplicat sancţiunea disciplinară a trecerii în rezervă a ambilor reclamanţi, cât şi a actelor administrative şi a operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ cu caracter individual de sancţionare disciplinară a acestora, demers reiterat fie direct-prin invocarea excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 01107/26.05.1998, fie indirect-prin cererile conexate în prezenta cauză având ca obiect în contradictoriu cu acelaşi pârât I.G.P.R. constatarea inexistenţei dreptului emitentului Ordinului IGP nr. 01107/26.05.1998 de a aplica sancţiunea disciplinară având în vedere lipsa unui regulament militar de aplicare a unei sancţiuni disciplinare, constatarea inexistenţei Regulamentului Disciplinei Militare aprobat prin O.G. al MApN nr. O.G./1973, constatarea inexistenţei unui act normativ care să stea la baza clasificării ca secret a ordinului IGP nr. 01107/26.05.1998, constatarea inopozabilităţii Regulamentului Disciplinei Militare aprobat prin O.G. al MApN nr. O.G. nr. 10/1973 şi de anulare a acestui Regulament.

Din această perspectivă, s-a constatat că într-adevăr pe de o parte, demersul procesual al ambilor reclamanţi realizat în cadrul prezentelor dosare conexate - cu referire la cererile menţionate anterior - tinde la încălcarea prevederilor art. 430-431 C. proc. civ. cu privire la efectele pozitive şi negative ale autorităţii de lucru judecat, cât şi la inadmisibilitatea sa pentru lipsa interesului acestor cereri în contextul în care ambii reclamanţi au solicitat anterior, cereri soluţionate irevocabil sau definitiv, după caz, în raport de data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, anularea actului administrativ sancţionator şi a actelor care au stat la baza emiterii acestora, soluţia fiind de respingere a acestor acţiuni, asupra căreia nu se poate reveni, în caz contrar fiind încălcat principiul securităţii juridice, iar pe de altă parte, un astfel de demers ar fi lipsit de interes practic în contextul în care actul administrativ care a fost emis în temeiul acestor acte şi operaţiuni contestate în prezenta cauză este definitiv la data introducerii acţiunilor conexate.

Mai mult decât atât, reclamanţii au precizat că aceste acţiuni vizează cereri în constatarea dreptului, iar nu în realizarea acestuia, situaţie în care este evidentă inadmisibilitatea acestor cereri care tind, în mod indirect, la constatarea pretinsei nelegalităţi a actului administrativ de sancţionare disciplinară a reclamanţilor, scop afirmat chiar de către reclamanţi, arătând că doresc "dovedirea nelegalităţii aplicării sancţiunii disciplinare, sancţionarea emitentului şi repararea prejudiciului", aspecte reţinute de altfel în mod definitiv în dosarele evocate anterior, indicate şi în cuprinsul întâmpinării formulată de pârâtul IGPR, împrejurări care interzic reluarea aceloraşi cereri pe o cale ulterioară în mod separat, astfel încât a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acestor solicitări şi au fost respinse cererile conexate având ca obiect constatarea inexistenţei dreptului emitentului Ordinului IPG nr. 01107/26.05.1998 de a aplica sancţiunea disciplinară având în vedere lipsa unui regulament militar de aplicare a unei sancţiuni disciplinare, constatarea inexistenţei Regulamentului Disciplinei Militare aprobat prin O.G. al M.Ap. N. nr. O.G./1973, constatarea inexistenţei unui act normativ care să stea la baza clasificării ca secret a ordinului IGP nr. 01107/26.05.1998, constatarea inopozabilităţii Regulamentului Disciplinei Militare aprobat prin O.G. al MApN nr. O.G. nr. 10/1973 şi de anulare a acestui Regulament ca inadmisibile(inclusiv sub aspectul lipsei de interes şi al autorităţii de lucru judecat).

De asemenea, având în vedere aceleaşi considerente de fapt şi de drept, dar şi faţă de data emiterii actului administrativ care constituie obiectul acestei excepţii, fiind emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, conform practicii unanime şi constate a ÎCCJ-SCAF în această materie, a fost admisă şi excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate invocată cu privire la Ordinul IGP nr. 01107/26.05.1998 şi a fost respinsă această excepţie de nelegalitate ca inadmisibilă, anterior fiind soluţionate definitiv şi/sau irevocabil cererile privind acţiunea vizând anularea aceluiaşi act administrativ cu caracter individual între aceleaşi părţi.

În ceea ce priveşte cererea completatoare formulată în dosarul conexat nr. x/2015 privind obligarea pârâţilor M.A.I., C. şi B. la plata despăgubirilor pentru necomunicarea actului şi informaţiilor solicitate de către reclamanţi, s-a reţinut că demersul procesual întreprins de către reclamanţi este neîntemeiat, având în vedere pe de o parte faptul că reclamantul nu a făcut dovada că într-adevăr pârâtul M.A.I. ar deţine documentul solicitat şi ar fi refuzat să îl comunice acestora, iar pe de altă parte, un astfel de refuz ar fi avut un caracter nelegal, în esenţă reclamanţii urmărind reluarea raporturilor juridice litigioase legate de pretinsa nelegalitate a Ordinului nr. 01107/26.05.1998, în sensul înlăturării din ordinea juridică a actelor care au stat la baza emiterii actului administrativ individual de sancţionare a acestora, demers apreciat în integralitate ca neîntemeiat pentru considerentele evocate anterior, inclusiv sub aspectul solicitării de acordare a despăgubirilor solicitate pârâţilor din cererea adiţională astfel formulată.

A fost admisă şi excepţia inadmisibilităţii cererii de sesizare a CCR cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 şi a fi respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare formulată de către reclamanţi în dosarul conexat nr. x/2015, având în vedere considerentele reţinute de altfel şi în dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, S.C.A.F., de Î.C.C.J. - S.C.A.F. în soluţionarea recursului declarat de către reclamantul D., considerente pe care Curtea şi le-a însuşit ca atare pentru identitate de raţiune:

Este evident că în raport de cerinţele de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, se impunea analizarea cu prioritate a acestor cerinţe.

Pornind de la această reglementare a condiţiilor cumulative de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (3) din Legea nr. 80/1995.

Analizând dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, şi obiectul cererilor de chemare în judecată, prin acţiunile conexate, reclamanţii au solicitat " constatarea existentei/inexistenţei " Regulamentului militar" de aplicare a sancţiunii disciplinare dată prin Ordinul IGP nr. 01107/25.06.1998, invocând totodată pe cale de excepţie, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, inclusiv nelegalitatea acestuia.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, s-a constatat că, raportat la obiectul litigiului de fond, ce priveşte doar o acţiune în constatare, normele vizate de excepţia de neconstituţionalitate nu au o legătură cu soluţionarea acestei cauze, iar excepţia inadmisibilităţii este întemeiată, în condiţiile în care obiectul acţiunii îl reprezintă constatarea existenţei/inexistenţei " Regulamentului militar" de aplicare a sancţiunii disciplinare dată prin Ordinul IGP nr. 01107/25.06.1998, alături de celelalte solicitări redate anterior.

Astfel rezultă că dispoziţiile apreciate ca fiind neconstituţionale se referă la sancţiunile disciplinare, la constituirea consiliilor de onoare şi a consiliilor de judecată, or, obiectul litigiului îl reprezintă o "acţiune în constatare - constatarea existentei/inexistenţei Regulamentului militar"; nefiind vorba deci de analizarea legalităţii unui un act administrativ emis în baza dispoziţiilor legale invocate, ori în strânsă legătură cu acestea, iar în plus a fost respinsă ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată cu privire la ordinul de sancţionare disciplinară.

De altfel, prin motivarea adusă excepţiei de neconstituţionalitate invocată, reclamanţii nu au făcut dovada îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare, deşi, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992; din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că legătura dintre prevederile legale a căror neconstituţionalitate se invocă şi modul de soluţionare a cauzei trebuie să fie evidentă şi de natură a produce consecinţe directe asupra soluţiei ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate.

În cazul de faţă, o eventuală declarare, ca fiind neconstituţionale, a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 nu ar avea o influenţă hotărâtoare asupra modului de soluţionare a acţiunii şi a excepţiei de nelegalitate, deoarece textele considerate neconstituţionale nu sunt esenţiale pentru soluţionarea litigiului de faţă, neavând legătură cu acesta.

"Legătura cu soluţionarea cauzei" priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa în procesul pendinte, adică a obiectului procesului aflat pe rolul instanţei judecătoreşti. Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe între norma contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curţii în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conţinutului hotărârii judecătorului.

Din această perspectivă, se reţine că reclamanţii nu au justificat care este relevanţa normelor legale a căror neconstituţionalitate au solicitat a se constata în cauzele cu care au învestit instanţa de judecată şi nici nu au probat conexiunea acestora cu obiectul litigiului dedus judecăţii în sensul menţionat anterior, urmând a fi respinsă solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă.

2. Analiza motivelor de casare

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte este ţinută să se pronunţe, prioritar, cu privire la excepţia nulităţii recursului, invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, care a susţinut că cererea de recurs nu este motivată şi întemeiată în drept prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Examinând această excepţie, Înalta Curte reţine că, potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (…) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Lipsa acestor motive sau neîncadrarea lor în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. sunt sancţionate cu sancţiunea nulităţii, potrivit dispoziţiilor art. 489 C. proc. civ.

Instanţa constată că motivele de nelegalitate despre care face vorbire dispoziţia legală anterior menţionată se referă, în primul rând, la indicarea considerentelor pentru care partea apreciază că hotărârea recurată este nelegală, lipsa acestora atrăgând sancţiunea menţionată.

Sub aspectul temeiului de drept procesual, se reţine că partea are obligaţia de a indica, în cuprinsul cererii de recurs, motivele de nelegalitate pe care le apreciază că sunt incidente însă este suficientă indicarea considerentelor pentru care hotărârea recurată este apreciată a fi nelegală, încadrarea în drept a acestora, într-unul dintre motivele de la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. putând fi făcută chiar de către instanţa de control judiciar din oficiu.

În prezenta cauză, se constată că, în cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă, deşi nu a indicat în mod expres incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a susţinut argumente în acest sens, astfel că instanţa de control judiciar poate trece la analiza incidenţei acestora, fiind posibil controlul judiciar al sentinţei atacate.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată excepţia nulităţii, în baza prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte argumentele aduse în sprijinul nelegalităţii hotărârii atacate, Înalta Curte reţine următoarele:

S-a susţinut că instanţa de judecată a omis să se pronunţe cu privire la capătul de cerere privind obligarea Ministerului Afacerilor Interne să comunice, în copie, Regulamentul militar de aplicare a sancţiunilor disciplinare militarilor, raportat la prevederile art. 34, alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare", valabil la data de 25.06.1998, fiind astfel încălcat dreptul la informare al reclamanţilor, garantat de art. 31 alin. (2) din Constituţia României şi cele prevăzute de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Este însă de remarcat că petitul cu privire la care instanţa de fond nu s-ar fi pronunţat (formulată în dosarul conexat x/2015) a fost soluţionat în cuprinsul considerentelor sentinţei atacate, cu prilejul soluţionării acestei cereri completatoare, argumentele pentru care acesta a fost respins fiind acelea că, pe de o parte nu s-a făcut dovada că pârâtul M.A.I. ar deţine documentul solicitat şi ar fi refuzat comunicarea acestuia; şi, pe de altă parte, un astfel de refuz ar fi avut un caracter nelegal, întrucât reclamanţii au urmărit reluarea raporturilor juridice litigioase legate de pretinsa nelegalitate a Ordinului nr. 01107/26.05.1998, în sensul înlăturării din ordinea juridică a actelor care au stat la baza emiterii actului administrativ individual de sancţionare a acestora, demers apreciat în integralitate ca neîntemeiat.

În aceste condiţii, chiar dacă prima instanţă nu s-a pronunţat în mod expres asupra acestui capăt de cerere, în cuprinsul dispozitivului sentinţei atacate, acest aspect nu este de natură să atragă casarea hotărârii, din perspectiva art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Această concluzie se impune întrucât acest capăt de cerere a fost dezlegat de prima instanţă, având în vedere natura considerentelor decisive cuprinse în motivarea sentinţei şi care, prin ele însele sprijină soluţia împărtăşită de judecătorul fondului cu privire la acest petit.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că în cauză nu poate fi reţinută nici încălcarea dreptului reclamanţilor la informare, aşa cum acesta este garantat de Constituţie în cuprinsul art. 31 alin. (2), în raport de modul de soluţionare al petitului privind solicitarea de comunicare a documentului solicitat, respectiv respingerea acestuia.

Al doilea motiv de nelegalitate al sentinţei atacate, circumscris aceluiaşi motiv de casare - art. 488 pct. 6 C. proc. civ. - vizează susţinerile recurenţilor potrivit cărora prima instanţă a omis să se pronunţe cu privire la apărările formulate prin cererea înregistrată în dosarul nr. x/2016, privind excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la opozabilitatea Regulamentului Disciplinei Militare, emis în anul 1973 de Ministerul Apărării Naţionale, raportat la sentinţa civilă nr. 937 din data de 19.04.2006, pronunţată în dosarul x/2015 (care a stabilit că Regulamentul Disciplinei Militare nu a stat la baza emiterii şi aplicării sancţiunii disciplinare dată prin Ordinul I.G.P. nr. 01107/25.06.1998); precum şi cu privire la excepţia tardivităţii comunicării sancţiunii disciplinare/ordinului de trecere în rezervă şi excepţia inadmisibilităţii comunicării sancţiunii disciplinare/ordinului de trecere în rezervă, după formularea unei acţiuni în justiţie, cererii formulate tot în dosarul x/2016 Cu privire la acest motiv, Înalta Curte constată că prin dispozitivul sentinţei atacate, instanţa de fond s-a pronunţat, în alin. (3), prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererilor conexate, astfel că, în această privinţă, examinarea apărărilor recurenţilor era superfluă, dat fiind efectul admiterii unei asemenea excepţii peremptorii, care împiedică instanţa să treacă la cercetarea fondului cererilor completatoare.

De altfel, după cum susţin chiar recurenţii, prima instanţă a omis să se pronunţe asupra unor apărări, şi nu asupra unor petite, pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Mai mult, dezlegarea dată excepţiei invocate de instanţă, din oficiu, prin admiterea acesteia, este motivată în cuprinsul considerentelor sentinţei atacate (pag. 24 din sentinţă).

În aceeaşi măsură, nu pot fi reţinute susţinerile recurenţilor potrivit cărora prima instanţă nu s-ar fi pronunţat asupra excepţiilor tardivităţii comunicării sancţiunii disciplinare/ordinului de trecere în rezervă şi a inadmisibilităţii comunicării sancţiunii disciplinare/ordinului de trecere în rezervă, după formularea unei acţiuni în justiţie (cererii formulate tot în dosarul x/2016), soluţia dată acestora fiind cuprinsă în primul aliniat al dispozitivului sentinţei, iar referirile asupra acesteia fiind indicate în pag. 23 din considerente, astfel că şi acest aspect, nu este de natură să atragă casarea hotărârii, din perspectiva art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Şi, în fine, recurenţii au invocat nelegalitatea hotărârii atacate, din perspectiva art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reclamând încălcarea de către instanţa de fond a dreptului acestora la apărare, accesul liber la justiţie şi la informaţie, garantat de prevederile art. 20, art. 24 şi art. 31 din Constituţie, şi prevederile relative din C.E.D.O.

Fără a relua argumentele expuse anterior, Înalta Curte reţine că, şi în acest caz, prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii, nu a fost posibilă cercetarea fondului (pronunţarea instanţei cu privire la legalitatea sancţionării prin ordinul I.P.G. nr. 01107/25.06.1998), întrucât acţiunea promovată de recurenţi a fost, după cum a subliniat prima instanţă, una în constatarea dreptului, deşi recurenţii aveau la îndemână acţiunea în realizarea dreptului. În aceste condiţii, prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii, în mod analog, prima instanţă nu putut trece la soluţionarea în fond a pretenţiei deduse judecăţii, ipoteză în care reclamanţii puteau să încerce valorificarea drepturilor.

Pe de altă parte în ceea ce priveşte cele două excepţii - excepţia lipsei de interes şi cea a autorităţii de lucru judecat - acestea sunt circumscrise aceloraşi considerente relative la petitul privind legalitatea sancţionării prin ordinul I.P.G. nr. 01107/25.06.1998, analizat în dosarele la care fac referire pârâţii M.A.I. şi I.G.P.R., ambii pârâţi uzând de toate mijloacele procesuale avute la dispoziţie pentru valorificarea drepturilor pretins a fi fost încălcate. Or, în aceste condiţii nu se poate susţine cu suficient temei, încălcarea dreptului acestora la apărare, accesul liber la justiţie şi la informaţie, întrucât au beneficiat de toate garanţiile procesuale prin soluţionarea litigiilor de către instanţele competente.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de aceste considerente, nefiind întrunite criticile invocate prin motivele de recurs, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul formulat în cauză va fi respins ca nefondat, iar hotărârea atacată va fi păstrată ca legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul Ministerul Apărării Naţionale-Direcţia Pentru Relaţia cu Parlamentul şi Asistenţă Juridică.

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi D. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 208 din 30 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 noiembrie 2019.