Abusive sequential recusal of entire court sections and failure to specify individual incompatibility grounds in criminal proceedings.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D.M.L., parte vătămată în dosarul penal nr. 3398/2000 al Judecătoriei sectorului 4 București, a formulat cerere de recuzare a întregii instanțe, iar ulterior a formulat cerere de recuzare a tuturor judecătorilor Tribunalului București, aceasta fiind respinsă de Curtea de Apel București, secția I penală, prin încheierea din 13 noiembrie 2003.

La termenul din 25 noiembrie 2003, fixat la Tribunalul București, secția I penală, pentru judecarea cererii de recuzare a întregii instanțe a Judecătoriei sectorului 4, partea vătămată a recuzat din nou pe toți judecătorii Tribunalului București, cerere respinsă de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin încheierea din 2 decembrie 2003.

Împotriva acestei încheieri, partea vătămată a declarat recurs, care a fost înaintat, în vederea soluționării, la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

La data de 18 decembrie 2003, partea vătămată a depus cerere de recuzare a tuturor judecătorilor secției penale a instanței supreme, iar, ca urmare, prin încheierea din 19 decembrie 2003, a aceleiași secții, s-a dispus scoaterea cererii de pe rol, în vederea soluționării de o altă secție.

Cererea a fost repartizată, pentru soluționare, secției comerciale a instanței supreme.

La termenul din 13 ianuarie 2004, D.M.L. a formulat cerere de recuzare a tuturor judecătorilor secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ca urmare, s-a amânat judecarea cererii de recuzare a judecătorilor secției penale în vederea soluționării cererii de recuzare a judecătorilor secției comerciale.

Judecând cauza, în conformitate cu dispozițiile art. 721, cu referire la art. 30 alin. (3) C. proc. civ., secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin încheierea nr. 630 din 28 ianuarie 2004, a respins cererea de recuzare a tuturor judecătorilor secției comerciale, în dosarul nr. 3974/2003, cu motivarea că situațiile la care se referă petiționara nu se regăsesc între cazurile de recuzare strict determinate de lege.

Împotriva acestei încheieri, petiționara D.M.L. a declarat recurs, susținând că au fost încălcate prevederile legale, deoarece completul care a soluționat cererea de recuzare nu a ținut seama că, înainte de începerea dezbaterilor, ea a formulat o nouă cerere, prin care a recuzat și pe toți judecătorii secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul nu este fondat.

În raport cu dispozițiile din Codul de procedură penală, referitoare la incompatibilitate și recuzare, aplicabile în cauza de față, care privește un proces penal, solicitarea formulată de partea vătămată D.M.L. nu întrunește condițiile prevăzute de lege pentru a fi considerată cerere de recuzare.

În adevăr, recuzarea succesivă de către partea vătămată menționată a tuturor judecătorilor ce compun trei din cele patru secții ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără invocarea vreuneia din cazurile de incompatibilitate înscrise în art. 46-48 C. proc. pen., demonstrează vădita sa intenție de a pune în imposibilitate instanța supremă să se pronunțe asupra recursului pe care l-a declarat împotriva încheierii din 2 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

De altfel, partea vătămată nici nu s-a conformat cerinței imperative înscrise în art. 52 alin. (5) C. proc. pen., potrivit căreia „abținerea sau recuzarea care privește întreaga instanță trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător”.

Or, recuzând instanțele și, respectiv, secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, cărora le-a revenit, succesiv, atribuția de a soluționa cererile de recuzare a tuturor instanțelor sesizate cu judecarea acelor cereri, partea vătămată D.M.L. nu a respectat aceste prevederi cu caracter imperativ, astfel că recuzarea solicitată de ea și, implicit, recursul pe care l-a declarat împotriva soluției de respingere a cererii de recuzare, pronunțată de secția civilă a instanței supreme, nu întrunesc condițiile cerute de lege.

Așa fiind, se constată că soluția de respingere a cererii de recuzare a tuturor judecătorilor secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție este deplin întemeiată, încât recursul declarat împotriva acestei soluții apare nefondat.

În consecință, urmează a se respinge recursul declarat de partea vătămată sus-menționată și a o obliga să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată D.M.L. împotriva încheierii nr. 630 din 28 ianuarie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, în dosarul nr. 459/2004.

Obligă pe partea vătămată să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 23 februarie 2004.