Appeal allowed; classification resolution on magistrate complaint remanded after preliminary procedure deemed inapplicable.

Şedinţa publică din data de 08 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea principală formulată de reclamantul A., prin mandatar B. şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 04.10.2016, sub nr. de dosar de mai sus, acesta a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Rezoluţiei nr. 1535 IJ/877/DIJ/2016 emisă de pârâtă.

Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1140 din data de 30.03.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâtă prin întâmpinare, respingând, ca inadmisibilă, acţiunea completată şi precizată formulată de reclamantul A. prin mandatar B., în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, C., D., E., F., G., H..

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1140 pronunţată la data de 30.03.2017 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., prin mandatar B., criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că, în cauză nu era incidentă clasarea prevăzută de art. 45 alin. (1) lit. b), întrucât a trimis actele prin fax cu semnătură şi adresă şi CNP, identificând în clar situaţia de fapt care a determinat sesizarea.

Invocă Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014, pronunţată de Curtea Constituţională în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, aceasta statuând că sintagma" Rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul acestui articol este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege. Astfel, susţine recurentul, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile legale criticate, potrivit cărora inspectorul judiciar, prin rezoluţia scrisă şi motivată, poate dispune clasarea sesizării în cazul prevăzut la articolul 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, respectiv, dacă în urma verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare şi declaraţia de clasare este definitivă, contravin prevederilor constituţionale privind accesul liber la justiţie, precum şi celor contravenţionale privind dreptul la un proces echitabil.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 304 alin. (9) din art. 3041 din C. proc. civ. din 1865.

Apărările formulate de intimată

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, în cadrul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului, în baza dispoziţiilor art. 489 alin. (1) şi (2), raportat la dispoziţiile art. 488 din actualul C. proc. civ., pe considerentul că aspectele invocate nu se încadrează în niciunul din motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Apreciază intimata că, în speţă, recurentul - reclamant nu aduce nici o critică, în concret, în susţinerea vreunui motiv de casare, argumentele expuse vizând în exclusivitate situaţia de fapt şi un motiv personal care l-a împiedicat să parcurgă procedura prealabilă.

Solicită astfel a se anula, ca nemotivat, recursu formulat de recurentul - reclamant.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate, ca fiind legală şi temeinică.

Susţine în esenţă intimata că, în mod temeinic şi corect instanţa de fond a apreciat prin sentinţa pronunţată că nerespectarea obligaţiei stabilită de articolul 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind parcurgerea procedurii prealabile, atrage respingerea, ca inadmisibilă, a acţiunii, coroborat cu art. 193 C. proc. civ., dispoziţiile acestuia stabilind, ca o condiţie obligatorie, depunerea dovezii îndeplinirii procedurii prealabile odată cu cererea introductivă.

În ceea ce priveşte Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014 pronunţată de Curtea Constituţională, prin care s-a constatat că sintagma " Rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul articolului 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (3) lit. b) din aceeaşi lege, apreciază intimata că această decizie a tranşat doar problema atacării rezoluţiei de clasare la instanţele judecătoreşti şi constituţionalitatea articolului 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, nu şi condiţiile de exercitare a acestui drept (în considerentele deciziei, la punctul 28, s-a menţionat, de altfel, că principiul liberului acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că repturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti revenindu-i legiuitorului, fiind o aplicare a dispoziţiilor cuprinse în articolul 126 alin. (2) din Constituţie).

Consideră intimata - pârâtă că, înainte de a sesiza instanţa de contencios administrativ cu cererea de anulare a Rezoluţiei nr. x/2016 din 03 martie 2016 emisă de Inspecţia Judiciară, reclamantul avea obligaţia de a parcurge procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Deopotrivă, intimata reiterează faptul că dispoziţiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, republicată, constituie norme derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, reglementând exclusiv posibilitatea persoanei interesate de a contesta rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) direct la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Această normă, care instituie o excepţie de la regulă, în ceea ce priveşte procedura de contestare a rezoluţiei de respingere a unei sesizări, este de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinsă, prin analogie, la alte situaţii, pe care norma juridică respectivă nu le prevede.

Faţă de aceste considerente, având în vedere că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, solicită respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de recurentul - reclamant A. şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind legală şi temeinică.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul - reclamant A., prin mandatar B., a formulat Răspuns la întâmpinarea depusă de intimata - pârâtă Inspecţia Judiciară, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea apărărilor formulate în cadrul întâmpinării, ca nejustificate şi nelegale.

Solicită respingerea excepţiei nulităţii recursului, acesta fiind motivat în termenul legal.

Pe fondul recursului, susţine recurentul că soluţia pronunţată de instanţa de fond este una nelegală şi are la bază o gravă eroare judiciară comisă din gravă neglijenţă şi rea credinţă şi, deşi s-au dat explicaţii în detaliu Inspecţia Judiciară nu a constatat eroarea judiciară comisă din rea credinţă şi gravă neglijenţă în sentinţa nr. 3751/1985 pronunţată în dosarul nr. x/1985 conexat cu dosarul nr. x/1986 având ca obiect tulburare de posesie, din care s-au extras actele depuse de fostul proprietar I., ce demonstrau mai mult decât nevinovăţia sa, ci şi drepturile asupra drumului de acces.

Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă, în data de 08.11.2019.

La termenul din 08.11.2019, Înalta Curte a pus în discuţie excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară, acordând deopotrivă şi cuvântul pe fondul recursului.

Analiza motivelor de casare invocate de recurent

Ca o primă precizare, deşi recurentul a invocat, ca şi temei de drept, al cererii sale de recurs, dispoziţiile art. 304 alin. (9) din 3041 din C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte constată că, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 04 octombrie 2016, în cauză nu îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile acestui C. proc. civ., ci dispoziţiile codului nou, instituit prin Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară, prin întâmpinare.

Cu privire la motivele de recurs expuse de către recurentul - reclamant A., prin mandatar B., se arată de către intimata- pârâtă Inspecţia Judiciară că acesta nu aduce nici o critică, în concret, în susţinerea vreunui motiv de casare, argumentele expuse vizând în exclusivitate situaţia de fapt şi un motiv personal care l-a împiedicat să parcurgă procedura prealabilă, intimata invocând astfel excepţia nulităţii recursului.

Din lecturarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că toate criticile pot fi subsumate motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), hotărârea urmând să fie analizată din această perspectivă.

Cât priveşte susţinerea intimatei, în sensul că recurentul - reclamant nu aduce critici de nelegalitate concrete cu privire la sentinţa recurată, acest aspect urmează a fi evaluat pe fondul recursului, instanţa de control judiciar urmând să analizeze dacă criticile aduse în concret sunt eficiente şi pot conduce la admiterea recursului.

Ca urmare, se va respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară, ca nefondată.

Considerentele Înaltei Curţi pe fondul recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi a normelor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă:

Prin cererea principală formulată de reclamantul A., prin mandatar B. şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a CAF la data de 04.10.2016, sub nr. de dosar mai sus menţionat, acesta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Rezoluţiei nr. 1535 IJ/877/DIJ/2016 emisă de pârâtă.

Prin Rezoluţia nr. x/2016 din data de 22 aprilie 2016, emisă de Inspecţia Judiciară, s-a constatat că verificările efectuate nu au relevat indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare de către judecători şi, în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, aceasta a dispus clasarea sesizărilor conexate formulate de petenta B., sub aspectul săvârşirii vreunei abateri disciplinare din cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor republicată şi modificată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 16.02.2017, faţă de poziţia procesuală exprimată de reclamant, instanţa de fond a completat cadrul procesual pasiv prin citarea în cauză a judecătorilor vizaţi de sesizarea reclamantului şi anume C., E., F., G., D., H.

Acţiunea completată şi precizată a fost respinsă, ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond apreciind că, în cauză este incidentă norma generală prevăzută de art. 7 alin. (1) legea nr. 554/2004, reclamantul A. fiind ţinut de parcurgerea procedurii prealabile înainte de sesizarea instanţei de contencios administrativ, această concluzie având la bază inexistenţa unei norme speciale derogatorii de favoare pentru reclamantul care susţine în faţa instanţei de contencios administrativ nelegalitatea unei rezoluţii de clasare întemeiată pe art. 45 alin. (4) lit. b) legea nr. 317/2004. A apreciat instanţa de fond că, doar în ipoteza existenţei unei norme speciale, norma generală este înlăturată de la aplicare. Or, în cazul de faţă nu există o dispoziţie legală specială care să prevadă scutirea de parcurgerea acestei proceduri prealabile impusă de norma generală de la art. 7 alin. (1), fiind binecunoscut faptul că o normă specială este edictată de legiuitor în mod expres, ea neputând fi dedusă pe cale de interpretare sau în urma unui raţionament analog.

Prin calea de atac promovată recurentul a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. din 1865, ce reglementau situaţia " când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii", acest motiv de recurs avându-şi corespondentul în actualul C. proc. civ., aplicabil în prezenta cauză, la pct. 8 alin. (1) al articolului 488, sub următoarea formulare " când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", recurentul invocând Decizia nr. 397 pronunţată la data de 03 iulie 2014, de Curtea Constituţională, ce a statuat că sintagma " Rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituţională, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

Verificând sentinţa recurată din perspectiva criticilor formulate şi circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce reglementează ca şi motiv de nelegalitate ipoteza când " hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 47 din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, " (1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef. Inspectorul-şef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.

(4) Rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-şef, în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, una din soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt: a) respingerea contestaţiei; b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă."

Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanţa constituţională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

De asemenea, a evocat jurisprudenţa sa anterioară, exemplificată prin Decizia nr. 953 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, care a statuat în sensul că principiul constituţional instituit de art. 21 din legea fundamentală, privind accesul liber la justiţie, include şi posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct şi nemijlocit instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Ca urmare, existenţa oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau raţională şi care ar putea să nege acest drept al persoanei, încalcă, în mod flagrant, prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie.

Curtea Constituţională a mai constatat că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare. Or, în această situaţie, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluţia de clasare este definitivă şi, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiţie, drept fundamental consacrat atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanţă judecătorească.

Aşadar, în cazul rezoluţiei de clasare a sesizării, deşi s-a declarat neconstituţionalitatea sintagmei "rezoluţia de clasare este definitivă", reţinându-se că partea este lipsită de accesul la o instanţă judecătorească, textul de lege nu a fost modificat şi pus în acord cu cele statuate de instanţa de control constituţional, iar soluţia privind obligativitatea parcurgerii acestei proceduri anterior introducerii acţiunii apare ca fiind excesivă şi formală .

Astfel, Înalta Curte constată că Decizia Curţii Constituţionale nr. 397 din 3 iulie 2014, prin care s-a deschis calea acţiunii judiciare împotriva rezoluţiei de clasare a Inspecţiei Judiciare, nu a fost urmată în termen optim de o intervenţie activă a legiuitorului în sensul reglementării regimului juridic procesual propriu unei astfel de acţiuni.

Într-un astfel de context, devine aplicabil art. 5 alin. (3) C. proc. civ., text potrivit căruia "în cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii."

Textul legal menţionat stabileşte o ordine a identificării de către judecător a normei procedurale incidente, prevăzând că, în ipoteza în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, raportarea se va face la dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare.

Aplicarea articolului 5 alin. (3) din C. proc. civ. reprezintă o concretizare a principiului " ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet" (unde există aceeaşi raţiune, soluţia trebuie să fie identică).

Or, în cuprinsul art. 47 din Legea nr. 317/2004 este reglementată o procedură referitoare la rezoluţia de respingere a sesizării în legătură cu răspunderea disciplinară a magistratului, textul legal stabilind că rezoluţia de respingere a sesizării prevăzut la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Aceasta este o situaţie asemănătoare celei a rezoluţiei de clasare, deoarece şi rezoluţia de respingere este tot un act al Inspecţiei Judiciare în legătură cu o sesizare privind pretinsa săvârşire de către un magistrat a unei abateri disciplinare, având de asemenea aptitudinea de a stinge raportul juridic.

În acest context, câtă vreme în situaţia procesuală asemănătoare - rezoluţia de respingere - legiuitorul a exclus expres procedura prealabilă ca şi condiţie de admisibilitate a cererii de chemare în judecată, în lumina art. 5 alin. (3) C. proc. civ. şi faţă de stadiul actual al reglementării legale, Înalta Curte apreciază că nici în cazul rezoluţiei de clasare nu poate fi opusă părţii reclamante o astfel de condiţie de admisibilitate.

Într-adevăr, potrivit dreptului comun al contenciosului administrativ, respectiv art. 7 din Legea nr. 554/2004, anterior sesizării instanţei de judecată, cel ce se pretinde vătămat de un act administrativ este obligat să se adreseze emitentului acestuia, prin intermediul unei proceduri prealabile, în scopul revocării lui. Totuşi, în lămurirea raportării la dreptul comun, trebuie avut în vedere contextul în care s-a asigurat accesul la justiţie al celor interesaţi împotriva rezoluţiei de clasare. Astfel, intenţia legiuitorului a fost ca rezoluţia de clasare să prezinte caracter definitiv, nefiind deci susceptibilă de a fi atacată în faţa instanţei de judecată, în timp ce împotriva rezoluţiei de respingere s-a deschis controlul judiciar, fără condiţionarea plângerii prealabile.

Câtă vreme admisibilitatea acţiunii îndreptate împotriva rezoluţiei de clasare este rezultatul admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate, iar legiuitorul nu a intervenit în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 din Constituţia României spre a pune de acord dispoziţia neconstituţională cu cea a Constituţiei, Înalta Curte consideră că regimul juridic al acestei acţiuni trebuie raportat la situaţia asemănătoare, care exclude cerinţa plângerii prealabile, lipsind premisele îndestulătoare pentru a considera în sens contrar.

Prin urmare, în raport cu cele reţinute de Curtea Constituţională în decizia amintită şi faţă de prevederile legale referitoare la rezoluţia de respingere a sesizării (care se poate da când, în urma efectuării cercetării disciplinare, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii şi în cazul căreia nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile), Înalta Curte apreciază că, şi în cazul rezoluţiei de clasare a sesizării, în forma actuală a textului legal, nu este necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile, aceasta fiind şi soluţia de principiu adoptată de judecătorii secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în şedinţa din data de 13 februarie 2017, când s-a stabilit, cu titlu de principiu că rezoluţia de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

La adoptarea acestei soluţii s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speţă, a regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată).

Conchizând, Înalta Curte reţine că, în condiţiile în care sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost declarată neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege şi luând în considerare specificul actelor emise în procedura disciplinară privind pe magistraţi precum şi lipsa unei reglementări care să pună legea în acord cu decizia Curţii Constituţionale, devine aplicabil principiul prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ. mai sus-menţionat.

Prin urmare, rezoluţia de clasare a sesizării disciplinare, emisă în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată în faţa instanţei de contencios administrativ fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Aceasta este şi interpretarea cristalizată la nivelul secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi (exempli gratia Deciziile nr. 75/2017, nr. 549/2017, nr. 1168/2017 şi 1267/2018) şi adoptată cu titlu de principiu, pentru unificarea practicii judiciare, în şedinţa Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 13 februarie 2017.

Prin urmare, în mod greşit prima instanţă a respins acţiunea, ca inadmisibilă, fără a mai intra în cercetarea fondului.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, reţinându-se că excepţia lipsei plângerii prealabile a fost admisă în mod eronat de către prima instanţă, fără a mai intra în cercetarea fondului, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare, prima instanţă urmând a analiza cererea reclamantului şi a prezenta argumentele sale în sprijinul soluţiei pe care o va adopta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară.

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. prin mandatar B. împotriva sentinţei civile nr. 1140 din 30 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi trimite cauza spre rejudecare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 noiembrie 2019.