Administrative ruling quashed and remanded for failure to rule on challenge to refusal to disclose arbitration appointment criteria

Şedinţa publică din data de 08 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 28.01.2014, reclamantul A. a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâţii Camera de Comerţ şi Industrie a României, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, şi Autoritatea de Nominare, să dispună anularea actului de desemnare/nominare a arbitrilor şi supleanţilor care constituie Tribunalului Arbitral învestit cu soluţionarea Dosarului arbitral nr. 115/2013 al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a răspunsului nr. x/30.10.2013 al Autorităţii de Nominare din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, precum şi suspendarea executării celor două acte administrative.

Prin sentinţa civilă nr. 1390/06.05.2014, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a respins acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A., calea de atac fiind soluţionată prin decizia civilă nr. 62/22.01.2016, instanţa de control judiciar - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- dispunând admiterea recursului declarat de A., casarea sentinţei recurate şi trimirea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În al doilea ciclu procesual, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. de dosar x/2014 şi, urmare a celor reţinute în decizia de casare şi a precizărilor formulate de către reclamant la 01.09.2016 (f. x), instanţa a stabili că stau în judecată în calitate de pârâţi Camera de Comerţ şi Industrie a României, Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Autoritatea de nominare din cadrul Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 736 pronunţată în data de 06.03.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

" Respinge excepţia necompetenţei materiale ca neîntemeiată.

Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Autoritatea de nominare.

Respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu Autoritatea de nominare ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.

Respinge excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, ca neîntemeiată.

Admite excepţia inadmisibilităţii.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele CAMERA DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE A ROMÂNIEI, CURTEA DE ARBITRAJ COMERCIAL INTERNAŢIONAL de pe lângă CAMERA DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE A ROMÂNIEI şi AUTORITATEA DE NOMINARE, ca inadmisibilă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pronunţată azi, 06.03.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei."

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 736 din data de 06.03.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea recursului recurentul a menţionat, în esenţă, că, un prim motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., vizează împrejurarea că sentinţa recurată nu este motivată ori cuprinde motive contradictorii.

În ceea ce priveşte nemotivarea hotărârii, arată recurentul că instanţa nu motivează respingerea capătului de cerere secund din acţiunea introductivă de instanţă, prin care a solicitat şi anularea Răspunsului nr. x/30.10.2013, ce a vizat refuzul de comunicare a criteriilor care au stat la baza actului de numire a arbitrilor.

Cu toate că prin prin acţiunea introductivă de instanţă a solicitat anularea a două acte administrative: Actul de desemnare/nominare a arbitrilor şi supleanţilor precum şi Răspunsul nr. x/30.10.2013 al Autorităţii de nominare din cadrul Cruţii de Arbitraj Comercial Internaţional, absolut toate referirile din considerentele sentinţei recurate, indiferent de excepţiile pe care le tratează, fac trimitere doar la Actul de desemnare/nominare.

Consideră recurentul că, din punct de vedere logico juridic, motivarea excepţiei de inadmisibilitate nu poate cuprinde şi respingerea cererii de anulare a Răspunsului nr. x/30.10.2013, întrucât, în ceea ce priveşte acest act administrativ, instituţia recuzării nu poate avea valoarea unei plângeri prealabile, ori a unui demers de cenzurare legală.

Instituţia procedurală a recuzării nu are nici o incidenţă asupra Răspunsului nr. x/30.10.2013, întrucât, acesta exprimă în realitate o formă tipică de refuz de răspuns din partea autorităţilor administrative.

În ceea ce priveşte motivele contradictorii, susţine recurentul că, instanţa de fond admite nelegal excepţia inadmisibilităţii, cu motivarea că Actul de desemnare/nominare a arbitrilor şi supleanţilor nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrative, întrucât ar exista o altă procedură şi anume aceea a recuzării arbitrilor, conform art. 22, 23 din Regulile de procedură ale Curţii de Arbitraj Internaţional.

Apreciază recurentul că motivarea admiterii excepţiei inadmisibilităţii este contradictorie cu motivarea respingerii excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, filele x din sentinţă, unde instanţa constată şi argumentează temeinic în considerente motivele pentru care actele contestate pot fi cenzurate de instanţa de contencios administrativ, conform Legii nr. 554/2004.

Contradictorie este şi aprecierea instanţei de fond asupra pretinsei impartialităţi a arbitrilor (fila x ultimul paragraph din sentinţă), după ce, în prealabil, la filele x îşi însuşeşte argumentaţia privind lipsa de imparţialitate a arbitrilor, din Decizia nr. 59/08.04.2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2014.

Un secund motiv de recurs vizează împrejurarea că, prin sentinţa recurată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Sub acest aspect, susţine recurentul că, instanţa de fond, prin admiterea excepţiilor inadmisibilităţii şi a lipsei capacităţii de folosinţă a Autorităţii de Nominare, încalcă îndrumările obligatorii ale Deciziei nr. 62/22.01.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, acestea fiind obligatorii, potrivit prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., care a fost încălcat prin sentinţa recurată, aceste îndrumări obligatorii fiind în sensul judecării cauzei pe fond, în contradictoriu cu toate persoanele chemate în judecată, pentru tranşarea aspectelor în dispută (fila x paragraf 4 ultima frază din decizia de casare).

Apreciază recurentul că, în situaţia în care instanţa de casare ar fi găsit incidentă excepţia peremptorie, de ordine publică, a inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, nu ar mai fi tirmis cauza spre rejudecare, fixând cadrul procesual legal.

Odată ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul şi a dispus rejudecarea, pe cale de consecinţă, instanţa a apreciat implicit asupra admisibilităţii cererii introductive de instanţă.

Solicită recurentul a se avea în vedere că Autoritatea de nominare continua să existe, dar sub o altă denumire, atribuţiile acesteia fiind în esenţă preluate, continuate de către Preşedintele Curţii de Arbitraj, conform Noului Regulament de Organizare şi Funcţionare a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, invocând dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi (3).

Esenţial este faptul că actele emise de către această autoritate continua să producă efecte juridice, astfel încât nu se poate reţine că, prin încetarea activităţii sale ori modificarea denumirii, să nu mai poată fi desfiinţate asemenea acte.

În continuare, susţine recurentul că cel mai important motiv de recurs este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât sentinţa fondului a fost data cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză.

Susţine recurentul că excepţia inadmisibilităţii este admisă prin aplicarea profund greşită a prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care stipulează că " Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

NU există o lege organică în care să se prevadă o altă procedură judiciară de anulare a Actului de desemnare/nominare a arbitrilor şi supleanţilor care constituie Tribunalul Arbitral învestit cu soluţionarea Dosarului arbitral nr. 115/2013 al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Invocă dispoziţiile art. 73 din Constituţia României, ce reglementează definitia legii organice, instanţa de fond încălcând aceste norme, în condiţiile în care nu există nici o lege organică adoptată de Parlamentul României, care să reglementeze cenzurarea printr-o procedură specială, a documentelor de natura celor ce fac obiectul prezentului dosar. Regulile de procedură arbitrală (articolele 22-23 invocate de instanţa de fond) nu sunt adoptate de Parlament şi oricum acestea nu conţin reglementarea unei procedure speciale de cenzurare a actelor administrativ-jurisdicţionale, emise sub antetul Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

În mod nelegal, susţine recurentul, instanţa de fond asimilează instituţia recuzării cu procedura specială la care face referire articolul 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

O ultimă critică, încadrată de recurrent tot în ipoteza articolului 488 pct. 8 C. proc. civ., se referă la instituţia recuzării.

Consideră recurentul că, în mod nelegal instanţa fondului extrapolează prevederile art. 22 din Regulile de Procedură ale Curţii de Arbitraj Internaţional privind recuzarea, la situaţia de fapt dedusă judecăţii, în condiţiile în care motivele de incompatibilitate/recuzare enumerate de către articolul 41 şi 42 din C. proc. civ., la care fac trimitere Regulile de Procedură Arbitrală, stabilesc limitativ ipotezele în care se poate formula o asemenea cerere.

Toate motivele de incompatibilitate/recuzare sunt chestiuni care ţin de persoana magistratului sau arbitrului în cauză, în vreme ce recurentul, în corespondenţa cu Autoritatea de nominare nu a abordat aspecte care ţin de circumstanţele personale ale arbitrilor în cauză, ci a solicitat comunicarea criteriilor care au stat la baza desemnării/nominării arbitrilor.

Instituţia recuzării nu priveşte obiectul prezentului litigiu, cu atât mai puţin, acesta nu priveşte Răspunsul nr. x/30.10.2013 al Autorităţii de nominare din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional.

Înseşi instanţa de fond îşi manifestă îndoiala, ezitarea cu privire la argumentele de admitere a excepţiei inadmisibilităţii, întrucât, desi constată că au fost invocate criterii obiective, abstracte, care nu privesc atitudinea subiectivă a arbitrilor în dosarul arbitral, reţine eronat că procedura recuzării reprezenta demersal legal pentru anularea actelor contestate.

Nu în ultimul rând, subliniază recurentul că cererea sa, care a generat emiterea celor două acte administrative contestate, este introdusă pe cale administrativă la Autoritatea de nominare şi nu este o cerere formulată în dosarul arbitral, chiar dacă are legătură cu acesta.

Faţă de toate aceste considerente, solicită admiterea recursului.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurentul - reclamant au formulat întâmpinări intimatele - pârâte Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR sau Camera Naţională) şi Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, acestea solicitând respingerea recursului, ca nefondat şi pe cale de consecinţă menţinerea sentinţei recurate.

Prin întâmpinarea sa, intimata Camera de Comerţ şi Industrie a României reiterează următoarele excepţii procesuale: excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a CCIR, prin raportare la dispoziţiile art. 616 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal, prin raportare la natura actului atacat, respectiv actul de numire a Tribunalului Arbitral emis de Autoritatea de Nominare, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, prin raportare la dispoziţiile art. 619 alin. (3) C. proc. civ. şi excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Autoritatea de Nominare.

Pe fondul recursului, susţine această intimată că, în mod corect instanţa de fond a apreciat şi reţinut în considerentele sentinţei civile că, de vreme ce părţile au convenit ca litigiul dintre ele să fie soluţionat de tribunalul arbitral, sunt incidente Regulile de procedură ale Curţii de Arbitraj Internaţional în vigoare la data sesizării Curţii, care, în cuprinsul articolului 22 şi 23 reglementează instituţia recuzării arbitrilor, nu însă şi posibilitatea contestării actului de nominare.

Astfel, în mod corect instanţa de fond a apreciat în conformitate cu dispoziţiile legale incidente faptul că părţile în litigiu puteau uza de instituţia recuzării în condiţiile art. 22 şi 23 din Regulile de Procedură Arbitrală coroborate cu art. 562 alin. (1) C. proc. civ., cale procedurală pe care reclamantul nu a utilizat-o.

Susţine în continuare intimata că sentinţa arbitrală pronunţată în dosarul arbitral nr. x/2013 poate fi atacată numai pe calea acţiunii în anulare pentru motivele prevăzute în art. 608 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţii care la lit. c) fac referire la situaţia în care " tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală".

În consecinţă, actul atacat, respectiv răspunsul de la acel moment al Autorităţii de Nominare nu trebuie tratat ca un act distinct de dosarul arbitral, aşa cum în mod eronat susţine recurentul reclamant, ci acest act face parte din actele de procedură efectuate în dosarul arbitral. Dosarul a fost soluţionat de către Tribunalul Arbitral prin Sentinţa Arbitrală nr. 122 din data de 19.11.2014, atacată pe calea acţiunii în anulate prevăzută de art. 608 C. proc. civ., pe rolul Curţii de Apel Bucureşti formându-se dosarul nr. x/2014 soluţionat prin Hotărârea nr. 189 în data de 05.10.2015 definitivă prin Decizia nr. 1124/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Având în vedere aceste aspect, precum şi faptul că hotărârea arbitrală a fost anulată, consideră intimata că, este evident că reclamantul nu justifică un interes legitim în susţinerea cererii de chemare în judecată, aceasta rămânând practic fără obiect.

Menţionează intimată că nici celelalte susţineri ale recurentului, inclusiv cele referitoare la faptul că autoritatea de nominare există sub o altă denumire şi cele ce fac trimitere la nerespectarea de către instanţa de fond a îndrumărilor obligatorii ale Deciziei nr. 62/22.01.2016, sunt neîntemeiate şi nu corespund realităţii.

La rândul său, intimata Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României reiterează excepţia necompetenţei materiale a secţiei de contencios administrativ, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, prin raportare la dispoziţiile art. 619 alin. (3) C. proc. civ. şi excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Autoritatea de Nominare.

Pe fondul recursului, această autoritate solicită la rându-i respingerea acestuia, ca fiind neîntemeiat şi menţinerea sentinţei de fond, drept temeinică şi legală.

În susţinerea excepţiei necompetenţei materiale a secţiei de contencios administrativ, se menţionează de către intimată că aceasta nu este instanţa competentă să judece pricina, dat fiind faptul că, în prezenta cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional nefiind instituţie publică, ci instituie permanentă de arbitraj, fără personalitate juridică, activitatea sa fiind desfăşurată conform prevederilor C. proc. civ., ale Regulamentului de organizare şi funcţionare şi ale Regulilor de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, aceasta nefiind un organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale, nefiind persoana juridică de drept privat, care potrivit legii, a obţinut statut de utilitate publică sau este autorizată să presteze un serviciu public,

Litigiul nu aparţine domeniului contenciosului administrativ; nu există un temei legal care să impună autorităţii un termen de răspuns, prevederile Legii nr. 554/2004 nefiind aplicabile acesteia, iar netransmiterea unui răspuns, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu constituie un refuz nejustificat şi, pe cale de consecinţă, nu poate fi asimilată actului administrative în lipsa statutului de autoritate publică.

În continuare, susţinerile acestei intimate, cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, prin raportare la art. 619 alin. (3) din C. proc. civ., respectiv excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Autoritatea de Nominare, inclusiv pe fondul litigiului, sunt în mare parte aceleaşi cu cele formulate de intimata Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Menţionează intimată că sentinţa arbitrală poate fi atacată numai prin acţiunea în anulare pentru motivele prevăzute în articolul 608 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţii care la lit. c) fac referire la situaţia în care " tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală".

În ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Autoritatea de Nominare, se invocă dispoziţiile art. 2 din Decizia nr. 6/10.04.2014 a Colegiului de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, ce au abrogat prevederile art. 17 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României care reglementau instituţia Autorităţii de Nominare, motiv pentru care acţiunea în contradictoriu cu Autoritatea de Nominare este îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul - reclamant a formulat Răspuns la întâmpinările intimatelor-pârâte, în cuprinsul căruia solicită, în esenţă, respingerea excepţiilor şi a apărărilor formulate de cele două autorităţi.

Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înalta Curte, examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurentului şi apărărilor formulate de intimate, constată incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, având în vedere următoarele:

Motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, este întemeiat de recurentul - reclamant pe considerentul că instanţa nu motivează respingerea capătului de cerere secund din acţiunea introductivă de instanţă, ce are ca obiect anularea Răspunsului nr. x/30.10.2013 al Autorităţii de Nominare din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, instituţia recuzării neputând avea valoarea unei plângeri prealabile, ori a unui demers de cenzurare legală, aceasta neavând nici o incidenţă asupra acestui act, ce exprimă în realitate o formă tipică de refuz de răspuns din partea autorităţii administrative.

Analizând hotărârea recurată din această perspectivă, Înalta Curte constată că, prin acţiunea înregistrată pe rolul instanţei de contencios administrativ, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Camera de Comerţ şi Industrie a României, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Autoritate de Nominare, anularea următoarelor acte:

1) Actul de desemnare/nominare a arbitrilor şi supleanţilor care constituie Tribunalul Arbitral învestit cu soluţionarea Dosarulul arbitral nr. 115/2013 al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, respectiv

2) Răspunsul nr. x/30.10.2013 al Autorităţii de nominare din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional.

Instanţa de fond, analizând excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâta Camera de Comerţ şi Industrie a României, prin întâmpinarea depusă în primul ciclu procesual, a apreciat-o ca fiind întemeiată, respingând în integralitate acţiunea, ca inadmisibilă.

Apreciind ca fiind întemeiată apărarea pârâtei Camera de Comerţ şi Industrie a României, instanţa de fond s-a limitat a reţine că, deşi în prezenta cauză se critică in abstracto (neinvocându-se o lipsă de imparţialitate a judecătului, raportată la litigiul dintre părţi) absenţa unor criterii obiective de desemnare a arbitrilor, totuşi, reclamantul tinde la acreditarea ideii că, întrucât la baza desemnării arbitrilor nu au stat criterii obiective, această carenţă se răsfrânge şi asupra imparţialităţii lor, teză ce se încadrează în dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., iar părţile supuse arbitrajului au posibilitatea de a formula o cerere de recuzare în condiţiile acestor texte legale.

Astfel, prima instanţă, a concluzionat că reclamantul avea la dispoziţie un mijloc prin care să poată fi supusă cenzurii instanţei critica privind lipsa unor criterii obiective de desemnare a arbitrilor, în sensul articolului 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respingând în integralitate acţiunea, ca inadmisibilă.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat "(1) Hotărârea va cuprinde:/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Aceasta dispoziţie are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligaţie în sarcina instanţelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Confirmând şi întărind acest caracter imperativ, precum şi sancţiunea nulităţii, legiuitorul a înţeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătoreşti, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., şi anume:

"când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii."

Importanţa motivării hotărârii judecătoreşti a fost subliniată şi în jurisprudenţa europeană, fiind considerată un aspect al garanţiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunţată în cauza Albina c. România, s-a reţinut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reaminteşte că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

34. Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)."

Aceste considerente au fost reluate şi în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reaminteşte în primul rând principiile stabilite prin jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte participarea efectivă a părţilor la procedură şi obligaţia instanţelor de a "audia" argumentele acestora şi de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 şi 32, 28 aprilie 2005 şi Boldea, citată anterior, pct. 28-30)."

Motivarea hotărârii judecătoreşti, care trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, este indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Motivarea este esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Respectarea acestei dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, este reală susţinerea recurentului - reclamant, în sensul că instanţa de fond nu a motivat respingerea capătului de cerere secund din acţiunea introductivă, prin care a solicitat anularea Răspunsului nr. x/30.10.2013, ce a vizat refuzul comunicării criteriilor ce au stat la baza actului de numire a arbitrilor, în considerentele hotărârii aceasta nefăcând nici o menţiune referitoare la acest petit al acţiunii, în condiţiile în care, prin dispozitiv a respins în integralitate acţiunea, ca inadmisibilă.

Se constată astfel că instanţa de fond, în considerentele hotărârii, s-a limitat a analiza, sub aspectul admisibilităţii, doar primul capăt de cerere, ce viza Actul de desemnare/nominare a arbitrilor şi supleanţilor, care constituie Tribunalul Arbitral învestit cu soluţionarea Dosarului arbitral nr. 115/2013 al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, lăsând neanalizat petitul doi al cererii de chemare în judecată, ce viza Răspunsul nr. x/30.10.2013 al Autorităţii de Nominare din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, desi, instituţia recuzării nu are nici o incidenţă asupra asupra acestuia, încadrat de recurentul - reclamant, în ipoteza prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Respingând în integralitate acţiunea, ca fiind inadmisibilă, era necesar ca judecătorul fondului să analizeze şi cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, sub acest aspect, având în vedere dispoziţiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., conform cărora "judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut", această pronunţare implicând, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, obligaţia de a analiza fiecare capăt de cerere, precum şi apărările formulate de părţi, pe baza probelor administrate, în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi cu aplicarea corespunzătoare a normelor şi principiilor de drept incidente.

Astfel, din examinarea considerentelor sentinţei recurate se constată că instanţa de fond nu a respectat exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., neanalizând un capăt de cerere.

În condiţiile arătate, se constată că nemotivarea hotărârii sub aspectul invocat, echivalează cu necercetarea cauzei şi determină imposibilitatea instanţei de recurs să exercite controlul judiciar asupra sentinţei atacate.

De altfel, şi motivarea soluţiei de admitere a excepţiei inadmisibilităţii (ce vizează în concret doar primul capăt de cerere) are un caracter atât de succint, încât nu permite exercitarea controlului judiciar, instanţa de recurs fiind în imposibilitatea de a analiza temeinicia sau netemeinicia soluţiei pronunţate; considerentele instanţei fiind de fapt o însuşire a apărărilor formulate de pârâta Camera de Comerţ şi Industrie a României, în cadrul întâmpinării, în primul ciclu procesual.

Astfel, Înalta Curte constată că motivele expuse de instanţa de fond în cuprinsul sentinţei recurate nu dovedesc o examinare efectivă a petitului cererii de chemare în judecată, argumentelor şi a motivelor expuse de părţi, prin raportare la petitul cererii de chemare în judecată, nefiind întrunite cerinţele asigurării unui proces echitabil.

Art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. face trimitere la nevoia expunerii motivelor de fapt şi de drept "pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", ceea ce conduce la concluzia că motivarea trebuie sa cuprindă argumentele proprii judecătorului, simpla reluare a argumentelor uneia dintre părţi ori prezentarea unor aspecte de ordin general nefiind suficientă. O astfel de motivare nu face dovada analizării efective a argumentelor părţilor şi nu respectă rigorile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În privinţa cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, criticile formulate de recurent pe acest aspect fiind neîntemeiate.

Susţine recurentul - reclamant că instanţa de fond, prin admiterea excepţiilor inadmisibilităţii şi a lipsei capacităţii de folosinţă a Autorităţii de Nominare, încalcă îndrumările obligatorii ale Deciziei nr. 62/22.01.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, astfel cum sunt prevăzute de art. 501 alin. (1) C. proc. civ., aceste îndrumări fiind în sensul judecării cauzei pe fond, în contradictoriu cu toate persoanele chemate în judecată.

Apreciază recurentul că, "în situaţia în care instanţa de casare ar fi găsit incidentă excepţia peremptorie, de ordine publică, a inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, nu ar mai fi trimis cauza spre rejudecare, fixând cadrul procesual " şi odată ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul şi a dispus rejudecarea… "onorata instanţă a apreciat implicit asupra admisibilităţii cererii introductive la instanţă".

Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului din această perspectivă, constată că cele susţinute de recurent sunt doar simple supoziţii, în condiţiile în care instanţa de control judiciar, în primul ciclu procesual, a verificat legalitatea hotărârii instanţei de fond, doar din perspectiva capacităţii de drept administrativ a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional şi a calităţii procesuale pasive a autorităţilor chemate în judecată de reclamant, acordând astfel legitimare procesuală pasivă tuturor entităţilor menţionate de acesta în acţiune, raportat la soluţia dată de aceasta, de respingere a acţiunii în contradictoriu doar cu pârâta Camera de Comerţ şi Industrie a României, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Se constată că instanţa de fond, contrar celor susţinute de recurentul - reclamant, în cel de-al II-lea ciclu procesual, conformându-se întocmai dispoziţiilor obligatorii din decizia de casare, prin care s-a stabilit cadrul procesual, a reluat judecata, în contradictoriu cu toate autorităţile chemate în judecată de către reclamant.

Înalta Curte reţine astfel că instanţa de control judiciar, în primul ciclu procesual nu a dat îndrumări în sensul menţionat de recurentul - reclamant, respectiv " în sensul judecării cauzei pe fond" (ca şi cum s-ar eluda excepţiie invocate în cauză), ci a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, pentru respectarea dublului grad de jurisdicţie, motiv pentru care, susţinerile recurentului, din această perspectivă, sunt nefondate, ca de altfel şi supoziţia acestuia că, odată cu fixarea cadrului procesual, instanţa de control judiciar " a apreciat implicit asupra inadmisibilităţii cererii introductive la instanţă".

În consecinţă, Înalta Curte apreciază ca fiind nefondat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., raportat la criticile formulate de recurentul - reclamant şi întemeiate pe dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Apreciind însă ca fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte reţine că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentul - reclamant şi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, acestea urmând să fie avute în vedere de instanţa de fond, cu ocazia rejudecării.

Cu ocazia rejudecării, prima instanţă urmează ca, în raport de petitul acţiunii şi de temeiul de drept invocat în susţinerea acesteia, să procedeze la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamant, inclusiv sub aspectul interesului procesual justificat de acesta în raport de fiecare capăt de cerere şi al apărărilor formulate de pârâţi, avându-se în vedere toate excepţiile invocate şi probele administrate în cauză, pentru lămurirea situaţiei de fapt.

Înalta Curte apreciază astfel că, în cauza de faţă, considerentele sentinţei de fond nu respectă exigenţele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective şi complete a cauzei şi a argumentelor părţilor, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 736 din 06 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 noiembrie 2019.