Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5426/2019 AI generated

Judicial transfer denial: material jurisdiction declined and case referred to Court of Appeal

Case Number Decizia nr. 5426/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed its own jurisdiction and declined competence to the Pitești Court of Appeal, thereby upholding the defendant’s procedural objection and leaving the plaintiff’s underlying dispute regarding the denial of her judicial transfer unresolved at this instance. The case involved a challenge against a decision by the Judges’ Section of the Superior Council of Magistracy that refused the plaintiff’s request for a transfer from a local court to a specialized tribunal, with the defendant invoking lack of material jurisdiction. The court’s ruling was based on Article 9 of Law No. 304/2004, which designates the Courts of Appeal as the competent first-instance bodies for contencioso-administrative suits against the Superior Council of Magistracy regarding transfers, combined with Article 10(3) of Law No. 554/2004, which mandates that such claims be filed at the court of the plaintiff’s domicile.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 9 din Legea nr. 304/2004, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 132 C. proc. civ; Judicial transfer denial: material jurisdiction declined and case referred to Court of Appeal: În temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunţa mai întâi asupra excepţiei de procedură invocată, privind necompetenţa materială a instanţei.

Keywords

AI generated
declining of jurisdiction judicial law domicile transfer of competence challenge of administrative decisions procedural objections

Cited Legislation

AI generated
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
În temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunţa mai întâi asupra excepţiei de procedură invocată, privind necompetenţa materială a instanţei.
art. 9 din Legea nr. 304/2004
Raportat la obiectul cauzei, constată incidenţa dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art.
art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
Dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd ca reclamantul persoană fizica sau juridică de drept privat să se adreseze exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său.
art. 132 C. proc. civ
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2019

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Contestatoarea A. a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 185/22 ianuarie 2019 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019.

Contestatoarea a susţinut că analiza care a stat la baza emiterii Hotărârii nr. 185/22 ianuarie 2019 a fost una formală şi lipsită de obiectivitate, faţă de o interpretare ulterioară dată altor cereri de transfer aprobate prin hotărârea nr. 351/05.03.2019 şi hotărârea nr. 350/05.03.2019. În raport de aceste situaţii, nu s-a menţinut un echilibru între interesul public ocrotit de Consiliul Superior al Magistraturii, în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei, şi interesul său legitim, fiind astfel afectată transparenţa, legalitatea şi oportunitatea deciziei contestate.

Totodată, contestatoarea a arătat că Hotărârea nr. 8/179/12.04.2019 nu a fost susţinută de o motivare convingătoare în argumentarea soluţiei de respingere a plângerii prealabile împotriva Hotărârii nr. 185/22 ianuarie 2019 şi nu s-au analizat motivele invocate în plângere, împrejurare care conduce la reţinerea caracterului arbitrar al actului administrativ contestat.

2. Excepţia de necompetenţă materială

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteşti.

II. Soluţia instanţei asupra excepţiei de necompetenţă materială

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte reţine că obiectul prezentei cauze îl formează anularea Hotărârii nr. 185/22.01.2019 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi, pe cale de consecinţă, acordarea transferului contestatoarei de la Judecătoria Găeşti la Tribunalul Specializat Argeş.

Prin cererea adresată Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2019, contestatoarea A., judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Găeşti, a solicitat transferul la Tribunalul Specializat Argeş. În motivarea solicitării formulate, a invocat motive de ordin profesional, respectiv dorinţa de a evolua în plan profesional şi valorificarea experienţei dobândite la o instanţă superioară.

Prin hotărârea nr. 185/22 ianuarie 2019, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători a respins cererea de transfer de la Judecătoria Găeşti la Tribunalul Specializat Argeş, formulată de doamna judecător A., reţinând că Judecătoria Găeşti se confruntă cu un deficit semnificativ de personal, context în care s-a avut în vedere avizul nefavorabil al Curţii de Apel Ploieşti, ca instanţă ierarhic superioară.

2. Soluţia Înaltei Curţi asupra excepţiei de necompetenţă materială

În temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunţa mai întâi asupra excepţiei de procedură invocată, privind necompetenţa materială a instanţei.

Raportat la obiectul cauzei, constată incidenţa dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc competenţa curţilor de apel, secţia de contencios administrativ, conform dreptului comun, în soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva Hotărârilor secţiei pentru judecători, respectiv ale secţiei pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situaţii decât cele prevăzute la art. 134 alin. (3) din Constituţia României, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor.

Dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd ca reclamantul persoană fizica sau juridică de drept privat să se adreseze exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său.

Reclamanta are domiciliul în judeţul Argeş, astfel încât competenţa de soluţionare a prezentei cauze revine Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru aceste motive, faţă de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere şi dispoziţiile art. 131 şi art. 132 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă material în soluţionarea prezentei cauze este Curtea de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, va admite excepţia necompetenţei materiale invocată de intimat şi va declina competenţa materială de soluţionare a contestaţiei în favoarea acestei instanţe.

Ca urmare a admiterii acestei excepţii, având în vedere că revine unei alte instanţe competenţa materială de soluţionare a cauzei, Înalta Curte nu va examina şi nu se va pronunţa asupra cererii de renunţare la judecată formulată de către contestatoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Declină competenţa materială de soluţionare a contestaţiei formulate de A., în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 noiembrie 2019.