Challenging financial supervisory authorization: mandatory joinder of the applicant for the administrative act as required litisconsort

Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 6 octombrie 2015, reclamanţii Asociaţia Naţională pentru Protecţia Investitorilor şi A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, au solicitat:

- anularea Avizului nr. x/22.07.2015, emis de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care s-a aprobat modificarea abuzivă a contractului de societate al Fondului Oamenilor de Afaceri, contrar intereselor investitorilor, fără motivarea modificărilor operate şi fără plan de afaceri care să estimeze şi să justifice efectele modificărilor propuse;

- obligarea pârâtei să plătească Fondului Oamenilor de Afaceri prejudiciul de 1.337.436 RON;

- sancţionarea Preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară, B., în conformitate cu art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, pentru nerespectarea termenului de 30 zile de punere în aplicare a Deciziei nr. 4267/12.11.2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2010, prin care s-au anulat Avizul C.N.V.M. nr. 17/25.05.2010 si Decizia C.N.V.M. nr. 1159/09.09.2010.

- obligarea pârâtei să plătească reclamantei Asociaţia Naţională pentru Protecţia Investitorilor daune morale egale cu valoarea taxelor încasate în ultimii 10 ani de la Fondul Oamenilor de Afaceri, pentru încălcarea cu rea-voinţă, sistematică a îndatoririlor Autorităţii de Supraveghere Financiară faţă de investitorii Fondului Oamenilor de Afaceri.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2674 din 21 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:

(i) a admis capătul de cerere având ca obiect anularea Avizului ASF nr. 248/22.07.2015, în cauza formulată de reclamanţii Asociaţia Naţională pentru Protecţia Investitorilor şi A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară;

(ii) a anulat Avizul nr. x/22.07.2015, emis de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară;

(iii) a respins capătul de cerere având ca obiect aplicare amendă pentru nepunerea în executare a Deciziei nr. 4267/12.11.2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

(iv) a obligat pârâta să plătească reclamanţilor suma de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Totodată, prima instanţă a disjuns soluţionarea celorlalte două capete de cerere, având ca obiect acordarea de despăgubiri şi a dispus formarea unui nou dosar, cu termen de judecată la data de 23.11.2016.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2674/21.09.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară ("ASF"), întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, în ceea ce priveşte soluţia de anulare a Avizului ASF nr. 248/22.07.2015 şi, în consecinţă, menţinerea prevederilor Avizului ASF nr. 248/22.07.2015, ca temeinice şi legale.

4. Soluţia instanţei de recurs

Prin decizia nr. 1821 din 3 aprilie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015, a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei civile nr. 2674 din 21 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

A casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că, în condiţiile în care reclamanţii nu au înţeles să cheme în judecată, în calitate de pârât, pe solicitantul avizului C. S.A., instanţa de fond trebuia să procedeze conform dispoziţiilor art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi art. 78 din C. proc. civ., respectiv să pună în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a acestuia.

În ceea ce priveşte poziţia procesuală exprimată de intimaţii-reclamanţi, în sensul că destinatarul actului administrativ este Fondul Oamenilor de Afaceri, iar nu C. S.A., Înalta Curte a reţinut că avizul contestat a fost emis la cererea C. S.A., în exercitarea atribuţiilor de administrare a fondului închis de investiţii.

S-a mai reţinut că C. S.A. a acţionat în calitate de administrator al Fondului Oamenilor de Afaceri, iar obiectul actului atacat îl reprezintă avizarea modificărilor documentelor Fondului, dar aspectele referitoare la lipsa dreptului de a solicita emiterea acestui aviz, ca urmare a inexistenţei unei decizii adoptate de adunarea generală a investitorilor FOA, respectiv la depăşirea limitelor legale ale dreptului de administrare exercitat de către C. S.A., susţinute de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată, sunt aspecte de fond, nerelevante cadrului procesual subiectiv pasiv, din care trebuie să facă parte şi persoana care a solicitat emiterea actului. Elementele de nelegalitate ale avizului emis de pârâtă, din perspectiva nerespectării dispoziţiilor legale ce guvernează organizarea şi funcţionarea Fondului Oamenilor de Afaceri, fac obiectul analizei de fond a cererii de chemare în judecată, după stabilirea cadrului procesual.

Pentru aceste considerente, socotind neîntrunirea litisconsorţiului procesual obligatoriu drept motiv de reformare a hotărârii de ordine publică, în condiţiile art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul, a casat sentinţa civilă nr. 2674 din 21 septembrie 2016 şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, urmând ca, în raport de prevederile art. 501 C. proc. civ., instanţa de trimitere să pună în discuţia părţilor necesitatea definirii cadrului procesual adecvat, prin introducerea în cauză a solicitantului avizului atacat.

În raport de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare şi de motivul care a determinat-o, Înalta Curte a constatat că nu mai poate trece la analizarea motivelor de recurs formulate de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond, cu ocazia rejudecării, după ce se va fi stabilit cadrul procesual subiectiv pasiv, cu respectarea prevederilor art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi art. 78 din C. proc. civ.. În acest sens, instanţa de trimitere va analiza acţiunea reclamanţilor în raport de temeiurile legale invocate şi probele administrate, urmând a se cerceta toate apărările şi susţinerile părţilor, pentru asigurarea respectării principiului dublului grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii ce urmează a fi pronunţată în litigiul de faţă.

II. Motivele contestaţiei în anulare

Au susţinut contestatorii că instanţa de recurs a constatat că prevederile art. 78 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 161 din Legea nr. 554/2004 sunt norme de procedură imperative, aplicabile în situaţia de faţă, însă, cu toate acestea, instanţa de recurs a omis disp. art. 78 alin. (3) C. proc. civ. care arată că procedura de definire a cadrului procesual subiectiv se putea petrece doar în faţa instanţei de fond şi nu mai putea fi invocată în recurs.

Au mai susţinut contestatorii că, în situaţia în care pârâta nu a formulat nicio cerere şi nici nu s-a prezentat la judecată, apreciază tenedenţioasă modalitatea în care instanţa de recurs a tratat judecarea recursului, în sensul că fără nicio justificare a încercat să amâne judecarea unei cauze în care să se anuleze un act al ASF pentru nerespectarea unei prevederi imperative a C. civ., în apărarea drepturilor investitorilor, invocând depunerea unor acte şi prezentarea de informaţii cu privire la un alt dosar similar, cu aceleaşi părţi, care nu puteau schimba cu nimic grava încălcare a legii de către ASF.

Instanţa de recurs a pus în discuţie şi aspectul cu privire la completarea cadrului procesual cu beneficiarul actului, deşi acest lucru nu se mai putea petrece la momentul recursului. Procedând astfel, instanţa de recurs a dorit să anuleze fără discutarea fondului recursului, o sentinţă perfect legală a instanţei de fond care era favorabilă contestatorilor, instanţa de recurs făcând practic apărarea recurentei ASF, în lipsa acesteia şi s-a pronunţat în mod părtinitor, admiţând recursul în baza unui motiv inventat chiar de către instanţa.

Pentru aceste considerente, contestatorii au susţinut că instanţa de recurs a dat o dezlegare recursului în baza unei grave erori materiale, conform art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În cadrul motivului prev. de art. 503 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., contestatorii au susţinut că, deşi a primit concluziile pe fondul recursului, instanţa de recurs a refuzat să analizeze fondul recursului, în baza unei motivări nelegale, şi a soluţionat cauza fără ca să abordeze fondul recursului.

În concluzie, au solicitat anularea hotărârii atacate şi soluţionarea corectă a cauzei.

III Soluţia Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

1. Argumente de fapt şi de drept relevante ale Înaltei Curţi în soluţionarea contestaţiei în anulare.

Analizând motivele invocate, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. prevăd că hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Prin urmare, art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vizează erorile materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale căii de atac, care au avut drept consecinţă soluţionarea greşită a căii de atac.

Poate fi deci invocată numai o eroare materială esenţială, respectiv o eroare care a determinat pronunţarea de către instanţa de control judiciar a unei soluţii greşite faţă de actele existente în dosar, eroare care să privească totodată greşeli de fapt, iar nu greşeli de judecată, respectiv de interpretare şi aplicare a unor dispoziţii legale

În ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorii invocă în mod evident, în concret, erori de judecată ale instanţei de recurs, prin faptul că în mod greşit instanţa de control judiciar a casat hotărârea atacată trimiţând cauza spre rejudecare la instanţa de fond pentru a pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a solicitantul avizului C. S.A, şi nu o eroare materială.

Dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. prevăd că se poate formula contestaţie în anulare atunci când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Nu există în cauză o omisiune a instanţei de recurs de a cerceta vreunul din motivele de casare, în sensul acestor dispoziţii. Instanţa de recurs a casat hotărârea instanţei de fond, cu trimitere spre rejudecare, pentru a se pune în discuţia părţilor necesitatea definirii cadrului procesual adecvat, prin introducerea în cauză a solicitantului avizului atacat, împrejurare faţă de care a constatat că nu mai poate trece la analizarea motivelor de recurs formulate de recurenta-pârâtă, acestea nemaiputând fi analizate pe fond, întrucât cauza a fost trimisă spre rejudecare la prima instanţă pentru motive referitoare la cadrul procesual.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei în contestaţia în anulare.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de Asociaţia Naţională pentru Protecţia Investitorilor şi A. împotriva deciziei nr. 1821 din 3 aprilie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2015, ca nefondată. Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 noiembrie 2019.