Constitutionality of single-instance judicial review for disciplinary sanctions against notaries

Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18.04.2018 reclamanta A. a formulat recurs împotriva Hotărârii nr. 26/09.03.2018 pronunţată de Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România în dosarul disciplinar nr. x/2017 prin care s-a soluţionat contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 18/01.09.2017 a Consiliului de Disciplină al Uniunii Notarilor Publici din România.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat în cauză, recurenta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 74 alin. (11) teza finală din Legea nr. 36/1995 republicată potrivit cărora "Contestaţia se soluţionează de către Consiliul Uniunii prin hotărâre. În cazul în care acţiunea disciplinară a fost exercitată de Preşedintele Uniunii sau de Colegiul Director al Camerei, Preşedintele Uniunii sau după caz, reprezentanţii Camerei respective în Consiliul Uniunii nu vor participa la soluţionarea contestaţiei. Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti. Recursul poate fi declarat de notarul public, respectiv de titularii acţiunii disciplinare prevăzuţi de lege în termen de 15 zile de la comunicare. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este definitivă."

În motivarea acestei excepţii, recurenta a arătat faptul că din conţinutul acestui text rezultă că singura cale de atac este recursul, practic există un singur filtru al controlului judecătoresc, respectiv Curtea de Apel, iar hotărârea pronunţată de către această instanţă este definitivă.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea din 21 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a sesizat Curtea Constituţională în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (11) teza a 2-a din Legea nr. 36/1995 în raport de dispoziţiile art. 21 din Constituţie, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (11) teza a 4-a din Legea nr. 36/1995.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din data de 21 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 485 şi următoarele din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 74 alin. (11) din Legea nr. 36/1995.

În cuprinsul cererii de recurs, reclamanta a apreciat că dispoziţiile art. 74 alin. (11) din Legea nr. 36/1995 încalcă dreptul la un proces echitabil şi accesul liber la justiţie, prevăzute de art. 21 din Constituţie.

A susţinut recurenta că textul de lege contestat prevede o singură cale de atac judiciară, instituind un singur filtru al controlului judecătoresc cu privire la hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, respectiv recursul, dat în competenţa curţii de apel. Aceasta, în condiţiile în care, prin legile de reglementare a altor profesii liberale (avocaţii sau executorii jduecătoreşti) s-au prevăzut două grade de jurisdicţie în ceea ce priveşte hotărârile pronunţate de comisiile de disciplină, respectiv recursul adresat curţilor de apel şi apelul dat în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Din perspectiva încălcării art. 21 din Constituţie, recurenta a arătat că posibilitatea de a accede la justiţie doar printr-o cale extraordinară de atac, condiţionată de un număr limitat de motive de casare, echivalează cu îngrădirea accesului liber la justiţie.

În privinţa art. 126 alin. (1) şi alin. (6) din Constituţie, recurenta a susţinut că pârâtul Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România nu poate fi asimilat unei instanţe judecătoreşti, astfel încât controlul judecătoresc al actelor administrative emise în condiţiile art. 74 alin. (11) din Legea nr. 36/1995 nu se poate realiza decât pe calea căii extraordinare de atac.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Referitor la excepţia lipsei calităţii de reprezentant a consilierului juridic al intimaţilor, instanţa de control judiciar constată a fi nefondată, din lucrările dosarului rezultând cu evidenţă că mandatul acordat consilierului juridic este justificat prin delegaţia depusă la instanţa de fond.

Pe de altă parte, este de subliniat că potrivit art. 27 pct. 24 din Statulul Uniunii Notarilor Publici din România, normă de care se prevalează recurenta în susţinerea acestei excepţii, Consiliul Uniunii are printre atribuţiile sale reprezentarea, la cerere, a interesele notarilor publici şi ale Camerelor în faţa instanţelor de judecată, prin delegarea unui consilier juridic din aparatul propriu.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a U.N.N.P.R. este însă inadmisibilă, pentru că în calea de atac exercitată se critică respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, or reclamanta se prevalează de lipsa de legitimare a acestei instituţii în legătură cu fondul litigiului, cu care instanţa de recurs nu este învestită. Din această perspectivă se verifică numai calitatea de parte a acestei instituţii în faţa instanţei de fond, asupra căreia instanţa de fond sau celelalte părţi litigante nu au ridicat nicio o obiecţie, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale fiind soluţionată în contradictoriu şi cu U.N.N.P.R.

Prin încheierea din data de 21.06.2019, Curtea de Apel Bucureşti a dispus admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (11) teza a 2-a din Legea nr. 36/1995.

Prin aceeaşi încheiere, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (11) teza a 4-a din Legea nr. 36/1995.

Prin cererea de recurs s-a susţinut că, prin admiterea prin încheiere a unei excepţii ridicate de parte, instanţa a statuat şi asupra neconstituţionalităţii prevederilor legale ce fac obiectul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Aceste susţineri nu pot primite. Curtea Constituţională este instanţa care decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti/arbitrale privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Rolul instanţei judecătoreşti de trimitere este doar de a verifica condiţiile de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de una dintre părţile în litigiu, ceea ce în cauză se constată a fi realizat.

În continuare, a susţinut recurenta că prevederile art. 74 alin. (11) din Legea nr. 36/1995 contravin dispoziţiilor constituţionale, respectiv art. 21 şi art. 126 din Constituţia României.

Acest aspect nu este în căderea instanţei de control judiciar a fi analizat fără a-şi depşi atribuţiile cu care a fost delegată de legiutor, ci, aşa cum s-a arătat în precedent, de a verifica în limitele învestirii, dacă în mod legal a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Consituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (11) teza a 4-a din Legea nr. 36/1995.

Sub acest aspect, instanţa de control judiciar constată că în mod legal şi just instanţa de fond în verificarea condiţiei legăturii cu cauza a apreciat că îndeplinirea ei nu se verifică, întrucât consacrarea legală a unui singur grad de jurisdicţie în materia dedusă judecăţii nu prezintă relevanţă în cauză, instanţa de fond fiind învestită cu soluţionarea cauzei pe fond, iar nu cu privire la exercitarea căii de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti, când norma în discuţie ar fi prezentat importanţă sub aspectul admisibilităţii ei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant a consilierului juridic al intimaţilor.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a U.N.N.P.R.

Respinge recursul, formulat de A. împotriva încheierii din 21 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 noiembrie 2019.