Suspension of fiscal assessment enforcement denied for lack of apparent illegality and imminent harm

Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din data de 22.11.2018, prin care s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare de plată reprezentând impozit pe profit în cuantum de 4.625.692 RON şi TVA în cuantum de 575.146 RON, până la soluţionarea în fond a acţiunii în anulare pe care o va promova împotriva acestor acte administrative fiscale; suspendarea executării Deciziilor referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare nr. 37973/05.12.2018, precum şi Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi întârziere nr. 37973/05.12.2018 prin care societatea a fost impusă la plata unor obligaţii fiscale accesorii în valoare totală de 2.995.171 RON.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 9 din 18 ianuarie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare executare act administrativ formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, ca neîntemeiată şi a dispus restituirea cauţiunii în cuantum de 21.696,01 RON, consemnată şi achitată pe seama Curţii de Apel Ploieşti, prin recipisa de consemnare nr. x din 12.12.2018.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 9 din 18 ianuarie 2019 reclamanta A. S.R.L a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând cauza, admiterea cererii de suspendare aşa cum a fost formulată.

Recurenta susţine nelegalitatea sentinţei recurate prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că reţinerile instanţei de fond nu conţin constatări concrete cu privire la motivele pentru care aceasta a considerat că argumentele de aparentă nelegalitate aduse de societate necesită un probatoriu complex şi o analiză aprofundată şi nici raţionamentul prin care instanţa a ajuns la această concluzie.

Apreciază recurenta că există indicii puternice de nelegalitate a Deciziei de impunere şi a Deciziilor accesorii, prezumţia de legalitate de care se bucură acestea fiind astfel răsturnată şi, ca atare, societatea recurentă îndeplineşte condiţia cazului bine justificat, iar executarea actelor de impunere astfel emise ar trebui suspendată pînă când o instanţă de judecată, după administrarea unui probatoriu cu privire la fondul cauzei, va tranşa problematica legalităţii impunerii societăţii la plata impozitului pe profit.

Cu privire la iminenţa producerii unei pagube, subliniază recurenta motivarea foarte sumară a primei instanţe care reţine cu caracter general că executarea sumelor stabilite printr-un act de impunere nu poate justifica, per se, producerea unei pagube, fiind necesară justificarea consecinţelor pe care executarea le produce.

Precizează recurenta că executarea silită intempestivă a societăţii cu privire la obligaţiile fiscale în cuantum extrem de ridicat ar rupe definitiv echilibrul financiar deosebit de fragil care caracterizează în acest moment societatea şi ar compromite eforturile societăţii de redresare financiară, generând o lipsă gravă de lichidităţi care va pune societatea în imposibilitate de a şi continua activitatea economică.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare pârâta - intimată Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat, apreciind în esenţă că hotărârea instanţei de fond este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

I. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul reclamantei este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a efectelor Deciziei de impunere nr. x/22.11.2018 şi ale Deciziilor de accesorii nr. 37973/05.12.2018.

Prin Sentinţa recurată, instanţa de fond a respins cererea de suspendare formulată de recurenta-reclamantă, motivându-şi soluţia prin neîndeplinirea celor două condiţii imperative impuse de lege pentru a se dispune suspendarea.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate".

Suspendarea actului administrativ, ca operaţiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor actului administrativ, care se bucură de prezumţia de legalitate, apare ca o situaţie de excepţie care presupune cu necesitate îndeplinirea cumulativă a condiţiilor privind existenţa cazului bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente, condiţii imperative prevăzute în art. 14 anterior menţionat.

Noţiunea de "caz bine justificat" a fost definită de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, drept acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Existenţa cazului bine justificat poate fi reţinută, dacă din împrejurările cauzei, ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

Recurenta-reclamantă nu a invocat împrejurări de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative atacate aşa cum prevăd dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, ci face trimitere tocmai la aspecte de nelegalitate.

Or, pentru conturarea cazului bine justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care s-ar bucura un act administrativ şi astfel de împrejurări au fost reţinute ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei; a unuia emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale; nemotivarea actului administrativ ori modificarea modificarea importantă a actului administrativ fiscal în calea recursului administrativ.

În cauza de faţă, recurenta-reclamantă, după cum se constată, se rezumă doar la susţineri privind nelegalitatea pe fond a actelor administrative fiscale contestate şi la interpretări ale dispoziţiilor legale reţinute în cuprinsul acestor acte, or, în cadrul procedurii suspendării unui act administrativ fiscal este permisă doar cercetarea sumară a aparenţei dreptului legitim vătămat şi nu este permisă prejudecarea fondului litigiului .

În consecinţă, în mod corect, prima instanţă a statuat că nu a fost dovedită îndeplinirea condiţiei referitoare la cazul bine justificat care să conducă la suspendarea executării actelor administrative fiscale în cauză.

Cât priveşte criticile referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată, de asemenea, că argumentele reţinute în sentinţa atacată sunt fondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.

Recurenta-reclamantă nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.

Mai mult, în cazul actelor administrative fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită şi demonstrată prin simpla susţinere că plata sumei conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în majoritatea actelor administrative fiscale din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.

În concluzie, în raport de cele reţinute mai sus, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, soluţia adoptată de judecătorul fondului este legală, astfel că, pentru menţinerea ei, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 9 din 18 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 noiembrie 2019.