Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5384/2019 AI generated

Automatic suspension of subsequent normative acts under Article 14(5) of Law 554/2004 following judicial suspension of a prior similar administrative order

Case Number Decizia nr. 5384/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the National Agency for Fiscal Administration (ANAF), leaving in force the appellate court’s judgment that established the automatic suspension of the execution of ANAF Order No. 3236/2018, thereby allowing the challenging economic operator to prevail. The dispute arose from the taxpayer's request to suspend the contested administrative order, which mandated that wholesalers of energy products obtain certification contingent upon holding storage spaces, following the judicial suspension of a prior, substantively identical order (No. 1960/2018). The court applied Article 14(5) of Law No. 554/2004, ruling that when a new normative act is issued with similar content and identical legal effects to a previously suspended act, its execution is automatically suspended *ex lege*, without the need to re-verify the conditions for a well-justified case or imminent damage.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ; Automatic suspension of subsequent normative acts under Article 14(5) of Law 554/2004 following judicial suspension of a prior similar administrative order: Recurenta mai susţine că instanţa de fond în mod greşit a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale în vigoare ce privesc îndeplinirea cumulativă a condiţiilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Keywords

AI generated
administrative acts judicial law obligation to obtain administrative revocation of decision suspension of bankruptcy proceedings freezing order authority

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub dosar nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună: constatarea suspendării de drept a executării Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 3236/2018.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 42 din 26 februarie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi în consecinţă în baza art. 14 alin. (5) din Legea 554/2004 a constatat suspendarea de drept a executării Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 3236/2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 42 din 26 februarie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate în sensul respingerii cererii de suspendare în principal ca fiind lispsită de interes şi în subsidiar ca neîntemeiată.

În opinia recurentei, cererea reclamantei este lipsită de interes, întrucât OPANAF nr. 3236/2018 a fost modificat prin OPANAF nr. 508/2019, în sensul abrogării dispoziţiilor care impuneau deţinerea de spaţii de depozitare, astfel încât solicită respingerea acţiunii ca atare.

Recurenta mai susţine că instanţa de fond în mod greşit a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale în vigoare ce privesc îndeplinirea cumulativă a condiţiilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Prin sentinţa nr. 238/21.12.2018 pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Alba Iulia a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Preşedintele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi în consecinţă s-a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1960/06.08.2018 privind modificarea Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 1849/2016 pentru aprobarea procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, precum şi pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, astfel cum a fost modificat prin Ordin ANAF 2761/2018, până la pronunţarea instanţei de fond.

Instanţa a reţinut că cerinţa cazului bine justificat este întrunită având în vedere că prevederile art. 435 alin. (3) Codul fiscal, în aplicarea căruia a fost emis ordinul contestat, nu condiţionează activitatea de comercializare a produselor energetice de activitatea de depozitare a acestora, astfel încât introducerea unei limitări în sensul arătat, printr-un act administrativ emis în executarea dispoziţiei legale mai sus redate, corespunde definiţiei de caz bine justificat, în accepţiunea dată de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, la nivel de aparenţă există o îndoială serioasă cu privire la legalitatea Ordinului şi în raport de dispoziţiile art. 8 şi art. 25 din Legea 21/1996.

Sentinţa nr. 238/21.12.2018 pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Alba Iulia este executorie începând cu data de 21.12.2018, conform art. 14 alin. (4) din Legea 554/2004.

În cauza de faţă se solicită suspendarea Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 3236/2018, în ceea ce priveşte procedura de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, care are un conţinut aproape identic cu Ordinul ANAF nr. 1960/2018 (suspendat prin încheierea civilă din data de 21.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2018), prin acest ordin, emis ulterior, impunându-se de asemenea, reatestarea comercianţilor (până la data de 31.01.2019), condiţionat de deţinerea unor spaţii de depozitare.

În aceste condiţii, dat fiind că vechiul act administrativ cu caracter normativ, care impunea aceleaşi condiţii restrictive, a fost suspendat printr-o hotărâre judecătorească anterioară, se constată incidente în cauză dispoziţiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora " în ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu acelaşi conţinut ca şi cel suspendat de către instanţă, acesta este suspendat de drept. ."

În cazul acestei proceduri, instanţa nu mai trebuie să verifice existenţa condiţiilor cazului bine justificat şi a pagubei iminente întrucât ea nu dispune suspendarea.

Singura verificare ce trebuie realizată este aceea a existenţei unei noi dispoziţii cu conţinut identic cu cel al actului padministrativ a cărui executare a fost deja suspendată.

Este adevărat că anexa I a ordinului ce face obiectul cauzei de faţă reglementează şi anumite excepţii de la aplicabilitatea lui, însă o atare împrejurare nu conduce la concluzia că Ordinul ANAF nr. 3236/2018 ar avea, din perspectiva condiţiilor restrictive aplicabile intimatei-reclamante, un conţinut diferit faţă de Ordinul ANAF nr. 1960/2018 (care modifică Ordinul nr. 1849/2016), în condiţiile în care ambele acte administrative cu caracter normativ impun obligativitatea deţinerii unui spaţiu de depozitare .

Sub acest aspect, se reţine, că în acord cu jurisprudenţa în materie, dispoziţiile art. 14 alin. (5) din Legea 554/2004 sunt aplicabile atât ipoteza în care noul act administrativ emis are un conţinut identic, cât şi în situaţia în care actul subsecvent are un conţinut asemănător, dar care produce aceleaşi efecte juridice.

Ori în speţa de faţă, corect s-a constatat, că Ordinul ANAF nr. 3236/2018 are un conţinut asemănător cu Ordinul ANAF nr. 1960/2018 (care modifică Ordinul nr. 1849/2016), sub aspectul condiţiilor de atestare a comercianţilor, însă produce efecte juridice similare primului act, asupra aceloraşi destinatari, afectând aceeaşi categorie de operatori economici - care intenţionează să distribuie şi să comercializeze angro produse energetice fără depozitare.

Prin urmare, niciuna dintre criticile invocate în susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiată.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 42 din 26 februarie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 noiembrie 2019.