Concurrent exercise of public office and sole proprietor status constituting statutory incompatibility under anti-corruption integrity legislation

Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 10.03.2017 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Agenţia Naţională de Integritate, formulând contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x/1.03.2017, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, solicitând admiterea contestaţiei, anularea Raportului de evaluare şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 146 din 23 iunie 2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată şi a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 146 din 23 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie .

În esenţă, prin recursul formulat, recurentul-reclamant susţine faptul că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale aplicabile în cauza dedusă judecăţii, fără însă să arate, în concret, care sunt dispoziţiile legale încălcate de instanţă, precum şi că nu i-au fost analizate în integralitate susţinerile sale privind încuviinţarea probei cu expertiza contabilă, reluând, în considerarea acestui raţionament, aceleaşi apărări formulate pe fondul cauzei.

Prima critică vizează greşita măsura procedurală dispusă de instanţa de fond, aceea de a respinge proba cu expertiza contabilă solicitată de contestatorul recurent.

O altă critică vizează faptul că prima instanţă nu a motivat efectiv motivele care au stat la baza convingerii sale că situaţia de fapt corespunde probatoriilor administrate în cauză, ci s-a mulţumit să preia datele statistice din raportul de evaluare contestat.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare intimata pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondată, apreciind că hotărârea instanţei de fond este legală, fiind motivată şi pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept materila aplicabile.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

În prealabil, se constată că recurentul - reclamant a invocat în faţa instanţei de recurs motive de nelegalitate a Raportului de evaluare nr. x/1.03.2017, ce vizează prescrierea răspunderii administrative, motive cu care instanţa de fond nu a fost învestită.

În speţă, instanţa de recurs este investită, prin cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant, să se pronunţe cu privire la legalitatea sentinţei civile nr. 146 din 23.06.2017 a Curţii de Apei Ploieşti, ori în lipsa invocării de către reclamant a unor astfel de motive în faţa instanţei de fond, din perspectiva instanţei de recurs acestea sunt motive noi, astfel că analiza lor este inadmisibilă prin raportare al art. 494 raportat la art. 478 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care vor fi înlăturate în consecinţă.

Prin recursul formulat, recurentul-reclamant susţine, că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale aplicabile în cauza dedusă judecăţii, fără însă să arate, în concret, care sunt dispoziţiile legale încălcate de instanţă, precum şi că nu i-au fost analizate în integralitate susţinerile sale privind încuviinţarea probei cu expertiza contabilă.

Deşi recurentul-reclamant îşi fundamentează cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., indicat doar cu titlu generic, toate argumentele invocate în susţinerea acestuia potrivit cărora "prima instanţă nu a motivat efectiv motivele care au stat la baza convingerii sale" se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Din analiza considerentelor instanţei de fond, rezultă fără echivoc faptul că au fost relevate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia de respingere a acţiunii formulate de reclamant, s-au arătat care sunt argumentele pentru care a respins proba cu expertiza contabilă solicitată de reclamant, precum şi motivele pentru care a înlăturat ca nefondate apărările formulate de acesta, astfel că hotărârea a fost pronunţată cu respectarea exigenţelor art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce priveşte proba cu expertiză contabilă solicitată de reclamant, în mod corect instanţa de fond a respins-o, justificat de faptul că, raportat la obiectul acţiunii, aceasta nu este utilă, concludentă şi pertinentă soluţionării cauzei.

Pe fondul recursului, se reţine că pentru existenţa stării de incompatibilitate prevăzută la art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare, nu este suficientă simpla deţinere de către reclamant a calităţii de comerciant, în forma juridică de organizare a persoanei fizice autorizate, şi, respectiv, a funcţiei de viceprimar, fără a fi necesar a se dovedi că persoana evaluată se comportă ca un comerciant persoană fizică, aşa cum s-a reţinut de judecătorul fondului.

Aceasta pentru că finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 161/2003 constă în asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice, precum şi în prevenirea corupţiei, astfel cum se prevede expres în art. 8, alin. (1) din Legea nr. 176/2010. Prin urmare, obiectul care circumscrie sfera de incidenţă a incompatibilităţilor vizate de Legea nr. 161/2003 îl constituie protejarea integrităţii persoanei ce ocupă o funcţie sau demnitate publică de eventualele ingerinţe determinate de interese personale ce decurg din desfăşurarea în paralel a unor activităţi private conexe. În egală măsură, în accepţiunea legiuitorului, protejarea integrităţii se corelează în mod necesar cu evitarea faptelor de corupţie ce ar putea fi săvârşite ca urmare a îmbinării exercitării funcţiei publice cu desfăşurarea unor activităţi economice.

Înalta Curte apreciază că asigurarea acestei integrităţi şi prevenirea faptelor de corupţie se realizează doar în situaţia în care există premise reale de natură a ameninţa în mod efectiv valorile sociale apărate, respectiv atunci când există o suprapunere a exercitării efective a două funcţii vizate de legiutor, situaţie în care există posibilitatea generării unor interese personale conflictuale cu exercitarea unei funcţii sau demnităţi publice. Doar o atare interpretare dă sens reglementărilor legale privind regimul incompatibilităţilor şi este de natură a justifică limitarea exercitării unor drepturi.

O demnitate, o funcţie publică sau privată nu sunt caracterizate numai de actul alegerii, numirii, desemnării sau învestirii, ci şi de ansamblul atribuţiilor, prerogativelor, drepturilor şi competenţelor prevăzute de lege care intră în conţinutul lor, şi prin a căror exercitare concomitentă şi concurentă în viaţa socială, de către acelaşi subiect, se potenţează situaţiile de conflict pe care legiutorul tinde a le evita prin instituirea incompatibilităţilor.

Aşa fiind, numai exercitarea simultană a unei demnităţi publice şi a funcţiei de administrator într-o societate comercială conduce la starea de incompatibilitate, aceasta fiind interpretarea care corespunde scopului legii, de înlăturare a cauzelor şi condiţiilor care determină corupţia.

Însă în persona reclamantului nu s-a reţinut numai deţinerea în acelaşi timp a calităţii de comerciant cu cea de viceprimar, ci şi exercitarea lor concomitentă, întrucât în perioada 2012-2015 acesta a realizat pe lângă venituri din salarii obţinute pe funcţia de bază şi venituri agricole, venituri din activităţi independente comerciale, venituri din activităţi agricole şi venituri din arendare PFA A..

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reţine că recurentul-reciamant s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 28.06.2012 -2 3.06.2016, întrucât a exercitat simultan atât funcţia de viceprimar al Comunei Sălciile, jud. Prahova cât şi calitatea de comerciant persoană fizică a A. "Lucrări Agricole" PFA, încălcând dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

În concluzie, în cauză sunt îndeplinite condiţiile stării de incompatibilitate în persoana reclamantului şi atragerii răspunderii administrative sub acest aspect, raportul de evaluare care consacră o atare stare de fapt şi de drept fiind legal întocmit şi emis, iar hotărârea instanţei de fond care-l validează fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de A. împotriva sentinţei nr. 146 din 23 iunie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 noiembrie 2019.