Guarantee Fund's time-bar rejection of insurance claim annulled; claim remanded for merits review.

Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 04.06.2018, sub nr. x/2018, A., în calitate de contestatoare în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în calitate de intimat, în temeiul dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 19 alin. (2) din Legea nr. 503/2004 si ale Legii nr. 554/2004, a formulat acţiune în anularea Deciziei nr. 14173/09.04.2018 emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi, pe cale de consecinţă, obligarea acestuia la plata către reclamantă a sumei de 450.000 RON.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3185 din 10 decembrie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat parţial decizia nr. 14173/9.04.2018, sub aspectul respingerii ca tardiv formulate a cererii de plată înregistrate sub nr. x/30.01.2018 cu privire la suma de 450.000 RON, a obligat pârâtul la soluţionarea pe fond a cererii.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 3185 din 10 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 3185/10.12.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, şi în rejudecare, respingerea în totalitate a acţiunii în contencios formulată de rcclamanta-intimată.

În opinia recurentului, hotărârea pronunţată de prima instanţă cuprinde motive contradictorii, străine de natura cauzei şi este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incidente cazurile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Susţine recurentul că analiza cererii de plată şi a dosarului de daună s-a realizat ţinând seama de prevederile legale, respectiv art. 14 alin. (1) din Legea specială nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care impun depunerea la FGA a cererii de plată înăuntrul termenului legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, respectiv de la data naşterii dreptului - termenul de 90 de zile fiind unul de decădere, iar sancţiunea ncrespectării acestui termen prevăzut de legea specială şi norma de aplicare a acesteia fiind decăderea din dreptul de a obţine plata de despăgubiri din disponibilităţile FGA, cererea de plată fiind respinsă ca tardiv formulată.

Faţă de situaţia de fapt dovedită cu înscrisurile administrate în dosarul primei instanţe, reiese că intimata a depus cererea de plată înregistrată la F.G.A. cu nr. 3277/30.01.2018 ulterior împlinirii termenului de decădere de 90 de zile calculat de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 431/26.06.2017, pronunţată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr. x/2016, modificată prin Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 1464/26.10.2017, care a rămas definitivă la data de 26.10.2017, care este data pronunţării acestei hotărâri de către Curtea de Apel Bucureşti.

Prin urmare, precizează recurentul, intimata avea posibilitatea de a depune o cerere de plată la FGA înăuntrul termenului de decădere de 90 de zile care a început să curgă de la data naşterii dreptului de creanţă, adică de la data rămânerii definitive a deciziei penale nr. 1464/26.10.2017, care este data pronunţării acestei decizii, în condiţiile în care sunt incidente dispoziţiile art. 552 alin. (1) din C. proc. pen. potrivit cărora "Hotărârea instanţei de apel rămâne definitivă la data pronunţării acesteia, atunci când apelul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de apel" şi până la data de 26.01.2018.

Prin urmare, nu pot fi reţinute ca temeinice şi legale motivele prezentate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal prin Sentinţa recurată, argumentele exprimate de prima instanţă fiind contrare dispozitiilor exprese ale art. 522 alin. (1) din C. proc. pen., care arată în mod lămurit care este data rămânerii definitive a hotărârilor penale.

Astfel, momentul naşterii dreptului de creanţă al intimatei este 26.10.2017, când a fost pronunţată decizia penală nr. 1464/26.10.2017 de către Curtea de Apel Bucureşti şi nu data la care i-a fost comunicată decizia penală.

În opinia recurentului, în mod greşit instanţa de fond nu a avut în vedere şi dispoziţiile art. 552 şl art. 553 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora decizia penală este definitivă şi poate fi pusă în executare de la momentul pronunţării sale, iar nu de la comunicarea sa.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare intimata reclamantă A. a solicitat respingerea recursului pârâtului ca nefondat, apreciind în temiul aceloraşi considerente cu cele invocate pe cale de acţiune, că hotărârea instanţei de fond este motivată, fiind pronunţatză cu intzerăpretarea şi apliucarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs instanţei de recurs

2.1. Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor de recurs formulate, a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, în cauză, la data de 30.01.2018, intimata-reclamantă a înregistrat la Fondul de Garantare a Asiguraţilor o cerere de plată, cerere înregistrată sub nr. x/30.01.2018, prin care, în baza titlului executoriu deţinut, a solicitat plata sumei de 450.000 RON.

La data de 17.05.2018, Fondul de Garantare a Asiguraţilor i-a comunicat Decizia nr. 14173/19.04.2018, decizie prin care s-a dispus respingerea cererii de plată ca fiind tardivă. Recurentul-părăt a considerat că sentinţa penală nr. 31/26.06.2017, pronunţată de Judecătoria Slobozia, în dosarul nr. x/2016, modificată prin Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 1464/2017 a rămas definitivă la data de 26.10.2017, intimata-reclamantă înţelegând să formuleze cererea de plată la data de 30.01.2018, peste termenul de 90 zile stabilit de legislaţie.

Înalta Curte observă că, termenul de 90 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în care persoana îndreptăţită trebuie să formuleze cererea de plată, este un termen procedural, de decădere, aplicabil unei proceduri administrative obligatorii conform legii speciale, iar nu un termen de drept material, în care o persoană să opteze sau nu pentru un drept substanţial astfel încât acesta să fie pierdut în caz de pasivitate (în speţă, un drept de creanţă), deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 213/2015, "creditorul de asigurări poate urma separat şi procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014, în vederea recuperării creanţei sale din activele asigurătorului aflat în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depăşeşte plafonul de garantare prevăzut la art. 15 alin. (2)".

În aceste condiţii, potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ., "partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate".

Instanţa de control judiciar reţine că reprezintă "motive temeinic justificate" împrejurările invocate de intimata-reclamantă, titular al unui drept de creanţă constând în contravaloarea daunelor acordate ca urmare a infirmităţilor permanente produse în urma evenimentului rutier, având în vedere că nu există nicio dovadă a aducerii de către asigurător la cunoştinţa acesteia a măsurilor şi dispoziţiilor stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiară, deşi aceştia se aflau într-un proces pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, iar după obţinerea pe cale jurisdicţională a unui titlu executoriu, cererea de plată trebuia însoţită de copia acestuia.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015:

"(2) Cererea-tip de plată prevăzută la alin. (1) se formulează în scris de către potenţialul creditor şi se depune direct la sediul Fondului sau prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poşta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Odată cu cererea-tip de plată, persoana respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate".

Or, în cauza de faţă, decizia penală definitivă (prin care a fost majorat cuantumul despăgubirilor) a fost redactată la data de 19.12.2017, fiind comunicată părţilor la data de 4.01.2018, iar legalizarea acesteia s-a finalizat la 23.01.2018, iar faţă de acest moment, cererea de plată transmisă la data de 30.01.2018 şi înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/30.01.2018 este în termenul de 90 de zile.

Totodată, instanţa de control judiciar observă că se impune respingerea recursului ca nefondat şi prin raportare la faptul că, în cauză, Comisia Specială a FGA nu avea competenţa legală de a dispune respingerea cererii de plată fără a solicita în prealabil precizarea ori furnizarea de către intimata-reclamantă de informaţii/documente suplimentare cu privire la respectiva cerere.

Din economia dispoziţiilor legale prevăzute de art. 16 din Legea nr. 213/2015 rezultă faptul că, doar aceste prevederi stabilesc condiţiile şi momentul în care se poate dispune respingerea unei cereri de plată:

"Informaţiile solicitate se transmit comisiei, sub sancţiunea respingerii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii solicitării acesteia", în timp ce art. 14 din lege, cel pe care şi-a întemeiat FGA soluţia respingerii cererii de plată, nu prevede o astfel de sancţiune.

Prin urmare, deşi dispoziţiile legale anterior menţionate sunt de strictă interpretare, Comisia Speciala a FGA, depăşindu-şi competenţele prevăzute de lege, a înteles să dispună în mod nelegal respingerea cererii de plată formulată de către intimata-reclamantă.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 3185 din 10 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 noiembrie 2019.