Court partially annuls audit recovery decision; agency appeal dismissed, accounts court appeal upheld.

Şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 12.08.2016 sub numărul x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Agenţia de Plăti şi Intervenţie în Agricultură a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României suspendarea şi anularea în parte a Deciziei nr. 9/26.05.2016 în ceea ce priveşte pct. I.1, II.2, II.3, II.4 emisă de Departamentul III din cadrul Curţii de Conturi a României, precum şi a încheierii nr. 87/25.07.2016 de soluţionare a contestaţiei.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 511 pronunţată în data de 17 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de către reclamanta Agenţia de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a anulat încheierea nr. 87/25.07.2016 şi Decizia nr. 9/26.05.2016 în ceea ce priveşte măsura de la pct. II.2 în sensul că dobânzile şi penalităţile se vor calcula de la data expirării termenului de plată indicat în procesele-verbale de recuperare a debitelor şi până la data restituirii debitelor principale, a suspendat executarea Deciziei nr. 9/26.05.2016 în ceea ce priveşte măsura de la pct. II.2 în sensul că dobânzile şi penalităţile se vor calcula de la data expirării termenului de plată indicat în procesele-verbale de recuperare a debitelor şi până la data restituirii debitelor principale, până la soluţionarea definitivă a cauzei şi a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au declarat recurs reclamanta Agenţia de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură şi pârâta Curtea de Conturi a României, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1 Recurenta reclamantă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a solicitat admiterea recursului în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la anularea actelor contestate, casarea în parte a sentinţei recurate, în sensul admiterii petitului principal în totalitate în sensul anulării şi a punctelor I.1., II.3. şi II.4 din Decizia nr. 9/26.05.2016, respectiv din încheierea nr. 87/25.07.2016 de soluţionare a contestaţiei.

1. Referitor la punctul I.1 din Decizia nr. 9/26.05.2016, unde Curtea de Conturi susţine că procesul de control intern este conceput, implementat şi menţinut de managementul APIA într-un mod în care nu poate oferi o asigurare rezonabilă privind îndeplinirea obiectivelor entităţii publice cu privire la credibilitatea raportării financiare, eficienţa şi eficacitatea operaţiunilor şi conformitatea cu legile şi reglementările aplicabile.

Consideră că procedurile concepute şi implementate de către personalul APIA furnizează o asigurare rezonabilă că sistemul de control intern managerial al Agenţiei funcţionează corespunzător.

Aspectele reţinute prin decizia contestată referitoare la sistemul de control managerial, nu se pot extrapola la întreaga activitate a agenţiei, acestea reprezentând cazuri particulare.

De altfel, nivelul plăţilor nejustificate, evidenţiate de auditori în acest raport reprezintă sub 2% din totalul plăţilor efectuate de APIA pentru schema de plată în cauză, ceea ce demonstrează că nu există un risc pentru bugetul naţional.

APIA a depus diligenţe în implementarea celor dispuse de auditorii Curţii de Conturi, astfel:

- Au fost întocmite 149 de titluri de creanţă cu un cuantum de 3,302,333.44 RON, pentru care s-au calculat accesorii, conform algoritmului de calcul stabilit prin procesele-verbale de constatare, în sumă de 7,076.14 RON.

- Total cuantum înregistrat în Registrul debitorilor Naţionali: 3,309,409.58 RON.

- Total recuperat la data de 09.06.2016: 3,015,092.86 RON, din care 3,014,881.36 RON creanţe principale şi 211.50 RON creanţe accesorii.

- Total rămas de recuperat la data de 09.06.2016: 294,316.72 RON, din care 287,452.08 RON creanţe principale si 6,864.64 RON creanţe accesorii.

Arată că prin încheierea 87/25.07.2016 de respingere a contestaţiei împotriva Deciziei nr. 9/26 05.2016 recurenta pârâtă omite să constate că APIA a oferit date concrete privind activitatea de control.

Mai mult, propriile constatări ale organismului de control sunt generale, nespecifice, nevizând o activitate concretă, identificată exact, după cum nici recomandările nu vizează o operaţiune în concret.

Recurenta-pârâtă nu are în vedere că regulamentele europene în baza cărora recurenta reclamantă îşi desfăşoară activitatea instituie un prag procentual în ceea ce priveşte erorile constatate.

Astfel de erori sunt inerente activităţii oricărei instituţii/autorităţi publice, iar precizarea sa în sensul că sumele identificate de către auditori sunt sub 2% din totalul plăţilor efectuate are darul de a arăta că APIA are o rată de eroare infimă.

Faţă de cele reţinute de instanţa de fond privire la pct. I.1 din Decizia contestată arată că nu a contestat efectuarea plăţilor necuvenite în cadrul schemelor de ajutor ci doar a susţinut că sistemul de control intern dezvoltat la nivelul Agenţiei este unul corespunzător. În privinţa schemei de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă din perioada aprilie - septembrie 2015, a susţinut că valoarea plăţilor nejustificate reprezintă sub 2% din totalul plăţilor efectuate de APIA în cadrul schemei, astfel încât nu se impune reanalizarea.

În condiţiile în care,începând cu anul 2013, APIA s-a adaptat prevederilor articolelor 67-79 ale Regulamentului nr. 1305/2013, ale art. 110 ale Regulamentului nr. 1306/2013 privind Monitorizarea şi evaluarea PAC în vederea măsurării performanţelor PAC şi cele ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 834/2014 al Comisiei din 22 iulie 2014 de stabilire a normelor pentru aplicarea cadrului comun de Monitorizare si Evaluare a PAC, apreciază ca fiind netemeinică şi nelegală soluţia instanţei de fond cu privire la această măsură.

II. Referitor la punctul II.3 din Decizia nr. 9/26.05.2016 prin care Curtea de Conturi dispune aplicarea următoarei măsuri:

Conducerea APIA va urmări modul în care conducerea CJ APIA Buzău va dispune măsurile legale pentru recuperarea prejudiciului cauzat instituţiei de incendiul produs în data de 12.08.2015 - sediul CL APIA Mihăileşti, în valoare totală estimată de CJ APIA Buzău la 310.334,78 RON.

Totodată, conducerea APIA v-a urmări acţiunile conducerii CJ APIA Buzău de clarificare a aspectelor relevate de expertiza tehnică, referitoare la clasa de calitate a betonului utilizat la realizarea sediului CL APIA Mihăileşti, inclusiv de angajare a răspunderii legale în situaţia culpei executantului.

Învederează că în nota de răspuns, transmisă cu adresa nr. x/19.04.2016, directorul executiv al APIA CJ Buzău, a precizat că în "...procesul-verbal de constatare la faţa locului, întocmit de organele de cercetare penală, au fost consemnate . . . . . . . . . .împrejurările de fapt care au condus la săvârşirea infracţiunii, precum şi persoanele prezente . . . . . . . . . .", precum şi faptul că "faţă de aceste indicaţii exprese, raportat şi la faptul că în ziua producerii incendiului a fost ridicat, ca şi proba materială, modulul DVR al sistemului de supraveghere video montat la sediul APIA-CL Mihăileşti, pentru imaginile înregistrate, am considerat că urmărirea penală se va realiza «in personam» şi nu «in rem», probele fiind concludente şi pertinente pentru antrenarea răspunderii penale a funcţionarilor".

Arată şi că s-a demarat urmărirea penală împotriva persoanelor responsabile, potrivit prevederilor art. 86 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, APIA CJ Buzău, prin adresa nr. x/27.08.2015, s-a constituit parte civilă în dosarul de cercetare penală nr. 4341/P/2015, iar prin adresa nr. x/15.04.2016, transmisă către IPJ Buzău, secţia nr. 5 de Politie Rurală Costeşti, a comunicat suplimentarea valorii prejudiciului acesta ajungând la suma totală de 310.334,78 RON.

Astfel, urmează ca instanţa de judecată să stabilească din punct de vedere penal vinovăţia funcţionarilor publici implicaţi cât şi din punct de vedere civil întinderea prejudiciului în raport cu implicarea fiecărui angajat în producerea incendiului de la CL Mihăileşti.

În consecinţă, consideră că recuperarea prejudiciului cauzat instituţiei de incendiul produs în data de 12.08.2015, inclusiv a cheltuielilor suplimentare necesare consolidării construcţiei în care funcţionează Centrul local APIA Mihăileşti se va putea realiza de către conducerea APIA CJ Buzău după pronunţarea unei sentinţe definitive cu privire la culpa fiecărei persoane implicate.

La momentul actual, APIA CJ Buzău a luat toate măsurile necesare pentru recuperarea prejudiciului, respectiv a sesizat organele de urmărire penală competente pentru stabilirea vinovăţiei şi prejudiciului pentru fiecare persoană responsabilă şi s-a constituit parte civilă în dosarul de cercetare penală nr. 4341/P/2015.

Totodată, potrivit prevederilor art. 169 alin. (2) din Codul muncii "Reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu vot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă si exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă si irevocabilă"

Astfel, APIA CJ Buzău poate face reţinerile salariale numai în condiţiile legii.

Coroborând art. 278, alin. (2) din Codul muncii cu art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici consideră că în situaţia de faţă, are aplicabilitate art. 169 din Codul muncii, deoarece reglementarea specială, respectiv Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici nu are norme de aplicare în privinţa reţinerilor salariale iar acestea pot fi dispuse doar în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Apreciază astfel ca netemeinice considerentele instanţei de fond cu privire la punctul II.3 din Decizia nr. 9/26.05.2016 a Curţii de Conturi.

III La punctul II.4 din Decizia nr. 9/26.05.2016, Curtea de Conturi dispune aplicarea următoarei măsuri:

"În scopul recuperării şi virării către bugetul de stat a sumelor estimate în timpul misiunii de audit la valoarea de 211.087 RON, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor legale, conducerea agenţiei va dispune cercetări administrative şi, în funcţie de rezultatele acestor verificări, va iniţia măsurile legale care se impun".

Cu privire la lipsa unor acţiuni legitime necesare recuperării unor sume de natură salarială învederează că APIA a formulat acţiune în instanţă (Dosar nr. x/2010) prin care a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 8/17.08.2010 a Curţii de Conturi a României.

Prin sentinţa civilă nr. 7211/30.11.2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2010, instanţa de judecată a dispus în sensul anulării parţiale a deciziei atacate, respectiv:

"(...) parţial punctul 5 în ceea ce priveşte recuperarea unor cheltuieli de personal, respectiv pentru personalul de la Direcţia Patrimoniu, Achiziţii Publice şi Administrativ şi Direcţia Ajutoare Specifice Comunitare şi de Stat cu referire la majorarea salariului de bază cu până la 75% (...) menţinând însă măsurile dispuse de Curtea de Conturi, cu privire la salariaţii din cadrul Direcţiei Management Resurse Umane, Direcţiei IT şi Serviciului Comunicare şi Relaţii cu Publicul.

Împotriva sentinţei civile nr. 7211/2011, atât APIA - aparat central cât şi Curtea de Conturi au promovat recurs, acesta fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal. Cele două recursuri s-au judecat la data de 05.02.2016,

Instanţa de control judiciar a respins recursurile declarate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei nr. 7211 din 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate şi a respins cererile de intervenţie accesorie formulate de A. şi B., ca nefondate.

Consideră că Legea nr. 124/2014 se aplică în ceea ce priveşte măsură 5 din Decizia nr. 8/2010, în sensul reţinerii faptului că, începând cu data apariţiei Legii nr. 124/2014, sumele stabilite de Curtea de Conturi ca fiind "cheltuieli de personal suplimentare nelegale" sunt exonerate de la plată, prin efectul legii, apreciind că în acest sens nu se poate reţine lipsa unor acţiuni legitime necesare recuperării unor sume de natură salarială, legea exonerând de la plată sumele constatate de către Curtea de Conturi în integralitatea lor, recurenta reclamantă luând măsurile legale înlăuntrul termenelor în care avea aceste obligaţii.

Legea nr. 124/2014 prevede exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salariată pe care personalul trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii. Prin urmare, orice prejudiciu la bugetul de stat constatat de către Curtea de Conturi reprezentând venituri de natură salarială a fost stins prin exonerarea la plată.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 124/2014 nu mai există un prejudiciu la bugetul de stat reprezentând sume rezultate din drepturi salariate, astfel încât nu mai există nici obligaţia corelativă de recuperare.

Legea nr. 124/2014 nu prevede posibilitatea recuperării respectivelor debite de la instituţia publică care a făcut demersurile legale necesare recuperării sumelor reprezentând venituri de natură salariată pe care Curtea de Conturi le-a constatat ca prejudiciu la bugetul de stat.

Prin aplicarea principiului de drept "ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus" reiese faptul că Legea nr. 124/2014. nu poate constitui temei legal al obligaţiei de recuperare ale debitelor reprezentând venituri de natură salarială de la instituţia publică.

Subliniază că prin Notele scrise nr. 41225/02.02.2016 transmise către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosar nr. x/2010, Curtea de Conturi a României susţine acelaşi lucru.

Mai mult, în cauzele care au avut ca obiect recuperarea sumelor de bani stabilite de către Curtea de Conturi, anume procentul de 15,5%, instanţele de judecată au reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 124/2014,

Deşi, prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin concluziile orale puse în faţa instanţei de fond s-a învederat faptul că prin efectul legii precizate, funcţionarii publici din cadrul APIA au fost exoneraţi de la restituirea drepturilor salariale, ca fiind în opinia auditorilor necuvenite, instanţa de fond în mod nelegal şi netemeinic a înlăturat aceste critici.

Prin cercetarea administrativă dispusă nu se face decât să se transfere (substituie) sumele cu titlu de salariu de la funcţionarii publici aşa cum au fost menţionaţi în Decizia nr. 8/2010, către alţi funcţionari publici, care în opinia auditorilor, obligaţia de restituire le-ar incumba acestora.

Chiar şi urmare a cercetării administrative, aceasta din urmă ar rămâne fără obiect, întrucât "în interpretarea dispoziţiilor art. 1 lit. a), art. 2 alin. (1) şi art. 3 din Legea nr. 124/2014, privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salariată ale personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, este exonerat de la obligaţia restituirii pentru sumele reprezentând venituri de natură salariată încasate necuvenit, până la data intrării în vigoare a legii" - Decizia nr. 33/24.10.2016 a ÎCCJ.

A - Pentru recuperarea unor cheltuieli de personal suplimentare nelegale datorită - majorării salariului de bază al unor salariaţi cu până la 75%, APIA a emis, în termen legal, actul administrativ de imputare, în speţă decizia nr. 344/28.03.2013.

Decizia nr. 344/28.03.2013 a fost contestată de toţi salariaţii (mai puţin unul dintre angajaţi). Din totalul sumei de 290.825,00 RON a fost recuperată suma de 2.585,62 RON, fapt care demonstrează buna intenţie a instituţiei de a recupera prejudiciul constatat de CCR.

În perioada 2010 - 2013, instituţia a solicitat şi obţinut de la Curtea de Conturi a României, prorogarea termenelor de implementare a acestor dispoziţii, pe baza prezentării demersurilor/măsurilor întreprinse.

Prin Decizia nr. 10/3/16.09.2015 de prelungire a termenului pentru realizarea măsurilor dispuse prin Decizia nr. 10/27.06.2012, Curtea de Conturi a României - Departamentul III, se menţionează faptul că:

"pentru măsurile II.3 şi II.4 din Decizia nr. 10/27.06.2012, prelungite prin măsurile II.3 şi II.5 din Decizia nr. 21/20.12.2012 - se prelungeşte până la data de 15.10.2015. Între timp a intrat în vigoare Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, publicată în MO al României nr. 760 din 20.10.2014 - act normativ care prevede exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială pe care personalul trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii.

Mai mult, prin Notele scrise nr. 41225/02.02.2016, depuse la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2010, având ca obiect anularea pct. 5 din Decizia nr. 8/2010, Curtea de Conturi a României a apreciat faptul că prin efectul Legii nr. 124/2014, personalul din sectorul bugetar care se încadrează în dispoziţiile legale a fost exonerat de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială constatate ca prejudicii, astfel nu mai este necesară o apreciere şi un act de dispoziţie din partea organului judiciar, salariaţii care fac obiectul Deciziei 344/2013 fiind ţinuţi de măsurile care decurg din lege.

În dosarele care au avut ca obiect recuperarea sumelor de bani stabilite de către Curtea de Conturi, instanţele de judecată au reţinut aplicabilitatea in cauză a dispoziţiilor Legii nr. 124/2014.

Dreptul de a recupera majorarea salariată încasată de recurenţi nu mai poate fi valorificat deoarece recurenţii au fost exoneraţi prin Legea nr. 124/2014 de la obligaţia de plată a acestor sume.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salariată ale personalului plătit din fonduri publice, s-a aprobat exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul bugetar trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii.

Într-o altă argumentare arată că majorarea salariilor cu 75% a avut la bază o serie de acte normative şi administrative, respectiv: Legea nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu modificările şi completările ulterioare; H.G. nr. 606/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004, privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare precum şi Ordinul MAPDR nr. 1582/15.06.2009, privind aprobarea listei nominale a personalului din cadrul APIA care beneficiază de majorarea salariului de bază prevăzut de H.G. nr. 606/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare şi a Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea APIA.

În anexa la Ordinul MAPDR nr. 1582 din 15.06.2009 privind aprobarea listei nominale a personalului din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură care beneficiază de majorarea salariului de bază cu 75% se regăsesc toţi salariaţii agenţiei, astfel încât excluderea de către Curtea de Conturi a salariaţilor de la majorarea stabilită prin lege se situează în afara prevederilor legale invocate şi totodată măsura a fost dispusă cu încălcarea principiului respectării drepturilor câştigate.

Ordinul mai sus menţionat a fost emis în baza Legii nr. 1/2004, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu modificările şi completările ulterioare şi H.G. nr. 606/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004, privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare.

Actul administrativ emis pe baza legii, în scopul executării sau organizării executării legilor şi a celorlalte acte normative emise de autorităţile superioare este obligatoriu pentru toate subiectele de drept care intră sub incidenţa sa.

B - Pentru recuperarea unor cheltuieli de personal suplimentare nelegale datorită neaplicării prevederilor legale privind măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din sistemul bugetar cu 15,5% a fost emis actul administrativ de imputare, respectiv Decizia nr. 1821/11.10.2010, care prevedea un termen de recuperare de 24 de luni, prin reţinerea din drepturile salariale, până la recuperarea integrală a sumei imputate.

Din totalul de 289.214,00 RON a fost recuperată suma de 252.935,42 RON, care conţine dobânda calculată de către Curtea de Conturi, prin aplicarea dobânzii de referinţă publicată de BNR, valabilă pe luna iulie 2010.

Împotriva actului administrativ de imputare, respectiv a Deciziei nr. 1821/2010, Federaţia Naţională a Sindicatelor APIA a formulat cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat anularea actului administrativ, procesul fiind şi în prezent pe rolul instanţelor de judecată (dosar nr. x/2010 - Tribunalul Bucureşti, stadiu procesual fond - cu primul termen de judecată la data de 14.09.2016)

Menţionează că, în perioada 7.06.2011-17.01.2012, executarea Deciziei nr. 1821/2010 a fost suspendată, ca urmare a încheierii din data de 07.06.2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a "dispus suspendarea executării Deciziei nr. 1821/11.10.2010 emisă de APIA până la soluţionarea irevocabilă a cauzei".

Împotriva încheierii din data de 07.06.2011 a Curţii de Apel Bucureşti a promovat recurs acesta fiind soluţionat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 151 din data de 17.01.2012, prin a fost admis recursul, modificându-se sentinţa atacată în sensul că a fost respinsă cererea de suspendare ca nefondată.

După comunicarea încetării suspendării actului administrativ, respectiv ianuarie 2012, a emis comunicări pentru 405 salariaţi, iar procedura de comunicare s-a desfăşurat până în aprilie 2012, când a fost pusă în aplicare Decizia nr. 1821/2010.

Ca atare susţine că APIA - aparat central a depus toate diligentele pentru implementarea dispoziţiei Curţii de Conturi, nu a tergiversat şi a efectuat toate demersurile legale în acest sens.

În consecinţă solicită să admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, în sensul admiterii cererii de anulare cu privire la punctele I.I., II.3. şi II.4 din Decizia nr. 9/26.05.2016, respectiv din încheierea nr. 87/25.07.2016 de soluţionare a contestaţiei formulate de A.P.I.A. împotriva deciziei ante-menţionate şi menţinerea în rest a sentinţei civilă recurată cu privire la admiterea cererii de anulare, din Decizia nr. 9/26.05.2016, respectiv din încheierea nr. 87/25.07.2016.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 483 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 124/2014 şi Legea nr. 84/2012 iar în conformitate cu prevederile art. 223 coroborate cu prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2, C. proc. civ., a solicitat judecarea şi în lipsă.

3.2 Recurenta pârâtă Curtea de Conturi a României, prin recursul formulat a apreciat sentinţa instanţei de fond, din perspectiva considerentelor reţinute privind anularea şi suspendarea măsurii dispuse la pct. II.2 din Decizia nr. 9/2016, ca fiind nelegală şi netemeinică, pentru următoarele considerente:

A. Referitor la cererea de suspendare a executării măsurii dispuse la pct. II.2 din Decizia nr. III/9/26.05.2016 emisă de către Departamentul III, astfel cum au fost menţinută prin încheierea nr. III/87/25.07.2016 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, instanţa de fond a reţinut că, sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente.

Consideră ca fiind nelegală şi netemeinică soluţia instanţei de fond referitoare la suspendarea executării măsurii de la pct. II.2 din decizie, dat fiind faptul că, cele două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite cumulativ.

În ceea ce priveşte condiţia privind cazul bine justificat susţine că instanţa de fond, în mod eronat a apreciat că este îndeplinită, în condiţiile în care a reţinut faptul că reclamanta a efectuat plăti duble către producătorii agricoli ca urmare a unei erori din aplicaţia IT utilizată.

În acest context, nu se poate pune problema ilegalităţii deciziei a cărei suspendare se cere, deoarece aceasta, atât pe fond, cât şi pe formă, este în strictă conformitate cu legea.

A invocat şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în materie.

Referitor la condiţia pagubei iminente arată că soluţia instanţei de fond este nelegală, având ca fundament un raţionament contradictoriu, în sensul că, deşi constată plata eronată a acestor sume către producătorii agricoli, (plăţi care se impun a fi recuperate), totuşi apreciază că se impune suspendarea executării acestei măsuri.

Susţine şi că măsurile dispuse prin decizia emisă de către Departamentul III nu sunt de natură a crea un prejudiciu entităţii verificate, care să justifice cererea de suspendare a executării actului contestat, ci, dimpotrivă, prin aceasta s-a urmărit recuperarea prejudiciului deja cauzat din culpa intimatei- reclamante.

B. Referitor la soluţia instanţei de fond privind anularea măsurii dispuse la pct. II.2 din Decizia nr. III/9/26.05.2016 emisă de către Departamentul III, "în sensul că dobânzile şi penalităţile se vor calcula de la data expirării termenului de plată indicat în procesele-verbale de recuperare a debitelor şi până la data restituirii debitelor principale", o apreciază ca fiind nelegală şi netemeinică, pentru următoarele considerente:

Pe de o parte, prin măsura de la pct. II.2 din Decizia nr. III/9/26.05.2016 emisă de către Departamentul III, nu s-a stipulat termenul de la care urmează a se face calculul dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, ci s-a stipulat doar faptul că aceste se calculează până la data restituirii/recuperării debitelor principale.

Pe de altă parte, reclamanta - intimată A.P.I.A. a recunoscut faptul că au fost efectuate plăţi de la bugetul de stat peste cele real datorate, în cuantum de 3.293.676,67 RON, către un număr de 147 de producători agricoli în cadrul procedurii prealabile, cât şi în faţa instanţei de fond.

Apreciază că instanţa de fond, în mod eronat a reţinut ca fiind întemeiate aceste argumente ale reclamantei, având în vedere faptul că reclamanta-intimată A.P.I.A. a vrut să justifice "plata nelegală" ca fiind, în fapt, "plata nedatorată/sume necuvenite", eludând, în mod nejustificat, prevederile legale cu privire la activităţile specifice ce preced operaţiunea de plată din fonduri de la bugetul de stat şi responsabilitatea persoanelor care au efectuat plata.

Or, aşa cum s-a consemnat în Procesul-verbal de constatare, în cadrul activităţilor ce preced plăţile, reprezentanţii A.P.I.A. nu au respectat prevederile O.M.F.P. nr. 1917/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi O.M.F.P. nr. 1972/2002, cu modificările şi completările ulterioare, iar în raportul juridic al acestora cu bugetul de stat pe care îl administrează, plăţile în cuantum de 3,3 milioane RON sunt nelegale, acestea urmând a se recupera conform prevederilor art. 731 din Legea nr. 500/2002, cu modificările ulterioare.

Instanţa de fond, în mod nelegal a stabilit ca şi modalitate de restituire a plăţilor nedatorate şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere atât dispoziţiile O.G. nr. 14/2010 cât şi dispoziţiile Codului de procedură fiscal în sensul că, până la data termenului de plată stabilit prin procesul-verbal de recuperare a debitelor să fie supuse unui regim juridic de recuperare, (respectiv O.G. nr. 14/2010) iar, de la data stabilită în procesul-verbal de recuperare şi până la recuperarea efectivă, debitul respectiv poartă alt regim juridic.

Această ipoteză, cel puţin la nivel teoretic nu poate fi primită în condiţiile în care prin sentinţă instanţa a reţinut că regimul juridic al sumelor plătite celor 147 de producători agricoli poartă regimul juridic al creanţelor bugetare, ceea ce semnifică faptul că sunt suspuse dispoziţiilor Legii nr. 500/2002.

Pentru aceste considerente solicităm admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi în rejudecare, respingerea în totalitate atât a cererii de suspendare a executării măsurii dispuse la pct. II.2 din Decizia nr. 9/26.05.2016 cât şi a cererii de anulare a acestei măsuri, ca neîntemeiate.

În drept, invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 731 din Legea nr. 500/2002 cu modificările şi completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1917/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi O.M.F.P. nr. 1972/2002, art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.

4. Apărări formulate în cauză

4.1 Recurenta-reclamantă Agenţia de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură a depus întâmpinare în cuprinsul căreia, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă ca nefondat pentru următoarele motive:

Prin sentinţa recurată instanţa a admis în parte cererea sa cu privire numai la suspendarea executării pct. II.2 din decizia şi încheierea emise de Curtea de Conturi a României.

Ulterior, prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 20.03.2017, instanţa de fond din oficiu a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 511/17.02.2017, în sensul că se va trece corect: "Suspendă executarea Deciziei nr. 9/26.05.2016 în ceea ce priveşte măsura II.2 în privinţa calculării dobânzilor şi a penalităţilor de la data efectuării plăţilor necuvenite către producătorii agricoli, până la soluţionarea definitivă a cauzei", iar nu cum din eroare s-a consemnat: "Suspendă executarea Deciziei nr. 9/26.05.2016 în ceea ce priveşte măsura de la pct. II.2 în sensul că dobânzile şi penalităţile se vor calcula de la data expirării termenului de plată indicat în procesele-verbale de recuperare a debitelor şi până la data restituirii debitelor principale, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Referitor la cererea de suspendare a executării în ceea ce priveşte măsura II.2 din decizia şi încheierea emise de Curtea de Conturi a României arată că aceasta a fost în mod întemeiat admisă de instanţa de fond fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la existenţa unor cazuri bine justificate a făcut referire la practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv Decizia nr. 3015/23 septembrie 2009.

Sub aspectul condiţiei pagubei iminente, susţine că şi aceasta este îndeplinită, în condiţiile în care este obligată să procedeze la recuperarea sumelor achitate în mod eronat de la producătorii agricoli, cu toate consecinţele care decurg din această operaţiune administrativă, în sensul că toate titlurile de creanţă astfel emise, pot face obiectul unor cereri de chemare în judecată; iar în ipoteza anulării lor va fi obligată să plătească cu titlu de despăgubiri toate cheltuielile de judecată ivite cu ocazia unor astfel de litigii.

În ceea ce priveşte anularea măsurii II.2 din decizia contestată apreciază că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică aducând următoarele argumente:

Încadrarea de către Curtea de Conturi ca "plată nelegală" conform art. 731 din Legea 500/2002 nu poate fi acceptat, având în vedere definiţia dată de art. 2 lit. o) din O.G. nr. 119/1999 noţiunii de "legalitate".

Or, "prin gestionarea schemei" nu s-a încălcat nicio prevedere legală în vigoare la data efectuării plăţii şi nu s-a produs niciun prejudiciu. Mai mult, sumele respective nu sunt purtătoare de venituri/dobânzi pentru ca să poată produce prejudiciu.

Buna-credinţă s-a dovedit şi prin faptul că cei mai mulţi dintre fermierii în cauză au restituit sumele necuvenite în decurs de câteva zile de la data la care au fost informaţi. De asemenea, nu pot fi încadraţi nici la "plată nelegală", întrucât banii nu au fost obţinuţi de fermieri prin încălcarea prevederilor legale.

Secţiunea a 2- a, art. 1341-1344 referitoare la plata nedatorată şi Titlul VIII - art. 1635 - 1649 referitoare la restituirea plăţii nedatorate - art. 1645 din C. civ. face diferenţă între debitorul de bună credinţă şi cel de rea-credinţă. Buna-credinţă s-a dovedit prin faptul că fermierii au înţeles şi au restituit sumele necuvenite în decurs de câteva zile de la data la care au fost informaţi.

Mai mult, Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, cu modificările şi completările ulterioare prevede modalitatea de recuperare a ajutorului acordat necuvenit, conform O.G.. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu conform Legii nr. 500/2002, aşa cum în mod greşit au reţinut auditorii externi în considerentele deciziei.

De asemenea, art. 42 din O.U.G. nr. 66/2011, care are caracterul unei legi speciale, nu prevede aplicarea dobânzilor şi penalităţilor de la data efectuării plăţii considerată nelegală. Prin urmare, nici la recuperarea fondurilor europene nu se ia în considerare încadrarea la art. 731 din Legea 500/2002, ceea ce dovedeşte că încadrarea ca prejudiciu/plată nelegală nu este cea corespunzătoare.

În conformitate cu Orientarea CE nr. 4/2015 privind auditul de certificare a conturilor FEGA/FEADR, "în cazul în care există deficienţe semnificative într-un sistem naţional de control, fie pe baza slăbiciunilor identificate de sistemele de monitorizare proprii ale agenţiei de plăţi în sau pe baza auditurilor CE sau CCE, iar riscurile care decurg din acestea sunt semnificative, trebuie să se ia în considerare formularea de rezerve.

Deficienţele sunt semnificative dacă toate cele trei condiţii de mai jos sunt îndeplinite: examinarea aspectelor calitative evidenţiază deficienţe semnificative într-un sistem naţional de control şi valoarea plăţilor necuvenite este estimată la peste 2% din plăţile totale efectuate în cursul exerciţiului financiar şi nu a fost posibilă contracararea impactului deficienţelor prin intermediul unor măsuri corective".

Implementarea schemei de sprijin s-a realizat într-un timp foarte scurt având în vedere prevederile O.U.G. nr. 45/2015.

Eroarea a fost identificată şi remediată în data de 28.12.2015, înainte de efectuarea transferului tranşei 3; diferenţa de zile între 22.12 şi 28.12 este explicată de zilele de sărbătoare libere. De asemenea, în data de 28.12.2015 a fost transmisă centrelor judeţene APIA nota DMS nr. 56092/28.12.2015 referitoare la această eroare însoţită de lista beneficiarilor şi sumele aferente în vederea demarării procedurii de recuperare a sumelor.

Eroarea a fost pentru un număr de 147 beneficiari (aprox. 0,18 % din cererile autorizate la plată) cu suma de 3.302.333,44 RON care reprezintă aproximativ 1,11 % z k suma total autorizată la plată.

Procesele-verbale de recuperare debite au fost întocmite în data de 29.12.2015 şi înaintate Direcţiei Economice în data de 31.12.2015 pentru a putea înregistra sumele depuse de către beneficiari.

Recuperarea s-a efectuat în procent de aproximativ 62% imediat după identificarea erorii (până la data de 04.01.2016).

În consecinţă a solicitat respingerea recursului formulat de către recurenta - pârâtă Curtea de Conturi a României, împotriva sentinţei civile nr. 511/17.02.2017, cu consecinţa menţinerii în parte ca fiind temeinică şi legală cu privire la suspendarea executării şi anulării pct. II.2 din Decizia nr. 9/26.05.2016, din încheierea nr. 87/25.07.2016.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv actele normative de care s-a făcut vorbire în întâmpinare.

În conformitate cu prevederile art. 223 coroborate cu prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a solicitat judecarea şi în lipsă.

4.2 Recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă ca nefondat pentru următoarele considerente:

1. Referitor la măsura de la pct. I.1 din Decizia nr. III/9/26.05.2016 solicită respingerea argumentelor invocate de recurentă ca fiind nefondate din prisma faptului că, plăţile nelegale au fost depistate pentru cele două scheme de ajutor ce au fost selectate din totalul schemelor de plată derulate de A.P.I.A. în anul 2015 (metoda eşantionării), concluziile generale potrivit cărora există un risc semnificativ în ceea ce priveşte modul de gestionare a fondurile publice (risc datorat, în principal, controalelor interne inadecvate) fiind corect formulate de către auditorii publici externi, conducerea entităţii publice verificate având obligaţia legală de a perfecţiona sistemul de control intern managerial menit să diminueze riscul efectuării către producătorii agricoli a unor plăţi de la bugetul de stat în cuantum mai mare decât cele real datorate.

De asemenea, conducerea A.P.I.A. are obligaţia de a acţiona corectiv, prompt şi responsabil ori de câte ori se constată încălcări ale legalităţii şi regularităţii în efectuarea unor operaţiuni, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 119/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv prin dezvoltarea sistemului de control intern implementat, dezvoltare menită să protejeze fondurile publice pe care le gestionează şi să asigure respectarea prevederilor art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Practic, reanalizarea sistemul de control intern managerial implementat, este necesară şi pentru faptul că OSGG nr. 400/2015 a suferit modificări şi completări prin Ordinul nr. 200 din 26 februarie 2016.

2. Referitor la măsura de la pct. II.3 din Decizia nr. III/9/26.05.2016 arată că prin afirmaţiile sale, recurenta nu aduce critici de nelegalitate a sentinţei, ci prezintă modalitatea în care CJ APIA Buzău a înţeles să acţioneze pentru recuperarea prejudiciului cauzat, prin formularea unei plângeri la organul de urmărire penală competent şi constituirea de parte civilă.

Potrivit art. 28 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen.., instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.

Ca atare, este necesar ca entitatea păgubită să dispună şi alte măsuri de recuperare a prejudiciului, pe cale civilă, inclusiv prin atragerea răspunderii patrimoniale a salariaţilor sau, după caz, a răspunderii civile a funcţionarilor publici, în condiţiile legii.

Pe de altă parte conducerea APIA Buzău, prin acţiunile realizate în timpul efectuării controlului, şi-a însuşit constarea echipei de audit, nu a formulat obiecţiuni la actul de control şi nici nu a semnat, în solidar cu conducerea APIA, contestaţia formulată de ordonatorul secundar de credite.

4. Referitor la criticile formulate de recurentă privind soluţia instanţei de fond asupra legalităţii măsurii de la pct. II.4 din Decizia nr. III/9/26.05.2016 argumentează:

l) Aşa cum rezultă din actele de control, acţiunile neconforme şi inacţiunile reprezentanţilor A.P.I.A., în perioada 2010 - 2014, respectiv neexecutarea cu celeritate a unor acte administrative nesuspendate şi/sau neanulate de instanţele de judecată competente, sunt fapte de natură a atrage răspunderea patrimonială a funcţionarilor publici "pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează" (art. 84 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare).

În fapt, în anul 2010, auditorii publici externi au constatat şi adus la cunoştinţa conducerii A.P.I.A., faptul că au fost angajate şi efectuate nelegal unele cheltuieli de personal, iar ulterior, ordonatorul de credite al agenţiei a dispus formal o serie de măsuri necesare recuperării sumelor cuvenite bugetelor publice (prin emiterea Deciziei directorului general nr. 344/28.03.2013 - pentru sporul de 75% şi a Deciziei directorului general nr. 1821/11.10.2010 - pentru sporul de 15%) măsuri care nu au fost puse în aplicare în acord cu prevederile legale în materie (astfel cum au statuat şi instanţele de judecată), respectiv nu au fost emise titluri executorii, ordine/dispoziţii de imputare, potrivit raporturilor de serviciu existente la datele la care unii angajaţi ai agenţiei au beneficiat de sume necuvenite.

De asemenea, în ceea ce priveşte sporul de 75%, în mod corect s-a constatat faptul ca Decizia directorului general nr. 344/28.03.2013 a fost suspendată nejustificat.

Decizia directorului general nr. 1821/11.10.2010, în ceea ce priveşte sporul de 15%, fie a fost pusă în aplicare cu întârziere nejustificată, fie a fost aplicată eronat (prin emiterea unor angajamente de plată şi, ulterior, formularea de către APIA a unor acţiuni, în cadrul instanţelor civile, împotriva celor care nu au înţeles să restituie de bunăvoie sumele necuvenite), astfel cum au stabilit instanţele de judecată competente.

Mai mult chiar, nu a fost stabilită corect întinderea prejudiciului creat bugetelor publice, reprezentanţii APIA necalculând până în prezent obligaţiile accesorii prevăzute de Codul de procedură fiscală (dobânzi şi penalităţi de întârziere), nestabilind persoanele răspunzătoare şi neiniţiind măsuri legale de recuperare a acestora, contrar prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Din toate aceste aspecte, prezentate detaliat în actul de control şi necontestate de către reprezentanţii A.P.I.A., rezultă că nu s-au dispus cercetări administrative şi nu s-au stabilit persoane răspunzătoare şi, implicit, nu au fost aplicate sancţiuni în acord cu responsabilitatea atrasă, potrivit legii.

Astfel, sumele cuvenite bugetelor publice (recunoscute ca atare şi prin hotărârea definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - decizia civilă nr. 239/05.02.2016, deci, ulterior, intrării în vigoare a Legii nr. 124/2014) şi nerecuperate până în prezent, sunt consecinţa neaplicării în termen şi întocmai a prevederilor Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Codului de procedură fiscală, iar potrivit prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conducerea A.P.I.A. poartă întreaga responsabilitate pentru stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia.

2) Raportat la prevederile Legii nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice susţine că acestea nu sunt aplicabile în speţa de faţă, neavând nicio influenţă asupra legalităţii măsurii din decizie.

Conform art. 2 alin. (1) din acest act normativ, se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii.

Este adevărat că finalitatea urmărită de reclamant este exonerarea de la plată, însă aceasta se produce prin efectul Legii nr. 124/2014, care nu stabileşte că drepturile acordate sunt legale ci din contră, legiuitorul recunoaşte nelegalitatea veniturile de natură salarială stabilite în condiţiile prevăzute de art. 1, consfinţind astfel măsurile dispuse de Curtea de Conturi, în conformitate cu principiul legalităţii.

Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursului reclamantei ca nefondat.

În drept, şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pe toate actele normative invocate.

4.3 Recurenta reclamantă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A), a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de recurenta pârâtă Curtea de Conturi a României, solicitând respingerea apărărilor formulate, în esenţă pentru argumentele dezvoltate prin cererea de recurs.

În drept, a invocat prevederile art. 201 alin. (2) C. proc. civ., Legii nr. 554/2004, republicată, precum şi pe actele normative comunitare şi naţionale de care a făcut vorbire în cuprinsul cererii.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamanta Agenţia de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură este nefondat, iar recursul formulat pârâta Curtea de Conturi a României este fondat potrivit considerentelor ce urmează:

1) Relativ la măsura de la pct. I.1 al Deciziei nr. 9/26.05.2016 Curţii de Conturi, pusă în discuţie prin recursul promovat de reclamantă se reţine că prin aceasta s-a dispus reanalizarea sistemul de control intern managerial implementat în sensul identificării punctelor forte şi slabe (vulnerabilităţile) ale acestuia şi a zonelor şi direcţiile de schimbare, iar ulterior se va dezvolta acest sistem astfel încât să se respecte cerinţele prevăzute la art. 1.7 din Anexa la OSGG nr. 400/2015, inclusiv: să fie adaptat dimensiunii, complexităţii şi mediului specific agenţiei; să vizeze toate nivelurile de conducere şi toate activităţile/operaţiunile, în scopul evitării efectuării către producătorii agricoli a unor plăti de la bugetul de stat în cuantum mai mare decât cele real datorat (prevenire), precum şi remedierii deficienţelor constatate în cadrul activităţilor de control intern efectuate post plată de către reprezentanţii agenţiei (depistare), în acord cu obligaţia legală a conducerii entităţii publice de a acţiona corectiv, prompt şi responsabil ori de câte ori se constata încălcări ale legalităţii şi regularităţii în efectuarea unor operaţiuni (art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 119/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), până la data de 30.09.2016.

Aşa cum a arătat şi instanţa de fond, la baza dispunerii acestei măsuri a stat procesul-verbal de constatare întocmit de auditorii externi prin care, în ceea ce priveşte schema de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă din perioada aprilie - septembrie 2015 s-au constatat deficienţe în ceea ce priveşte activităţile de control de prevenire în cadrul procedurilor de autorizare şi aprobare la plată, cu implicaţii directe asupra fondurilor publice alocate, respectiv faptul că recurenta reclamantă a gestionat această formă de sprijin prin utilizarea unei aplicaţii electronice, rezultând efectuarea de plăti duble către 147 de beneficiari.

Auditorii externi au reţinut că realizarea plăţilor duble s-a datorat lipsei unui control de aplicaţie corespunzător, care să permită identificarea erorilor aplicaţiei informatice utilizate, ce a fost dezvoltată de Direcţia IT a reclamantei, în fazele de testare a aplicaţiei şi de lichidare a cheltuielilor.

Deficienţele în ceea ce priveşte activităţile de control de depistare a neregulilor, au fost reţinute în condiţiile în care existenta plăţilor duble a fost determinată în urma analizării unei petiţii şi în urma controalelor pe teren dispuse de auditorii publici externi şi, ulterior, prin dispoziţiile directorului general al APIA.

În ceea ce priveşte sprijinul financiar de la bugetul de stat ANT - bovine, s-au constatat deficienţe în privinţa activităţii de control de prevenire, fiind efectuate plăţi nelegale ca urmare a nerespectării procedurilor interne referitoare la primirea, înregistrarea, verificarea şi autorizarea cererilor unice de plată în sectorul zootehnic. De asemenea au fost identificate deficienţe în privinţa activităţii de control de depistare a neregulilor, având în vedere că plăţile nelegale au fost identificate în urma controlului efectuat la solicitarea echipei de audit.

Este adevărat că recurenta reclamantă are implementat un sistem de control în baza cadrului legal al Uniunii Europene şi naţional, prezentat pe larg atât prin acţiunea introductivă cât şi prin cererea de recurs, însă aceste împrejurări nu o exonerează de obligaţia de a verifica şi îmbunătăţi acest sistem în situaţia în care se constată deficienţe ale activităţii ce puteau fi evitate printr-un control managerial mai performant.

În raport de cele anterior prezentate nu poate fi reţinută ca fondată susţinerea recurentei reclamante în sensul că auditorii externi din cadrul Curţii de Conturi au dispus măsura de la pct. I.1 din Decizie în baza unor constatări generale, nespecifice, nevizând o activitate concretă, identificată exact, din cele anterior prezentate rezultând aspectele concrete care au condus la reţinerea unor deficienţe în ceea ce priveşte activităţile de control de prevenire cât şi activităţile de control de depistare.

De asemenea măsura dispusă, aşa cum a fost anterior prezentată, este una concretă prin care se prezintă activităţile ce urmează a fi efectuate de entitatea verificată cât şi finalitatea ce trebuie urmărită prin aceste activităţi.

De altfel, chiar recurenta reclamantă recunoaşte prin motivele de recurs că a trecut la implementarea măsurii dispuse arătând în concret activităţile desfăşurate în acest sens.

Este adevărat că aşa cum se susţine de recurenta reclamantă, aspectele reţinute prin decizia contestată referitoare la sistemul de control managerial, nu se pot extrapola la întreaga activitate a agenţiei, însă aceasta nu înseamnă că deficienţele constatate, care sunt reale şi necontestate de recurenta reclamantă nu pot şi trebuie să fie prevenite pe viitor/remediate operativ, dacă vor mai apărea, printr-un sistemul de control intern managerial îmbunătăţit.

Se are în vedere şi faptul că prag procentual în ceea ce priveşte erorile constatate prevăzut de regulamentele europene în baza cărora recurenta reclamantă îşi desfăşoară activitatea este unul maximal şi nu poate conduce la concluzia că sistemul de control intern managerial în cadrul acesteia nu poate fi îmbunătăţit.

Faţă de erorile reţinute de auditorii externi din cadrul Curţii de Conturi şi condiţiile care au condus la apariţia/nedepistarea acestora cu celeritate nu se poate reţine ca fondată nici susţinerea recurentei reclamante în sensul că sistemul de control intern dezvoltat la nivelul Agenţiei este unul corespunzător.

Plăţile nelegale au fost depistate pentru două scheme de ajutor ce au fost selectate din totalul schemelor de plată derulate de A.P.I.A. în anul 2015 (metoda eşantionării), concluziile generale potrivit cărora există un risc semnificativ în ceea ce priveşte modul de gestionare a fondurile publice (risc datorat, în principal, controalelor interne inadecvate) fiind corect formulate de către auditorii publici externi, conducerea entităţii publice verificate având obligaţia legală de a perfecţiona sistemul de control intern managerial menit să diminueze riscul efectuării către producătorii agricoli a unor plăţi de la bugetul de stat în cuantum mai mare decât cele real datorate.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conducerea A.P.I.A. are obligaţia de a acţiona corectiv, prompt şi responsabil ori de câte ori se constată încălcări ale legalităţii şi regularităţii în efectuarea unor operaţiuni, inclusiv prin dezvoltarea sistemului de control intern implementat, dezvoltare menită să protejeze fondurile publice pe care le gestionează şi să asigure respectarea prevederilor art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficientei în utilizarea fondurilor publice.

Faţă de cele anterior prezentate criticile recurentei reclamante referitoare la măsura de la pct. I.1 al Deciziei nr. 9/26.05.2016 Curţii de Conturi vor fi reţinute ca nefondate.

2) Relativ la măsura de la pct. II.2 din Decizia nr. 9/26.05.2016, cu privire la care se aduc critici de către recurenta pârâtă faţă de soluţia pronunţată de instanţa de fond se reţine că:

Prin această măsură, s-a dispus stabilirea întinderii prejudiciului creat bugetului de stat ca urmare a efectuării plăţilor nelegale către cei 147 producători agricoli (beneficiari ai ajutorului de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă din anul 2015) precum şi iniţierea măsurilor legale de recuperare şi virare la bugetul de stat a acestuia (inclusiv a sumelor estimate de auditorii publici externi la valoarea totală de 10.424,02 RON, pentru eşantionul selectat) cu menţiunea că dobânzile şi penalităţile de întârziere se vor calcula până la data restituirii/recuperării debitelor principale conform art. 731 din Legea 500/2002.

În raport cu această măsură, instanţa de fond găsind acţiunea formulată de reclamantă întemeiată a anulat încheierea nr. 87/25.07.2016 şi Decizia nr. 9/26.05.2016 în sensul că dobânzile şi penalităţile se vor calcula de la data expirării termenului de plată indicat în procesele-verbale de recuperare a debitelor şi până la data restituirii debitelor principale.

Starea de fapt avută în vedere de instanţa de fond pentru a adopta această soluţie este corectă şi constă în esenţă în faptul că prin procesul-verbal de constatare auditorii externi din cadrul Curţii de Conturi au reţinut că au fost efectuate plăţi duble către 147 de beneficiari ai schemei de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă din perioada aprilie- septembrie 2015. Ulterior constatării existenţei acestor plăţi reclamanta a emis procese-verbale de constatare pentru fiecare producător agricol care a beneficiat de aceste sume de la bugetul de stat, în scopul iniţierii procedurilor de recuperare.

Cu privire la debitul principal instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat că prin Decizia contestată s-a dispus luarea măsurilor de recuperare a sumelor plătite necuvenit către cei 147 producători agricoli.

Referitor însă la accesoriile aferente acestor sume de recuperat instanţa de fond s-a raportat în mod nejustificat numai la situaţia producătorilor agricoli care au beneficiat de sumele avute în vedere de auditorii externi fără a avea în vedere cadrul legal în care se desfăşoară activitatea Curţii de Conturi şi faptul că măsura analizată nu se referea în mod exclusiv la situaţia producătorilor agricoli ce au beneficiat de aceste plăţi ce se impun a fi recuperate.

În aceste condiţii, chiar dacă se reţine că situaţia efectuării plăţilor supuse restituirii exclude culpa producătorilor agricoli care au beneficiat de aceste plăţi şi aceştia nu pot datora accesorii la sumele primite decât de la data expirării termenului de plată indicat în procesele-verbale de recuperare a debitelor întocmite pe numele lor, aceasta nu neagă legalitatea măsurii dispusă prin Decizia contestată.

Or, în speţă trebuie avut în vedere că auditorii externi din cadrul Curţii de Conturi analizează plăţile efectuate de entitatea verificată din punctul de vedere al raportului juridic dintre aceasta şi bugetul general consolidat din care s-au făcut plăţile iar nu din punctul de vedere al raportului juridic creat între entitatea verificată şi beneficiarul plăţii.

Astfel, chiar dacă în cadrul acestui ultim raport juridic pot fi reţinute ca incidente dispoziţiile legale avute în vedere de instanţa de fond, în cadrul raportului juridic dintre entitatea care a efectuat plăţile şi bugetul general consolidat sunt pe deplin incidente dispoziţiile art. 731 din Legea 500/2002, privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora:

"Recuperarea sumelor reprezentând prejudicii/plăţi nelegale din fonduri publice, stabilite de organele de control competente, se face cu perceperea de dobânzi şi penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a produs prejudiciul/s-a efectuat plata şi până s-au recuperat sumele."

De altfel, dacă ipotetic s-ar accepta confuzia dintre cele două raporturi juridice aşa cum au fost anterior prezentate s-ar ajunge la concluzia, ce nu poate fi reţinută, că aceleaşi debite, ar fi supuse în timp la două instituţii juridice distincte, în sensul că până la data termenului de plată stabilit prin procesul-verbal de recuperare a debitelor dobânzile şi penalităţile de întârziere se determină potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 14/2010 şi Codului de procedură fiscal (reglementări specifice raportului juridic dintre beneficiarii plăţilor şi entitatea verificată) iar ulterior se determină potrivit Legii 500/2002, specifică raportului juridic dintre entitatea verificată şi bugetul de stat.

Faţă de aceste considerente criticile formulate de recurenta pârâtă cu privire la soluţia instanţei de fond faţă de măsura dispusă la pct. II.2 din Decizia nr. 9/26.05.2016 vor fi reţinute ca fiind fondate.

Tot în aceste condiţii se va reţine şi faptul că, nefiind întrunită condiţia existenţei unor cazuri bine justificate în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea 554/2004 nu se poate reţine nici legalitatea suspendării executării măsurii analizate.

3) Prin punctul II.3 din Decizia nr. 9/26.05.2016, pus în discuţie prin recursul formulat de reclamantă, Curtea de Conturi a dispus aplicarea următoarei măsuri:

Conducerea APIA va urmări modul în care conducerea CJ APIA Buzău va dispune măsurile legale pentru recuperarea prejudiciului cauzat instituţiei de incendiul produs în data de 12.08.2015 - sediul CL APIA Mihăileşti, în valoare totală estimată de CJ APIA Buzău la 310.334,78 RON.

Totodată, conducerea APIA v-a urmări acţiunile conducerii CJ APIA Buzău de clarificare a aspectelor relevate de expertiza tehnică, referitoare la clasa de calitate a betonului utilizat la realizarea sediului CL APIA Mihăileşti, inclusiv de angajare a răspunderii legale în situaţia culpei executantului.

Pentru a dispune această măsura auditorii externi din cadrul Curţii de Conturi a avut în vedere în esenţă că recurenta reclamantă "a efectuat cheltuieli cu investiţiile în valoare totală de 310.334,84 RON, pentru realizarea lucrărilor de consolidare, reparare şi reutilare a mobilului în care funcţionează Centrul local APIA Mihăileşti, judeţul Buzău, afectat de incendiu, fără evidenţierea debitului recuperat în documentele financiar - contabile" auditorii publici externi au reţinut că "acţiunile conducerii APIA CJ Buzău nu au fost urmate de o cercetare administrativă, în vederea stabilirii vinovăţiei salariaţilor prezenţi la serviciu în ziua producerii incendiului, în raport cu prevederile legale aplicabile, normele interne de conduită a funcţionarilor publici şi nici de acţiunile concrete de angajare răspunderii civile a persoanelor responsabile de producerea pagubelor în patrimoniul instituţiei."

Faţă de această măsură recurenta reclamantă susţine în esenţă că a luat toate măsurile legale pentru recuperarea prejudiciului produs prin incendiul din data de 12.08.2015 de la sediul CL APIA Mihăileşti, respectiv s-a constituit parte civilă în dosarul penal în care se investighează această faptă sub aspectul infracţiunii de distrugere din culpă (nr. 4341/P/2015).

Or, aş cum a reţinut şi instanţa de fond, această măsură nu poate fi apreciată ca fiind suficientă în raport cu legislaţia incidentă în materie.

Se are în vedere că, aşa cum se arată de recurenta pârâtă în apărare, potrivit art. 28 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. penală, instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.

Ca atare, constituirea ca parte civilă în dosarul penal nu poate fi privită ca o măsură suficientă în vederea recuperării prejudiciului analizat, fiind necesar ca entitatea păgubită să dispună şi alte măsuri de recuperare a prejudiciului, pe cale civilă, inclusiv prin atragerea răspunderii patrimoniale a salariaţilor sau, după caz, a răspunderii civile a funcţionarilor publici, în condiţiile legii.

În acest sens argumentul recurentei pârâte în sensul că odată constituită parte civilă în dosarul penal nu poate urmări recuperarea aceluiaşi prejudiciu şi prin mijloace de natură civilă este nefondat atât pentru cele anterior prezentate ce rezultă din reglementarea C. proc. pen., cât şi din faptul că se bazează pe o coroborare eronată a dispoziţiilor din dreptul muncii cu cele specifice funcţionarilor publici.

Astfel, contrar celor invocate de recurenta reclamantă Înalta Curte arată că potrivit art. 85 alin. (1) Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici "Repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 84 lit. a) şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile."

Ca urmare Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, contrar celor reţinute de recurenta reclamantă. are norme prin care se statuează modalitatea de recuperare a prejudiciilor în situaţia funcţionarilor publici fără ca în această materie să fie necesară sesizarea instanţei de judecată şi pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, aşa cum este necesar în situaţia personalului contractual, potrivit dreptului comun în materie, respectiv Codul muncii.

4) Prin punctul II.4 din Decizia nr. 9/26.05.2016, Curtea de Conturi dispune aplicarea următoarei măsuri:

"În scopul recuperării şi virării către bugetul de stat a sumelor estimate în timpul misiunii de audit la valoarea de 211.087 RON, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor legale, conducerea agenţiei va dispune cercetări administrative şi, în funcţie de rezultatele acestor verificări, va iniţia măsurile legale care se impun".

Astfel. unul din obiectivele acţiunii de audit a fost "Verificarea modului de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 8/17.08.2010".

Prin procesul-verbal de constatare prin care s-a reţinut că prin măsura de la pct. 5 din Decizia nr. 8/17.08.2010 s-a dispus luarea măsurilor pentru recuperarea cheltuielilor de personal suplimentare nelegale, ca urmare a majorării salariului de bază a unor salariaţi cu până la 75% (94.207 RON); a aplicării prevederilor legale privind măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din sistemul bugetar cu 15,5% (282.837 RON, pentru care au fost calculate dobânzi aferente în sumă de 7.325 RON); precum şi ca urmare a acordării în mod nelegal unui salariat a sporului de 20% (3.011 RON pentru care au fost calculate dobânzi în sumă de 127,49 RON).

De asemenea s-a constatat că măsura de la pct. 5 din Decizia nr. 8/17.08.2010 nu a fost adusă în totalitate la îndeplinire, rămânând de recuperat suma de 211.087 RON deoarece nu au fost întreprinse acţiunile legitime necesare recuperării sumelor de natură salarială (neexecutarea cu celeritate a unor acte administrative nesuspendate şi/sau neanulate de instanţele competente - Decizia Curţii de Conturi şi Deciziile de recuperare emise de directorul general al APIA) precum şi formularea unor acţiuni pe cale judecătorească declarate de instanţele de judecată competente ca inadmisibile, anterior şi ulterior intrării în vigoare a Legii 124/2014 (acţiunile Agenţiei fiind contrare prevederilor Legii 188/1999, Legii 554/2004 şi Codului de procedură fiscală) ceea ce atrage răspunderea civilă a funcţionarilor publici în condiţiile art. 84 lit. a) Legea 188/1999.

Raportat la această măsură se reţine în primul rând că nu pot fi analizate în prezentul demers judiciar susţinerile recurentei reclamante în sensul majorării salariului de bază a unor salariaţi cu până la 75% şi a aplicării prevederilor legale privind măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din sistemul bugetar cu 15,5%, deoarece aceste argumente au în vedere legalitatea şi temeinicia Deciziei nr. 8/17.08.2010 ce a fost deja supuse controlului instanţei de contencios administrativ în dosarul nr. x/2010 al Curţii de Apel Bucureşti în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 7211/30.11.2011, rămasă definitivă prin decizia nr. 239 din 5 februarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Chiar dacă prin sentinţa civilă nr. 7211/30.11.2011 a Curţii de Apel Bucureşti măsurile privind recuperarea unor cheltuieli de personal dispuse prin Decizia nr. 8/17.08.2010 au fost anulate în parte aceasta nu exclude obligaţia conducerii entităţii auditate de a aduce la îndeplinire măsurile dispuse cu privire la partea ce nu a fost anulată pe calea controlului judecătoresc.

Referitor la incidenţa prevederilor Legii nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice în speţa dedusă judecăţii, se vor reţine a fondate apărările recurentei pârâte în sensul că acest act normativ nu are influenţă asupra legalităţii măsurii dispuse prin pct. II.4 din Decizia nr. 9/26.05.2016 a Curtea de Conturi.

Astfel, aşa cum se arată încă din art. 1 al actului normativ invocat: "Prezenta lege se aplică:

a) personalului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar, aplicabile anterior intrării în vigoare a Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, respectiv în anul 2009, Legii nr. 339/2007 privind promovarea aplicării strategiilor de management de proiect la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale judeţene şi locale, cu modificările şi completările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările ulterioare, Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, cu modificările ulterioare, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal- bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare;

b) personalului plătit din fonduri publice absolvent al unei forme de învăţământ superior, care a susţinut şi promovat examenul de licenţă, încadrat pe funcţii corespunzătoare nivelului de studii absolvit şi care nu poate face dovada deţinerii unei diplome de licenţă, ca urmare a neeliberării acesteia de către instituţiile abilitate."

Ca urmare, similar celor arătate la pct. 2 din considerentele prezentei decizii dispoziţiile Legii nr. 124/2014 au aplicabilitate în raportul juridic dintre entitatea verificată şi personalul său, ce beneficiază de exonerarea la plată prevăzută de actul normativ analizat iar nu raportului juridic de drept financiar la care participă entitatea verificată şi are ca obiect executarea bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea 500/2002, raporturi juridice în care drepturile salariale ale personalului sunt privite ca şi cheltuieli de personal ale entităţii verificate.

În acelaşi sens este şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 124/2014, care prevede că se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii. Cu alte cuvinte se exonerează la plată personalul entităţii auditate, însă aceasta nu confirmă legalitatea cheltuielii efectuate de entitatea auditată cu plata acestor drepturi salariale.

Altfel spus, dispoziţiile Legii nr. 124/2014 nu stabilesc faptul că drepturile acordate personalului sunt legale ci din contră, legiuitorul recunoaşte nelegalitatea veniturile de natură salarială stabilite în condiţiile prevăzute de art. 1, consfinţind astfel măsurile dispuse de Curtea de Conturi, în conformitate cu principiul legalităţii.

În acest context în mod temeinic instanţa de fond a reţinut că în condiţiile în care, în urma controlului efectuat s-a constatat că măsura de la pct. 5 din Decizia nr. 8/17.08.2010 nu a fost adusă la îndeplinire în totalitate, în mod corect s-a stabilit obligaţia reclamantei de a verifica dacă se poate antrena răspunderea civilă a funcţionarilor publici care au avut obligaţia legală de a întreprinde măsuri pentru recuperarea cheltuielilor angajate fără respectarea legalităţii.

Astfel, Curtea de Conturi nu a stabilit prin măsura analizată obligaţia Agenţiei de a recupera de la personalul exonerat de plată prin dispoziţiile Legii nr. 124/2014 drepturile salariale despre care s-a reţinut prin Decizia nr. 8/17.08.2010 că au fost acordate nelegal, ci obligaţia de a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile a funcţionarilor care au avut obligaţia legală de a întreprinde măsuri pentru recuperarea cheltuielilor de personal angajate fără respectarea legalităţii.

Aceasta deoarece, aşa cum rezultă din actele de control, acţiunile neconforme şi inacţiunile reprezentanţilor A.P.I.A., în perioada 2010 - 2014, respectiv neexecutarea cu celeritate a unor acte administrative nesuspendate şi/sau neanulate de instanţele de judecată competente, sunt fapte de natură a atrage răspunderea patrimonială a funcţionarilor publici "pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează" (art. 84 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare).

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate de recurenta reclamantă nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de aceasta ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) rap. la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâtă, se va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, se vor respinge şi capetele de cerere privind anularea încheierii nr. 87/25.07.2016 şi a Deciziei nr. 9/26.05.2016, în ceea ce priveşte măsura de la pct. II.2, şi suspendarea executării acestei măsuri, ca neîntemeiate.

Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Agenţia de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva sentinţei civile nr. 511 din 17 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând cauza:

Respinge şi capetele de cerere privind anularea încheierii nr. 87/25.07.2016 şi a Deciziei nr. 9/26.05.2016, în ceea ce priveşte măsura de la pct. II.2, şi suspendarea executării acestei măsuri, ca neîntemeiate.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 noiembrie 2019.