Guarantee fund liability cap: 75% damage threshold definition and precedence of private repair quotes over official valuation systems in total vehicle loss claims

Şedinţa publică din data de 05 noiembrie 2019

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea Deciziei nr. 1930/22.09.2016 şi obligarea pârâtului la plata integrală a despăgubirii în cuantum de 14.917 RON, calculată conform prevederilor legale.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1265 din 07 aprilie 2017, a admis cererea formulată de reclamanta A., a anulat Decizia nr. 1930/2016 (astfel cum a fost completată prin emisă de pârât şi a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să plătească reclamantei suma de 14.917 RON, reprezentând despăgubire integrală.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 1265 din 07 aprilie 2017 a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivare, a reamintit situaţia de fapt, arătând că, la data de 5 septembrie 2016 a avut loc un accident de circulaţie din culpa conducătorului auto B., care - conducând autoturismul marca x, asigurat la data producerii evenimentului cu poliţa RCA nr. x emisă de C. S.A - a avariat autoturismul marca x aparţinând persoanei fizice A..

Având în vedere că faţă de C. S.A. s-a deschis procedura falimentului, persoana fizică A. a formulat cerere de deschidere a dosarului de daună la Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Recurentul pârât FGA a arătat că, pentru soluţionarea dosarului de daună, a ţinut seama de dispoziţiile art. 1 alin. (1) teza I, alin. (2), art. 18 alin. (1), art. 26 alin. (1), art. 51 alin. (1), (3), (9), (10), (11), (12), art. 52 alin. (1) şi (2), art. 53 ale Normei ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, din a căror interpretare literală rezultă că dauna totală sau dauna majoră este în situaţia în care cuantumul pagubei depăşeşte 75% din valoarea vehiculului avariat la data producerii evenimentului.

De asemenea, cuantumul pagubei "este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum şi cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative".

A arătat recurentul că, în raport cu definirea noţiunilor din Norma nr. 23/2014, Autoritatea de Supraveghere Financiară a prevăzut în mod expres faptul că, în situaţia avarierii unui vehicul, despăgubirile ce se pot acorda:

-nu pot să fie mai mari decât cuantumul pagubei stabilit în conformitate cu prevederile art. 51 alin. (3),

-nu pot să depăşească valoarea vehiculului la data producerii accidentului, valoare stabilită potrivit prevederilor art. 52 alin. (1),

-nu pot să depăşească limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA.

Prin urmare, în mod temeinic şi legal, recurentul FGA a emis Decizia nr. 1930/22.09.2016, modificată ulterior prin Decizia nr. 2916/7.12.2016, prin care s-a corectat valoarea vehiculului la data accidentului calculată iniţial având în vedere o altă dată decât cea a producerii accidentului (05.09.2015, în loc de 11.01.2016).

Mai mult, valoarea vehiculului la data evenimentului a fost calculată de recurent prin utilizarea sistemului de specialitate AUDATEX, având în vedere că reclamanta nu a prezentat la dosarul de daună niciun document fiscal, respectiv factură fiscală, ci doar un deviz de reparaţie care nu constituie document fiscal ce dovedeşte efectuarea reparaţiei auto, iar sistemul AUDATEX este o bază de date acceptată de toţi asigurătorii şi de unităţile de reparaţii auto, furnizând o bază uniformă de date pentru toate părţile implicate în procesul de prelucrare a daunelor auto.

Recurentul a calculat valoarea vehiculului la data producerii accidentului, conform art. 52 alin. (2) din Norma ASF nr. 23/2014, care prevede că: "Valoarea de piaţă a unui vehicul se stabileşte pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în România, precum şi în baza oricăror documente prezentate de către partea prejudiciată în dovedirea prejudiciului suferit", iar valoarea despăgubirii ce se poate acorda a fost corect stabilită, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 51 alin. (12) raportat la art. 52 alin. (1)-(2) şi art. 51 alin. (1), (3) ş 9 din Norma ASF nr. 23/2014.

A precizat recurentul că Fondul de Garantare a Asiguraţilor s-a constituit ca persoană juridică de drept public prin Legea nr. 213/2015 şi are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător.

Ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător.

Fondul nu este parte contractantă într-un contract/poliţă de asigurare pentru răspundere civilă, iar în sarcina sa nu este stabilită şi nu incumbă nicio obligaţie pentru repararea prejudiciului cauzat în urma producerii riscului asigurat.

Deşi recurentul este desemnat ca garant al plăţii indemnizaţiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, nicio dispoziţie din Legea nr. 213/2015 şi Norma ASF nr. 16/2015 nu prevede subrogarea de drept a fondului în drepturile şi obligaţiile societăţii de asigurare în faliment.

Or, Fondul nu preia de la asigurătorul în faliment o creanţă certă, lichidă şi exigibilă şi nu îi revine, ex lege, obligaţia de a plăti despăgubirile pretinse de persoanele care depun cereri de plată.

Prin urmare, recurentul a procedat conform dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 care prevăd că, în vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.

În cadrul procedurii administrative necontencioase, recurentul a avut în vedere prevederile exprese ale art. 51 şi 52 din Norma ASF nr. 23/2014, care stabilesc clar că nu se pot acorda despăgubiri care depăşesc 75% din cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA.

Potrivit Normei ASF nr. 23/2014, 25% din valoarea vehiculului la data accidentului se consideră că reprezintă contravaloarea epavei care se returnează asiguratului, aceasta neintrând în valoarea despăgubirii ce se poate acorda.

Or, 75% nu reprezintă un plafon de garantare, care să fi fost stabilit în mod discreţionar de FGA, aşa cum eronat s-a reţinut prin sentinţă.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În apărare a arătat că, deşi recurentul susţine că valoarea despăgubirii ar fi fost calculată corect prin sistemul de calcul de specialitate AUDATEX, trebuie observat că datele introduse în programul respectiv au fost intenţionat eronate, întrucât valoarea reală a autoturismului x 307 a fost stabilită fără corelarea cu valoarea de piaţă a unui autoturism similar şi fără a se ţine seama de dotările tehnice ale autoturismului, urmărindu-se exclusiv reducerea despăgubirilor cuvenite.

A mai arătat că modalitatea de calcul a valorii reale nu este transparentă, neexistând un algoritm de calcul AUDATEX care să indice fără echivoc valoarea de piaţă stabilită de aplicaţie, în timp ce calculul efectuat în sistemul DAT, transmis recurentului şi depus la dosarul cauzei, explică detaliat modul în care din aplicaţia respectivă a rezultat valoarea reală de 4618 euro a autoturismului.

Cât priveşte inexistenţa unei obligaţii a recurentului privind repararea prejudiciului cauzat în urma producerii riscului asigurat, aceasta este o apărare străină de natura cauzei, prezentul litigiu nefiind o acţiune în pretenţii, ci una de contestare a unui act administrativ emis de recurent.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul pârâtului este nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimata reclamantă a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ actul administrativ reprezentat de Decizia nr. 1930/22.09.2016 (completată ulterior prin Decizia nr. 2916/7.12.2016) emisă de recurentul pârât.

Acţiunea sa a fost admisă, prima instanţă apreciind ca fiind netemeinic şi nelegal actul administrativ contestat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), se reţine că acesta a fost invocat de recurentul pârât FGA prin raportare la prevederile Normei ASF nr. 23/2014 şi ale Legii nr. 213/2015.

Or, este adevărat că, potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, "În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă".

De asemenea, în art. 51 alin. (1) din Norma nr. 23/2014 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, se prevede ca regulă generală că despăgubirile pentru vehicule nu pot depăşi cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA.

Tot Norma ASF defineşte cuantumul pagubei şi valoarea vehiculului la data producerii accidentului, valoare stabilită potrivit prevederilor art. 52 alin. (1).

În cazul în care pentru reparaţiile vehiculului se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparaţiilor cuantumul pagubei se stabileşte luând în calcul preţurile practicate de către unităţile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparaţiei/înlocuirii pieselor avariate, precum şi pentru părţi componente, piese înlocuitoare noi şi materiale (art. 51 alin. (4).

Costul reparaţiilor efectuate la vehicule se stabileşte pe baza documentelor eliberate de unităţile de specialitate (art. 51 alin. (7), deci inclusiv pe baza devizului emis de unitatea service.

Prin urmare, Înalta Curte constată că este lipsită de temei susţinerea recurentului în sensul că ar fi procedat în mod legal la calcularea valorii vehiculului la data evenimentului prin utilizarea sistemului de specialitate AUDATEX, deoarece intimata reclamantă nu a prezentat la dosarul de daună "niciun document fiscal, respectiv factură fiscală, ci doar un deviz de reparaţie care nu constituie document fiscal ce dovedeşte efectuarea reparaţiei auto".

Nu poate fi primită ca întemeiată nici susţinerea recurentului pârât referitoare la faptul că art. 51 şi 52 din Norma ASF nr. 23/2014 "stabilesc clar că nu se pot acorda despăgubiri care depăşesc 75% din cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA".

Este adevărat că Norma ASF stipulează la art. 51 alin. (9) lit. b) că, în cazul în care păgubitul nu face dovada reparaţiei vehiculului care a suferit daună totală, precum şi în caz de daună parţială (astfel cum sunt definite de actul normativ menţionat), despăgubirile nu pot depăşi cuantumul pagubei, diferenţa dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi valoarea rămasă, şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţia de asigurare RCA.

(9) Despăgubirile nu pot depăşi: (...);

b) cuantumul pagubei, diferenţa dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi valoarea rămasă şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situaţia în care păgubitul nu face dovada reparării vehiculului, şi în cazul daunelor parţiale.

(10) Dauna totală se defineşte ca fiind situaţia în care cuantumul pagubei, definit conform alin. (3), depăşeşte 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului.

(11) În cazul unei daune majore, asigurătorul RCA are obligaţia de a comunica în scris păgubitului, în termen de 10 zile de la data avizării daunei, valoarea maximă a despăgubirii ce poate fi acordată, precum şi modul de calcul al acesteia.

(12) Se defineşte dauna majoră ca fiind dauna pentru care cuantumul despăgubirii stabilit de asigurător pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea daunelor auto depăşeşte 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului."

La art. 52 se prevede:

"(1) Valoarea vehiculului la data producerii accidentului se stabileşte pe baza valorilor de piaţă ale unor vehicule de aceeaşi marcă, tip, model, caracteristici tehnice şi dotări, an de fabricaţie, având un parcurs în kilometri şi o stare de întreţinere comparabile.

(2) Valoarea de piaţă a unui vehicul se stabileşte pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în România, precum şi în baza oricăror documente prezentate de către partea prejudiciată în dovedirea prejudiciului suferit. (...)"

În conformitate cu art. 51 alin. (2) "Prin valoare rămasă se înţelege valoarea acelor părţi din vehicul rămase neavariate, demontabile şi valorificabile, cuprinsă între 0,1% şi cel mult 25% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului. În cazul unei daune totale, dacă persoana păgubită face dovada radierii din circulaţie a vehiculului avariat şi a valorificării integrale a acestuia către o societate specializată în dezmembrarea şi reciclarea vehiculelor, valoarea rămasă este cea menţionată în documentele fiscale justificative eliberate de societatea respectivă, fără a putea depăşi 25% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului."

Or, o astfel de situaţie nu s-a dovedit a exista în prezenta cauză.

Înalta Curte constată că recurentul pârât FGA a aplicat eronat dispoziţiile art. 51 alin. (12) din Norma ASF nr. 23/2014. Acesta defineşte dauna majoră prin raportare la cuantumul despăgubirii stabilite de asigurătorul RCA (la care se referă art. 51 alin. (11) din Normă), iar nu un plafon de despăgubire de către FGA a creditorului de asigurare.

Mai mult, art. 51 alin. (3) din actul normativ menţionat consacră regula acoperirii integrale a întregului prejudiciu suferit (prejudiciul total suportat de creditorul de creanţă, iar nu doar cel derivat din costul reparaţiilor).

Dispoziţiile art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 213/2015, invocate de recurentul pârât nu sunt de natură să susţină nici ele o concluzie contrară.

În plus, algoritmele propriu-zise de calcul ale sistemelor AUDATEX, DAT etc. nu sunt reglementate de lege, pentru a se justifica/impune a se da prevalenţă unuia faţă de celălalt, esenţiale rămânând documentele doveditoare prevăzute sau permise de lege care reflectă realitatea din fiecare caz în parte.

Prin urmare, recurentul pârât în mod eronat a plafonat despăgubirea cuvenită intimatei reclamante.

Din înscrisurile depuse de intimata reclamantă la dosarul de fond, reiese că pentru autovehiculul cu număr de înmatriculare x o unitate de specialitate în sensul legii a întocmit devizul de reparaţii şi că s-a efectuat evaluarea în sistemul DAT (de asemenea, agreat de unităţile de service şi de asigurători).

În acelaşi timp, din calculul prezentat de recurent ca fiind efectuat în sistemul AUDATEX, nu rezultă luarea în consideraţie a tuturor dotărilor, kilometrajului, stării de întreţinere a autovehiculului, iar din probatoriu nu reiese nici în ce bază a stabilit recurentul că în speţă nu este vorba de o daună parţială ori de o daună totală, ci este o situaţie de daună majoră, aşa cum a menţionat în decizie (în timp ce concluziile reprezentantului ASF din şedinţa publică s-au referit la o daună totală, deşi noţiunile sunt definite diferit în Normă).

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, cu nuanţările cuprinse în prezenta decizie, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1265 din 7 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 noiembrie 2019.