Discriminatory language requirement for public office in municipalities with significant national minorities

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamantul Primarul Municipiului Miercurea Ciuc a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, să se dispună anularea Hotărârii nr. 110 din 10.02.2016 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca netemeinică şi nelegală, şi să fie scutit de la plata cheltuielilor de judecată.

În temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 161 din Legea nr. 554/2004 instanţa a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a A..

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 147 din 14 decembrie 2016, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul Primarul Municipiului Miercurea-Ciuc, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi pârâta A..

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond Primarul Municipiului Miercurea-Ciuc a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că art. 108 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi art. 15 din Hotărârea nr. 1206/2001 pentru aprobarea normelor de aplicare a dispoziţiilor privitoare la dreptul cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale de a folosi limba maternă în administraţia publică locală cuprinsă şi în Constituţia României şi în Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, prevăd că: "în unităţile administrativ teritoriale în care persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale deţin o pondere de peste 20 % unii funcţionari publici din serviciile care au contacte direct cu cetăţenii vor cunoaşte si limba minorităţii naţionale respective, deci se impune şi nu doar se permite, cunoaşterea limbii maghiare în cadrul posturilor respective.

Deci, se poate afirma că, fiecare unitate administrativ teritorială este investită să determine care sunt posturile în care funcţionarii publici trebuie să cunoască limba minorităţii naţionale respective, iar pentru postul în cauză este imperios necesar să se cunoască şi limba maghiară, angajatul respectiv având contact direct cu publicul, adică cu cetăţenii din municipiu.

În opinia recurentului, condiţia specifică de cunoaştere a limbii maghiare înscrisă în anunţul instituţiei este pertinentă şi măsura luată de autoritatea publică este o măsură pozitivă, ce vizează protecţia grupurilor defavorizate, şi în strictă concordanţă cu prevederile legale incidente, astfel că nu constituie discriminare. Condiţionarea postului a fost de cunoaştere şi a limbii maghiare şi nicidecum de apartenenţă la o anumită naţionalitate sau etnie, iar intenţia nu a fost de a proceda la acte discriminatorii, ca şi în cazurile în care se solicită cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională.

Este clar faptul că, funcţia respectivă, prin natura ei presupune relaţii cu publicul, care este cuprinsă în fişa postului, la "Competenţe funcţionale/tehnice esenţiale (cunoştinţe şi abilităţi pe care deţinătorul trebuie să le aibă pentru a acţiona eficient)", şi nu se poate nega astfel necesitatea cunoaşterii limbii maghiare de către angajatul la postul în cauză.

Instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că, traducerea în limba maghiară a ordinii de zi a şedinţelor consiliului local nu justifică prin sine însuşi impunerea condiţiei de cunoaştere a limbii maghiare, deoarece angajatul în cauză răspunde de traducerea în limba maghiară a ordinii de zi a şedinţelor ordinare şi extraordinare ale consiliului local, fiind astfel respectate prevederile art. 5 alin. (1) din Hotărârea nr. 1.206/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a dispoziţiilor privitoare la dreptul cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale de a folosi limba maternă în administraţia publica locală, cuprinse în Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 conform căreia:

"În vederea asigurării participării cetăţenilor prevăzuţi la art. 1 la dezbaterea problemelor colectivităţii locale, ordinea de zi a şedinţei consiliului local sau judeţean se aduce la cunoştinţă publică prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate şi în limba lor maternă", iar luând în considerare că, în Municipiul Miercurea-Ciuc cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, şi anume 82,11%, este esenţială cunoaşterea limbii maghiare la postul respectiv.

Astfel, prin asigurarea traducerii ordinii de zi a şedinţelor consiliului local se asigură participarea cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale la dezbaterea problemelor colectivităţii locale, angajatul în cauză asigurând şi comunicarea hotărârilor consiliului local către cetăţenii care solicită o copie potrivit Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, această sarcină presupunând şi contact cu publicul, cetăţenii având dreptul să li se aducă la cunoştinţă, în limba maternă, ordinea de zi a şedinţelor consiliului local sau judeţean, precum şi hotărârile adoptate de acestea, iar potrivit art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1206/2001, aceştia au dreptul să se adreseze autorităţilor administraţiei publice locale şi aparatului propriu al consiliilor locale şi judeţene, oral sau în scris, şi în limba maternă, precum şi de a primi răspuns atât în limba română, cât şi în limba maternă, nu puţine fiind cazurile în care aceştia se adresează cu astfel de cereri personal către angajatul în cauză.

Având în vedere faptul că, referentul din postul în cauză are printre sarcinile principale, traducerea în limba maghiară a ordinii de zi a şedinţelor ordinare şi extraordinare ale consiliului local, şi are contact direct cu publicul, adică cu cetăţenii din municipiu, prin faptul că, aduce la cunoştinţă, în limba maternă, ordinea de zi a şedinţelor consiliului local sau judeţean, precum şi hotărârile adoptate de acestea, condiţia specifică de cunoaştere a limbii maghiare înscrisă în anunţul instituţiei este pertinentă şi măsura luată de autoritatea publică este o măsură pozitivă, ce vizează protecţia grupurilor defavorizate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Hotărârea nr. 110/10.02.2016 emisă de pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, reclamantului Primarul Municipiului Miercurea-Ciuc i s-a stabilit o amendă contravenţională în cuantum de 2000 RON, reţinându-se incidenţa prevederilor art. 2 alin. (1), art. 6, art. 8 alin. (2) art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

În cuprinsul Hotărârii nr. 110/10.02.2016 s-a reţinut că Instituţia Primarului Municipiului Miercurea Ciuc a impus ca o cerinţă obligatorie cunoaşterea limbii maghiare pentru ocuparea postului de referent, clasa III grad profesional principal în Compartimentul Administraţiei Registratură şi Arhivă din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea Ciuc - iar aceasta nu constituie o cerinţă profesională reală şi determinantă.

În ceea ce priveşte condiţiile legale în care limba maghiară poate fi condiţie de ocupare a unei funcţii publice, Înalta Curte constată că în unităţile administrativ teritoriale în care persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în cadrul aparatului propriu al consiliilor locale sau judeţene, în posturile care au atribuţii privind relaţii cu publicul, vor fi încadrate şi persoane care cunosc limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective.

Potrivit art. 76 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: "(1) în raporturile dintre cetăţeni şi autorităţile administraţiei publice locale se foloseşte limba română; (2) în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu autorităţile administraţiei publice locale, cu aparatul de specialitate şi organismele subordonate consiliului local, aceştia se pot adresa, oral sau în scris, şi în limba lor maternă şi vor primi răspunsul atât în limba română, cât şi în limba maternă; (3) în condiţiile prevăzute la alin. (2), în posturile care au atribuţii privind relaţii cu publicul vor fi încadrate şi persoane care cunosc limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective".

Conform art. 15 din Anexa 1 la H.G. nr. 1206/2001 pentru aprobarea normelor de aplicare a dispoziţiilor privitoare la dreptul cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale de a folosi limba maternă în administraţia publică locală "în unităţile administrativ -teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi cu o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în cadrul aparatului propriu al consiliilor locale sau judeţene, în compartimentele care au atribuţii privind relaţii cu publicul vor fi încadrate şi persoane care cunosc limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective."

Chiar şi Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici statuează la art. 108 Cap X că "unii funcţionari publici din serviciile care au contacte direct cu cetăţenii vor cunoaşte şi limba minorităţii naţionale respective."

În acord cu cele reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că, pe lângă condiţia implicită de deţinere a atribuţiilor privind relaţii cu publicul pentru posturile/funcţiile publice în discuţie (din cadrul aparatului propriu al unităţilor administrativ-teritoriale în care cetăţenii care aparţin unei minorităţi cu o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor), se deduce clar concluzia că din numărul total al angajaţilor, trebuie să se regăsească şi persoane cunoscătoare a limbii minorităţii respective.

Instanţa de control judiciar are în vedere şi practica instanţei supreme în această materie care a reţinut că "introducând criteriul de selecţie pentru un concurs o limbă vorbită de circa 85% din populaţia judeţului Harghita şi anume limba maghiară, respectiv populaţia maghiară a avut drept efect restrângerea drepturilor populaţiei române care, în acel judeţ, este minoritară. Aşadar, pe deoparte, accesul persoanelor care nu erau de etnie maghiară la acel concurs era blocat printr-o diferenţă de tratament care nu era rezonabilă, întrucât, presupunând că nu avea în vedere populaţia de etnie maghiară, pretindea concurenţilor români să cunoască limba maghiară într-un stat în care limba oficială - conform ar. 13 din Constituţie este limba română. Fiind nerezonabil, un astfel de criteriu de selecţie nu poate avea pretenţia de a fi obiectiv. Este evident că, astfel formulat - "cunoaşterea limbii maghiare" - anunţul opera o selecţie discriminatorie, concurenţi - ţintă fiind numai cei de etnie maghiară care cunoşteau acea limbă ca limbă maternă (...) populaţiei româneşti minoritare într-o zonă trebuie să i se recunoască aceeaşi necunoaştere suficientă a limbii maghiare, în afara voinţei sale, într-un stat în care limba maghiară nu este limbă oficială. (...) principiile Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare se aplică, în speţă, raportat la populaţia românească din judeţul Harghita, ea fiind cea minoritară." (decizia nr. 1460/2009).

Astfel fiind, ocuparea funcţiei publice este condiţionată de cunoaşterea limbii maghiare, ceea ce ar limita în consecinţă, accesul pe piaţa muncii a persoanelor care se pot încadra cerinţelor profesionale, dar nu şi din punct de vedere a acestei condiţii impuse de angajator.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect a reţinut că cerinţa de cunoaştere şi a limbii maghiare nu este o cerinţă justificată.

După cum rezultă în mod clar din cuprinsul fişei postului, precum şi descrierea efectivă a scopului principal al postului, dar şi natura activităţii, acest post nu presupune un contact direct cu publicul pentru a fi necesară limba maghiară.

Deşi în cauză este incidentă situaţia prevăzută de art. 76 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale în unităţile-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă, ceea ce ar implica cunoaşterea obligatorie a limbii minorităţii naţionale, totuşi, prin atribuţiile ocupantului postului (a inexitenţei atribuţiilor ce presupun contact direct cu publicul), condiţia cunoaşterii limbii maghiare nu se justifică pentru ocuparea postului de referent la Compartimentul Administraţie Registratură şi Arhiva, din cadrul aparatului de specialitate al primarului Municipiului Miercurea Ciuc.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că există un tratament diferenţiat între cetăţenii de etnie maghiară şi cei de etnie română, acest tratament are la bază criteriul lingvistic, iar efectul generat constă în restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a unui drept recunoscut de lege, respectiv a dreptului de a avea acces la obţinerea unui loc de muncă, drept condiţionat de cunoaşterea limbii maghiare.

De asemenea, Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Primarul Municipiului Miercurea Ciuc împotriva sentinţei nr. 147 din 14 decembrie 2016 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 octombrie 2019.

OPINIE SEPARATĂ

În opinia mea, soluţia legală ar fi fost aceea a admiterii recursului declarat de reclamantul primarul Municipiului Miercurea Ciuc, cu consecinţa casării sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii şi anularea hotărârii emise de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Conform art. 76 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale:

"(1) În raporturile dintre cetăţeni şi autorităţile administraţiei publice locale se foloseşte limba română.

(2) În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu autorităţile administraţiei publice locale, cu aparatul de specialitate şi organismele subordonate consiliului local, aceştia se pot adresa, oral sau în scris, şi în limba lor maternă şi vor primi răspunsul atât în limba română, cât şi în limba maternă.

(3) În condiţiile prevăzute la alin. (2), în posturile care au atribuţii privind relaţii cu publicul vor fi încadrate şi persoane care cunosc limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective.

(4) Autorităţile administraţiei publice locale vor asigura inscripţionarea denumirii localităţilor şi a instituţiilor publice de sub autoritatea lor, precum şi afişarea anunţurilor de interes public şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective, în condiţiile prevăzute la alin. (2).

(5) Actele oficiale se întocmesc în mod obligatoriu în limba română."

De asemenea, potrivit art. 15 din Anexa 1 la H.G. nr. 1206/2001 pentru aprobarea normelor de aplicare a dispoziţiilor privitoare la dreptul cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale de a folosi limba maternă în administraţia publică locală:

"În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în cadrul aparatului propriu al consiliilor locale sau judeţene, în compartimentele care au atribuţii privind relaţii cu publicul vor fi încadrate şi persoane care cunosc limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective. Angajarea se face prin concurs organizat în condiţiile legii."

Cred că o interpretare validă a acestor texte legale trebuia să conducă la soluţia contrară celei pronunţate de către instanţa supremă în opinia majoritară.

În primul rând, mi se pare discutabilă concluzia că nu este satisfăcută cerinţa din textele legale precitate în sensul ca funcţionarul în cauză să îşi desfăşoare activitatea într-un compartiment care are atribuţii privind relaţiile cu publicul. Mi se pare că rezultă cu evidenţă că, dimpotrivă, funcţionarii compartimentului Administraţie, Registratură şi Arhivă, căruia îi aparţine referentul în cauză, relaţionează în mod direct cu publicul. Este dincolo de orice dubiu că publicul intră în contact în mod obişnuit cu autorităţile locale prin intermediul serviciului Registratură/Arhivă, aşadar cerinţa legală mai sus amintită este îndeplinită în speţă.

La fel de important este însă faptul că una din atribuţiile principale ale funcţionarului în cauză este aceea că răspunde de traducerea în limba maghiară a ordinii de zi a şedinţelor ordinare şi extraordinare ale Consiliului Local (atribuţia numărul 12 din fişa postului). Or, nu se poate imagina îndeplinirea adecvată a acestei sarcini de serviciu fără cunoaşterea limbii maghiare. Cel ce este responsabil cu traducerea din limba oficială a statului român într-o limbă a unei minorităţi naţionale a unui document emanând de la o autoritate publică, garantează îndeplinirea corespunzătoare a acestei activităţi. Aceasta presupune ca cel în cauză să fie în măsură să compare textele, să verifice şi să confirme perfecta lor corespondenţă. Or, pentru îndeplinirea atribuţiei e necesară cunoaşterea ambelor limbi, în primul rând a celei oficiale, româna, precum şi, în egală măsură, a maghiarei, în cazul de faţă, altfel, atribuţia de serviciu în discuţie nu este nici pe departe îndeplinită la parametri corespunzători.

Aşa fiind, mi se pare că inserarea condiţiei cunoaşterii limbii maghiare pentru ocuparea postului de referent la compartimentul Administraţie, Registratură şi Arhivă, prin raportare la una din principalele atribuţii ale postului, este una pe deplin justificată, în acord cu dispoziţiile legale incidente în cauză, mai sus citate, şi nu este discriminatorie.