Revision for conflicting decisions rejected due to lack of identity of parties, object, and cause

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2019

Asupra cererii de revizuire;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, anularea Deciziei nr. 1593/04.07.2017 emise de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, cu privire la reclamantă, şi a Adresei nr. CJR-DGR 2778/26.02.2018 privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva acestei decizii.

Totodată, a solicitat obligarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca la emiterea unor noi decizii prin care să îi fie stabilit salariul de bază la nivelul maxim al salariului existent în plată pentru funcţia de consilier/consilier juridic/expert/inspector, clasa I, grad profesional superior, gradaţia

5 din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din subordinea ANAF, la plata sumei rezultate ca diferenţă dintre drepturile salariate achitate din 01.07.2017, conform Deciziei nr. 1593/04.07.2017, şi drepturile salariale ce se vor stabilii conform noii decizii, şi la achitarea sumelor reprezentând drepturile salariale solicitate, cu dobânda legală calculată de la data scadenţei şi până la data plăţii.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să prevadă în buget sumele necesare în vederea plăţii drepturilor salariale solicitate prin prezenta cerere, în calitatea de ordonator principal de credite.

Prin sentinţa nr. 2044 din 12 decembrie 2018, Tribunalul Maramureş a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice şi a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea acestuia şi modificarea sentinţei, în sensul admiterii acţiunii.

2. Hotărârea supusă revizuirii

Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 471 din 3 aprilie 2019, a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2.044 din 13.12.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Maramureş, pe care o menţine în întregime.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut, contrar susţinerilor recurentei, că hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii şi nu a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

S-a reţinut că în cauză este pus în discuţie modul de salarizare din perspectiva funcţiei deţinute, apreciindu-se, având în vedere calitatea reclamantei de funcţionar public, că prezintă relevanţă dispoziţiile art. 36 şi art. 38 din Legea nr. 153/2017, cât şi prevederile O.U.G. nr. 57/205.

Astfel, s-a apreciat că prima instanţă a făcut o corectă corelare a normelor incidente, întrucât funcţia pe care o ocupă reclamanta se concretizează în atribuţii specifice, care se exercită la nivelul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, distincte, inclusiv din punctul de vedere al competenţei, faţă de cele ale Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili.

3. Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii

Împotriva acestei hotărâri recurenta A. a formulat cerere de revizuire, invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuenta a susţinut, în esenţă, că decizia contestată încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat în raport cu sentinţa nr. 2095/20.12.2017 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1100/14.05.2018 a Curţii de Apel Piteşti, făcând trimitere la prevederile art. 430 alin. (2) şi art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

A susţinut că prin această hotărâre s-au stabilit drepturile salariale ale consilierilor juridici din cadrul administraţiilor judeţene a finanţelor publice (ajfp Argeş) şi direcţiilor generale regionale a finanţelor publice din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală la nivelul drepturilor salariale ale consilierilor juridici din cadrul Direcţiei Generale a Marilor Contribuabili, pentru perioada 01.08.2016-30.10.2017 - (deci inclusiv pentru perioada 01.07.2017-30.10.2017).

Revizuenta a precizat că, în cauza dedusă judecăţii, deţine tot funcţia de consilier juridic în cadrul Administraţiei judeţene a finanţelor publice (diferenţa este dată doar de persoanele reclamante din proces, calitatea reclamanţilor fiind aceeaşi, de funcţionari publici - consilieri juridici) ca şi reclamanţii din dosarul nr. x/2017, obiectul prezentului dosar îl reprezintă tot stabilirea drepturilor salariale la nivelul consilierilor juridici încadraţi în Direcţia Generală a Marilor Contribuabili -ANAF la fel ca în dosarul nr. x/2017, iar cauza este aceeaşi.

Aşa fiind, întrucât obiectul cauzei îl reprezintă tocmai stabilirea drepturilor sale salariale în cadrul dosarului nr. x/2018 pentru perioada 01.07.2017-30.10.2017, la nivelul consilierilor juridici încadraţi la Direcţia Generală a Marilor Contribuabili, chestiune pentru care există dezlegare dată de alte instanţe şi autoritate de lucru judecat, a apreciat că instanţa de recurs trebuia să dea eficienţă efectului pozitiv al puterii de lucru judecat în raport cu sentinţa nr. 2095/20.12.2017 pronunţată de Tribunalul Argeş, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1100/14.05.2018 a Curţii de Apel Piteşti.

Aşadar, a apreciat că se impunea efectul obligatoriu al hotărârilor judecătoreşti prin care s-au stabilit drepturile salariale ale consilierilor juridici din cadrul admnistraţiilor judeţene ale finanţelor publice la nivelul consilierilor juridici încadraţi în Direcţia Generală a Marilor Contribuabili - ANAF şi pentru perioada 01.07.2017-30.10.2017.

În concluzie, revizuenta a solicitat admiterea cererii de revizuire aşa cum a fost formulată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii

Examinând cererea de revizuire prin prisma prevederilor art. 513 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Cazul de revizuire menţionat vizează situaţia în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar în temeiul art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Raţiunea reglementării acestui motiv de revizuire constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanţele au pronunţat soluţii contrare în dosare diferite, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi. Revizuirea nu poate fi însă admisă atunci când hotărârile a căror contrarietate se invocă nu conţin toate elementele pentru a se reţine existenţa puterii de lucru judecat, întrucât obiectul litigiilor este diferit.

În practica judiciară s-a reţinut că instanţa învestită cu calea de atac de retractare a revizuirii nu are atribuţia să aprecieze care dintre hotărârile potrivnice conţine soluţia corectă, ci doar să constate dacă prin ultima hotărâre s-a nesocotit puterea de lucru judecat ce rezultă din prima hotărâre.

În examinarea motivului de revizuire care sancţionează încălcarea autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri, urmează a se avea în vedere şi prevederile legale care dau conţinut acestei instituţii.

Astfel, dispoziţiile art. 431 din C. proc. civ. reglementează efectele lucrului judecat, referindu-se în alin. (1) la efectul negativ al lucrului judecat, iar în alin. (2) la efectul pozitiv al lucrului judecat.

Constatând că instituţia autorităţii de lucru judecat protejează atât efectul negativ (imposibilitatea reluării aceleiaşi judecăţi, pentru a se statua în sens contrar), cât şi efectul pozitiv al lucrului judecat (un aspect litigios, odată tranşat jurisdicţional, nu poate fi contrazis de o judecată ulterioară), se reţine că motivul invocat pe calea prezentei cereri de revizuire este nefondat.

Înalta Curte apreciază că pentru a fi incident acest motiv de revizuire, este necesar ca anumite considerente care dezleagă una şi aceeaşi chestiune litigioasă să intre în contradicţie, cu precizarea că prin contrarietate nu trebuie să se înţeleagă orice diferenţă de argumentare, ci doar că aceeaşi problemă litigioasă a primit în cele două cauze rezolvări opuse.

În cauză, revizuenta invocă existenţa unei contrarietăţi, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., între hotărârile pronunţate în două litigii legate de stabilirea salariului de bază la nivelul maxim al salariului existent în plată pentru funcţia de consilier juridic din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Potrivit susţinerilor revizuentei, consilier juridic în cadrul Serviciului juridic al Administraţei Judeţene a Finanţelor Publice Maramureş, se impune în cauză efectul obligatoriu al hotărârilor judecătoreşti prin care s-au stabilit drepturile salariale ale consilierilor juridici din cadrul admnistratiilor judeţene ale finanţelor publice la nivelul consilierilor juridici încadraţi în Direcţia Generală a Marilor Contribuabili - ANAF şi pentru perioada 01.07.2017-30.10.2017, precizând recurenta că singura diferenţă între cele două pricini în discuţie fiind reprezentată de persoanele reclamante din proces, însă calitatea acestora este aceeaşi, de funcţionari publici - consilieri juridici, obiectul şi cauza fiind la fel.

Primul proces, soluţionat definitiv, prin Decizia nr. 471 din 3 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a avut ca obiect acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Finanţelor Publice privind anularea Deciziei nr. 1593/04.07.2017 şi a deciziei de soluţionare a conestaţiei administrative emise de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca şi obligarea acestei autorităţi să emită o nouă decizie prin care să îi fie stabilit salariul de bază la nivelul maxim al salariului existent în plată pentru funcţia de consilier/consilier juridic/expert/inspector, clasa I, grad profesional superior, gradaţia 5 din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili.

Cel de-al doilea litigiu, soluţionat definitiv, prin Decizia nr. 1100/14.05.2018 a Curţii de Apel Piteşti, a avut drept obiect cererea formulată de reclamanţii B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, vizând anualarea deciziilor emise de pârâtă (8017/2016, 8015/2016, 8182/2016,8227/2016, 8019/2016, 8184/2016 8014/2016, 8185/2016şi 8183/2016) şi obligarea acesteia la emiterea deciziei de salarizare corespunzătoare, stabilită la nivelul maxim pentru gradul profesional în care sunt încadraţi fiecare dintre reclamanţi în funcţia de consilieri juridici, raportată la încadrarea în clasă, gradul profesional şi treapta de salarizare corespunzătoare vechimii în specialitate pentru consilierii juridici încadraţi în Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Prin urmare, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cele două pricini nu au aceleaşi părţi şi se solicită anularea unor acte administrative deosebite, neexistând astfel identitate de părţi, obiect şi cauză, ca elemente ale puterii de lucru judecat.

Or, nu se poate reţine o contrarietate de hotărâri, în condiţiile în care nu este vorba despre o hotărâre pronunţată în acelaşi litigiu, ci în litigii diferite, chiar dacă se solicită stabilirea unor drepturi salariale similare,

Astfel, revizuenta circumscrie noţiunii de contrarietate modalitatea diferită de soluţionare a unor cauze similare, având părţi diferite, însă cu aceeaşi calitate de funcţionari publici - consilieri juridici, ceea ce reprezintă jurisprudenţă neunitară şi nu hotărâri potrivnice.

Potrivit dispoziţiilor art. 435 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora, iar conform art. 55 din acelaşi cod părţi în proces sunt reclamantul şi pârâtul, precum şi, în condiţiile legii, terţele persoane care intervin voluntar sau forţat în proces.

Aşadar, scopul reglementării cazului de revizuire întemeiat pe prevederile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ. este de a înlătura situaţiile de încălcare a autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, pronunţate între aceleaşi părţi, având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, iar nu de unificare a practicii judiciare în materie.

Condiţia impusă de textul de lege invocat drept temei al cererii are în vedere tocmai caracterul forţei obligatorii a unei hotărâri judecătoreşti, pe calea extraordinară a revizuirii, putând fi schimbată o hotărâre judecătorească definitivă numai în condiţiile şi cazurile expres prevăzute de lege, în caz contrar aducându-se atingere principiului securităţii raporturilor juridice, componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Revizuenta invocă, pe de o parte, pretinsa nesocotire a efectelor unor hotărâri judecătoreşti şi, pe de altă parte, faptul că se impunea recunoaşterea şi aplicarea autorităţii de lucru judecat a unor hotărâri definitive, dintre alte părţi, ceea ce nu poate fi acceptat.

De altfel, prin cererea de revizuire se urmăreşte schimbarea soluţiei din recurs, aceasta fiindu-i nefavorabilă părţii în raport cu cealaltă soluţie în dosarul în care nu figurează ca parte litigantă, iar faptul că este vorba despre drepturi salariale referitoare tot la consilierii juridici din administraţiile financiare nu are nicio relevanţă.

Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în mod constant, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei. Revizuirea nu poate avea semnificaţia unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative, condiţie care, în prezenta cauză, nu este realizată.

Principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, care exclude posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile în absenţa unui "defect fundamental" (Cauza Mitrea contra României, Hotărârea din 29.07.2008, Cauza Lungoci contra României, Hotărârea din 26.01.2006 etc.).

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra revizuirii

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 513 din C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 471 din 3 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 octombrie 2019.