Revision limited to ultra petita: no re-litigation of audit liability for legal debt execution, land tax exemptions, and defective service contracts.

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2019

Asupra cererii de revizuire;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea Deciziei nr. 35/14.08.2015 şi a încheierii nr. 120/21.10.2015, respectiv anularea măsurilor dispuse la: I pct. 3, II pct. 1, II pct. 2, II pct. 3 din Decizia nr. 35/14.08.2015.

Prin sentinţa nr. 976 din data de 22 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, a anulat în parte decizia nr. 35/14.08.2015 şi încheierea nr. 120/21.10.2015 după cum urmează: s-au anulat măsurile dispuse la punctul I.3 din decizie, în temeiul art. 43 din Legea nr. 94/1992; s-au anulat măsurile dispuse la pct. II.2 şi II.3 din decizie, dispuse în temeiul art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992.

Prin încheierea din data de 31 mai 2016, s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantul, dispunându-se îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 976/22.03.2016, în sensul că numărul încheierii a cărei anulare parţială s-a dispus este 102/21.10.2015 şi nu 120/21.10.2015 cum din eroare s-a menţionat.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât reclamantul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cât şi pârâta Curtea de Conturi a României, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie

2. Hotărârea supusă revizuirii

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 4446 din 11 decembrie 2018, a admis recursurile formulate de părţi, a casat în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, a anulat măsura dispusă la punctul II.1 din decizia nr. 35/14.08.2015, a respins în rest acţiunea cu privire la măsurile II.2 şi II.3 din decizie şi a menţinut soluţia primei instanţe cu privire la măsura de la punctul I.3.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut, în ceea ce priveşte recursul formulat de recurentul-reclamant, că sentinţa atacată respectă dispoziţiiler art. 22 alin. (2) şi art. 425 din C. proc. civ.

Referitor la criticile recurentului-reclamant împotriva soluţiei de respingere a cererii de anulare a punctului II.1 din Decizia nr. 35/2015, prin care s-au dispus următoarele: "Se va recupera conform prevederilor legale, inclusiv de la persoanele responsabile, şi se va vira la bugetul de stat suma de 47.067,06 RON achitată în baza sentinţei civile nr. 2439/24.05.2013, reprezentând cheltuieli suplimentare nejustificate efectuate de la bugetul de stat, precum şi a obligaţiilor accesorii aferente", instanţa de recurs a reţinut că sunt fondate.

Astfel, a apreciat că recurentul nu poate recupera de la prepuşii săi sumele plătite în temeiul unor hotărâri judecătoreşti executorii, pentru că lipseşte unul din elementele esenţiale ale răspunderii materiale, şi anume "vinovăţia", situaţie în care nu poate fi reţinută nici existenţa unui prejudiciu, în prezenta cauză, punerea în executare a unei hotărâri definitive şi irevocabile de către minister, cu putere de lege, nu reprezintă o cheltuială nejustificată efectuată în bugetul acestuia.

Administrarea şi utilizarea fondurilor publice de către minister s-a făcut cu respectarea unei hotărâri irevocabile, auditorii Curţii de Conturi neavând nici un motiv pentru a stabili un prejudiciu, atât timp cât nu s-au cheltuit bani publici ca urmare a unei fapte ilicite săvârşite de un funcţionar public din cadrul ministerului, ci s-a pus în executare o sentinţă definitive. Astfel, executarea titlului în cauză, nu poate fi încadrată în categoria de daune aduse bugetului de stat.

În concluzie, instanţa de recurs a reţinut că nu poate fi atrasă răspunderea funcţionarilor publici din cadrul instituţiei pentru plata pe care o consideră legal făcută, atâta timp cât recurentul nu poate recupera de la prepuşii săi sumele plătite în temeiul unor hotărâri judecătoreşti executorii, pentru că lipseşte unul din elementele esenţiale ale răspunderii materiale, şi anume vinovăţia, şi nici nu se poate vorbi de o greşeală a vreunui funcţionar public, astfel încât răspunderea civilă să fie îndreptată împotriva acestuia.

În ceea ce priveşte recursul intimatei-pârâte, s-a reţinut că acesta a criticat soluţia cu privire la cele trei măsuri anulate de prima instanţă.

Instanţa de recurs a reţinut că nu este fondat motivul de recurs legat de măsura de la punctul I.3 din Decizia nr. 35/14.08.2015, prin care s-au dispus următoarele: "Se vor face demersurile legale care se impun pentru obţinerea documentelor care să justifice plăţile în sumă de 1.962.211 RON în baza contractului încheiat de MADR cu S.C. A. S.R.L. societate comercială care a organizat participarea ministerului la târgul B. desfăşurat în oraşul Nurenberg din Germania in perioada 12-15 februarie 2014.(...) În eventualitatea in care nu se va intra în posesia documentelor justificative, se vor lua măsurile legale pentru stabilirea răspunderii patrimoniale a persoanelor responsabile".

Înalta Curte a reţinut că ministerul a pus la dispoziţia reprezentanţilor pârâtei toate documentele justificative care au stat la baza plaţii OP 578/26.03.2014, cheltuielile fiind aprobate printr-un ordin de ministru emis conform legii, iar din probele administrate nu a reieşit că sumele aprobate ar fi fost depăşite, aşa încât nu s-a putut reţine în sarcina reclamantului nicio încălcare a vreunei dispoziţii legale.

Totodată, a considerat că în mod corect a constatat prima instanţă faptul că nu era aplicabil alin. (4) din articolul unic al O.U.G. nr. 92/2011, înlăturaând şi susţinerile pârâtei referitoare la aplicabilitatea anexei 1 la H.G. nr. 296/2007, iar participarea prin intermediul unei societăţi organizatoare nu se supune prevederilor O.U.G. nr. 92/2011, modificată şi completată prin Legea nr. 110/2012.

Referitor la motivul de recurs cu referire la măsura de la pct. II.2 din Decizia nr. 35/14.08.2015, prin care s-au dispus următoarele: "Se vor dispune măsurile care se impun, se va recupera şi vira pe destinaţii legale suma de 663.000 RON reprezentând paguba creată Fondului de ameliorare a fondului funciar, precum şi obligaţiile accesorii aferente (valoarea calculată până la 17.07.2015 fiind în sumă totală de 171451,80 RON), inclusiv de la persoanele care nu şi-au îndeplinit sau şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile specifice şi competenţele stabilite prin fişa postului, dacă va fi cazul", s-a reţinut că este fondat, cu consecinţa respingerii cererii reclamantului de anulare a acestei măsuri.

Înalta Curte a reţinut că în mod corect a invocat recurenta-pârâtă faptul că doar recurentul-reclamant avea competenţa de a aplica sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor art. 111 lit. e) din Legea nr. 18/1991.

În fapt terenul ce face obiectul abaterii a fost scos din circuitul agricol fără consemnarea taxei aferente reglementate de art. 92 alin. (4) din Legea nr. 18/1991, iar recurentul-reclamanat a invocat în mod nejustificat prevederile Legii nr. 123/2012, întrucât prin acestea nu sunt prevăzute excepţii de la achitarea taxei prevăzute de Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Referitor la Legea nr. 255/2010, cu modificările şi completările ulterioare, menţionată de intimatul-reclamant, s-a reţinut că acest act normativ se referă strict la exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.

Astfel, la art. 1 şi art. 2 alin. (1) din lege se specifică lucrările de utilitate publică pentru care se aplică acest act normativ, lucrarea în speţă (centrală fotovoltaică) neregăsindu-se în cuprinsul acestor articole.

În fapt, aşa cum precizează şi reprezentanţii ministerului, "obiectivul de investiţii realizat de S.C. C. S.R.L. este de interes public local" şi nu de interes naţional. Astfel, în ceea ce priveşte producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice nu sunt aplicabile prevederile art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 255/2010, care se referă strict la obiectivele de interes naţional.

Prin urmare, s-a apreciat că nu sunt aplicabile excepţiile de la plata taxei de scoatere din circuitul agricol, aşa cum sunt prevăzute la art. 14 din Legea nr. 255/2010.

În concluzie, s-a reţinut că, deşi în mod strict formal taxa ce i se impută reclamantului ca nefiind achitată de către societatea în cauză se percepe exclusiv la scoaterea definitivă a terenului din circuitul agricol, iar nu la trecerea acestuia în intravilan, în fapt a operat o veritabilă scoatere din circuitul agricol, împrejurare la care a contribuit în mod decisiv emiterea avizului de trecere a terenului în intravilan.

Cu privire la motivul de recurs cu referire la măsura de la pct. II.3 din Decizia nr. 35/14.08.2015, prin care s-a dispus: "Recuperarea pe toate căile legale, inclusiv de la persoanele care nu şi-au îndeplinit sau şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile şi competenţele stabilite prin fişa postului, a sumei de 860.826,41 RON, din care 704.489,80 RON, reprezintă plata unor servicii contractate de MADR care nu au fost prestate şi accesorii in sumă de 156.336,85 din care: dobânzi de întârziere in sumă de 94.874,17 RON calculate pentru perioada 31.10.2013 - 10.07.2015 şi penalităţi de întârziere in sumă de 61.462,44 RON. (...)", de asemenea, s-a se constată caracterul fondat al acestuia, în sensul respingerii respectivului motiv de nulitate.

Astfel, s-a reproşat recurentului-reclamant faptul că în niciunul din cele trei contracte nu a fost executat modulul nr. 2 din acordul-cadru denumit "serviciul de inventariere a documentelor". Valoarea de 704.489,8 RON stabilită în actul de control ca reprezentând servicii neefectuate se referă la toate cele trei contracte subsecvente aferentă modulului 2.

Deşi auditorii Curţii de Conturi indică o prestare parţială a serviciilor de către partenerul contractual al MADR, din expunerea deficienţelor constatate, rezultă că neefectuarea integrală a lucrărilor contractate face imposibilă arhivarea şi utilizarea acesteia în viitor pentru identificarea documentelor necesare. Lucrările executate aşa cum au fost recepţionate nu pot fi considerate lucrări de arhivare, ci aceste sunt lucrări de conservare a documentelor existente, ceea ce contravine contractului încheiat.

Prin urmare, chiar dacă unele din serviciile menţionate la "Modulul 2: Serviciu de inventariere a documentelor" au fost executate, dar fără a se respecta prevederile contractuale, aceste se consideră tot lucrări neexecutate, având în vedere că aceste trebuie refăcute. Acest fapt s-a reflectat într-un mod negativ, ulterior, în etapa de predare de către S.C. D. S.R.L., a proceselor-verbale de inventariere, când nu s-au putut trece elementele de identificare ale inventarului, aşa cum sunt ele prevăzute Anexa nr. 2 a art. 9 din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare.

În concluzie, lucrările de recepţie şi plată a contractelor încheiate s-au efectuat fără a se analiza modul de îndeplinire a tuturor clauzelor din contracte.

În fine, în ceea ce priveşte susţinerea primei instanţe, în sensul că pârâta a dispus recuperarea unor sume pentru care nu există suficiente explicaţii în ce priveşte modul în care acestea au fost calculate, s-a reţinut că în actul de control este prezentat modul de calcul al sumei 156.336,61 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere stabilite în timpul misiunii de audit, până la data de 10.07.2015, precum şi detaliat în Anexa nr. 52 la Procesul-verbal de constatare. Suma de 156.336,61 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere stabilite până la data de 10.07.2015, a fost calculată pentru debitul de 704.489,88 RON, care reprezintă plata de către MADR a unor servicii de inventariere a documentelor, fără ca aceste servicii să fie prestate, conform clauzelor contractuale.

3. Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire recuerntul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, revizuenta a reluat, pe larg, situaţia de fapt, susţinând, în esenţă, că instanţa de recurs a dat mai mult decât s-a cerut.

3.1. Cu privire la măsura II.2 din Decizia nr. 35/2015, menţinută prin încheierea nr. 102/21.10.2015 emisă de Curtea de Conturi a României,a arătat că instanţa de recurs a dispus mai mult decât stabileşte legiuitorul, întrucât intimata-pârâtă, prin recursul său, a susţinut, în mod eronat, faptul că excepţiile de la plata taxei de scoatere din circuitul agricol nu sunt aplicabile obiectivului de investiţie realizat de S.C. C. S.R.L. şi, totodată, instanţa a reţinut că ministerul avea competenţa de a stabili sancţiuni deşi Curtea de Conturi nu a dispus o astfel de măsură prin decizia contestată, ignorându-se astfel prevederile legale aplicabile.

Astfel, instanţa a reţinut, în mod greşit, faptul că în ceea ce priveşte producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice nu sunt aplicabile prevederile art. 1 şi art. 2 ali.(1) lit. d) din Legea nr. 255/2010, care se referă strict la obiectivele de interes national şi în consecinţă nu sunt aplicabile excepţiile de la plata taxei de scoatere din circuitul agricol, aşa cum sunt prevăzute la art. 14 din Legea nr. 255/2010.

Din motivarea deciziei atacate rezultă faptul că obiectivul de investiţie al societăţii C. S.R.L., cu privire la energia electrică produsă din surse regenerabile de energie şi livrată în reţeaua electrică şi la consumatori, nu este încadrat ca fiind de interes public, excepţiile de la plata taxei de scoatere din circuitul agricol putând fi aplicabile dacă ar fi fost prevăzută posibilitatea de amplasare în extravilan.

Or, contrar celor reţinute, a arătat revizuentul că în prezenta cauză suntem în prezenţa unui obiectiv de investiţie al societăţii de interes public, fiind aplicabile dispoziţiile legale privind excepţiile de la plata taxelor prevăzute la art. 92 alin,(4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, coroborat cu prevederile legislaţiei speciale incidente în cazul scutirilor de la plata taxelor la Fondul de amelioare a fondului funciar.

Aşadar, sunt aplicabile dispoziţiile legale privind excepţiile de la plata taxelor referitoare la scoaterea din circuitul agricol a terenului situat în extravilan, ceea ce conduce la concluzia că Fondul de ameliorare a fondului funciar nu a fost prejudiciat.

Instanţa de control judiciar a fost indusă în eroare cu privire la faptul că Avizul nr. x/02.10.2013 ar determina automat introducerea în intravilan a terenului, contrar apărărilor formulate de minister şi fără să se ţină cont că fiecare cerere este întemeiată pe prevederi legale diferite şi a fost însoţită de documentaţie diferită, după cum exista obligaţia legală a solicitantului,

Potrivit revizuentului, instanţa de recurs a invocat prevederi legale ce nu sunt sustenabile cu privire la existenţa obligativităţii societăţii de a plăti taxa privind scoaterea din circuitul agricol a terenului concesionat, raportat la obiectul de interes public al investiţiei, precizând, cu privire la această taxă, că investitorul a avut de optat între două proceduri distincte pentru a putea efectua construcţia centralei în condiţii de legalitate, La momentul la care s-a optat pentru ce de-a doua procedură, legislaţia prevedea că pentru scoaterea terenului din circuitul agricol nu se mai prevedea nici o taxă.

În concluzie, a apreciat că prin menţinerea respectivei măsuri, instanţa de recurs a acordat mai mult decât s-a cerut.

3.2. Referitor la măsura pct. II.3 din Decizia nr. 35/2015, aşa cum a fost menţinută prin încheierea nr. 102/21.10.2015 emisă de Curtea de Conturi a României, revizuenta a susţinut, de asemenea, că instanţa de recurs a fost indusă în eroare, acordând mai mult decât s-a cerut prin însuşi contractul de prestări servicii încheiat între minister şi prestatorul de servicii (Acordul cadru de servicii nr. x/29.08.2013.

Astfel, prin recursul său, recurenta-pârâtă a indus în eroare instanţa de recurs, prezentând un aşa zis algoritm de calcul privind aşa zisul prejudiciu, fără a motiva în nici un fel încadrarea în noţiunea de prejudiciu, prevăzută la pct. 5 din Regulamentul din 29 mai 2014 privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi.

Revizuenta a învederat că aşa zisele deficienţe constatate de către intimată nu se referă la cantitatea şi calitatea lucrării efectuate de prestator în îndeplinirea atribuţiilor contractuale, ci la problemele legate de documentele existente în arhiva Ministerului înainte de încheierea contractului de prestări servicii, respectiv arhivarea făcută de toate compartimentele ministerului.

În aceste condiţii, în mod greşit instanţa de recurs a apreciat că deficienţele constatate de intimata-pârâtă cădeau în obligaţia prestatorului, nefiind avute în vedere Instrucţiunile aprobate de Arhivele Naţionale prin Ordinul nr. 217/1996 (art. 18), aşa încât a acordat mai mult decât s-a cerut.

Revizenta a considerat că sunt neîntemeiate şi reţinerile instanţei de recurs inserate la punctul 4.2.2.3. din decizia atacată, cu privire la măsura dispusă la pct. ll. 3 din Decizia nr. 35/14.08.2015, respectiv achitarea de către minister a sumei de 704.489,80 RON, reprezentând plata unor servicii contractate de minister care nu au fost prestate conform clauzelor contractuale stabilite în Anexa nr. 2., fiind avută în vedere ipoteza eronată susţinută de pârâtă, respectiv aceea că "nu s-a prestat nici un serviciu din cete contractate, aferent modulului 2".

Faţă de susţinerile intimatei-pârâte, în sensul că invocă în mod tendenţios o prestare parţială a serviciilor de către partenerul contractual al ministerului, revizuenta a precizat că rezultatul în cadrul Modulului 2 - Serviciu de inventariere a documentelor la Acordul cadru de servicii nr. x/2013, respectiv inventarele de arhivă, reprezintă principalele instrumente de evidenţă şi gestiune a documentelor aflate în arhiva ministerului şi sunt folosite în activitatea curentă privind identificarea şi punerea la dispoziţie a documentelor aflate în arhiva instituţiei.

În opinia revizuentei, instanţa de recurs confundă procesele-verbale de predare primire a documentelor ("procese-verbale de inventariere") cu documentele întocmite între minister şi prestator, reţinând în mod nelegal faptul că prestatorul ar fi trebuit să se substituie fiecărui creator de documente din instituţie şi să efectueze predarea de documente către depozitul de arhivă al ministerului, ca şi cum ar fi fost o structură din cadrul Ministerului.

Revizuenta a reiterat faptul că aşa zisele deficienţe nu sunt datorate nerespectării prevederilor contractuale stabilite între instituţie şi prestator, astfel, prin menţinerea acestei măsuri instanţa de recurs a acordat mai mult decât a cerut ministerul de la prestatorul de servicii prin contractul nr. x/29.08.2013.

În cauză, deficientele constatate şi care se referă la problemele legate de arhiva ministerului ar fi trebuit să fie remediate în cadrul termenelor acordate de către Direcţia Generală "Arhivele Naţionale".

Faţă de pretinsele încălcări ale obligaţiilor contractuale asumate de prestator, revizuenta a susţinut că instanţa de recurs nu prezintă clar şi concret modul în care aceste obligaţii au fost încălcate, raportat la modul de cuantificare a aşa zisului prejudiciu constatat, şi nici raportul de cauzalitate între obligaţiile încălcate şi săvârşirea unei fapte ilicite de către personalul din cadrul ministerului, aşa încât a acordat mai mult decât s-a cerut.

În concluzie, revizuenta a solicitat admiterea cererii de revizuire aşa cum a fost formulată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii

Examinând cererea de revizuire prin prisma prevederilor art. 513 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".

Acest motiv de revizuire dă expresie principiului disponibilităţii în procesul civil şi are în vedere ipotezele extra petita/minus petita/plus petita, prevăzute şi în vechea reglementare, care se referă la obiectul cererii cu care a fost învestită instanţa, deci la pretenţiile concrete formulate prin cererea de chemare în judecată.

În cauză, revizuentul a susţinut că este incidentă ipoteza plus petita, respectiv instanţa a dat mai mult decât s-a cerut.

În acest scop, revizuentul critică hotărârea instanţei de recurs, arătând, în esenţă, că în cauză suntem în prezenţa unui obiectiv de investiţie al societăţii C. S.R.L de interes public, drept urmare sunt aplicabile dispoziţiile legale privind excepţiile de la plata taxelor referitoare la scoaterea din circuitul agricol a terenului situat în extravilan şi faptul că deficienţele constatate de către intimata-pârâtă se referă la problemele legate de documentele existente în arhiva Ministerului, nefiind datorate nerespectării prevederilor contractuale stabilite între instituţie şi prestator, aşa încât acestea nu cădeau în obligaţia prestatorului, iar modul în care respectivele obligaţii au fost încălcate raportat la cuantificarea pretinsului prejudiciu nu a fost prezentate clar şi concret de instanţa de recurs.

Invocarea motivului de revizuire plus petita, presupune, astfel cum se desprinde chiar din conţinutul pct. 1 al art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., că nu îngăduie instanţei să depăşească obiectul acţiunii sau al celorlalte cereri accesorii ori incidentale.

Or, din expunerea motivelor cererii de revizuire, se observă că partea încearcă să valorifice argumentele deja expuse în faţa primei instanţe şi, respectiv, a instanţei de control judiciar, tinzând la o nouă apreciere a fondului cauzei, cu consecinţa schimbării soluţiei din recurs.

Altfel spus, prin calea de atac extraordinară exercitată, concepută ca un veritabil recurs, revizuentul urmăreşte o reevaluare a argumentelor părţilor din stadiul procesual al recursului, adică valorificarea unui recurs la recurs, ceea ce nu poate fi acceptat.

Prin urmare, cazul de revizuire dedus judecăţii nu se încadrează în temeiul juridic indicat, întrucât au fost analizate toate motivele de nelegalitate cu care a fost învestită instanţa de recurs, dar şi probele administrate de părţi în cauză, iar hotărârea pronunţată, vizând toate capetele de cerere care au format obiectul demersului judiciar, a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, fiind explicat în mod clar raţionamentul care a condus la respectiva soluţie.

Cu alte cuvinte, considerentele părţii nu vizează ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la reglemetarea cazului de revizuire invocat.

Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în mod constant, a reamintit faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei. Revizuirea nu poate avea semnificaţia unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative, condiţie care, în prezenta cauză, nu este realizată.

Principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti şi exclude posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile în absenţa unui "defect fundamental" (Cauza Mitrea contra României, Hotărârea din 29.07.2008, Cauza Lungoci contra României, Hotărârea din 26.01.2006 etc.).

În concluzie, Înalta Curte reţine că, în cauză, instanţa de recurs s-a pronunţat în limitele învestirii, ţinând cont de normele de procedură civilă şi de prevederile art. 8 raportat la art. 18 şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra revizuirii

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 513 din C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva deciziei nr. 4446 din 11 decembrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 octombrie 2019.