Inadmissibility of appeal against definitive session order on suspension of execution in revision proceedings under Civil Procedure Code Articles 484 and 483
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the lower court’s decision and leaving the original civil judgment in force. The dispute arose from a civil revision proceeding against an administrative integrity agency, wherein the applicant sought the suspension of the execution of a prior court sentence and, subsequently, appealed the lower court's session order rejecting that suspension request. The decisive legal basis was the principle of the legality of appeals (Articles 457, 484, 483, 496, and 499 of the Code of Civil Procedure), under which the lower court’s session order concerning the suspension of execution in revision cases is rendered by a panel and is definitive by law; consequently, it is not subject to appeal or cassation, rendering the filed appeal procedurally inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 719 din C. proc. civ, art. 512 din C. proc. civ, art. 484 alin. (5) din C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ, art. 457 din C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against definitive session order on suspension of execution in revision proceedings under Civil Procedure Code Articles 484 and 483: Împotriva acestei încheieri a formulat recurs revizuenta A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2019
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, revizuenta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, revizuirea sentinţei civile nr. 88/CA/2016 - P.I., pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2016, cu consecinţa admiterii acţiunii.
Ulterior, revizuenta a solicitat şi suspendarea sentinţei civile nr. 88/CA/2016 - P.I., pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2016, cu consecinţa suspendării efectelor Deciziei nr. 4504/2018.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi
Fiscal, prin încheierea de şedinţă nr. 17 din 10 iunie 2019, a admis excepţia inadmisibilităţii şi, în consecinţă, a respins cererea de suspendare a executării sentinţei nr. 88/09.05.2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2016, invocată de intimată, ca inadmisibilă, reţinând că hotărârea a cărei suspendare se cere nu este susceptibilă de executare, ţinând seama de prevederile art. 512 şi 718 din C. proc. civ., care sunt de strictă interpretare şi care se referă, exclusiv la executarea silită a unor hotărâri judecătoreşti, iar nu şi la dobândirea caracterului definitiv de către actul administrativ atacat.
Totodată, a dispus resituirea cauţiunii de 1.000 RON, achitată prin Recipisa de consemnare B. nr. x/08.05.2019, înregistrată în Registrul de valori al secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Oradea la poziţia 385/2019, în favoarea revizuentei, în măsura rămânerii definitive a prezentei hotărâri, fără cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs revizuenta A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta a reluat situaţia de fapt, susţinând, în esenţă, că sunt incidente prevederile art. 512 şi art. 719 din C. proc. civ.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.
4. Apărarea intimatei
Prin întâmpinare, intimata Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea încheierii atacate, fiind legală.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Înalta Curte constată că hotărârea recurată este definitivă, calea de atac promovată de recurenţi nefiind prevăzută de lege.
1. Asupra admisibilităţii recursului
În conformitate cu prevederile art. 512 din C. proc. civ., "instanţa poate suspenda executarea hotărârii a cărei revizuire se cere, sub condiţia dării unei cauţiuni. Dispoziţiile art. 484 se aplică în mod corespunzător."
Asupra suspendării executării, potrivit art. 484 alin. (5) din C. proc. civ., "Completul se pronunţă, în cel mult 48 de ore de la judecată, printr-o încheiere motivată, care este definitivă".
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.
În cauză, încheierea recurată nu face parte din categoria hotărârilor prevăzute de textul de lege sus-menţionat, ci este pronunţată asupra unei cereri de suspendare a executării unei sentinţe atacate cu revizuire, având caracter definitiv, potrivit art. 484 alin. (5) din C. proc. civ.,
Prevederile art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".
Recursul declarat împotriva unei decizii definitive este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Potrivit art. 457 din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Principiul legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ. şi art. 129 din Constituţia României, presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinţei atacate.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca inadmisibil, ţinând seama şi de prevederile art. 499 teza a doua din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii de şedinţă nr. 17 din 10 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 octombrie 2019.