Prohibition of dual enforcement of identical tax debt via insolvency table and tax assessment decision

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/04.08.2015, în ceea ce priveşte suma de 5.514.261 RON, reprezentând redevenţă arendă, suma de 54.570 RON, reprezentând dobânzi/majorări de întârziere şi suma de 73.005 RON, reprezentând penalităţi de întârziere.

Totodată, a solicitat anularea Deciziei nr. 528/29.12.2015 privind soluţionarea contestaţiei depuse de societatea reclamantă - în faliment, înregistrată la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. A SLP 2076/28.09.2015.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3929 din 7 decembrie 2016, a admis acţiunea formulată de reclamantă, a anulat Decizia de impunere nr. x/04.08.2015, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila, şi Decizia de soluţionare contestaţie nr. 528/29.12.2015, emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.,

3.1. În motivarea căii de atac, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila a reluat situaţia de fapt, susţinând, în esenţă, că hotărârea atacată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale O.U.G. nr. 64/2012.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, recurenta a arătat că redevenţa suplimentară în sumă de 5.514.261 RON a fost calculată de organele fiscale ca urmare a nerespectării obligaţiilor prevăzute de lege referitoare la declararea redevenţelor rezultate din contracte de concesiune de către societatea intimată.

Astfel, de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 64/2012, respectiv 15 noiembrie 2012, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală i-a fost stabilită competenţa de administrare a redevenţelor rezultate din contractele de concesiune încheiate de Agenţia Domeniilor Statului.

În acest sens, în calitate de beneficiar al Contractului de concesiune nr. x/12.04.2011, societatea intimată avea obligaţia de a depune la organul fiscal competent Declaraţia nr. 172 privind redevenţele restante şi neachitate rezultate din contract, conform art. IV alin.,(1) din Ordonanţă, iar, trimestrial, Declaraţia 100, şi să declare obligaţia fiscală reprezentând redevenţă, neexistând astfel titlu de creanţă.

Aşadar, titlul de creanţă reprezentat de Decizia de impunere a fost emis pentru neindividualizarea obligaţiei fiscale reprezentând redevenţa, prin cele două declaraţii.

Prin urmare, a apreciat că nu se poate susţine că organul fiscal a emis încă un titlu de creanţă pentru aceeaşi sumă şi că se datorează o redevenţă dublă în baza aceluiaşi contract, respectiv către Agenţia Domeniilor Statului şi către organul fiscal, întrucât pentru redevenţele datorate Agenţiei, aferente perioadei ulterioare intrării în vigoare a O.U.G. nr. 64/2012, societatea avea obligaţia să depună declaraţia trimestrială 100, care constituie titlul de creanţă conform prevederilor O.G. nr. 92/2003, iar în lipsa acesteia s-a emis titlul de creanţă reprezentat de Decizia de impunere, în baza O.U.G. nr. 64/2012, societatea nefăcând dovada existenţei unui alt titlu de creanţă.

Or, procedura insolvenţei este o procedură distinctă, prevăzută de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, societatea nefăcând dovada existenţei altor titluri de creanţă în afara celor emise de organele fiscale competente, pentru redevenţa cuvenită statului ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 64/2012 privind modificarea unor acte normative şi pentru reglementarea unor măsuri tranzitorii în domeniul executării unor creanţe datorate statului.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, întrucât s-a reţinut în mod legal debitul în sarcina societăţii intimate, inclusiv a accesoriilor aferente.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a susţinut că hotărârea atacată este lipsita de temei legal, fiind data cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurenta a arătat că, de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 64/2012, respectiv 15 noiembrie 2012, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală i-a fost stabilită competenţa de administrare a redevenţelor rezultate din contractele de concesiune încheiate de Agenţia Domeniilor Statului.

Totodată, a susţinut că beneficiarii contractelor de concesiune încheiate cu Agenţia Domeniilor Statului au obligaţia de a declara şi plăti trimestrial redevenţele aferente contractelor de concesiune şi de a depune la organele fiscale declaraţia inventar pentru redevenţele restante şi neachitate la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 64/2012, declaraţie care constituie titlu de creanţă, iar, ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ, intimata avea obligaţia de a declara, prin Declaraţia 100, şi de a achita redevenţele rezultate din contractele de concesiune datorate începând cu trimestrul IV 2012.

În cauză, intimata nu şi-a individualizat obligaţia fiscală reprezentând redevenţă prin Declaraţia inventar 172 şi Declaraţia 100, aşa încât în mod legal organele de inspecţie fiscală au emis titlul de creanţă reprezentat de Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite.

Prin urmare, afirmaţiile intimate-pârâte, însuşite de prima instantă, în sensul că organul fiscal a emis încă un titlu de creanţă pentru aceeaşi sumă, respectiv că pentru aceeaşi perioadă datorează o redevenţă dublă în baza aceluiaşi contract de concesiune, nu pot fi primite, iar respectivul contract a fost denunţat de Agenţie la data de 05.01.2014.

Or, pentru redevenţele datorate Agenţiei, aferente perioadei ulterioare intrării în vigoare a O.U.G. nr. 64/2012, societatea avea obligaţia să depună declaraţia trimestrială 100, care constituie titlul de creanţă conform prevederilor O.G. nr. 92/2003, iar în lipsa acesteia s-a emis titlul de creanţă reprezentat de Decizia de impunere, în baza O.U.G. nr. 64/2012, societatea nefăcând dovada existenţei unui alt titlu de creanţă.

Decizia de impunere contestată are ca obiect debite cu titlu de redevenţă datorate începând cu 01.12.2012, privind perioada ulterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 64/2012.

În continuare, recurenta a apreciat că în mod greşit prima instanţă a reţinut că redevenţa aferentă contractului de concesiune a fost deja valorificată prin demersurile întreprinse de Agenţia Domeniilor Statului privind înscrierea acestora la masa credală, întrucât procedura insolventei este o procedură distinctă, prevăzută de Legea nr. 85/2006, iar intimata nu a făcut dovada existenţei altor titluri de creanţă în afara celor emise de organele fiscale competente, pentru redevenţa cuvenită statului ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 64/2012.

De asemenea, în mod greşit s-a reţinut şi nelegalitatea stabilirii accesoriilor în sumă totală de 127.575 RON, calculate de organele de inspecţie fiscală până la data intrării în insolvenţă a societăţii, prin titlul de creanţă fiscală contestat, întrucât acestea au fost calculate în mod legal conform prevederilor Codul de procedură fiscală, din ziua următoare scadenţei obligaţiilor fiscale principale şi până la data de 11.11.2013, data deschiderii procedurii de insolvenţă.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.

4. Apărarea intimatei-reclamante

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., a solicitat respingerea recursurilor şi menţinerea hotărârii atacate, fiind legală şi temeinică, răspunzând criticilor formulate.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor formulate de intimati şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, cu precizarea prealabilă că dată fiind similitudinea criticilor formulate, acestea vor fi analizate grupat şi vor primi răspuns prin argumente comune.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. x/04.08.2015, în ceea ce priveşte suma de 5.514.261 RON, reprezentând redevenţă arendă, suma de 54.570 RON, reprezentând dobânzi/majorări de întârziere şi suma de 73.005 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, şi anularea Deciziei nr. 528/29.12.2015 de soluţionare a contestaţiei administrative.

Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a anulat actele administrative atacate, reţinând că sunt nelegale.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Prin Decizia de impunere nr. x/04.08.2015, contestată, autoritatea pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila a stabilit în sarcina societăţii reclamante obligaţii suplimentare de plată, astfel; suma de 5.514.261 RON, reprezentând redevenţe arendă, suma de 54.570 RON, reprezentând dobânzi/majorări de întârziere calculate pentru perioada 26.04.2013 - 11.11.2013, şi suma de 73.005 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru aceeaşi perioadă

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin Decizia nr. 528/29.12.2015, a respins contestaţia administrativă formulată împotriva deciziei de impunere sus-menţionate.

Prin actele administrative contestate în cauză, organele fiscale au reţinut că intimata-reclamantă datorează redevenţe în baza unui contract de concesiune încheiat cu Agenţia Domeniului Statului, pentru care nu a depus Declaraţia inventar 172 şi Declaraţia 100, apreciind astfel incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 64/2012.

Prima instanţă a reţinut că, deşi organele fiscale erau competente să emită decizia de impunere pentru suma în litigiu, conform art. IV din O.U.G. nr. 64/2012, totuşi nu mai justificau un interes în emiterea unui nou titlu de creanţă, aceeaşi sumă neputând fi executată de două ori sau prin două proceduri distincte de executare, ci doar prin procedura insolvenţei.

Din această perspectivă, instanţa de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentelor care, în esenţă, sunt centrate pe faptul că, în opinia acestora, prima instanţă a încălcat şi aplicat greşit normele de drept material, respectiv prevederile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale O.U.G. nr. 64/2012 privind modificarea unor acte normative şi pentru reglementarea unor măsuri tranzitorii în domeniul executării unor creanţe datorate statului.

Se reţine că O.U.G. nr. 64/2012 reglementează modalitatea de recuperare a creanţelor fiscale de la beneficiarii contractelor de concesiune, arendă şi a altor contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă,

În cauză, redevenţa suplimentară în cuantum de 5.514.261 RON, compusă din redevenţa în sumă de 2.879.524 RON şi redevenţa în sumă de 2.634.736,47 RON, constituie debitul principal şi este datorată de intimata-reclamantă pentru perioada 01.12.2012 - 31.12.2014, în temeiul Contractului de arendă nr. x/12.04.2011.

În ceea ce priveşte redevenţa în cuantum de 2,879.524 RON, creditoarea Agenţia Domeniilor Statului a formulat cererea nr. x/04.12.2013 de înregistrare în tabelul preliminar a creanţei, în care este cuprinsă şi suma de 2.879.524 RON, reprezentând redevenţă datorată după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 64/2012, potrivit declaraţiei de creanţă.

Aceasta redevenţă a fost înscrisă în tabelul preliminar al creanţelor împotriva debitoarei S.C. A. S.R.L., publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 3019/13.02.2014, tabel în care creditoarea Agenţia Domeniilor Statului este înscrisă cu întreaga creanţă solicitată, în cuantum de 4.791.334,59 RON, (creanţa în care este inclusă şi redeventa în sumă de 2.879.524 RON potrivit sumelor detaliate în cuprinsul declaraţiei de creanţă).

Referitor la redevenţa în cuantum de 2.634.736,47 RON, creditoarea Agenţia Domeniilor Statului a formulat cererea nr. x/18.11.2014 pentru înregistrarea creanţei în tabelul suplimentar, cerere în care a fost cuprinsă şi suma de 2.634.736,47.

Această redevenţă formează obiectul înscrierii în Tabelul definitiv consolidat rectificat cuprinzând creanţele împotriva debitoarei S.C. A. S.R.L, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolventa nr. 1778/27.01.2016, tabelul definitiv consolidat cuprinzând totalitatea creanţelor ce figurează ca admise în tabelul definitiv de creanţe şi cele din tabelul suplimentar necontestate, precum şi cele rezultate în urma soluţionării contestaţiilor la tabelul suplimentar.

În concluzie, se reţine că, urmare a deschiderii procedurii de insolvenţă în privinţa societăţii reclamante, creditoarea Agenţia Domeniilor Statului, care a încheiat cu reclamanta Contractul de concesiune nr. x/2011, s-a înscris la masa credală cu întreaga redevenţă în cuantum de 5.514.261 RON.

Ulterior finalizării tuturor etapelor parcurse, cererea Agenţiei Domeniilor Statului de înscriere la masa credală a fost admisă integral şi s-a dispus înscrierea în tabelul definitiv consolidat rectificat al debitoarei S.C. C. S.R.L. a creanţei totale de 7.525.442,78 RON, din care face parte şi redevenţa în sumă de 5.514.261 RON, care formează obiectul deciziei de impunere contestate.

Aşa fiind, se constată că suma în litigiu, de 5.514.261 RON, formează obiectul procedurii insolvenţei, fiind înscrisă în tabelul definitiv al creanţelor în urma solicitării Agenţiei Domeniilor Statului.

În aceste condiţii, autorităţile recurente nu mai justificau un interes în emiterea unui nou titlu de creanţă, aceeaşi sumă neputând fi executată de două ori sau prin două proceduri distincte de executare, ci doar prin procedura insolvenţei, cum corect a sesizat şi judecătorul fondului.

Altfel spus, nu se pot emite două titluri de creanţă pentru aceeaşi sumă, respectiv o dată în procedura insolvenţei şi a doua oară prin emiterea deciziei de impunere.

Prin urmare, criticile recurentelor, în sensul că în mod greşit s-a reţinut că redevenţa aferentă contractului de concesiune a fost deja valorificată prin demersurile întreprinse de Agenţia Domeniilor Statului privind înscrierea acestora la masa credală, întrucât procedura insolventei este o procedură distinctă, prevăzută de Legea nr. 85/2006, nu au suport.

În privinţa susţinerii, potrivit căreia intimata nu a făcut dovada existenţei altor titluri de creanţă în afara celor emise de organele fiscale competente, sunt relevante prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 190/2004 privind stimularea privatizării şi dezvoltării societăţilor comerciale din domeniul agriculturii, cu modificările si completările ulterioare, care prevăd: "Contractele de concesiune a terenurilor cu destinaţie agricolă, încheiate cu Agenţia Domeniilor Statului, constituie titlu executoriu pentru plata redevenţei, la termenele şi modalităţile stabilite în contracte".

În considerarea acestor prevederi legale, în cauză titlul executoriu este reprezentat de Contractul de concesiune nr. x/12.04.2011 încheiat între Agenţia Domeniilor Statului şi intimata-reclamantă.

În fine, întrucât la momentul înscrierii la masa credală suma solicitată a cuprins inclusiv dobânzi şi penalităţi, potrivit cererilor de înregistrare a creanţei, calcularea unor alte accesorii apare, de asemenea, ca nelegală.

În plus, în raport cu soluţia data debitului principal, apreciază că în privinţa accesoriilor stabilite la acest debit se impune aceeaşi soluţie, operând principiul accesorium sequitur principale.

În concluzie, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 3929 din 7 decembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 octombrie 2019.