Interim oncology-medication order upheld: appeals by health authorities annulled or dismissed, patient entitled to 100% reimbursement pending main case.

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa, obligarea acestora să-i asigure în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), pe bază de prescripţie medicală, medicamentele:Tafinlar (Dabrafenibum) 75mg/cps şi Mekinist (Trametinibum) 2mg/CP, până la soluţionarea litigiului de fond.

Totodată, a solicitat obligarea pârâţilor, în cazul în care nu pot asigura de îndată medicamentele arătate, la decontarea acestora pe bază de documente justificative de achiziţie în maximum trei zile de la adresarea cererii de decont.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 107 din 8 mai 2019, a respins ca nefondate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii Ministerul Sănătăţii, Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.

Totodată, a admis cererea de ordonanţă preşedinţială promovată de reclamantă şi a obligat pârâţii să asigure reclamantei, în regim de compensate 100%, fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, medicamentele TAFINLAR (Dabrafenibum) 75 mg/cps şi MEKINIST (Trametinibum) 2 mg/CP sau contravaloarea acestor medicamente, pe bază de documente justificative, în maximum 3 zile de la depunerea cererii de decont, până la soluţionarea litigiului ce face obiectul dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

3. Recursurile exercitate

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Agenţia Naţională a Medicamentelor şi a Dispozitivelor Medicale, Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României.

3.1. În motivarea căii de atac, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, în sensul respingerii ordonanţei preşedinţiale, ca inadmisibilă şi neîntemeiată,

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, a arătat că prima instanţă a dat o greşită aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale speciale aplicabile în cauza de faţă.

O primă critică se referă la faptul că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, cu eludarea dispoziţiilor legale aplicabile, potrivit cu care această autoritate nu este titularul obligaţiei în raportul juridic dedus judecăţii, respectiv cu privire la solicitarea reclamantei.

Astfel, a susţinut că, în raport cu obiectul cauzei şi cu atribuţiile ce-i revin conform legii, nu are calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cererii de ordonanţă preşedinţială, a arătat că în mod greşit prima instanţă a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 997 din C. proc. civ.

Sub aspectul cerinţei aparenţei dreptului, recurenta-pârâtă a susţinut că prima instanţă a ignorat cadrul normativ invocat.

Recurenta a arătat că în prezent medicamentele Dabrafenibum şi Trametinibum sunt incluse în Lista denumirilor comune internaţionale (DCI) corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii incluşi în programele naţionale de sănătate curative în tratamentul ambulatoriu şi spitalicesc, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu () 1 se efectuează pe baza protocoalelor terapeutice elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi pot fi administrate şi în regim de spitalizare de zi.

Combinaţiile DCI Dabrafenibum şi DCI Trametinibum se pot prescrie în sistemul de asigurări sociale de sănătate în cadrul PNS3-PN Oncologie, pentru pacienţii care îndeplinesc condiţiile de includere în tratament prevăzut în protocolul terapeutic elaborat de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi aprobat prin Ordinul MS/CNAS nr. 1301/500/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 1053/1225/2018 s-a completat şi modificat Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui nr. 1301/500/20082, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că s-a introdus în lista de protocoale şi protocolul terapeutic pentru prescrierea şi monitorizarea tratamentului cu medicamentele Dabrafenibum şi Trametinibum.

Recurenta a mai arătat că medicul curant a apreciat faptul că reclamanta nu îndeplineşte criteriile de includere în tratament, prevăzute în Ordinul ministrului sănătăţii şi preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1053/1225/2018, pentru acordarea tratamentului cu medicamentele sus-menţionate, având în vedere faptul că aceasta a beneficiat anterior de tratamente cu alţi inhibitori BRAF.

Deciziile referitoare la recomandarea tratamentelor, monitorizarea evoluţiei bolilor precum şi orice alte informaţii cu privire la prognosticul bolii (în funcţie de efectuarea sau nu a tratamentului) aparţin întotdeauna medicului curant.

Prin urmare, în cauză nu este îndeplinită cerinţa existenţei aparenţei de drept în favoarea reclamantei.

În continuare, recurenta a arătat că prima instanţă nu a avut în vedere că nici cerinţa neprejudecării fondului nu este îndeplinită, întrucât nu se poate pronunţa asupra obligării instituţiei pârâte de a acorda şi deconta din bugetul FNUASS tratamentul solicitat de reclamantă, pentru care nu există temei legal de decontare.

Nu poate fi acceptată o solicitare de asigurare a tratamentului solicitat de către reclamantă în mod provizoriu (ca măsură premergătoare operaţiunii de decontare), atât timp cât cadrul normativ nu permite o asemenea soluţie, iar o astfel de analiză presupune un probatoriu complex, care nu poate fi administrat decât în cadrul acţiunii de fond.

Totodată, recurenta a invocat prevederile art. 16 din Constituţie şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1578 din 7 decembrie 2011, sens în care, prin intermediul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, legiuitorul a stabilit drepturi egale pentru toţi asiguraţii din sistemul de asigurări sociale de sănătate, apreciind astfel că nu poate fi aplicat un tratament diferenţiat pacienţilor,

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

3.3. În motivarea recursului, pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale a criticat sentinţa atacată, susţinând că prima instanţă nu a analizat suficient probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse, astfel încât hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

O primă critică se referă la faptul că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei, cu eludarea dispoziţiilor legale aplicabile, respectiv a prevederilor art. 6 alin. (2) şi (3) din O.M.S. nr. 861/2014.

Astfel, a arătat că obiectul cererii dedusă judecăţii priveşte obligarea pârâtelor la asigurarea tratamentului gratuit cu medicamentele solicitate şi nu cu privire la obligarea pârâtelor la introducerea acestui medicament în lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate (Lista).

Ca atare, este evident că nu are atribuţii (nu poate avea, fiind prohibit de lege) în asigurarea tratamentului unui asigurat, ci, dimpotrivă, are atribuţii în verificarea, omologarea, evaluarea în vederea includerii/neincluderii unui medicament în lista medicamentelor compensate la solicitarea deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă a unui medicament, respectiv o persoană juridică, aceasta neavând contact direct cu asiguraţii şi tratamentele acordate în funcţie de maladia de care suferă.

Pe fond, recurenta-pârâtă a susţinut că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 997 din C. proc. civ.

Astfel, cerinţa privind existenţa aparenţei de drept în favoarea reclamantei nu este îndeplinită, întrucât reclamanta nu are dreptul în temeiul Legii de a beneficia de compensarea în proporţie de 100% pentru achiziţionarea medicamentelor solicitate, conform art. 231 şi 232 din Legea nr. 95/2006, în calitate de asigurat, de vreme ce, în cauză, nu sunt întrunite condiţiile legale pentru ca aceasta să poată beneficia de compensare.

Totodată, a arărat că nu este îndeplinită nici condiţia neprejudecării fondului, întrucât solicitarea reclamantei cu privire la refuzul pretins nejustificat al Agenţiei de a deconta terapia reclamantei excede atribuţiilor acestei instituţii, iar o astfel de solicitare şi analiză reprezintă o prejudecare a fondului.

În concluzie, a solicitat admiterea căii de atac exercitate.

3.4. Prin cererea de recurs formulată, pârâtul Ministerul Sănătăţii a susţinut că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce îl priveşte, prevederile legale reţinute nu prezintă relevanţă faţă de obiectul cererii, respectiv obligarea la asigurarea unor medicamente care dacă s-ar afla în Listă s-ar regăsi în cadrul programului naţional de oncologie, program derulat şi finanţat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, doar această instituţie administrează FNUASS şi are posibilitatea în mod legal să deconteze medicamente din cadrul respectivului program, conform art. 276 lit. d) din Legea nr. 95/2006.

Pe fond, a apreciat că în mod greşit prima instanţă a avut în vedere, în ceea ce priveşte aparenţa de drept în favoarea reclamantei, faptul că medicamentele solicitate sunt prevăzute în Listă şi tratamentul cu aceste medicamente a fost prescris de medicul oncolog, eficienţa acestui medicament neputând fi reconsiderată de către instanţa de judecată, în raport cu cele susţinute de medicul curant, în sensul că nu poate prescrie combinaţia respectivă de tratament, cum se arată în acţiune.

Or, atenţionarea medicului curant este conformă cu cazul de excludere menţionat în Ordinul nr. 1053/1225/2018 şi nu necesită o analiză a cauzei pe fond.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului şi, rejudecând cauza, respingerea ca inadmisibilă, a cererii de ordonanţă preşedinţială.

3.5 Pârâtul Guvernul României a invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, a arătat că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României, în raport cu solicitările reclamantei, prevederile art. 231 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 reţinute se referă la aprobarea listei de medicamente prin hotărâre guvernamentală, iar dispoziţia instanţei vizează strict îndeplinirea unor măsuri administrative prealabile care cad exclusiv în sarcina Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a Ministerului Sănătăţii, în exercitarea atribuţiilor şi competenţelor legale ce le revin.

În concluzie, a susţinut că Executivul nu are competenţe efective în cauză, aşa încât nu sunt întrunite condiţiile răspunderii juridice administrative a Guvernului României, referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal sau la nesoluţionarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege, solicitând admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia netimbrării recursului Casei de Asigurări de Sănătate Constanţa, Înalta Curte constată că sunt incidente prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Agenţia Naţională a Medicamentelor şi a Dispozitivelor Medicale, Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României, a apărărilor intimatei-reclamante şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele arătate în continuare, cu precizarea prealabilă că dată fiind similitudinea criticilor formulate acestea vor fi analizate grupat şi vor primi răspuns prin argumente comune.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1.1. Cu privire la recursul formulat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa. Regularitatea promovării căii de atac

Potrivit dispoziţiilor art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în cazul în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată i se pune în vedere părţii obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

Art. 32 din acelaşi act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii.

Prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. arată că menţiunile prevăzute la art. 486 alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

De asemenea, potrivit art. 197 din C. proc. civ. "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

Înalta Curte constată că, deşi recurentei i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în suma de 100 RON, conform art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, astfel cum rezultă din rezoluţia şi dovada primirii procedurii de citare aflate la dosar, recurenta nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală, situaţie în care devin incidente prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

1.2. Referitor la recursurile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Agenţiei Naţionale a Medicamentelor şi a Dispozitivelor Medicale, Ministerului Sănătăţii şi Guvernului României

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea autorităţilor pârâte, pe calea ordonanţei preşedinţiale, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen, să îi asigure medicamentele: Tafinlar (Dabrafenibum) 75mg/cps şi Mekinist (Trametinibum) 2mg/CP, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare de 100% (fără contribuţie personală) sau decontarea acestora pe bază de documente justificative de achiziţie, în maximum trei zile de la adresarea cererii de decont.

Curtea de Apel Constanţa a admis cererea reclamantei, formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale, până la soluţionarea definitivă a litigiului ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 al aceleiaşi instanţe.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

1.2.1. În ceea ce priveşte criticile privind greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, instanţa de control judiciar constată că acestea nu pot fi primite.

Potrivit prevederilor art. 242 din Legea nr. 95/2006, lista cu medicamentele de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, se eliberează de către Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi se aprobă prin Hotărâre a Guvernului, temei reţinut în mod corect de prima instanţă şi suficient pentru a conferi legitimare procesuală recurenţilor, în raport cu prevederile art. 36 din C. proc. civ. care defineşte calitatea procesuală.

Totodată, sunt relevante dispoziţiile art. 251 din Legea nr. 95/2006, în conformitate cu care Ministerul Sănătăţii are atribuţia elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, dar şi prevederile art. 2 - 4 din H.G. nr. 144/2010.

Se reţine că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi cu dispoziţiile din Legea nr. 95/2006, aceste autorităţi publice sunt implicate în procesul de elaborare a listei referitoare la medicamentele de care beneficiază asiguraţii în sistemul de asigurări sociale de sănătate, iar Guvernul României se pronunţă asupra aprobării listei prin hotărâre, motiv pentru care calitatea procesuală pasivă a acestor autorităţi este pe deplin justificată.

Altfel spus, în procedura de introducere pe listă a medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, sunt implicate mai multe autorităţi publice, competenţa fiind împărţită între Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cărora le revine dreptul şi obligaţia de a elabora lista, respectiv Guvernul României, care adoptă hotărârea de aprobare a listei. Pe baza listei aprobate, structurilor Casei le revine competenţa în legătură cu decontarea medicamentelor respective.

Totodată, în art. 277 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 se arată:

"Casele de asigurări gestionează bugetul fondului aprobat, cu respectarea prevederilor prezentei legi, asigurând funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local, şi pot derula şi dezvolta şi activităţi pentru valorizarea fondurilor gestionate."

În temeiul art. 6 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 861/2014, "(2) Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale este autoritatea naţională competentă care implementează, în vederea luării deciziei, mecanismul de evaluare a tehnologiilor medicale, în conformitate cu dispoziţiile prezentului ordin, şi propune Ministerului Sănătăţii Lista, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile legii.

(3) În urma evaluării fiecărui medicament pentru includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale emite decizii în conformitate cu prevederile prezentului ordin."

Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, se constată că în procedura de eliberare şi decontare a medicamentelor pentru asiguraţii în sistemul public de asigurări de sănătate, procedură care presupune mai multe etape, de la stabilirea listelor de medicamente cu indicaţiile corespunzătoare şi a protocoalelor terapeutice, la decontarea efectivă, sunt implicate toate instituţiile pârâte, astfel încât acestea au calitate procesuală pasivă în cauza de faţă, în care nu se analizează pe fond obligaţiile pârâţilor, ci se stabileşte doar o aparenţă de drept în favoarea reclamantei.

Prin urmare, în mod corect s-a apreciat ca solicitarea intimatei-reclamante să fie analizată în contradictoriu cu aceşti pârâţi, câtă vreme se face referire la o culpă a acestora în tergiversarea procedurilor de aprobare, întârzierea punând-o pe reclamantă în situaţia de a uza de calea ordonanţei preşedinţiale pentru a putea obţine medicamentul necesar tratamentului bolii de care suferă, aşa încât celelalte critici formulate nu au relevanţă în stabilirea calităţii procesuale.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată, de asemenea, că sunt nefondate criticile formulate, prima instanţă reţinând în mod corect îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 997 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit art. 997 din C. proc. civ., ce reglementează procedura ordonanţei preşedinţiale,

"(1) Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

(2) Ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nici o menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului. Ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când este în curs judecata asupra fondului.

(3) La cererea reclamantului, instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen.

(4) Ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când este în curs judecata asupra fondului.

(5) Pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt ".

Textul de lege menţionat reglementează trei condiţii cumulative pentru admiterea unei cereri de ordonanţă preşedinţială, respectiv, urgenţa, caracterul vremelnic şi neprejudecarea fondului.

Referitor la prima condiţie, reprezentată de urgenţă, se constată că este pe deplin dovedită, având în vedere înscrisurile medicale pe care intimata-reclamantă le-a depus la dosar, din care rezultă boala de care suferă, fiind vorba despre o afecţiune gravă, de natură a-i pune în pericol viaţa în lipsa tratamentului prescris de medicul oncolog, conform prescripţiei medicale eliberate la 25.04.2019, şi ţinând cont de preţul ridicat al medicamentelor solicitate orice întârziere poate conduce la consecinţe grave în evoluţia maladiei.

În raport cu gravitatea bolii de care suferă intimata-reclamantă, "dreptul care s-ar păgubi prin întârziere", la care se referă dispoziţiile art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., este dreptul la viaţă, drept garantat de art. 22 alin. (1) din Constituţia României şi de art. 2 pct. 32 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Cât priveşte evaluarea situaţiei concrete a reclamantei, respectiv încadrarea acesteia în cazul de excludere invocate de pârâte, prin raportare la un tratament anterior cu aceleaşi medicamente şi la evoluţia afecţiunii medicale, aceasta nu poate fi verificată pe calea ordonanţei preşedinţiale, urmând a fi stabilită în cadrul analizei pricinii pe fond.

Prin urmare, în mod corect judecătorul fondului a avut în vedere faptul că medicamentele solicitate sunt prevăzute în lista cu medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală, iar acest tratament i-a fost prescris reclamantei de medicul specialist oncolog, eficienţa unui astfel de tratament neputând fi reconsiderată de către instanţa de judecată.

Condiţia de admisibilitate ce vizează neprejudecarea fondului, presupune o examinare a existenţei dreptului şi a normei aplicabile, de natură să confere acestuia o aparenţă de legalitate şi temeinicie, condiţie îndeplinită în cauză.

În raport cu prevederile art. 997 din C. proc. civ., instanţa poate analiza doar aparenţa dreptului invocat, iar măsurile luate nu trebuie să rezolve litigiul în fond şi nici să facă imposibilă restabilirea situaţiei de fapt ca efect al executării lor, nefiind posibil ca în cadrul acestei proceduri speciale să tranşeze fondul raportului litigios.

În cauză, solicitarea intimatei-reclamante de obligare a pârâţilor la asigurarea accesului acesteia la medicaţia prescrisă în regim de compensare 100%, pentru un interval limitat de timp se încadrează în prevederile legale menţionate, pentru că nu implică măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici care să facă imposibilă restabilirea situaţiei de fapt.

Contrar susţinerilor recurenţilor-pârâţi, se constată că aparenţa de drept este în favoarea intimatei-reclamante şi este de natură a justifica demersul acesteia pentru obţinerea medicamentelor în mod provizoriu, în regim de compensare.

Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat prin Constituţie, Statul fiind obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 34 din Constituţia României, "(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. (3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii".

Totodată, potrivit art. 22 din Constituţia României, "(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant. (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă".

De asemenea, art. 2 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevede că "Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege.(…)".

Curtea Europeană a Drepturilor Omului observă că prima teză a art. 2 impune o obligaţie pozitivă în sarcina părţilor contractante, obligaţia Statelor de a proteja dreptul la viaţă nefiind limitat doar la abţinerea de la a lua viaţa în mod intenţionat şi nelegal, ci implică de asemenea şi sarcina de a adopta măsurile necesare pentru a apăra viaţa celor aflaţi sub jurisdicţia lor (a se vedea hotărârea Curţii pronunţată în cauza L.C.B. c. Regatului Unit, 9 iunie 1998, par. 36, precum şi hotărârea Curţii pronunţată în cauza Panaitescu c. României, 10 aprilie 2012, par. 27).

În conformitate cu prevederile menţionate, dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege, garanţiile privind accesul la sănătate fiind cerute a fi efective şi reale.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei-pârâte Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, instanţa de control judiciar reţine că în cauză nu poate fi vorba despre un tratament preferenţial acordat unui cetăţean în defavoarea altui cetăţean, cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără discriminări şi fără privilegii, respectiv drepturi egale pentru toţi asiguraţii din sistemul de asigurări sociale de sănătate, ci despre îndeplinirea obligaţiei de asigurare a unei asistenţe medicale adecvate pacienţilor, obligaţie la care face referire şi jurisprudenţa CEDO.

În fine, în ceea ce priveşte condiţia caracterului vremelnic al măsurii, deşi aceasta nu este criticată, Înalta Curte constată, de asemenea, că în mod corect s-a apreciat că este îndeplinită, măsura fiind dispusă de prima instanţă până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Constanţa, având astfel caracter provizoriu, deci temporar.

Aşadar, nu este vizată o măsură cu caracter definitiv, ci o măsură provizorie care urmează să producă efecte până la analizarea definitivă a fondului cauzei, în care se solicită includerea în listă a medicamentelor respective şi finalizarea procedurilor de autorizare şi nu presupune un probatoriu complex aşa cum susţin recurenţii.

Totodată, se reţine că, prin sentinţa nr. 198 din 16 octombrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile invocate, ca nefondate.

Prin aceeaşi sentinţă, a admis cererea formulată de reclamantă şi a obligat pârâţii să asigure acordul pe bază de prescripţie medicală cu compensare 100% fără contribuţie personală a următoarelor medicamente: Tafinlar (Dabrafenib) 75 mg/cps şi Mekinist(Trametinibum) 2 mg/cps.

Aşa fiind, această sentinţă conferă consistenţă concluziei că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, aparenţa de drept fiind consolidată.

Prin urmare, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curtea va aplica sancţiunea prevăzută de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. şi va anula recursul pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa, ca netimbrat.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursurile formulate de pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Agenţia Naţională a Medicamentelor şi a Dispozitivelor Medicale, Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României, ca nefondate, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 107 din 8 mai 2019 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Respinge recursurile formulate de Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Agenţia Naţională a Medicamentelor şi a Dispozitivelor Medicale şi Guvernul României împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 octombrie 2019.