Failure of appellate court to examine specific grounds of appeal on illegal reduction of enforcement penalties under Articles 904 and 905 of the Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2019

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 642 din 12 februarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015, a respins recursurile formulate de reclamantul A. şi de pârâtele Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Bacău împotriva sentinţei nr. 5 din 16 februarie 2017 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare reclamantul A., înregistrată la data de 22 aprilie 2019, prin care solicită anularea deciziei din recurs şi rejudecarea cauzei, în sensul admiterii cererii principale şi obligării intimatelor la plata de penalităţi de 1.000 RON/zi de întârziere pentru perioada 05.08.2014- 20.10.2016.

Contestaţia în anulare este întemeiată în drept pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatorul susţinând că decizia atacată nu răspunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul nu au fost analizate toate motivele de casare invocate prin recursul reclamantului- contestator, respectiv, că instanţa de recurs, respingând recursul său, a omis să cerceteze argumentele referitoare la nelegalitatea stabilirii de către instanţa de fond a cuantumului penalităţilor, sub aspectul reducerii nepermise şi contrare legii a cuantumului acestor penalităţi.

Astfel, a arătat contestatorul, în memoriul de recurs a motivat cuantumul penalităţilor, solicitând acordarea cuantumului maxim de 1000 RON/zi de întârziere stabilit de art. 24 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 905 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că i-a fost afectat dreptul la viaţă şi la sănătate prin atitudinea intimatelor.

Or, paradoxal, remarca simplistă că nu a motivat cuantumul penalităţilor, când, în realitate, exista o amplă motivare şi acte la dosar, din care rezultă afectarea vieţii şi agravarea bolii de ficat datorită refuzului intimatelor de a respecta sentinţa de suspendare şi de a relua tratamentul medical ulterior suspendării deciziei nelegale de întrerupere a tratamentului medical, echivalează clar cu omisiunea cercetării unuia dintre motivele de casare indicate în recurs.

Aceeaşi instanţă de recurs, a mai arătat contestatorul, a omis să cerceteze, cu referire la motivaţia amplă din memoriul de recurs prin care susţinea greşita aplicare a legii şi încălcarea legii de către instanţa de fond, ce procedase nelegal la reducerea cuantumului penalităţilor la un prag insignifiant şi sfidător, aceste motive de casare, în concret, apreciind, fără să precizeze clar, că prin recurs nu s-a conturat o critică reală a sentinţei în privinţa reducerii cuantumului penalităţilor.

Or, o astfel de apreciere superficială, fără a se preciza de ce se apreciază că, în recurs, nu s-a conturat o critică reală a sentinţei recurate, echivalează din nou cu neluarea în seamă a tuturor motivelor de casare ce vizau nelegalitatea sentinţei, în privinţa reducerii cuantumului penalităţilor.

Solicită contestatorul a se avea în vedere că, într-o primă teză de casare, la nivel de principiu, raportat la faptul că art. 24 din Legea nr. 554/2004 se completează cu art. 905 C. proc. civ., instanţa de fond nu avea dreptul să reducă cuantumul penalităţilor, deoarece nu se afla în cadrul procesual al unei contestaţii la executare - instanţa de recurs nu a răspuns concret la acest motiv de casare, şi nici nu l-a înlăturat motivat.

Or, a susţinut contestatorul, dacă textul de lege (art. 905 alin. (5) C. proc. civ.) indică modul în care poate fi redusă penalitatea şi instanţa de fond, nefiind învestită cu o contestaţie la executare, totuşi a redus penalităţile, înseamnă că instanţa de fond, fără să fi fost cenzurată efectiv şi concret de către instanţa de recurs, a încălcat rigorile legii şi calea procesuală indicată expres de norma legală pentru reducerea penalităţilor.

Pe de altă parte, a mai arătat contestatorul, într-o a doua teză de casare susţinea că, tot art. 905 alin. (5) C. proc. civ. dispune că penalitatea poate fi redusă sau înlăturată numai dacă debitorul pune în executare, totuşi, titlul executoriu. Or, în cazul de faţă, sentinţa de suspendare a deciziei nelegale de întrerupere a tratamentului medical, ce echivala cu reluarea tratamentului medical, nu a fost pusă în executare, iar penalitatea nu putea fi astfel redusă de către instanţa de fond.

Instanţa de recurs nu a răspuns concret la acest motiv de casare, şi nici nu l-a înlăturat motivat.

În opinia contestatorului, în mod categoric, instanţa de recurs nu a dorit să cerceteze încălcarea flagrantă şi evidentă de către instanţa de fond a legii, din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 905 alin. (5) C. proc. civ., arătând doar simbolic că nu s-a conturat o critică reală, deşi, în concret, trebuia să precizeze clar care sunt motivele care au condus la înlăturarea acestui motiv de casare.

Analizând contestaţia în anulare formulată, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept în care a fost încadrată, Înalta Curte constată că este fondată, urmând a fi admisă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., invocat de contestator drept temei al contestaţiei sale, hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Prin sentinţa nr. 5 din 16 februarie 2017 a Curţii de Apel Bacău, a fost admisă în parte cererea reclamantului A. şi au fost obligate pârâtele C.N.A.S. şi C.A.S. a judeţului Bacău să-i plătească reclamantului suma de 8.060 RON cu titlu de penalităţi calculate pentru perioada 5 august 2014- 20 octombrie 2016, pentru neexecutarea sentinţei civile nr. 194/10.10.2012 a Curţii de Apel Bacău (irevocabilă prin decizia nr. 5068/19.04.2013 a I. C. civ..J).

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât reclamantul, cât şi pârâtele, recursurile fiind respinse, ca nefondate, prin decizia nr. 642/12.02.2019 a I.C.C.J.- S.C.A.F., care face obiectul contestaţiei în anulare.

Prin recursul său, reclamantul a criticat sentinţa nr. 5/2017, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi arătând că această hotărâre a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material dintr-o dublă perspectivă.

Astfel, printr-un prim rând de critici, recurentul se referă la nelegala reducere a cuantumului penalităţilor aplicate pentru nepunerea în executare a sentinţei nr. 194/2012 a Curţii de Apel Bacău (prin care s-a hotărât suspendarea executării deciziei administrative de întrerupere a tratamentului medical), reducere care încalcă dispoziţiile art. 905 C. proc. civ.. Instanţa de fond, ignorând caracterul obligatoriu al primei decizii de casare, a stabilit că penalităţile au caracterul unor daune cominatorii, neavând caracter reparatoriu şi a ignorat valorile sociale afectate prin nepunerea în executare a hotărârii, care nu sunt unele de ordin patrimonial, ci se referă la dreptul la viaţă şi sănătate. Cuantumul penalităţilor a fost redus substanţial, sub minimul prevăzut de lege de 100 RON/zi de întârziere, cu ignorarea probelor administrate, care demonstrau înrăutăţirea stării de sănătate a reclamantului în urma deciziei de întrerupere a tratamentului medical, dar şi a pericolului social creat prin refuzul de punere în executare a hotărârii de suspendare a efectelor deciziei de întrerupere a tratamentului medical. De asemenea, recurentul- reclamant a invocat greşita aplicare a prevederilor art. 905 alin. (4) şi (5) C. proc. civ. prin reducerea de către instanţa de fond a cuantumului penalităţilor din prima etapă a procedurii şi fără să ţină seama că pârâtele nu au pus în executare hotărârea de suspendare şi nici nu au solicitat reducerea cuantumului penalităţilor.

Or, reducerea cuantumului penalităţilor este permisă în condiţiile în care debitorul pune în executare hotărârea judecătorească.

Argumentele expuse sunt subsumate de recurent şi motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.- depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Prin al doilea rând de critici, raportate la aceleaşi motive de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., recurentul se referă la nelegalitatea stabilirii penalităţilor numai pentru perioada 05.08.2014- 20.10.2016, în loc de perioada 21.05.2013 - 19.10.2016, adică, prin neluarea în considerare a datei rămânerii definitive a sentinţei nr. 194/10.10.2012.

Prin decizia nr. 642/12.02.2019 pronunţată în recurs, cât priveşte cuantumul penalităţilor, toate criticile recurentului- reclamant anterior expuse sunt înlăturate cu motivarea că:

"prin cererea iniţială de chemare în judecată, reclamantul nu a motivat cuantumul pretins. Faţă de motivarea instanţei de fond în ceea ce priveşte reducerea penalităţii de întârziere, prin prezentul recurs nu s-a conturat o critică reală a acestei decizii, astfel că instanţa apreciază temeinică şi legală soluţia instanţei de fond".

Contestaţia în anulare declarată se referă la omisiunea de cercetare de către instanţa de recurs a motivelor de casare invocate de recurent în termen, respectiv, prin cererea de recurs, referitoare la nelegala stabilire/reducere a cuantumului penalităţilor de întârziere, de către instanţa de fond.

În cauză, nu se poate afirma că, din felul în care motivele de recurs invocate de reclamant au fost tratate, ar rezulta numai neînsuşirea lor de către instanţa de recurs. În realitate, instanţa de recurs nu a analizat aceste motive, prin care s-a invocat: aplicarea greşită a prevederilor art. 904 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., evaluarea greşită a cuantumului penalităţilor raportat la importanţa dreptului vătămat (dreptul la sănătate), ignorarea deciziei de casare care a stabilit că penalitatea poate avea caracter reparatoriu, ignorarea probatoriului administrat cu privire la consecinţele privării de tratament medical a reclamantului în baza Deciziei de întrerupere a acestuia şi chiar încălcarea principiului disponibilităţii în considerarea împrejurării că, prin apărările lor, pârâtele nu au cerut o astfel de clemenţă, în sensul reducerii cuantumului penalităţilor.

Este adevărat că, dat fiind caracterul contestaţiei în anulare de cale de atac de retractare, instanţa învestită cu soluţionarea acestei căi de atac nu exercită un control de legalitate asupra deciziei atacate şi nici nu cenzurează modul în care instanţa de recurs, analizând motivul de casare, a răspuns acestuia.

Însă, în cauză, se constată o omisiune clară a instanţei de recurs de a cerceta motivele de casare invocate de recurentul- reclamant, sub motivarea sumară şi evident contrară conţinutului cererii de recurs, potrivit căreia, din recursul declarat nu se conturează critici reale la adresa hotărârii instanţei de fond, sub aspectul reducerii cuantumului penalităţilor de întârziere.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 508 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va anula în parte decizia contestată, respectiv, în privinţa soluţionării recursului declarat de reclamantul A., urmând să reia judecata asupra acestui recurs, în limitele motivului de casare invocat referitor la reducerea cuantumului penalităţilor.

În acest sens, va fixa termen pentru judecarea recursului la data de 11 martie 2020, cu citarea părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 642 din 12 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015.

Anulează în parte decizia contestată, respectiv, în privinţa soluţionării recursului declarat de reclamantul A..

Dispune reluarea judecării recursului reclamantului în limitele motivului de casare invocat referitor la reducerea cuantumului penalităţilor.

Fixează termen pentru judecarea recursului, în limitele stabilite, la data de 11 martie 2020, cu citarea părţilor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2019.