Recovery of VAT included in insurance compensation where claimant submitted only legal copies of invoices under the Insurance Guarantee Fund regime

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 07 iunie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul MUNICIPIUL BOTOŞANI, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 95/12.05.2016, emisă de pârât, solicitând anularea Deciziei şi obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei noi decizii, prin care să admită la plată întreaga sumă solicitată prin cererea de plată nr. x/25.11.2015- 9.538,59 RON, formulată de Municipiul Botoşani în dosarul de daună nr. x.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3269 din 28 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Botoşani, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor; a anulat Decizia nr. 95/12.05.2016 emisă de pârâtă şi a obligat pârâta la emiterea unei noi decizii, prin care să admită la plată suma de 9.538,59 RON solicitată prin Cererea de plată nr. x/15.11.2015.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, în termen, pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, solicitând casarea în tot a sentinţei civile recurate, respingerea contestaţiei formulate, ca nefondată, şi, pe cale de consecinţă, menţinerea Deciziei nr. 95/12.05.2016, emis de FGA în dosarul de daună nr. x.

În recursul său, neîntemeiat în drept, recurentul- pârât a relevat, pe scurt, aspecte prealabile în cauză, şi a criticat sentinţa civilă recurată pentru nelegalitate, arătând că este rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a legii de către instanţa de fond, invocând, în esenţă, următoarele motive:

În acord cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi art. 14 alin. (2) teza a doua din aceeaşi lege, precum şi potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) teza a II-a din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, asiguratul trebuie să completeze o cerere de plată, la care se anexează, în copie legalizată, toate înscrisurile doveditoare ale sumelor pretinse cu titlu de creanţe de asigurări.

În condiţiile în care depunerea documentelor necesare în vederea acordării despăgubirilor de către FGA este prevăzută de legea specială, este evident că susţinerea intimatului este nelegală, iar motivarea instanţei, potrivit căreia, "decizia atacată cuprinde ca unic motiv de respingere - lipsa documentelor fiscale în original, deşi legea nu impune o asemenea condiţie pentru solicitant; pe de altă parte, dacă ar fi constatat lipsa vreunui înscris (mai ales lipsa unei anumite forme a înscrisului deja depus), pârâtul avea obligaţia de a solicita depunerea lui", în opinia recurentului, este eronată şi părtinitoare.

Susţine recurentul- pârât că intimatul- reclamant Municipiul Botoşani este persoană juridică, respectiv, profesionist, şi, în aceste condiţii, nu poate fi admisă motivarea instanţei de fond în sensul că recurentul FGA avea obligaţia de a solicita depunerea documentului fiscal în original.

A mai susţinut recurentul- pârât că, în acord cu dispoziţiile art. 69 din Secţiunea 3, ce poartă denumirea marginală Condiţii de exercitare a dreptului de deducere, din Norme metodologice de aplicare a Legii nr. 277/2015, privind Codul fiscal, al căror conţinut a fost redat, este evident că, pentru a obţine despăgubirea de la societatea de asigurare, proprietarul bunului avariat va depune originalul facturii de reparaţii la societatea de asigurare şi nu va deduce TVA din factura de reparaţii în propria contabilitate.

Acest raţionament se justifică prin faptul că asigurătorul va despăgubi asiguratul profesionist, cu privire la TVA, numai în raport cu actele justificative ale plăţilor, în original, situaţie în care, societatea care primeşte despăgubirea, inclusiv contravaloare TVA, nu mai trebuie să colecteze TVA aferent reparaţiei.

Or, în speţă, arată recurentul, justificarea efectuării reparaţiei şi a plăţilor efectuate către societatea de service a fost făcută cu o fotocopie a facturii fiscale, aspect ce nu poate conduce la schimbarea soluţiei date de neacordare a despăgubirii privind TVA, întrucât dispoziţiile legale arătate impun inadmisibilitatea colectării TVA de către asiguratul profesionist.

Factura în original nu a fost depusă la dosarul cauzei din culpa intimatului, care avea obligaţia de a îndeplini dispoziţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 213/2015, coroborat cu art. 20 din Norma 16/2015, conform regulilor procedurale.

În fine, s-a mai susţinut că, raportat la documentele existente în dosarul de daună, acordarea de despăgubiri cu privire la plata TVA către asiguratul profesionist atrage efectuarea unei plăţi nedatorate de recurentul- pârât şi la o îmbogăţire fără justă cauză a intimatului- reclamant Municipiul Botoşani.

Concluzionând, recurentul- pârât a arătat că Decizia nr. 95/12.05.2016 emisă de FGA este temeinică şi legală şi cuprinde motivele ce au stat la baza admiterii cererii de plată pentru suma de 7.692,41, şi respingerii sumei de 1.846,18 RON, reprezentând contravaloare TVA, motiv pentru care, a solicitat admiterea recursului, aşa cum a fost formulat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul- reclamant MUNICIPIUL BOTOŞANI a formulat întâmpinare, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului şi, în consecinţă, menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond, ca legală şi temeinic motivată.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 30 octombrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 16 octombrie 2019, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Municipiul Botoşani a învestit instanţa de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, cu o acţiune având ca obiect anularea Deciziei nr. 95/12.05.2016, emisă de pârât, solicitând obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei noi decizii, prin care să admită la plată întreaga sumă solicitată prin cererea de plată nr. x/25.11.2015- 9.538,59 RON, formulată de Municipiul Botoşani în dosarul de daună nr. x.

Chestiunea litigioasă dezlegată de instanţa de fond a fost aceea a neacordării sumei de 1.846,18 RON, reprezentând TVA pentru despăgubirile în valoare de 7.692,41 RON pentru înlocuirea stâlpului de iluminat public avariat în urma producerii evenimentului rutier asigurat. În această privinţă, prin decizia FGA nr. 95/12.05.2016, s-a constatat că, în cadrul instrumentării dosarului de daună, la dosar nu au fost depuse documentele fiscale, în original.

Instanţa de fond a admis cererea reclamantului, concluzionând, pe baza probatoriului cu înscrisuri, că la dosarul de daună au fost depuse toate documentele justificative cerute de art. 14 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 213/2015, iar cât priveşte aspectele invocate de pârât, a considerat că acestea depăşesc cadrul actului administrativ atacat şi, pe de altă parte, consecinţele fiscale nu pot fi avute în vedere pentru respingerea cererii de despăgubire, care a fost formulată cu respectarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul- pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a susţinut aplicarea greşită de către instanţa de fond a normelor de drept material conţinute de Legea nr. 213/2015, respectiv, Norma 16/2015 a Autorităţii de Supraveghere Financiară, în sensul în care a reţinut că aspectele invocate de acesta depăşesc cadrul actului administrativ atacat, iar, pe de altă parte, consecinţele fiscale nu pot fi avute în vedere pentru respingerea cererii de despăgubire.

A mai susţinut recurentul- pârât că, în acord cu dispoziţiile art. 69 Secţiunea 3, ce poartă denumirea marginală "Condiţii de exercitare a dreptului de deducere" din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 277/2015 privind Codul fiscal, pentru a obţine despăgubirea de la societatea de asigurare, proprietarul bunului avariat va trebui să depună originalul facturii de reparaţii la societatea de asigurare şi să nu deducă TVA din factura de reparaţii în propria contabilitate.

Contrar susţinerilor recurentului- pârât, Înalta Curte constată că soluţia se bazează pe o aplicare corectă a normelor de drept substanţial incidente.

Astfel, potrivit art. 12 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 213/2015, instrumentarea de către FGA a dosarului de daună se face cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat şi a condiţiilor de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractul de asigurare.

În acest sens, art. 14 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, situat în Capitolul III al Legii nr. 213/2015 care prevede procedura şi condiţiile de efectuare a plăţilor din disponibilităţile fondului, statuează că, "(2) Cererea-tip de plată prevăzută la alin. (1) se formulează în scris de către potenţialul creditor şi se depune direct la sediul Fondului sau prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poşta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Odată cu cererea-tip de plată, persoana respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate.".

Şi potrivit art. 20 alin. (1) teza finală din Norma ASF nr. 16/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, "La cererea de plată se anexează, în copie legalizată, actele/înscrisurile doveditoare ale sumelor pretinse cu titlu de creanţe de asigurări. În cazul imposibilităţii de prezentare a actelor/înscrisurilor doveditoare în copie legalizată, petentul poate să prezinte copii ale acestora sau poate depune o declaraţie pe propria răspundere, în sensul susţinerii acestor documente justificative. Declaraţia pe propria răspundere dată de petent în susţinerea documentelor justificative este prevăzută în anexa nr. 7. În cuprinsul cererii de plată se va preciza motivul imposibilităţii de depunere a înscrisurilor justificative.".

Pornind de la aceste prevederi legale, şi reţinând că intimatul- reclamant Municipiul Botoşani a formulat cererea de despăgubire, însoţită de documentele justificative în copie legalizată, astfel cum prevede procedura legală mai sus- arătată, Înalta Curte apreciază că în mod corect şi cu respectarea legii instanţa de fond a dispus obligarea recurentului la emiterea unei noi Decizii, prin care să admită la plată întreaga sumă solicitată, de 9.538,59 RON.

Susţinerile recurentului, potrivit cărora, pentru a obţine despăgubirea de la societatea de asigurare, proprietarul bunului avariat va trebui să depună originalul facturii de reparaţii la societatea de asigurare, nu pot fi primite.

În art. 14 din Legea nr. 213/2015, legiuitorul a făcut referire la o cerere tip care se depune la Fondul de Garantare, la care se anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, iară nu în original, aşa cum eronat pretinde recurentul- pârât, iar nedepunerea unui înscris în original, nu poate fi cauza unei extinderi a motivelor pentru care Fondul poate respinge cererea de plată a despăgubirii (respectiva valoare reprezentând TVA- cum este cazul în speţă).

Pe de altă parte, aşa cum corect reţine şi instanţa de fond, o atare factură în original nici nu a fost solicitată, singurul document solicitat pentru finalizarea dosarului de daună şi plata sumei solicitate fiind doar copia cărţii de identitate a persoanei împuternicite.

Faptul că dispoziţii din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 277/2015 privind Codul fiscal (de altfel, invocate de recurentul- pârât) prevăd justificarea deducerii TVA numai pe baza exemplarului original al facturii, nu pot fi avute în vedere în cazul în speţă, concluzie care decurge din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 213/2005, lege specială care a instituit o procedură administrativă de plată a despăgubirilor, pentru a se putea crea raporturi juridice între Fondul de garantare a asiguraţilor şi creditorii de asigurări.

Între Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi creditorul de asigurare, nu se naşte un raport juridic fiscal, care să fie guvernat de legislaţia fiscală aplicabilă, ci un raport juridic civil, în baza legii speciale, şi, ca atare, nu se poate susţine cu temei respingerea cererii de despăgubire prin invocarea "inadmisibilităţii colectării de TVA de către asiguratul profesionist".

Astfel că, susţinerile recurentului- pârât sunt nefondate şi sub acest aspect.

În concluzie, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondat.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond, prin care s-a reţinut că sunt îndeplinite cerinţele art. 14 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 213/2015, este legală, şi, constatând că prima instanţă a apreciat în mod corect cu privire la suma solicitată prin cererea de plată formulată de creditorul de asigurare, va respinge recursul formulat de recurentul- pârât, ca nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond interpretând şi aplicând corect dispoziţiile de drept material incidente în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 3269 din 28 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2019.