Precautionary Tax Seizures Lapsed Absent Title Within Year; Lifting Ordered

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2019

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea formulată la data de 1 februarie 2017, A. S.R.L. a formulat în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Finanţelor Publice - ANAF - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa, contestaţie împotriva refuzului de a emite Decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii instituite prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/24.05.2016, emisă de ANAF - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa, solicitând admiterea contestaţiei şi plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 87/F-CONT din 20 aprilie 2017, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin administrator special B. şi prin administrator judiciar C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa.

Prin aceeaşi sentinţă a obligat pârâtele la emiterea deciziei de ridicare a măsurilor asigurătorii instituite prin decizia nr. 12976/24.05.2016.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 87/F-CONT din 20 aprilie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Constanţa, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi rejudecând cauza să se respingă cererea de chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă apreciază că hotărârea judecătorească este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurenta-pârâtă afirmă că prevederile art. 213 alin. (7) din C. proc. civ., stabilesc termene la care măsurile asigurătorii încetează de drept, respectiv cel mult 6 luni de la data la care au fost dispuse măsurile asigurătorii sau, în mod excepţional, termenul de până la 1 an, acesta putând fi prelungit de organul fiscal printr-o decizie administrativă.

Contrar celor reţinute de instanţă, de la această regulă, alin. (8) al art. 213 din acelaşi act normativ, a instituit excepţia potrivit căreia "În situaţia în care au fost instituite măsuri asigurătorii şi au fost sesizate organele de urmărire penală potrivit legii, măsurile asigurătorii încetează de drept la data la care au fost luate măsuri asigurătorii potrivit Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen....".

Din interpretarea normei legale, rezultă că alin. (7) al art. 213 din Codul de procedură fiscală reglementează incidenţa unui termen legal substanţial (de 6 luni sau 1 an), iar alin. (8) al aceluiaşi articol instituie o excepţie de la aplicarea acestuia.

Analizând şi expunerea de motive a proiectului Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, se constată, fără echivoc, faptul că legiuitorul a urmărit armonizarea actului normativ cu dispoziţiile C. proc. pen., prevăzând ca o excepţie de la regula instituită prin art. 213 alin. (7) din Codul de procedură fiscală, situaţia în care, măsurile asigurătorii dispuse să înceteze la alte date decât cele prevăzute (6 luni, 1 an).

Drept urmare, încetarea măsurilor asigurătorii în termenele prevăzute de art. 213 alin. (7) din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazurile în care au fost sesizate organele de urmările penală.

În susţinerea recursului, recurenta-pârâtă afirmă că în cazul de faţă, nu poate fi vorba de un exces de putere din partea instituţiei publice, ci de o cu totul altă interpretare dată art. 213 alin. (7) şi (8) din Codul de procedură fiscală, din partea instanţei de fond, decât cea avută în vedere de legiuitor. Nu există exces de putere atunci când autorităţile publice îşi exercită dreptul de apreciere în limitele competenţei prevăzute de lege şi cu respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

Instanţa de contencios administrativ, în limita competenţelor legale, nu poate interveni în activitatea autorităţii publice, decât sub aspectul nesoluţionării cererilor adresate în termenul legal sau refuzului cu exces de putere de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim.

În drept, recurenta-pârâtă a dezvoltat critici prin cererea de recurs pe care le-a încadrat generic temeiului de drept prevăzut de art. 488 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare la cererea de recurs prin a solicitat pe cale de excepţie nulitatea recursului pentru nemotivare, iar pe fondul cererii de recurs a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate.

5. Cu privire la examinarea recursului

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 22 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată iniţial pe fond a recursului la data de 05 mai 2020, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 29 octombrie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., apreciază că nu este întemeiată şi o va respinge.

În acest sens reţine că recurenta-pârâtă, chiar dacă nu a arătat explicit motivul de casare pe care îşi întemeiază cererea de recurs, în cuprinsul acestei cereri recurenta a dezvoltat critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, excepţia nulităţii recursului nu este întemeiată, instanţa urmând a analiza cererea de recurs din perspectiva motivului de casare reţinut mai sus.

Examinând fondul recursului, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin decizia nr. 12976/24.05.2016, M.F.P. - D.G.A.F. - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanţa a dispus instituirea măsurii asigurătorii: sechestru asigurător asupra stocului de mărfuri, poprirea asiguratorie asupra sumelor urmăribile datorate debitorului de către D. S.R.L., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L. şi J. S.R.L., respectiv poprirea asiguratorie asupra conturilor de disponibilităţi şi conturile deschise pe teritoriul României de către A. S.R.L..

Împotriva acestei decizii s-a formulat contestaţie fiind sesizată instanţa de judecată care a constituit dosarul nr. x/2016.

Prin sentinţa nr. 200/19.10.2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul sus-menţionat, s-a dispus anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/24.05.2016, cu consecinţa desfiinţării măsurilor asigurătorii impuse prin această decizie.

Împotriva sentinţei, autoritatea fiscală a declarat recurs cu consecinţa incidenţei art. 20 din Legea nr. 554/2004, în sensul că sentinţa nu este executorie.

Cu privire la decizia nr. 12976/2016 reclamanta a solicitat autorităţii fiscale ridicarea măsurilor asiguratorii instituite prin această decizie, autoritatea fiscală prin adresa nr. x din 16.12.2016 arătând că decizia menţionată este sub incidenţa art. 213 alin. (8) din Codul de procedură fiscală .

Înalta Curte în raport de situaţia de fapt şi de textele de lege aplicabile în cauza de faţă apreciază că instanţa de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei şi a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

În conformitate cu prevederile art. 213 alin. (7) şi (8) din C. proc. civ. fiscală,,(7) În situaţia în care măsurile asigurătorii au fost luate înainte de emiterea titlului de creanţă acestea încetează dacă titlul de creanţă nu a fost emis şi comunicat în termen de cel mult 6 luni de la data la care au fost dispuse măsurile asigurătorii. În cazuri excepţionale, acest termen poate fi prelungit până la un an, de organul fiscal competent, prin decizie. Organul fiscal are obligaţia să emită decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii în termen de cel mult două zile de la împlinirea termenului de 6 luni sau un an, după caz, iar în cazul popririi asigurătorii să elibereze garanţia.

(8) Prin excepţie de la prevederile alin. (7), în situaţia în care au fost instituite măsuri asigurătorii şi au fost sesizate organele de urmărire penală potrivit legii, măsurile asigurătorii subzistă până la data soluţionării cauzei de către organele de urmărire penală sau de instanţa de judecată. După comunicarea soluţiei date de către organele de urmărire penală sau hotărârii judecătoreşti, în cazul în care măsurile asigurătorii instituite de către organul fiscal competent nu se transformă în măsuri executorii potrivit legii, acestea se ridică de către organul care le-a dispus."

Din materialul probator se confirmă că în cauză nu s-a dispus emiterea titlului de creanţă şi nici prelungirea termenului de 6 luni, prin decizie a organului fiscal competent. Înalta Curte constată, în analiza aplicabilităţii la speţă a prevederilor art. 213 alin. (7) C. proc. civ. fiscală că măsura asiguratorie luată împotriva intimatei-reclamante a fost instituită la data de 24.05.2016, iar de la această dată şi până la data formulării cererii de ridicare a măsurii asiguratorii a trecut un perioadă mai mare de 1 an.

Înalta Curte trecând la analiza criticilor privitoare la interpretarea instanţei de fond a prevederilro art. 213 alin. (8) C. proc. civ. fiscală, apreciază că în mod corect a reţinut instanţa de fond că în cauză, nu s-a dovedit sesizarea autorităţilor judiciare penale şi nici dispunerea unor măsuri asigurătorii din partea unor astfel de autorităţi.

Totodată instanţa de recurs este în acord cu raţionamentul instanţei de fond conform căruia în ceea ce priveşte încetarea măsurii asiguratorii fiscale potrivit Codului de procedură fiscală, poate interveni dacă organele de urmărire penală au dispus măsuri asigurătorii în procesul penal, anterior expirării termenului de 6 luni, respectiv un an.

În speţă, în raport de criticile formulate de recurenta-pârâtă pe de-o parte se confirmă că termenul maxim de 1 an de la data instituirii măsurilor asigurătorii luate înainte de emiterea titlului de creanţă a fost depăşit, iar pe de altă parte nu se confirmă că organele de urmărire penală au instituit potrivit legii această măsură în interior termenelor prevăzute la art. 213 alin. (7) C. proc. civ. fiscală.

Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond că în cauză este incident art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 confirmându-se refuzul explicit de a emite decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii, în măsura în care niciuna din ipotezele prezentate în cuprinsul prevederilor art. 213 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 207/2005 nu se confirmă în cauză.

2. Temeiul juridic al soluţiei adoptate

În consecinţă, nefiind constatate motive care să justifice reformarea sentinţei, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va dispune respingerea recursului, ca nefondat, reţinând legalitatea hotărârii atacate sub toate aspectele invocate, verdictul pronunţat în cauză respectând normele legale în materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimate-reclamantă S.C. A. S.R.L.

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Directia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Constanţa împotriva sentinţei nr. 87/F-CONT din 20 aprilie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2019.