Fiscal suspension of administrative objection: strict requirement for tax control authority's criminal referral under Art. 214(1)(a) Fiscal Procedure Code

Şedinţa publică din data de 29 octombrie 2019

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 12.02.2016 reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator special B. a solicitat desfiinţarea Deciziei nr. 391/16.06.2015 de suspendare a soluţionării contestaţiei şi în consecinţă obligarea ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca la soluţionarea contestaţiei formulate de aceasta.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 167/CA/2016 - PI din 12 septembrie 2016, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată contestaţia formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator special B., în contradictoriu cu pârâta ANAF- Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 167/CA/2016 - PI din 12 septembrie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinţei recurate ca fiind nelegală şi netemeinică, iar rejudecând cauza să se admită cererea reclamantei.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă apreciază că în conformitate cu prevederile art. 214 alin. (1) Codul de procedură fiscală, organul de soluţionare a contestaţiei formulată pe cale administrativă poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează sa fie dată în procedura administrativă.

În cauză, recurenta-reclamantă apreciază că intimata DGPFP Cluj Napoca era în posesia tuturor elementelor care să îi permită să soluţioneze contestaţia, iar concluziile organelor penale nu erau indispensabile organului fiscal care putea aprecia dacă facturile fiscale reprezentau sau nu documente justificative, dacă în cauză poate fi vorba despre cheltuieli deductibile sau nedeductibile.

Recurenta apreciază că instanţa de fond nu a făcut o justa apreciere a probelor aflate la dosar, şi nu a justificat necesitatea suspendării, nici a strânsei legături între presupusul caracter infracţional al faptelor şi stabilirea obligaţiilor fiscale de plată, limitându-se la invocarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii instanţei penale în faţa instanţei civile cu privire la existenta faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.

Recurenta-reclamantă arată că în speţă, procedura fiscală de contestare a deciziei de impunere s-a blocat ca urmare a constatării unor fapte care ar putea constitui infracţiuni, organul investit cu soluţionarea contestaţiei apreciind că simpla constatare de către organele de poliţie, că unele cheltuieli ar fi fost eronat calificate ca deductibile de subiectul fiscal în sfera impozitului pe profit sau TVA, ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală incriminată şi sancţionată în art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Textul art. 277, respectiv 214 alin. (1) fost Codul de procedură fiscală, permite ANAF să suspende soluţionarea contestaţiei administrative. Sensul corect de interpretare fiind acela că "numai în situaţia în care determinarea corectă a situaţiei fiscale ar presupune administrarea de mijloace de probă inaccesibile organului fiscal (însă, accesibile celui penal), atunci se aşteaptă soluţia în cadrul procedurii penale".

Recurenta mai arată că potrivit dispoziţiilor art. 184 alin. (1) lit. a), din Codul de procedură fiscală, organul de soluţionare a contestaţiei poate să suspende cauza, atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenta indicilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă trebuie interpretată numai ad literam şi fără ca această posibilitate sa fie o limitare a dreptului la acces la instanţa, în sensul în care s-a pronunţat şi CEDO în cauza Lungu contra României.

În drept, recurenta-reclamantă şi-a motivat cererea de recurs pe art. 488 C. proc. civ., republicat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

5. Cu privire la examinarea recursului

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată iniţial pe fond a recursului la data 12 noiemnrie 2019, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 29 octombrie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând recursul, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză apreciind că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin decizia nr. 391/16.06.2015 s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere nr. x/29.10.2014 de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latură penală, în temeiul prev. art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003.

S-a avut în vedere că anterior inspecţiei fiscale finalizate prin emiterea raportului de inspecţie fiscală nr. x/29.10.2014, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor - Serviciul de Investigare a Fraudelor a comunicat autorităţii fiscale prin adresa nr. x/2012, înregistrată la Activitatea de Inspecţie Fiscală Bihor sub nr. 10.099/05.11.2012, că efectuează cercetări faţă de reprezentanţii legali ai S.C. A. S.R.L. privitor la săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălarea banilor, prin înregistrarea în evidenţele contabile a unor facturi ce atestă în mod nereal cheltuieli aferente unor operaţiuni de achiziţii de mărfuri sau servicii de la societăţi comerciale cu comportament tip "fantomă", în speţă S.C. C. S.R.L. (CUI x), S.C. D. S.R.L. (CUI x), S.C. E. S.R.L. (CUI x), S.C. F. S.R.L. (x), S.C. G. S.R.L. (CUI x) şi S.C. H. S.R.L. (CUI x), solicitând calcularea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin înregistrările fictive, pentru finalizarea cercetărilor.

În urma informaţiilor şi documentelor puse la dispoziţie de organele de poliţie, Activitatea de Inspecţie Fiscală Bihor a efectuat un control inopinat la S.C. A. S.R.L. şi a întocmit procesul-verbal nr. x/10.10.2013, potrivit dispoziţiilor art. 108 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

După finalizarea inspecţiei fiscale, decizia de impunere nr. x.250/29.10.2014 şi raportul de inspecţie fiscală nr. x/29.10.2014 au fost transmise de către Activitatea de Inspecţie Fiscală Bihor, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.

Înalta Curte reţine că pentru ca intimata-pârâtă să suspende soluţionarea contestaţiei trebuia să aibă în vedere prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, conform cărora:,,(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă;"

În speţă, Înalta Curte constată că organul care a efectuat activitatea de control nu a sesizat organele de drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni astfel cum prevede textul legal citat anterior.

Sentinţa instanţei de fond este criticabilă din perspectiva greşitei interpretări a textului legal aplicabil situaţiei de fapt, deoarece în cauză organele de cercetare penală au solicitat efectuarea unor verificări în ceea ce priveşte activităţile comerciale ale recurentei-reclamante şi nu organul de care a efectuat activitatea de control a sesizat organele penale, astfel că nu este îndeplinită condiţia instituită de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 pentru a se dispune suspendarea soluţionării contestaţiei pe cale administrativă.

Astfel, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că susţinerile reclamantei, referitoare la încălcarea dreptului sau de a contesta actele administrative emise de organele fiscale, sunt nefondate câtă vreme soluţionarea contestaţiei administrative depinde de soluţionarea cauzei penale, în condiţiile în care nu este îndeplinită condiţia textului legal prevăzută de. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, respectiv ca organele de control fiscal să sesizeze organele de cercetare penală cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

2. Temeiul juridic al soluţiei adoptate

În consecinţă, pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa în totalitate sentinţa recurată şi în rejudecarea cauzei va anula decizia nr. 391/16.06.2015 emisă de DGRFP Cluj Napoca şi va obliga pârâta la soluţionarea contestaţiei administrative.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator special B. împotriva sentinţei nr. 167/CA/2016 - PI din 12 septembrie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a III-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând cauza:

Admite acţiunea.

Anulează decizia nr. 391/16.06.2015 emisă de DGRFP Cluj Napoca şi obligă pârâta la soluţionarea contestaţiei administrative.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2019.