Unlawful suspension of tax objection pending criminal investigation where cumulative conditions of Art. 214(1)(a) Fiscal Procedure Code were unmet.

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 30 septembrie 2015, sub nr. x/2015, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor anularea Raportului de inspecţie fiscală FH-BH nr. 215/09.04.2015; a Deciziei de impunere nr. xihor 258/09.04.2015; a dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/09.04.2015 emisă de Activitatea de control fiscal din cadrul AJFP Bihor şi a Deciziei nr. 256/10.08.2015 emisă de către ANAF- Direcţia generală de Soluţionare a contestaţiilor prin care s-a soluţionat contestaţia formulată pe cale administrativă, cu consecinţa exonerării de la plata obligaţiilor fiscale de plată stabilite suplimentar precum şi de la plata accesoriilor la acestea aşa cum au fost calculate în actele administrative atacate.

Prin modificarea de acţiune înregistrată la dosar la data de 25 ianuarie 2016, reclamanta a solicitat instanţei să dispună anularea Deciziei nr. 256 din 10.08.2015 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei şi obligarea organului fiscal de a proceda la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative formulată împotriva actelor administrativ fiscale prin care s-au stabilit în sarcina obligaţii fiscale suplimentare de plată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 143/CA/2016 pronunţată în data de 23 iunie 2016, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea modificată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA prin ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BIHOR şi AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, ca neîntemeiată.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii, astfel cum a fost precizată.

Apreciază nelegală şi netemeinică soluţia primei instanţei prin care s-a soluţionat capătul de cerere împotriva deciziei nr. 256 emisă de pârâta ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor la data de 10.08.2015, întrucât nu sunt aplicabile dispoziţiile procedurale cuprinse la art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală.

Susţine că instanţa de fond, analizând capătul de cerere privind decizia nr. 256 emisă de pârâtă la data de 10.08.2015, a constatat în mod nelegal şi netemeinic, faptul că acţiunea promovată este neîntemeiată, deoarece decizia atacată este legală şi temeinică. S-a reţinut faptul că AJFP Bihor a trimis Raportul de inspecţie fiscală nr. x/09.04.2015 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/09.04.2015 către DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea pentru a fi avute în vedere la soluţionarea unui dosar penal, întrucât între stabilirea caracterului infracţional al faptelor cercetate şi soluţionarea cauzei pe cale administrativă există o strânsă legătură.

Din acest punct de vedere subliniază faptul că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei se poate observa că stadiul cercetărilor penale din dosarul nr. x/2014 sunt încă în fază de cercetare penală ce a demarat împotriva administratorului societăţii în anul 2012, trecând astfel mai bine de 3 ani, termen în care acestuia nu i s-a luat nicio declaraţie, astfel, suspendarea în aceste condiţii a plângerii formulată pe o perioadă lungă de timp cauzează societăţii reclamante un prejudiciu grav, negându-se implicit dreptul liberului acces la justiţie, cu încălcarea prezumţiei de nevinovăţie conferiră de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi C. proc. pen.

În condiţiile art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, organul de soluţionare competent poate suspenda soluţionarea contestaţiei, ori din analiza acestui text de lege, rezultă că această suspendarea a soluţionării contestaţiei nu este obligatorie în orice situaţie în care organul fiscal este învestit cu analizarea unor creanţe fiscale care fac şi obiectul unei acţiuni penale, este necesar o examinare amplă, în concret, a existenţei indiciilor săvârşirii unei infracţiuni şi a înrâuririi hotărâtoare pe care ar avea-o soluţia penală în cauza.

Sub acest aspect apreciază că instanţa de judecată, din moment ce a fost investită cu o cerere îndreptată împotriva soluţiei de suspendare, poate evalua această măsura administrativă inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare instituţia abuzului de drept/excesului de putere, principiul proporţionalităţii, deoarece, acceptarea tezei contrare, ar duce la concluzia că în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, organul fiscal poate suspenda soluţionarea contestaţiei, cu consecinţa amânării inutile, pe o perioadă nedeterminată, a soluţionării cauzei.

4. Apărări formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi au depus întâmpinări şi, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor a depus la dosar o precizare la întâmpinate, prin care a menţionat că nu este parte în cauză.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinări, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judecătoresc declanşat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L., are ca obiect verificarea legalităţii Deciziei nr. 256 din 10 august 2015.

Prin actul contestat s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative formulate împotriva Deciziei de impunere privind obligaţii suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/09.04.2015 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/09.04.2015.

Prima instanţă a confirmat soluţia administrativă dispusă prin decizia contestată în cauză, arătând că temeiul acestei măsuri îl reprezintă prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 potrivit cărora organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă, aceasta urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu.

Soluţia primei instanţe nu este legală, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor normative pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003) republicat, conferă organului de soluţionare a contestaţiei administrative un drept de apreciere asupra oportunităţii adoptării măsurii de suspendare aflate în discuţie, desigur, cu obligaţia acestuia de a motiva decizia adoptată, însă pentru luarea acestei măsuri trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii:

- să existe sesizarea organelor în drept de către organul care a efectuat activitatea de control, cu privire la existenta indiciilor săvârşirii unei infracţiuni şi

- constatarea săvârşirii infracţiunii sa aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

În speţa de faţă, recurenta a criticat soluţia instanţei de fond de respingere a cererii sale introductive având în vedere faptul că nu există niciun temei juridic pentru dispunerea suspendării soluţionării contestaţiei.

S-a susţinut că, deşi organele de soluţionare a contestaţiei susţin că nu a fost încălcat principiul dreptului la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil, garantat de art. 6 para. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, în realitate tocmai practica suspendării procedurii de soluţionare a contestaţiei generează o temperare fără motiv legal a procedurii, cu încălcarea principiului mai sus expus.

Se impune a se reaminti că reclamanta a fost supusă inspecţiei fiscale, ale cărei concluzii au fost consemnate în cuprinsul Raportului de inspecţie fiscală nr. x/09.04.2015. În baza acestui act de control a fost emisă de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor Decizia de impunere nr. xnr. 258/09.04.2015, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare de plată în cuantum de 21.040.073 RON. Aceste acte au fost înaintate către DIICOT Serviciul Teritorial Oradea pentru a fi avut în vedere la soluţionarea dosarului penal nr. x/2014, în cadrul căruia se făceau cercetări asupra suspecţilor S.C. A. S.R.L. şi B..

Această decizie a fost atacată cu contestaţie administrativă de către reclamantă, în procedura reglementată de art. 205 şi următoarele Codul de procedură fiscală, iar pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a contestaţiilor a emis decizia nr. 256/10 august 2015, de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative "până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală". În cauză fiind reţinute indiciile săvârşirii unei infracţiuni, s-a menţionat că procedura administrativă va fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, în condiţiile legii", făcându-se trimitere la disp. art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) Codul de procedură fiscală.

Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele penale cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni.

Înalta Curte constată că cercetarea penală derulată împotriva societăţii reclamante a început în anul 2014 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi consta în esenţă în fapte ale unor terţe persoane cu care reclamanta s-a aflat în relaţii comerciale, derulând operaţiuni economice care au fost suspectate ca fiind făcute în scopul eludării TVA-ului şi a impozitului pe profit datorate bugetului consolidat al statului.

Conform actelor din dosar, cercetarea penală se desfăşoară în dosarul nr. x/2014 prin care s-a început urmărirea penală faţă de suspecţii S.C. A. S.R.L. şi B. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, dosar ce se află în curs de cercetare, iar raportul de inspecţie fiscală a fost întocmit la data de 09.04.2015.

În acest context, hotărârea pronunţată în dosarul de fond este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, judecătorul fondului reţinând eronat că Decizia de suspendare nr. 256 din 10.08.2015 respectă prevederile legale incidente, întrucât organul de inspecţie fiscală emitent al Raportului de inspecţie fiscală nr. x/09.04.2015 nu a sesizat organele de cercetare penală, nefiind posibil acest fapt decât după finalizarea inspecţiei.

Prin menţinerea suspendării procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei s-ar aduce atingere dreptului constituţional al reclamantei de a se adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru a obţine obligarea pârâtei să îi soluţioneze contestaţia sa administrativă, ceea ce se constituie într-un exces de putere, cu atât mai mult cu cât în justificarea suspendării soluţionării cererii formulate de contestatoarea S.C. A. S.R.L. se invocă prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 ce nu au incidenţă în cauză.

Aşa fiind, pentru a se asigura un just echilibru între interesul public pe care îl exprimă organul fiscal şi interesul privat al contribuabilului de a-şi vedea clarificată situaţia fiscală, Înalta Curte consideră că se impune admiterea recursului, cu consecinţa obligării organului competent să se pronunţe asupra fondului contestaţiei administrative.

Înalta Curte în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 496 alin. (2) C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va obliga pârâta să soluţioneze pe fond contestaţia administrative fiscală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 143/CA/2016 din 23 iunie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa şi, rejudecând cauza:

Admite acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA prin ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BIHOR şi AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, astfel cum a fost modificată.

Anulează Decizia nr. 256 din 10.08.2015 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi obligă această pârâtă la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative fiscale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2019.