Tax authority appeal dismissed; estimated tax base annulled where accounting records not proven incorrect

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

1. Prin cererea înregistrată la data de 13 martie 2015, la nr. x/2015, pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CRAIOVA - ACTIVITATEA DE INSPECŢIE FISCALĂ, anularea Deciziei nr. 531/31.07.2014, publicată la data de 23.09.2014, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia împotriva Deciziei de impunere nr. x/28.09.2012 privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscală, emisă în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/28.09.2012, întocmite de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, DGFP Dolj - Activitatea de inspecţie fiscală.

II Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Craiova

2. Prin sentinţa nr. 293/2016 pronunţată în data de 21 iunie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., a anulat Decizia nr. 531/31.07.2014 emisă de DGFP Dolj, a anulat în parte Decizia de impunere nr. x/28.09.2012 emisă în baza RIF nr. x/28.09.2012 de Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul DGFP Dolj, până la limita sumei de 9.929,64 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar, la care se vor adăuga accesoriile aferente, şi a obligat intimata la 3000 RON cheltuieli de judecată către contestatoare.

III Recursul formulat de pârâtă

3. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CRAIOVA, cu invocarea motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 6) şi 8) C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinice.

4. În motivarea recursului, recurenta pârâtă a arătat că hotărârea pronunţată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, motivarea sentinţei numai prin enumerarea unor texte de lege, prin raportare la soluţia pronunţată în dosarul penal sau la concluziile expertizei fiscale judiciare, nu răspunde cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Instanţa de fond trebuia sa aibă in vedere toate mijloacele de probă, nu numai concluziile expertizei fiscale judiciare; în afara raportului de expertiză contabilă şi concluziile organelor de cercetare penală, nu este motivată în fapt şi în drept, nu se face referire la niciunul din actele depuse de către pârâtă în susţinerea situaţiei de fapt stabilită în mod corect prin raportul de inspecţie fiscală şi nici nu se motivează înlăturarea acestora; nu se face nicio referire la faptul că au fost întocmite adrese, indicate şi în raportul de inspecţie fiscală, prin care a fost solicitată efectuarea unor controale încrucişate privind realitatea şi legalitatea operaţiunilor derulate între reclamantă şi clienţii săi, în cazul achiziţiilor mai mari de 10.000 RON.

5. Potrivit dispoziţiilor art. 330 şi urm. din C. proc. civ., expertiza efectuată în cauză exprimă o opinie de specialitate asupra documentaţiei financiar - contabile supuse analizei, dar nu poate servi exclusiv la formarea convingerii instanţei, instanţa de fond având obligaţia de a o supune evaluării proprii în coroborare cu celelalte probe ale cauzei; în conformitate cu dispoziţiile art. 201 alin. (1) C. proc. civ., expertiza se dispune pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, dar modul de interpretare al unor probe depuse la dosar este atributul exclusiv al instanţei de judecată.

6. Pentru că în cauză s-a contestat existenţa creanţei fiscale, instanţa trebuia să analizeze întregul material probatoriu administrat în cauză, nu numai expertiza efectuata în cauză, iar prin coroborarea acestor probe, putea să stabilească dacă există sau nu obligaţia de plata a creanţelor respective in sarcina reclamantei. Atât prin expertiza efectuată în dosarul de cercetare penală, cât şi prin expertiza efectuată în prezenta cauză, se presupune ca a fost făcut un inventar al tranzacţiilor efectuate. Faptul că instanţa de fond a reţinut concluziile raportului de expertiză fiscală judiciară, ce evidenţiază numai aspecte contabile ale înregistrărilor făcute de către reclamantă, nefiind precizate implicaţiile fiscale ale înregistrărilor contabile, echivalează cu o nemotivare a hotărârii.

7. Cu privire la dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., a arătat că instanţa de fond reţine dispoziţiile art. 64, art. 67 alin. (1), alin. (2), lit. b) Codul de procedură fiscală cu privire la stabilirea prin estimare a bazei de impunere, a dispoziţiilor O.M.F.P. nr. 3389/2011 privind stabilirea prin estimare a bazei de impunere, dar a făcut o aplicare greşită a acestora, interpretarea dată textelor de lege fiind prea restrânsă. De asemenea, în mod greşit a reţinut că soluţia pronunţată de organele de cercetare penală de scoatere de sub urmărire penală a administratorului societăţii reclamante pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, conform prevederilor Legii nr. 241/2005, art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi c), ar împiedica organele fiscale sau instanţa de contencios administrativ să cenzureze posibilitatea societăţii reclamante de a nu declara şi înregistra în contabilitate în totalitate veniturile şi TVA colectată rezultate din tranzacţii pentru care au fost efectuate cercetări penale.

8. În ceea ce priveşte concluziile din dosarul penal a căror incidenţă în prezenta cauză nu este motivata nici în fapt nici în drept de către instanţa de fond, soluţia de scoatere de sub urmărire penală s-a dispus pentru să fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, dar aceasta nu înseamnă că nu puteau exista încălcări ale legislaţiei fiscale care să ducă la estimarea bazei de impunere, aşa cum în mod corect a procedat inspecţia fiscală.

9. În speţă, nu se poate vorbi de incidenţa dispoziţiilor art. 28 C. proc. pen., pentru că prin rezoluţia Parchetului nu a fost stabilită o faptă penală, ci s-a spus că fapta există, preturile de vânzare practicate de reclamanta fiind inferioare preturilor de piaţă, stabilindu-se totodată că unii dintre clienţii societăţii reclamante au recunoscut doar o parte a livrărilor efectuate de către reclamantă, şi anume fiind recunoscute doar livrările cu valoare mică, dar această faptă nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. CJUE, în jurisprudenţa sa, a stabilit că:

"în ciuda faptului că o normă de drept naţional ar califica frauda fiscală drept infracţiune penală, nu rezultă că o astfel de normă s-ar opune ca instanţa investită să aprecieze legalitatea unei decizii de rectificare prin care se contestă deducerea TVA aferentă de o persoană impozabilă să se poată întemeia pe elemente obiective prezentate de administraţia fiscală pentru a stabili existenţa unei fraude".

10. În concluzie, instanţa de fond a făcut în mod greşit aplicarea dispoziţiilor art. 28 C. proc. pen., în sensul că a considerat fără temei că trebuia avută în vedere soluţia penală şi de către organele de inspecţie fiscală şi la pronunţarea soluţiei în cauză şi reclamanta să fie exonerată de la plata obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar, deşi soluţia de scoatere de sub urmărire penală s-a dispus pentru că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, ceea nu înseamnă că nu puteau exista încălcări ale legislaţiei fiscale care să ducă la estimarea bazei de impunere şi nici că fapta nu ar exista.

11. Consideră că instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 67 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) Codul fiscal în mod greşit, reţinând că rezultatele controalelor încrucişate nu puteau fi considerate reale decât dacă erau confirmate prin alte mijloace de proba şi erau avute în vedere concluziile organelor de cercetare penală.

12. Consideră că în mod întemeiat inspecţia fiscală a făcut aplicarea dispoziţiilor cuprinse în Titlul II şi Titlul VI Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, Codul de procedură fiscală republicat, H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, H.G. nr. 1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare ale O.G. nr. 92/2003 şi ale OPANAF nr. 3389/2011 privind stabilirea prin estimare a bazei de impunere, care reglementează dreptul organului fiscal de a determina corect situaţia fiscală a contribuabilului, de a stabili prin estimare mărimea bazei de impunere atunci când aceasta nu poate fi determinată, temeiul de drept pentru calcularea de obligaţii fiscale principale şi accesorii în sarcina contribuabilului.

13. Existând suspiciuni că preţurile de vânzare practicate de societate sunt inferioare preturilor de piaţă, s-a solicitat Direcţiilor Generale a Finanţelor Publice Judeţene efectuarea unor controale încrucişate privind realitatea şi legalitatea operaţiunilor derulate între reclamantă şi clienţii societăţii. Ca urmare a controalelor încrucişate efectuate, a rezultat că marea majoritate a clienţilor nu recunosc tranzacţiile comerciale derulate cu reclamanta. De asemenea, unii dintre clienţii societăţii au recunoscut doar o parte a livrărilor efectuate de către reclamantă, în speţă livrările de valoare mică, rezultând că evidenţele contabile şi fiscale, inclusiv declaraţiile fiscale sau documentele şi informaţiile prezentate în cursul inspecţiei fiscale, sunt incorecte deoarece acestea nu reflectau realitatea.

14. Afirmaţia instanţei de fond potrivit căreia constatările inspecţiei fiscale nu ar avea suport legal, întrucât nu erau confirmate de alte probe, nu poate fi reţinută, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 67 alin. (2) lit. b) Codul de procedură fiscală şi ale OPANAF nr. 3389/2011, organele fiscale sunt îndreptăţite să stabilească prin estimare bazele de impunere în situaţia în care se constată că evidenţele contabile sau fiscale ori declaraţiile fiscale sau documentele şi informaţiile prezentate în cursul inspecţiei fiscale sunt incorecte.

15. Inspecţia fiscală nu a putut lua în considerare preţurile de vânzare a mărfurilor înscrise în facturile de vânzare prezentate de către reclamantă, în condiţiile în care majoritatea covârşitoare a clienţilor nu au recunoscut tranzacţiile derulate cu petenta, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 49 alin. (1) lit. b) şi art. 52 alin. (1) Codul de procedură fiscală, pentru stabilirea unui preţ de piaţă cu ridicata comparabil pentru fructe şi legume, s-au solicitat unor societăţi cu activitate similară cu a societăţii verificate (comerţ cu ridicata al legumelor şi fructelor), care operează în aceeaşi arie comercială (incinta târgului "B."), şi pentru aceeaşi perioadă, preţurile medii fără TVA practicate de aceste societăţi la comercializarea cu ridicata a unor produse similare.

16. Din analiza documentelor şi informaţiilor primite, s-a stabilit în mod legal că preţurile de vânzare cu ridicata a mărfurilor în cauză sunt cu mult sub nivelul preţurilor cu ridicata practicate de alte societăţi care îşi desfăşoară activitatea in Târgul Comercial B., iar adaosul comercial practicat de societate era extrem de mic, nepermiţându-i să-şi acopere cheltuielile de funcţionare. În urma controalelor inopinate desfăşurate în baza OPANAF nr. 506/2012, efectuate de organele de inspecţie fiscală, respectiv de către comisarii Gărzii financiare, a rezultat că produsele achiziţionate de către reclamantă din Spania au fost de calitate bună, iar modul de prezentare a fost corespunzător, astfel că nu se justifica practicarea unor preţuri inferioare celor practicate pe piaţă pentru aceste produse.

17. Consideră că, în aplicarea dispoziţiilor art. 67 Codul de procedură fiscală, în mod întemeiat s-a procedat la solicitarea de informaţii de la terţi şi efectuarea de investigaţii fiscale, în conformitate cu prevederile art. 94 alin. (3) Codul de procedură fiscală, fiind efectuate controale încrucişate la clienţii societăţii pentru a determina realitatea Şi legalitatea operaţiunilor înregistrate de petentă. Rezultatul acestor verificări constituie o probă suficientă pentru determinarea stării de fapt fiscale în cazul reclamantei. La dosarul cauzei a fost prezentată o comparare a marjelor nete pentru anul 2011 (calculate ca raport între profitul net şi cifra de afaceri) înregistrate de comercianţii selectaţi de inspecţia fiscală cu marja netă recalculată pentru societatea verificată, fără a se proceda, însă, la ajustările necesare asigurării comparabilităţii: indicatorul financiar a fost calculat pe baza profitului net al exerciţiului financiar, neluându-se în calcul rezultatul net din exploatare care să nu includă eventualele amortizări, dobânzi sau diferenţe de curs valutar.

18. Aşa cum a arătat şi la fond, nu putea fi reţinută ca justificată metoda de comparare propusă de către reclamantă (derivată din metoda marjei), metoda produsului/serviciului şi a volumului apropiindu-se cel mai mult de modul în care îşi desfăşoară activitatea contribuabilul, din următoarele considerente: se cunoaşte numărul produselor comercializate in perioada supusă controlului; registrele întocmite de petenta conţin informaţii privind costul bunurilor vândute (cost de achiziţie din Spania); au fost folosite date şi informaţii din diverse surse privind preţurile de piaţă al bunurilor vândute; determinarea venitului brut s-a făcut prin aplicarea preţului de piaţă practicat pe unitatea de produs vândută; determinarea veniturilor suplimentare s-a realizat prin compararea veniturilor înregistrate în evidenţele contabile cu veniturile determinate ca urmare a aplicării preţurilor de vânzare asupra unităţilor comercializate.

19. Având în vedere situaţia de fapt reţinută prin raportul de inspecţie fiscală, apreciază că în mod corect s-a făcut aplicarea dispoziţiilor, art. 6, art. 23, art. 64, art. 67, art. 80 din O.G. nr. 92/2003, republicată, precum şi art. 11 alin. (1) Codul fiscal. Instanţa de fond putea să aibă în vedere soluţia pronunţată în dosarul penal, în sensul că nu a fost săvârşită o infracţiune, dar această împrejurare nu putea conduce la concluzia că înregistrările contabile făcute de către reclamantă nu au influenţe negative asupra sumelor datorate bugetului de stat.

20. Cu privire la accesoriile obligaţiilor bugetare stabilite prin decizia de impunere, a arătat că, în condiţiile în care reclamanta datorează debitul principal, art. 119, 1201 alin. (1), (2), (3) Codul de procedură fiscală sunt lipsite de echivoc, rezultând că nu este condiţionată impunerea fiscală de săvârşirea faptei cu vinovăţie, în speţa de faţă data scadentă a obligaţiei principale, stabilită de legea fiscală, nu a fost nerespectată.

21. În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, recurenta pârâtă a arătat că acestea nu au fost făcute din culpa exclusivă a sa, consideră că nu trebuie să suporte aceste cheltuieli, nefiind în culpă procesuală. De asemenea, apreciază cuantumul cheltuielilor exagerat în raport cu probele administrate în cauză, dar şi cu cuantumul sumelor care ar fi datorate reclamantei, motiv pentru care, raportat la dispoziţiile art. 453 C. proc. civ. a solicitat reducerea cuantumului acestor cheltuieli în funcţie şi de sumele pentru care a fost respinsă cererea introductivă.

IV Întâmpinarea formulată de intimata reclamantă

22. Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

23. A arătat că instanţa de fond a avut în vedere întregul material probator depus la dosarul cauzei, inclusiv toate înscrisurile legate de efectuarea controalelor incrucişatate privind realitatea şi legalitatea operaţiunilor derulate.

24. Analiza instanţei de fond a pornit de la legalitatea stabilirii unei baze de impunere prin estimare şi a arătat că regula în materie pentru stabilirea bazei de impunere o constituie documentele justificative şi evidentele contabile ale contribuabilului şi, prin excepţie, dacă există şi alte acte doveditoare, acestea vor fi avute în vedere în acelaşi scop.

25. În speţă, instanţa de fond a constatat că organele fiscale nu au reţinut că din evidenţele contabile ar rezulta alta situaţie fiscală decât cea prezentată, că evidenţele contabile ar fi incorecte sau că nu se poate determina situaţia fiscala corectă pe baza acestora. Astfel, în mod corect instanţa a constatat că în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală nr. x/28.09.2012 a fost inserată doar menţiunea că în evidenţa contabilă a societăţii au fost înregistrate achiziţii intracomunitare de legume şi fructe din Spania urmate de livrări pe piaţa internă. Reţine în mod corect instanţa că în atare situaţie organele fiscale au procedat la efectuarea unor controale încrucişate pornind de la simpla suspiciune că preturile practicate sunt inferioare preţurilor de piaţă, nu s-a făcut o verificare corectă a evidenţelor contabile şi nu s-a adus nici o justificare pertinentă.

26. Instanţa de fond a ţinut cont şi de actele administrate în faza de urmărire penala ca urmare a cercetării administratorului pentru infracţiunea de evaziune fiscală şi a concluzionat că, dacă o parte din clienţii subscrisei nu au recunoscut sau au recunoscut în parte tranzacţiile comerciale derulatel, nu îi poate fi imputabil, şi cu atât mai mult nu poate constitui un motiv pentru ca documentele contabile prezentate să nu fie luate în seama la stabilirea bazei impozabile, încălcându-se astfel art. 64 din O.G. nr. 92/2003.

27. O dovadă în plus a faptului că instanţa de fond a analizat întreg materialul probator este faptul că instanţa constată că organele fiscale, la estimarea bazei impozabile, nu au avut în vedere o serie de aspecte foarte importante, respectiv dacă provenienţa mărfurilor a fost aceeaşi, dacă valoarea de achiziţie era comparabilă, daca mărfurile aveau aceeaşi calitate, tip de ambalaj sau mod de prezentare.

28. Pentru instanţa de fond a avut relevanţă nu numai soluţia dată în dosarul penal, dar şi probele administrate în cursul cercetării penale, probe care au arătat că preturile înscrise în facturi sunt preţuri reale achitate de clienţii acestei societăţi şi nu se poate reţine în sarcina administratorului că a înregistrat în documentele contabile venituri inferioare celor efectiv realizate.

29. Nu se poate reţine că instanţa de fond nu a analizat legalitatea actelor fiscale prin care s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentarea aferente facturilor analizate de organele de cercetare penala, întrucât instanţa nu a analizat numai legalitatea facturilor ci si modalitatea prin care organele de inspecţie fiscală au concluzionat ca actele contabile înregistrate sunt nelegale. Instanţa a analizat în mod corect, pe de o parte, legalitatea stabilirii bazei de impunere, şi a analizat toate criteriile pe care organele de inspecţie fiscala le-au avut în vedere la stabilirea acestei baze impozabile, iar pe de altă parte a avut în vedere materialul probator rezultat ca urmare a cercetării penale, material probator relevant întrucât soluţionarea contestaţiei fusese suspendată până la terminarea cercetărilor penale.

30. De asemenea, in mod corect instanţa de fond a reţinut că organele fiscale au aplicat greşit dispoziţiile art. 67 din O.G. nr. 92/2003, considerând că acestea nu erau îndreptăţite să procedeze la stabilirea prin estimare a bazei de impunere pentru simplul motiv că preturile practicate de societate sunt mai mici prin raportare la cele practicate de alţi agenţi comerciali din aceeaşi arie comercială.

31. Susţinerea organelor fiscale că au fost îndreptăţite să stabilească prin estimare baza de impunere în situaţia în care au constatat că evidenţele contabile sau fiscale sunt incorecte nu este dovedită, întrucât în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală a fost inserată doar menţiunea că în evidenţa contabilă a societăţii au fost înregistrate achiziţii intracomunitare de legume şi fructe din Spania, urmate de livrări pe piaţa internă, neexistând nicio menţiune cu privire la faptul că evidenţele contabile sau documentele ori informaţiile prezentate ar fi fost incorecte sau incomplete.

32. Pentru toate aceste aspecte, instanţa de fond a apreciat că sumele cu titlul de impozit pe profit şi TVA calculate pe baza unei baze impozabile stabilita prin estimare nu corespund realităţii, fiind calculate cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale.

VI Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

33. Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate prin cererea de recurs, prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 6) şi 8) C. proc. civ. Înalta Curte constată următoarele:

34. Cu privire la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6) C. proc. civ., examinând considerentele sentinţei, raportat şi la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", Înalta Curte constată că este nefondat.

35. Hotărârea recurată este motivată. Obligaţia de motivare nu impune o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susţinere a părţilor, ci expunerea raţionamentului juridic care a determinat aprecierea şi convingerea judecătorului pentru soluţia pronunţată.. Faptul că, în considerentele hotărârii, argumentele de fapt şi de drept nu sunt prezentate în modalitatea dorită de către recurentă, nu reprezintă un motiv de nelegalitate şi nu înseamnă că hotărârea nu a fost corespunzător motivată.

36. Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de fond a avut în vedere toate probele administrate, nu numai concluziile expertizei fiscale judiciare şi soluţia pronunţată în dosarul penal, iar hotărârea recurată răspunde cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

37. Potrivit dispoziţiilor art. 264 C. proc. civ., instanţa examinează probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor, iar în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabileşte puterea lor doveditoare.

38. Instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt din probele administrate, actele contestate, înscrisurile care au stat la baza emiterii acestora, actele contabile, notele explicative şi expertiza contabilă întocmit de expert C., având în vedere şi Rezoluţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj din data 17.12.2013, dată în dosarul cu nr. x/2012, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de administratorul reclamantei pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea 241/2005, şi a constatat că sunt fondate criticile aduse de către reclamantă, a analizat dispoziţiile legale incidente şi a expus considerentele pentru care a constatat că organele fiscale au aplicat greşit dispoziţiile prevăzute de 67 din O.G. nr. 92/2003, prin urmare sumele cu titlu de impozit pe profit şi TVA calculate pe baza unei baze impozabile stabilită prin estimare de către organele de inspecţie fiscală nu corespunde realităţii, fiind calculate cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale menţionate.

39. Concret, susţinerile care vizează netemeinicia hotărârii atacate, aprecierea necorespunzătoare a probelor nu privesc nelegalitatea hotărârii recurate şi nu constituie motiv de casare, stabilirea situaţiei de fapt, interpretarea materialul probator administrat în cauză pe baza căruia a fost reţinută exced competenţei instanţei de recurs în cadrul controlului de legalitate.

40. Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", este, de asemenea, nefondat.

41. Raportat la situaţia de fapt rezultată din probele administrate, instanţa de fond a aplicat în mod corect normele de drept material incidente

42. Prin Decizia de impunere nr. xnr. 597/28.09.2012 emisă de Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul DGFP Dolj în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/28.09.2012, s-a stabilit că, în perioada 01.04.2011 - 30.06.2012, reclamanta a înregistrat în evidenţa contabilă achiziţii intracomunitare de legume şi fructe din Spania, urmate de livrări pe piaţa internă către diverse persoane juridice.

43. Apreciind că preţurile practicate de societatea supusă controlului sunt mici, organele de inspecţie fiscală au procedat, în temeiul Ordinului nr. 506/2012, la controale încrucişate privind realitatea şi legalitatea operaţiunilor derulate între reclamantă şi clienţii săi, ca urmare a cărora au constatat că majoritatea clienţilor societăţii nu recunosc tranzacţiile comerciale derulate şi, prin urmare, nu au luat în calcul preţurile de vânzare a mărfurilor înscrise în facturile de vânzare prezentate.

44. În baza prevederilor art. 49 alin. (1) lit. b) şi art. 52 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 republicată, s-a reţinut, pentru stabilirea unui preţ de piaţă cu ridicata comparabil pentru fructe şi legume, s-au solicitat unor societăţi cu activitatea similară cu a societăţii verificate preţurile medii fără TVA practicate de acestea la comercializarea cu ridicata a unor produse similare. Din analiza documentelor şi informaţiilor primite, organele de inspecţie fiscală au constatat că preţurile de vânzare cu ridicata a mărfurilor în cauză practicate de societate este extrem de mic, nepermiţându-i acesteia să îşi acopere cheltuielile de funcţionare, concluzionând că societatea nu a declarat şi înregistrat în evidenţa contabilă în totalitate veniturile şi TVA colectată din vânzarea en-gross.

45. În baza prevederilor art. 67 din O.G. nr. 92/2003, art. 1 alin. (3) şi art. 1 lit. d) din OPANAF nr. 3389/2011, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 şi ţinând cont de preţul de vânzare practicat de alte societăţi cu activitate similară cu a societăţii verificate, care operează în aceeaşi arie comercială, organele fiscale au procedat la estimarea bazei de impunere pentru stabilirea veniturilor impozabile. Pentru estimarea bazei de impozabile, s-a utilizat metoda produsului şi a volumului, cu luarea în considerare a cheltuielilor cu descărcarea gestiuni de marfă la preţul de achiziţie al bunurilor comercializate cu ridicata.

46. Pentru anul 2011, s-au estimat în sarcina contribuabilului venituri suplimentare impozabile în sumă de 525.707 RON, iar pentru anul 2012 s-au estimat venituri suplimentare impozabile în sumă de 2.084.734 RON. S-a stabilit impozit pe profit suplimentar pentru perioada supusă verificării, 26.01.2010 - 30.06.2012, în sumă totală de 420.132 RON, pentru neplata căreia au fost stabilite obligaţii accesorii în sumă totală de 22.836 RON şi penalităţi de întârziere în sumă de 19.164 RON, TVA în sumă de 626.506 RON şi accesorii aferente în sumă totală de 131.810 RON.

47. Împotriva Deciziei de impunere nr. xnr. 597/28.09.2012 emisă de Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul DGFP Dolj a formulat contestaţie S.C. A. S.R.L..

48. Prin Decizia nr. 256/03.12.2012 a DGFP, Serviciul de Soluţionare Contestaţii din cadrul DGFP Dolj a dispus suspendarea soluţionării acestei contestaţii în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) coroborat cu art. 216 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, până la soluţionarea definitivă a laturii penale, întrucât inspectorii fiscali au sesizat organele de cercetare penală pentru săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) b) şi c) din Legea nr. 241/2005.

49. Prin Rezoluţia din 17.12.2013 dată în dosarul cu nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de administratorul societăţii pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) b) şi c) din Legea nr. 241/2005. Împotriva acestea rezoluţii a formulat plângere DGRFP Craiova, respinsă de Tribunalul Dolj prin încheierea din 28.03.2014 a judecătorului de cameră preliminară, pronunţată în dosarul nr. x/2014.

50. A fost reluată procedura administrativă, fiind respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de S.C. A. S.R.L., prin Decizia nr. 531/31.07.2014 emisă de DGFP Dolj.

51. În ceea ce priveşte raportul de expertiză întocmit în cauză de către expert C., s-a constatat că sumele prezentate în raportul de inspecţie fiscală reprezentând obligaţii fiscale suplimentare datorate la bugetul de stat nu au fost calculate în raport de documentele contabile deţinute şi prezentate de reclamantă. Potrivit documentelor contabile puse la dispoziţie pentru perioada 01.01.2011 - 30.06.2012, expertul a constatat că baza impozabilă suplimentară este de 62.060,27 RON, asupra căruia a fost calculat un impozit pe profit de plată în sumă de 9.929,64 RON, iar în ceea ce priveşte TVA de plată, din verificările efectuate a constatat că nu există obligaţii suplimentare de plată.

52. Este nefondat motivul de recurs privind aplicarea dispoziţiilor art. 28 C. proc. pen., în sensul că instanţa a considerat fără temei că trebuia avută în vedere soluţia penala şi de către organele de fiscale la pronunţarea soluţiei în cauză, deşi soluţia de scoatere de sub urmărire penală s-a dispus pentru că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, ceea nu înseamnă că nu puteau exista încălcări ale legislaţiei fiscale care să ducă la estimarea bazei de impunere şi nici că fapta nu ar exista.

53. Instanţa de fond nu a reţinut dispoziţiiile art. 28 C. proc. pen., care reglementează autoritatea hotărârii penale în procesul civil şi efectele hotărârii civile în procesul penal şi prevăd că "(1) Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.". Nu a constatat că nu au existat încălcări ale legislaţiei fiscale ca urmare a soluţiei de scoatere de sub urmărire penală pentru faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni.

54. Instanţa de fond a efectuat un examen concret al tuturor mijloacelor de probă pentru a se stabili dacă fac dovada celor susţinute de reclamantă cu privire la neîndeplinirea condiţiilor pentru justificarea stabiliri bazei impozabile prin estimare, nu a reţinut nelegalitatea actelor fiscale exclusiv prin raportare la Rezoluţia din 17.12.2013 dată în dosarul cu nr. x/2012 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.

55. Nu poate fi omisă, însă, situaţia de fapt rezultată din actele de cercetare penală efectuate, în condiţiile în care, de altfel, chiar organele fiscale au apreciat, prin suspendarea soluţionării contestaţiei administrativ fiscale, prin Decizia nr. 256/03.12.2012, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3), coroborat cu art. 216 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, până la soluţionarea definitivă a laturii penale, ca urmare a factului că inspectorii fiscali au sesizat organele de cercetare penală pentru săvârşirea unei infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) b) şi c) din Legea nr. 241/2005, că stabilirea existenţei acestei infracţiuni ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

56. Or, potrivit verificărilor efectuate de organele de cercetare penală, fiind audiaţi reprezentanţi legali ai 14 dintre agenţii economici care au achiziţionat marfă de la reclamantă, s-a constatat că preţurile practicate de reclamantă şi înscrise în facturile emise sunt preţurile reale plătite de agenţii economici şi că, într-adevăr, au fost mai mici, marfa comercializată fiind de calitate inferioară, însă în documentele contabile ale reclamanei nu s-au înregistrat venituri inferioare celor efectiv realizate, care să conducă la diminuarea taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat.

57. În contextul materialului probator administrat, instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu poate fi imputabil reclamantei faptul că o parte din clienţii societăţii nu recunosc sau recunosc numai în parte tranzacţiile comerciale derulate cu reclamanta, aceasta înregistrând în contabilitate facturile emise, şi nici nu poate constitui un motiv temeinic pentru care documentele contabile prezentate de reclamantă să nu fie luate în seamă la stabilirea bazei impozabile de către organele fiscale.

58. Motivul de privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 64 şi art. 67 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală este, de asemenea, nefondat.

59. Raportat la dispoziţiile incidente din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanţa de fond a reţinut cu aplicarea corectă a acestora nelegalitatea actului administrativ fiscal.

60. Organele fiscale sunt îndreptăţite, conform dispoziţiilor art. 6 Codul de procedură fiscală, să aprecieze relevanţa stărilor de fapt fiscale în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi revin şi să adopte soluţia admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză, la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe având posibilitatea să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţie (art. 11 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal), iar potrivit art. 105 Codul de procedură fiscală, inspecţia fiscală va avea în vedere examinarea tuturor stărilor de fapt şi raporturile juridice care sunt relevante pentru impunere.

61. Susţinerile recurentei sunt greşite. Instanţa de fond a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 64, 67 Codul de procedură fiscală şi ale Ordinului ANAF nr. 3389/2011 privind stabilirea prin estimare a bazei de impunere.

62. În mod corect instanţa de fond a reţinut, prin aplicarea art. 64 din O.G. nr. 92/2003, potrivit cărora "Documentele justificative şi evidenţele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere. În cazul în care există şi alte acte doveditoare, acestea vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de impunere", că regula în materie pentru stabilirea bazei de impunere o constituie documentele justificative şi evidenţele contabile ale contribuabilului, şi prin excepţie, dacă există şi alte acte doveditoare în afară de cele cuprinse în evidenţele contabile şi actele prezentate de contribuabil, acestea vor fi luate în considerare în acelaşi scop.

63. Stabilirea prin estimare a bazei de impunere este însă o situaţie de excepţie, care se realizează numai în situaţiile prevăzute de lege, organul fiscal având sarcina de a motiva decizia de impunere pe bază de probe sau constatări proprii (art. 65 Codul de procedură fiscală).

64. Conform art. 67 alin. (1) Codul de procedură fiscală, organul fiscal stabileşte baza de impunere şi obligaţia fiscală de plată aferentă prin estimarea rezonabilă a bazei de impunere, folosind orice probă şi mijloc de probă prevăzute de lege, ori de câte ori acesta nu poate determina situaţia fiscală corectă.

65. Art. 67 alin. (2) Codul de procedură fiscală prevede că stabilirea prin estimare a bazei de impunere se efectuează în situaţii cum ar fi: a) în situaţia prevăzută la art. 83 alin. (4) (nedepunerea declaraţiei fiscale) b) în situaţiile în care organele de inspecţie fiscală constată că evidenţele contabile sau fiscale ori declaraţiile fiscale sau documentele şi informaţiile prezentate în cursul inspecţiei fiscale sunt incorecte, incomplete, precum şi în situaţia în care acestea nu există sau nu sunt puse la dispoziţia organelor de inspecţie fiscală.

66. În raport de aceste dispoziţii, în mod corect instanţa a constatat că organele fiscale au aplicat greşit dispoziţiile legale prevăzute de 67 alin. (1) Codul de procedură fiscală, considerând că sunt îndreptăţite să procedeze la stabilirea prin estimare a bazei de impunere întrucât este incidentă situaţia reglementată de art. 67 alin. (2) lit. b) Codul de procedură fiscală, respectiv evidenţele contabile sau fiscale ori documentele prezentate în cursul inspecţiei fiscale sunt incorecte sau incomplete.

67. Organele fiscale au procedat la efectuarea unor controale încrucişate privind realitatea şi legalitatea circuitului mărfurilor până la clienţii finali, pornind de la simpla suspiciune că preţurile de vânzare practicate de societate sunt inferioare preţurilor de piaţă, iar ca urmare a acestora au constatat că marea majoritate a clienţilor nu recunosc tranzacţiile comerciale derulate cu reclamanta, unii dintre clienţii societăţii au recunoscut doar o parte a livrărilor efectuate de către reclamantă, în speţă livrările de valoare mică, rezultând că evidenţele contabile şi fiscale, inclusiv declaraţiile fiscale sau documentele şi informaţiile prezentate în cursul inspecţiei fiscale, sunt incorecte deoarece nu reflectau realitatea, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 49 alin. (1) lit. b) şi art. 52 alin. (1) Codul de procedură fiscală, pentru stabilirea unui preţ de piaţa cu ridicata comparabil pentru fructe şi legume, s-au solicitat unor societăţi cu activitate similară cu a societăţii verificate, care operează în aceeaşi arie comercială (incinta târgului "B.") şi pentru aceeaşi perioadă, preţurile medii fără TVA practicate la comercializarea cu ridicata a unor produse similare,

68. În mod corect instanţa de fond a constatat că împrejurile referitoare la clienţii reclamantei reţinute din controalele încrucişate nu pot fi imputabile reclamantei, care a înregistrat în contabilitate facturile emise, şi nici nu poate constitui un motiv pentru care documentele contabile prezentate de societatea să nu fie luate în seamă la stabilirea bazei impozabile de către organele fiscale. Nu s-a făcut dovada faptului că reclamanta ar fi ştiut sau ar fi dispus de indicii cu privire la conduita fiscală inadecvată a clienţilor săi, care să conducă la concluzia unui comportament fiscal inadecvat şi în ceea ce o priveşte pe reclamantă, astfel că eventualele încălcări ale legislaţiei fiscale de către aceştia nu sunt de natură să conducă la concluzia că documentele prezentate în cursul inspecţiei fiscale de către reclamantă sunt incorecte sau incomplete şi să atragă sancţiuni pentru reclamantă în sensul stabilirii prin estimare a bazei de impunere

69. În mod corect a observat instanţa de fond şi faptul că practicarea de către reclamantă a unui adaos comercial mai mic faţă de alţi comercianţi din aceeaşi sferă de activitate şi pentru aceleaşi produse nu poate constitui un motiv care să justifice necesitatea estimării bazei de impunere, în lipsa unor probe concrete care să combată susţinerea petentei privind intenţia de "penetrare a pieţii" şi creare de clientelă prin adoptarea unei strategii de marketing în acest sens.

70. Cu privire la aceste aspecte, în mod întemeiat au fost reţinute şi împrejurările de fapt rezultate din verificările organelor de cercetare penală, la sesizarea organelor fiscale, care au constatat că preţurile practicate de reclamantă şi înscrise în facturile emise sunt preţurile reale plătite de agenţii economici, rezultând că în documentele contabile ale reclamantei nu s-au înregistrat venituri inferioare celor efectiv realizate, având drept consecinţă diminuarea taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat, motiv pentru care prin Rezoluţia din 17.12.2013 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj în dosarul penal nr. x/2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de administratorul societăţii, iar legalitatea soluţiei a fost confirmată prin respingerea plângerii formulate de organele fiscale, prin încheierea din 28.03.2014 a judecătorului de cameră preliminară, pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Dolj, secţia penală.

71. Numai în situaţiile în care, potrivit legii, organele fiscale sunt îndreptăţite să stabilească prin estimare bazele de impunere, acestea identifică acele elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale (art. 67 alin. (3) Codul de procedură fiscală), iar metoda metoda produsului/serviciului şi volumului prevăzută de art. 2 lit. d) din Ordinul ANAF nr. 3389/2011 privind stabilirea prin estimare a bazei de impunere şi pct. 1.4 din Anexa acestui Ordin poate fi utilizată numai în aceste cazuri.

72. Or, în cauză, pentru motivele reţinute anterior, nu se regăsesc aceste situaţii, întrucât organele de inspecţie fiscală au avut la dispoziţiile documentele contabile ale societăţii, pentru a determina situaţia fiscală, şi nu au fost justificate în mod concret şi real împrejurări pentru stabilirea prin estimare a bazei de impunere, constând în faptul că evidenţele contabile sau fiscale ori declaraţiile fiscale sau documentele şi informaţiile prezentate în cursul inspecţiei fiscale sunt incorecte sau incomplete.

73. Dispoziţiile art. 52 alin. (1) Codul de procedură fiscală, forma în vigoare incidenţă în cauză, invocate de recurenta pârâtă, care prevăd că organul fiscal are dreptul să solicite informaţii şi altor persoane cu care contribuabilul are sau a avut raporturi economice sau juridice, au fost greşit invocate, în condiţiile în care, pe de o parte, deşi se referă la solicitarea de informaţii de la altor persoane cu care contribuabilul are sau a avut raporturi economice sau juridice, au fost invocate în ceea ce priveşte faptul că pentru stabilirea unui preţ de piaţa cu ridicata comparabil pentru fructe şi legume s-au solicitat unor societăţi cu activitate similară cu a societăţii verificate, care operează in aceeaşi arie comercială, şi pentru aceeaşi perioadă, preţurile medii fără TVA practicate de aceste societăţi, iar pe de altă parte, chiar aceste dispoziţii prevăd că informaţiile furnizate de alte persoane se iau în considerare numai în măsura în care sunt confirmate şi de alte mijloace de probă, condiţie nedovedită ca fiind îndeplinită de organele fiscale.

74. Referitor la metoda utilizată pentru estimarea bazei de impunere, recurenta a reluat susţinerile formulate la instanţa de fond, privind faptul că nu putea fi reţinută ca justificată metoda de comparare propusă de către reclamantă derivată din metoda marjei, metoda produsului/serviciului şi a volumului apropiindu-se cel mai mult de modul în care îşi desfăşoară activitatea contribuabilul.

75. Potrivit pct. 1.4 din Anexa la Ordinul ANAF nr. 3389/2011, metoda produsului/serviciului şi volumului constă în estimarea bazei impozabile pentru determinarea obligaţiei fiscale, în condiţiile în care se cunoaşte sau se poate determina numărul produselor/serviciilor comercializate/prestate sau volumul de activitate din perioada supusă controlului. Această metodă poate furniza informaţii cu privire la sumele încasate şi neevidenţiate, ca urmare a comercializării bunurilor şi prestării serviciilor. Concret, pct. 1.4 precizează că numărul produselor/serviciilor comercializate/prestate sau volumul de activitate poate fi estimat pe baza evidenţei în condiţiile în care registrele întocmite conţin informaţii privind costul bunurilor vândute (cost de achiziţie, cost de producţie) şi/sau folosind date şi informaţii din diverse surse; după estimarea numărului produselor/serviciilor comercializate/prestate şi/sau volumul activităţii desfăşurate se aplică preţul de vânzare practicat pe unitate de produs/serviciu sau volum de activitate, determinându-se astfel venitul brut. Determinarea veniturilor suplimentare se realizează prin compararea veniturilor înregistrate în evidenţe contabile cu veniturile determinate, ca urmare a aplicării preţurilor de vânzare asupra unităţilor şi volumului activităţii, iar veniturile suplimentare se ajustează cu elemente de venit neimpozabil şi cheltuieli nedeductibile în vederea estimării bazei impozabile şi a stabilirii obligaţiei fiscale.

76. Instanţa de fond a constatat, cu privire la estimarea pe care organele fiscale au făcut-o prin compararea preţurilor de piaţă pentru activitatea de comercializare a legumelor şi fructelor, având drept criteriu metoda produsului şi a volumului, că aceasta a vizat numai societăţi care îşi desfăşoară activitatea în Târgul B., însă a reţinut, fapt necontestat, că organele fiscale nu au avut în vedere dacă provenienţa mărfurilor este aceeaşi, dacă valoarea de achiziţie este comparabilă, dacă sunt aceeaşi calitate, tip de ambalaj sau mod de prezentare a mărfurilor, criterii care ar fi fost de natură să justifice această comparaţie şi implicit rezultatul demersului, respectiv stabilirea unei baze de impunere mai mari, la care s-a calculat un impozit pe profit şi TVA aferente, concluzionând că nu s-a ţinut seama de criterii esenţiale în compararea situaţiilor fiscale care ar fi corespuns metodei produsului/serviciului şi a volumului prevăzută de pct. 1.4 din anexa la Ordinul ANAF nr. 3389/2011 privind stabilirea prin estimare a bazei de impunere.

77. În condiţiile în care nu sunt incidente situaţii care să justifice stabilirea prin estimare a bazelor de impunere, nu mai prezenta relevanţă analiza motivelor invocate privind metoda folosită pentru estimare.

78. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, prin care instanţa de fond a constatat că sumele cu titlu de impozit pe profit şi TVA calculate pe baza unei baze impozabile stabilită prin estimare de către organele de inspecţie fiscală nu corespund realităţii, fiind calculate cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale, motive pentru care a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a anulat în parte actele administrative fiscale, este legală, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material.

79. Ca urmare a faptului că a constatat interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale, în ceea ce priveşte stabilirea prin estimare a obligaţiilor fiscale, instanţa de fond a avut în vedere documentele contabile deţinute şi prezentate de societate, potrivit cărora baza impozabilă suplimentară pentru calculul impozitului pe profit era de 62.060,27 RON în perioada 01.01.2011-30.06.2012, căreia îi corespunde un impozit pe profit suplimentar de 9.929,64 RON, fără a rezulta obligaţii suplimentare de plată privind TVA, astfel că a anulat în parte decizia de impunere până la limita sumei de 9.929,64 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar, la acestea adăugându-se accesoriile aferente debitului principal, potrivit art. 120 şi art. 1201din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

80. Motivul de recurs privind cheltuielile de judecată este, de asemenea, nefondat. În temeiul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., instanţa de fond a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 3000 RON, reprezentând onorariu expert (1000 RON) şi onorariu avocat (2000 RON).

81. În baza dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., "(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.".

82. Obligarea la plata cheltuielilor de judecată este justificată de existenţa culpei procesuale a celui care a pierdut procesul, acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei fiind admisă şi anulată în parte decizia de impunere, şi nu au fost invocate motive temeinice care să impună, raportat la art. 453 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că judecătorul stabileşte măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, reducerea cuantumului acestor cheltuieli în funcţie de sumele pentru care a fost respinsă cererea de chemare în judecată, având în vedere raportul dintre sumele contestate şi sumele pentru care a fost menţinută decizia de impunere, şi anume impozit pe profit suplimentar în sumă de 420.132 RON şi TVA în sumă de 626.506 RON, cu accesoriile aferente, respectiv 9.929,64 RON impozit pe profit suplimentar şi accesoriile aferente.

VI Soluţia instanţei de recurs

83. Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare invocate de recurenta pârâtă, prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 6) şi 8) C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CRAIOVA împotriva sentinţei nr. 293/2016 din 21 iunie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2019.