Recusal appeal dismissed as time-barred for missing 48-hour peremptory deadline; costs imposed.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 9 din 16 ianuarie 2004, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins cererea formulată de M.I., privind recuzarea tuturor judecătorilor Curții de Apel Alba Iulia.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că cererea nu a fost motivată de către petent și că, examinându-se cererea din oficiu, nu se constată existența nici uneia dintre cauzele de incompatibilitate prevăzute de art. 46-49 C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri, petentul M.I. a declarat recurs la data de 23 ianuarie 2004, invocând următoarele motive:

- necitarea acestuia pentru termenul fixat pentru soluționarea cererii de recuzare;

- lipsa mențiunii din încheiere privitoare la căile de atac ce pot fi exercitate împotriva acesteia;

- nesoluționarea cererii de recuzare în ședință publică.

Examinând cauza în raport cu excepția pusă din oficiu în discuția părților se constată următoarele:

Încheierea atacată a fost pronunțată la data de 16 ianuarie 2004, fără citarea petentului, potrivit dispozițiilor art. 52 alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit art. 52 alin. ultim C. proc. pen., „încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 de ore din momentul pronunțării.”.

Prin dispoziția menționată s-a stabilit, așadar, un termen procedural scurt, de 48 ore, pentru declararea recursului, derogator de la termenul de drept comun prevăzut de art. 3853 alin. (1) C. proc. pen.

Totodată, prin dispoziția menționată a fost stabilit și momentul inițial, de la care curge termenul de 48 ore în interiorul căruia se poate exercita calea de atac a recursului împotriva încheierii prin care respins cererea de recuzare. Acesta, conform art. 52 alin. (8) C. proc. pen., este determinat de „momentul pronunțării” încheierii. Cu referire la momentul inițial de la care curge termenul pentru declararea recursului împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, legea procesuală penală nu face nici o distincție în funcție de prezența sau lipsa petentului de la pronunțare. Așa fiind, termenul procedural de 48 ore stabilit de legea procesuală penală, urmează a fi calculat de la data pronunțării încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare.

În raport cu dispozițiile art. 186 alin. (1) și (2) C. proc. pen., petentul M.I. putea exercita calea de atac a recursului împotriva încheierii pronunțate în data de 16 ianuarie 2004, până la data de 19 ianuarie 2004.

Din actele dosarului rezultă că petentul M.I. a declarat recurs împotriva încheierii menționate la data de 23 ianuarie 2004, cu depășirea termenului prevăzut de art. 52 alin. ultim C. proc. pen.

Or, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. pen., „când, pentru exercitarea unui drept procesual, legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen”.

Așadar, prin dispoziția menționată a fost statuată sancțiunea procesuală a decăderii ce lovește actul procesual neefectuat în termenul peremptoriu prescris de lege.

Sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului de a declara recurs constă, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., în respingerea recursului, ca tardiv introdus și menținerea hotărârii atacate.

În cauză, se constată că petentul M.I. a exercitat calea de atac a recursului cu depășirea termenului prevăzut de art. 52 alin. ultim C. proc. pen., așa încât excepția de tardivitate pusă în discuție, din oficiu, apare ca fiind întemeiată în raport cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 186 alin. (1) din același cod.

În consecință, pentru considerentele ce preced, și ca urmare a admiterii excepției, Înalta Curte va respinge recursul, ca tardiv declarat.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de petentul M.I. împotriva încheierii nr. 9 din 16 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, ca tardiv declarat.

Obligă recurentul să plătească statului 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 16 februarie 2003.