Military Reserve Placement Following Criminal Conviction: Appeal Dismissed as Unfounded

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 08.09.2016, sub nr. x/2015, pe rolul Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Militară 01714 Piteşti, anularea Ordinului directorului general al Direcţiei generale de informaţii a apărării nr. D.G.P. 68/12.08.2015; anularea Adresei nr. x/18.08.2015 remisă reclamantului, prin care a fost trecut în rezervă, precum şi a tuturor actelor subsecvente similare referitoare la trecerea sa în rezerva; obligarea pârâtei la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat prin emiterea actelor administrative contestate si punerea lor în executare de îndată, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004R; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ce le va ocaziona cu acest litigiu.

Prin sentinţa nr. 262/17.02.2016 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2016 s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dolj şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Militară 01714 Piteşti, Ministerul Apărării Naţionale şi Direcţia Generală de Informaţii a Apărării, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 296/2016 pronunţată în data de 10 iunie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Militară 01714 Piteşti, Ministerul Apărării Naţionale şi Direcţia Generală de Informaţii a Apărării şi Directorul General al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi rejudecând cauza, să se admită cererea introductivă, anulându-se actul administrativ de trecere în rezerva reprezentat de Ordinul directorului general al Direcţiei generale de informaţii a apărării nr. D.G.P. 68/12.08.2015.

În fapt reclamantul critică sentinţa sub aspectul interpretării greşite a normelor de drept material, respectiv a art. 87 alin. (3) din Legea 80/1995. Astfel, judecătorul fondului apreciază că temeiul juridic indicat în ordinul de trecere în rezervă, respectiv art. 87 alin. (3) din Legea 80/1995 R, este legal si temeinic, aducându-se doar două justificări şi anume modificarea produsă prin art. 33 pct. 2 din Legea 255/2013, fără însă a se avea în vedere de către instanţa de fond şi ulterioarele modificări, care lasă la aprecierea instituţiei publice dacă un cadru militar căruia i s-a stabilit o pedeapsa penală, dar cu privire la care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei va fi menţinut in activitate sau va fi trecut în rezervă.

Susţine că în mod eronat s-a constatat că ar fi fost sancţionat în trecut pentru o faptă asemănătoare, întrucât nu a fost sancţionat penal în trecut pentru vreo fapta similară sau altă faptă de natură penală (nu exista vreo dovadă în acest sens la dosarul cauzei). Astfel, sentinţa este greşită, întrucât temeiul juridic invocat de emitentul actului atacat nu cuprinde şi ipoteza amânării aplicării pedepsei.

Chiar şi în ipostaza unui temei juridic corect, actul administrativ este anulabil, întrucât emitentul acestuia nu are în considerare sentinţa penală definitivă nr. 18/25.06.2015 pronunţată de Tribunalul Militar Timişoara, în cuprinsul căreia judecătorul apreciază ca:

"Totodată, ţinând cont de faptul ca inculpatul este militar, a recunoscut şi regretat fapta săvârşită, având o conduită bună după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, instanţa apreciază că subofiţerul are posibilitate de îndreptare şi aplicarea unei pedepse în acest moment ar fi inoportună, din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra carierei militare şi vieţii personale a acestuia."

Susţine că infracţiunea pentru care a fost cercetat a fost una la regimul circulaţiei rutiere, săvârşită în afara serviciului, recurentul fiind singurul care a avut de suferit.

Mai arată că, toate documentele depuse în apărare de pârâte nu sunt altceva decât acte medicale sau dispoziţii date după ce a suferit accidentul de circulaţie şi a trebuit să stea internat în spital, de aceea a fost declarat parţial inapt, însă a obţinut în toată aceasta perioada numai calificativul "foarte bine". De altfel, solicită a se observa ca numărul de zile de spitalizare îi permiteau să se pensioneze, dar nu a făcut acest lucru întrucât a fost convins că faptele sale nu au adus atingere conduitei militare. Mai mult, la sfaturile comandanţilor direcţi şi-a continuat activitatea.

Totodată menţionează că nu a avut abateri disciplinare la locul de muncă, şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu, iar greşeala pe care a făcut-o nu a fost în timpul serviciului, a fost un accident regretabil comis în condiţii fortuite.

Precizează că actul administrativ atacat este excesiv, netemeinic şi se impune a fi anulat, întrucât nu este proporţional cu fapta comisă, nu a produs consecinţe prejudiciabile asupra unităţii emitente, a colegilor sau superiorilor, a fost dată fără a respecta principiul gradualităţii sancţiunilor, iar motivaţia nu are corespondent în realitate.

La data de 10 octombrie 2016, recurentul-reclamant a depus la dosar o precizare la acţiune prin care a susţinut că motivele de casare sunt cele prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând recursul declarat întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ. în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză sentinţa recurată prin care a fost respinsă acţiunea formulată de reclamant, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995.

Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios, pe calea prevăzută de art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, Ordinul nr. D.G.P. 68 din 12 august 2015 prin care s-a dispus trecerea în rezervă, în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (1) lit. c) şi art. 85 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

Situaţia de fapt a fost corect reţinută de prima instanţă în sensul că prin Ordinul nr. D.G.P. 68 din 12 august 2015 emis de Directorul General al Direcţiei Generale de informaţii a apărării, plutonierul adjutant principal A., încadrat la U.M.01714, a fost trecut în rezervă în temeiul art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a aplicării prin hotărâre judecătorească, rămasă definitivă, a unei pedepse de 3600 RON amendă penală, reprezentând echivalentul la 180 de zile - amendă la o valoare de 20 RON/zi pentru săvârşirea infracţiunii de "Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau alte substanţe", cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani.

Potrivit aceluiaşi ordin, la motivarea de fapt, se menţionează sentinţa nr. 18 din 25 iunie 2015 în dosarul nr. x/2015 a Tribunalului Militar Timişoara.

Criticile de nelegalitate invocate de recurent nu pot fi reţinute, prima instanţă verificând în concret condiţiile de legalitate ale Ordinului nr. D.G.P. 68 din 15 august 2015, respectiv a aplicării în cauză a dispoziţiilor art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, în raport de situaţia de fapt.

Conform art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/2015 în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat "Cadrele militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale condamnate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie la pedeapsa amenzii penale sau cu închisoare, cu suspendarea executării ori graţiate, înainte de începerea executării pedepsei sau cu privire la care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, pot fi trecute în rezervă sau direct în retragere ori pot fi menţinute în activitate, pe baza propunerilor înaintate ierarhic comandanţilor/şefilor care au stabilite competenţe în acest sens, prin ordin al ministrului apărării naţionale".

Motivul de casare invocat în cadrul precizării la cererea de recurs din data de 10 octombrie 2016 ce vizează dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. nu poate fi primit, fiind tardiv invocat, întrucât din cuprinsul motivelor de recurs depuse, la data de 2 septembrie 2016, în termenul prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 487 C. proc. civ., nu rezultă critici vizând depăşirea atribuţiilor judecătoreşti de către instanţa de fond.

Criticile aduse prin cererea de recurs pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Potrivit acestuia casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a stabilit în mod greşit că măsura luată împotriva sa prin sentinţa penală nr. 18/25.06.2015 de către Tribunalul Militar Timişoara nu este de natură penală, prin asprimea sa, context în care nu trebuia trecut în rezervă, susţinere lipsită de temei legal.

Astfel, emiterea Ordinul nr. D.G.P. 68 din 12 august 2015 şi luarea măsurii trecerii în rezervă nu a fost urmarea parcurgerii unei proceduri de natură penală, ci a constatării că recurentul-reclamant fusese condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni, ceea ce făcea incidente prevederile art. 43 alin. (1) şi art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995.

Înalta Curtea apreciază că în mod legal prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 în sensul că, în situaţia recurentului - militar condamnat definitiv, nu există obligaţie de menţinere în activitate, aceasta fiind o opţiune pentru autoritatea intimată.

În cauză emitentul Ordinului nr. DGP 68/2015 nu era ţinut cu caracter obligatoriu de niciuna din propunerile diferite care s-au făcut cu privire la situaţia recurentului. Obligaţia legală care a fost respectată este aceea de a opta motivat cu privire la propunerile din dosarul personal al recurentului şi nu însuşire automată a uneia din propuneri.

Faptul că opţiunea aleasă în limitele legii, a fost motivată în principal pe sentinţa penală nr. 18/2015 a Tribunalului Militar Timişoara nu reprezintă un argument care să infirme legalitatea ordinului de trecere în rezervă contestat.

Celelalte susţineri ale recurentului-reclamant, care cuprind critici referitoare la interpretarea şi aplicarea prevederilor legale incidente de către instanţa de fond, sunt neîntemeiate.

Judecătorul fondului a reţinut în mod legal că, deşi reclamantului nu i s-a comunicat o copie a ordinului de trecere în rezervă, în considerarea nivelului de clasificare acordat actului, în fapt, acestuia i s-au adus la cunoştinţă toate elementele ordinului, respectiv faptul şi motivele acestei treceri în rezervă.

Înalta Curte constată că este temeinică soluţia de respingere a acţiunii judecătorul fondului reţinând corect că actul administrativ nu este nelegal, pentru că în speţă nu este vorba despre o îngrădire a dreptului la muncă prevăzut în art. 41 alin. (1) din Constituţia României, ci de stabilirea unor condiţii pentru accesul şi menţinerea într-o profesie care implică autoritatea de stat, ordinea publică şi siguranţa naţională.

În jurisprudenţa referitoare la interpretarea art. 41 alin. (1) din Constituţia României (dreptul la muncă), instanţa de contencios constituţional a reţinut că dispoziţiile constituţionale referitoare la alegerea liberă a profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă nu pot fi interpretate în sensul că o persoană poate opta oricând pentru orice profesie, meserie, ocupaţie sau loc de muncă, fără a îndeplini toate condiţiile impuse de specificul profesiei, meseriei sau ocupaţiei respective (e.g. decizia CCR nr. 545/2004), cu atât mai mult când este vorba de categorii profesionale cu statut special, implicând exerciţiul autorităţii publice.

Referirile făcute în motivarea sentinţei la Constituţia României şi Legea nr. 80/1995 au avut tocmai scopul de a sublinia specificul statutului cadrelor militare şi viziunea legiuitorului asupra exigenţelor pe care le implică accesul în profesie şi menţinerea în activitate a cadrelor militare.

Prima instanţă a apreciat corect că ordinul de trecere în rezervă este legal emis, opţiunea de menţinere sau nu în activitate a reclamantului fiind apreciate corect în raport de situaţia sa concretă a recurentului.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 269/2016 din 10 iunie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2019.