Forestry compensation claim rejected for Natura 2000 owners over unmet state aid conditions

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta Obştea Valea Şusenilor a chemat în judecată Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, solicitând obligarea acestuia la acordarea de compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le-au putut recolta datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă în sumă de 294.867,9 RON pentru suprafaţa de 387,1 ha situată în Situl NATURA 2000 din care: 12.5885,34 RON aferente anului 2014 şi 168982,56 RON aferente anului 2015.

Reclamanta a susţinut că aceste compensaţii se cuvin proprietarilor conform art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, H.G nr. 861/2009 şi Legea nr. 554/2004.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 149 din 6 martie 2017, a respins acţiunea formulată de reclamanta Obştea Valea Susenilor, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, având ca obiect despăgubire.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta Obştea Valea Susenilor a declarat recurs.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că în justificarea soluţiei de respingere a acţiunii instanţa de fond a invocat Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 36 din 23.11.2015 publicată în Monitorul Oficial nr. 107 din 11.02.2016 arătând că potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ. dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţe. În decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a decis că:,.Pentru acordarea compensaţiilor prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea 46/2008 privind Codul Silvic, republicată, şi de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările şi completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat şi să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010.

Recurenta consideră că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică deoarece, organele centrale ale administraţiei publice aveau obligaţia să iniţieze şi să urmărească până la finalizare apariţia H.G. de publicare în Monitorul Oficial a normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor.

Organul central al administraţiei publice a refuzat în mod nejustificat să iniţieze şi respectiv să finalizeze demersurile legale (care au în vedere inclusiv adoptarea unei Hotărâri de Guvern) care să aprobe normele metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutorului de stat pentru compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor.

O Hotărâre de Guvern trebuia dată pentru a se aproba normele metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a fondului proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ teritoriale şi pentru aprobarea procedurii de realizare a serviciilor silvice şi de efectuare a controalelor de fond.

Recurenta mai consideră că solicitarea compensaţiilor pentru lipsa de folosinţă a pădurilor protejate nu poate fi reţinută ca având caracterul unui ajutor de stat în sensul celor definite în art. 1 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, deoarece nu constituie o măsură de sprijin, care distorsionează sau ameninţă să distorsioneze concurenţa prin favorizarea unui agent economic şi în mod evident nu este de natură să afecteze schimburile între statele membre.

Recurenta mai arată că, între timp, s-a îndeplinit condiţia primirii avizului favorabil al Comisiei Europene nr. C (2012)5266 final/19.07.2012 şi condiţia primirii avizului favorabil al Comisiei Europene, respectiv Decizia Comisiei (3.1.2017) în Anexă C (2016) 8769 final comunicată Reprezentanţei permanente a României la Bruxelles la data de 4 ianuarie 2017.

Avizul Comisiei Europene (3.01.2017) priveşte acordarea acestor compensaţii pentru perioada 2014-2020.

După primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene, Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor nu şi-a respectat obligaţiile legale prevăzute în Codul silvic, în H.G nr. 861/2009 şi în art. 1 al anexei nr. 1 la H.G nr. 861/2009 privind aprobarea normelor metodologice de a proceda la fundamentarea anuală a necesarului de fonduri şi de a înscrie în bugetele proprii banii necesari acordării acestor despăgubiri dar şi de a întreprinde demersurile legale pentru aprobarea (prin Hotărâre de Guvern) a normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ teritoriale şi pentru aprobarea procedurii de realizare a serviciilor silvice şi de efectuare a controalelor de fond.

Chiar dacă, ipotetic vorbind, după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene ar mai fi necesară apariţia unui alt act normativ (la nivel de acte normative subsecvente legii) Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor ar fi trebuit să iniţieze şi să stăruie în aprobarea unor astfel de acte normative din moment ce au trecut peste 5 ani de la primirea şi publicarea primei Decizii a Comisiei Europene, şi peste 6 luni de la publicarea celei de-a doua decizii a Comisiei Europene din 3.01.2017.

Neacordarea acestor compensaţii reprezintă o încălcare evidentă a normelor europene care pe de o parte protejează şi garantează dreptul de proprietate iar pe de altă parte protejează natura.

Recurenta mai precizează că în susţinerea cererii a depus şi Adresa nr. x/29.09.2011 a Ministerului Mediului către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din care rezultă că sunt asiguraţi banii necesari pentru aceste despăgubiri.

În condiţiile refuzului nejustificat al autorităţilor statului, de a normativiza, aşa cum erau obligate, recurenta invocă aplicabilitatea în dreptul românesc a Deciziei nr. C (2012) 5166 final/19.07.2012 şi a Deciziei Comisiei (3.1.2017) în Anexă C (2016) 8769 final comunicată Reprezentanţei permanente a României la Bruxelles la data de 4 ianuarie 2017. Acestea au efect direct vertical în ordinea juridică europeană şi naţională, astfel că particularii pot invoca, direct în faţa instanţelor naţionale, acordarea ajutorului de stat favorabil.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Apelor şi Pădurilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta Obştea Valea Şusenilor a solicitat acordarea de compensaţii, aferente anilor 2014-2015, datorită restricţiilor de utilizare a terenurilor forestiere, deţinute în arii naturale protejate de interes comunitar Situl NATURA 2000, motivat de refuzul nejustificat al C.R.S.C Râmnicu-Vâlcea, respectiv Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Craiova de a acorda ajutoarele de stat.

Recurenta-consideră că prima instanţă a încadrat, în mod eronat, compensaţiile solicitate în temeiul art. 97 alin. (1) Iit.b) din Codul silvic în categoria "ajutoarelor de stat", deşi încadrarea în respectiva categorie a compensaţiilor prevăzute de Codul silvic este reglementată prin lege, respectiv prin O.G. nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli.

Potrivit art. 4 lit. s) pct. 4) din O.G. nr. 14/2010 reglementează că "Guvernul este abilitat să acorde forme de ajutor de stat permise conform art. 1 în următoarele domenii: (...) activităţi de dezvoltare rurală (...) plăţi Natura 2000".

În ceea ce priveşte plăţile care pot fi acordate în temeiul art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul Silvic reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamentele silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, legiuitorul a stabilit în mod expres, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 14/2010, că se încadrează în categoria ajutoarelor de stat.

Prin Decizia nr. 36/23.11.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 107 din 11/02/2016, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, pronunţând o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din data de 29 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, şi a stabilit că pentru acordarea compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, şi de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările şi completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat şi să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010.

Prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2012) 5166 final/19.07.2012, publicată în Monitorul Oficial al Uniunii Europene, Ministerul a primit aviz favorabil pentru acordarea ajutoarelor de stat persoanelor fizice sau juridice care deţin păduri în TI şi T2, din cadrul siturilor Natura 2000, însă, conform acestei decizii, ajutoarele de stat se pot acorda numai după publicarea Normelor Metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutoarelor de stat, pentru aceste compensaţii, în Monitorul Oficial al României.

Aşadar, chiar dacă se poate considera ca fiind îndeplinită una dintre cele două condiţii care să justifice cererea recurentei, faptul că nu a fost adoptată şi publicată în Monitorul Oficial hotărârea Guvernului pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare şi control a ajutorului de stat pentru compensaţii face ca posibilitatea acordării acestora să nu poată fi realizată.

Cu privire la lipsa îndeplinirii acestei condiţii, recurenta apreciază faptul că hotărârea primei instanţe ar fi nelegală şi netemeinică prin aceea că organele centrale ale administraţiei publice aveau obligaţia legală de a iniţia şi a urmări până la finalizare publicarea în Monitorul Oficial a normelor în discuţie.

Emiterea Deciziei nr. C (2012)5166 final a Comisiei Europene prin care a fost avizată schema de ajutor de stat prezentată în proiectul de hotărâre de Guvern era necesară, însă nu suficientă pentru acordarea acestor plăţi având în vedere faptul că, în cuprinsul aceleiaşi Decizii, Comisia menţionează expres faptul că respectiva schema nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie şi publicată în Monitorul Oficial.

Or, aşa cum a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul Deciziei nr. 36/2015 şi cum în mod judicios a reţinut şi prima instanţă în lipsa îndeplinirii celor două condiţii în mod cumulativ, posibilitatea acordării compensaţiilor cerute de recurentă nu poate fi realizată.

Argumentele recurentei referitoare la utilitatea, oportunitatea şi legalitatea unui demers legislativ prin intermediul căruia să fie aprobate aceste norme sunt justificate şi prin prisma Ministerului, acesta fiind şi temeiul care a condus la iniţierea de către Minister a proiectului de act normativ cu acest subiect, însă, faptul că proiectul nu a fost finalizat prin publicarea lui în Monitorul Oficial, nu îi poate fi imputat intimatului.

Nefiind îndeplinite cumulativ cele două condiţii în baza cărora se pot acorda ajutoarele de stat, pentru persoane care deţin păduri incluse în zonele T1 şi T2, din siturile Natura 2000, nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat de acordare a acestuia, neputându-se constata excesul de putere al autorităţii publice.

De asemenea, Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Obştea Valea Susenilor împotriva sentinţei nr. 149/2017 din 06 martie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 octombrie 2019.