Inclusion of judicial salary increments in base allowance under public sector equalization norms

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Iaşi, Curtea de Apel Iaşi şi Ministerul Justiţiei, următoarele:

1) includerea în baza de calcul a indemnizaţiei de încadrare brută lunară a drepturilor salariate de 18%, reprezentând creşterile salariale de 5%, începând cu data de 1.01.2007 faţă de nivelul din luna decembrie 2006, de 2%, începând cu data de 1.04.2007 faţă de nivelul din luna martie 2007, şi de 11%, începând cu data de 01.10.2007 faţă de nivelul din luna septembrie 2007 şi în continuare, drepturi câştigate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile;

2) recalcularea drepturilor salariale, având în vedere sumele achitate prin eşalonare, pentru perioada cuprinsă între data de primă plată prin eşalonare (28.09.2010) şi până la data plăţii efective a sumelor datorate de pârâţi (februarie 2016), în baza titlurilor executorii şi până la zi;

3) achitarea diferenţelor salariale după includerea creşterilor salariale de 18% în indemnizaţia de încadrare brută lunară pentru perioada 01.02.2013 (în termenul de prescripţie) la zi;

4) actualizarea sumelor de plată cu rata inflaţiei, calculată de la data scadenţei fiecărui drept salarial lunar şi până la plata efectivă;

5) achitarea dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data scadenţei fiecărui drept salarial lunar şi până la plata efectivă a acestuia;

6) obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi să aloce fondurile necesare plăţii sumelor reprezentând drepturile salariale;

În subsidiar, reclamanţii au arătat că dreptul lor se întemeiază şi pe dispoziţiile Legii nr. 71/2015, urmând ca sumele să fie achitate cel puţin de la momentul intrării în vigoare a acesteia.

Prin cererea depusă la dosar în data de 10.10.2016, reclamanţii au completat acţiunea iniţială cu un nou capăt de cerere, având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea ordinelor de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de reîncadrare, în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 75/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei, prin includerea creşterilor salariate de 2%, 5% şi 11%, obţinute prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, în indemnizaţia de încadrare brută lunară.

În susţinere, reclamanţii au invocat faptul că, în luna septembrie 2016, au solicitat Ministerului Justiţiei emiterea ordinelor de salarizare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 75/2015, prin includerea creşterilor salariate de 2%, 5% şi 11%, obţinute prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, însă nu au primit niciun răspuns.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1124 din 30 martie 2017, a admis în parte acţiunea astfel cum a fost formulată şi completată de către reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Iaşi şi Curtea de Apel Iaşi, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită pentru fiecare reclamant, începând cu data de 09.04.2015, ordinul individual de stabilire a drepturilor salariale, cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, prin includerea creşterilor salariale de 2%, 5% şi 11% în indemnizaţia de încadrare brută lunară, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată prin întâmpinări, respingând cererea privind obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi la plata diferenţelor salariale ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitatea procesuală pasivă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Tribunalului Iaşi, invocată de acesta prin întâmpinare, ca nefondată, a obligat pârâtul Tribunalul Iaşi să plătească fiecărui reclamant diferenţele salariale rezultate în urma emiterii ordinelor menţionate mai sus, începând cu data de 09.04.2015, sume ce vor fi actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii şi la care se va calcula şi dobânda legală, de la data scadenţei şi până la plata integrală şi a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei prin întâmpinare, respingând în rest acţiunea ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond atât reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V. cât şi pârâţii Tribunalul Iaşi şi Ministerul Justiţiei au declarat recurs.

I. Ministerul Justiţiei în motivarea recursului arată că prima instanţă în mod greşit a respins excepţia inadmisibilităţii invocate de Ministerul Justiţiei prin întâmpinarea transmisă la data de 01.06.2016.

În cazul în care intimaţii-reclamanţi erau nemulţumiţi de stabilirea drepturilor salariale în intervalele de referinţă, în speţă, începând cu data de 1.02.2013, puteau contesta actele administrative respective în termenele prevăzute de lege.

Astfel, la data de 21.12.2016, a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016 în baza art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, precum şi în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015 şi mai ales ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

În conformitate cu dispoziţiile art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, aşa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 43/2016, începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de baza/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Potrivit art. 2 din cuprinsul OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, s-a prevăzut că: "Indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi a asistenţilor judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci şi 5%, 2% şi 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Ca urmare a emiterii acestui ordin, în intervalul 01.08.2016-01.10.2016, indemnizaţia de încadrare brută a intimaţilor-reclamanţi urmează a fi recalculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci şi 5%, 2% şi 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015.

Ulterior, prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017, a fost modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1) din cuprinsul acestuia, prevăzându-se că: "Începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)."

Aşadar, în mod greşit instanţa de a admis în parte acţiunea intimaţilor-reclamanţi, acordându-le majorările salariale de 5%, 2% şi 11%, începând cu data de 09.04.2015.

Mai mult, în cuprinsul art. 1 alin. (2) al OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, s-a prevăzut că emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale şi plata acestora urmează a se efectua după finalizarea calculelor, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordonatorii secundari şi terţiari de credite.

De observat este şi faptul că, începând cu luna februarie 2017, intimaţii-reclamanţi au primit indemnizaţiile majorate cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON la care s-a aplicat procentul de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 219/C/01.02.2017, pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după efectuarea calculelor în vederea stabilirii diferenţelor şi asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei, să fie plătite şi diferenţele rezultate pentru perioada anterioară.

II. Tribunalul Iaşi arată că singurul argument adus de instanţa de fond în sprijinul admiterii în parte a acţiunii a fost că stabilirea termenului limită de 1 mai 2017 pentru emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale şi pentru plata acestora nu este de natură a conduce la respingerea cererii completatoare, întrucât acest termen nu este fixat de lege, ci stabilit unilateral de către ministrul justiţiei, neputând fi exclusă posibilitatea să fie prorogat sau chiar nerespectat. Relevant este, în cauză, că, până la momentul pronunţării hotărârii, reclamanţilor nu le-au fost emise ordinele individuale de stabilire a drepturilor salariate şi nici nu le-au fost achitate drepturile salariale restante, astfel că subzistă atât obiectul, cât şi interesul cererii completatoare.

Nu este vorba despre includerea în indemnizaţia de încadrare brute lunare a judecătorilor şi a asistenţilor judiciari a creşterilor salariale de 18%, ci doar de aducerea lor la nivelul maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, diferenţele salariale cuvenite rezultând exclusiv din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 01.01.2011.

Doar pentru aceste diferenţe urmează să fie emise ordine de stabilire a drepturilor salariale şi să se efectueze plăţi după finalizarea calculelor, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordonatorii secundari şi terţiari, dar nu mai târziu de 1 mai 2017.

Pe cale de consecinţă, prima instanţă a reţinut în mod greşit îndreptăţirea reclamanţilor la emiterea, începând cu data de 09.04.2015, a ordinului individual de stabilire a drepturilor salariale, cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O U G nr. 83/2014 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, prin includerea creşterilor salariale de 2%, 5% şi 11% în indemnizaţia de încadrare brută lunară, având ca singur argument dispoziţiile Ordinului nr. 4680/C/12.12.2016 şi precizările Ministerului Justiţiei.

După cum rezultă din considerentele sentinţei prima instanţă a analizat şi a admis excepţia inadmisibilităţii doar în ceea ce priveşte petitele din acţiunea introductivă, respectiv includerea în baza de calcul a indemnizaţiei de încadrare brută lunară a drepturilor salariate de 18%, reprezentând creşterile salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007 faţă de nivelul din luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 01.04.2007 faţă de nivelul din luna martie 2007 şi de 11% începând cu data de 01.10.2007 faţă de nivelul din luna septembrie 2007 şi, în continuare; recalcularea drepturilor salariale având în vedere sumele care au fost achitate prin eşalonare pentru perioada cuprinsă între prima plată prin eşalonare - 28.09.2010 şi până la data plăţii efective a sumelor datorate de pârâţi- februarie 2016, în baza titlurilor executorii deţinute şi până la zi; achitarea diferenţelor salariale după includerea creşterilor salariate de 18% în indemnizaţia de încadrare brută lunară pentru perioada 01.02.2013 - zi, actualizate cu rata inflaţiei, plus dobânda legală penalizatoare.

Cu privire la ultimul capăt de cerere din acţiunea introductivă (obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi să aloce fondurile necesare plăţii sumelor reprezentând drepturile salariale), prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a celor doi pârâţi.

Pe de altă parte, instanţa a admis cererea completatoare, care a avut ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea ordinelor de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare, în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei prin includerea creşterilor salariale de 2%, 5% şi 11%, obţinute prin hotărâri judecătoreşti irevocabile în indemnizaţia de încadrare brută lunară.

În cererea completatoare, nu există un capăt de cerere având ca obiect obligarea Tribunalului Iaşi la plata diferenţelor salariale cuvenite reclamanţilor în ipoteza admiterii capătului de cerere sus-menţionat.

În consecinţă, prima instanţă a admis un capăt de cerere în privinţa căruia a fost admisă excepţia inadmisibilităţii (chiar dacă avea o altă formulare, dar privea şi perioada 09.04.2015-zl), capăt de cerere care nu a fost reluat în cererea completatoare.

III. Reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V. critică soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte respingerea restului acţiunii ca inadmisibilă, precum şi soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Curtea de Apel Iaşi şi Ministerul Justiţiei.

Excepţia inadmisibilităţii acţiunii este o excepţia de procedură ce vizează posibilitatea titularului unui drept de a şi-l valorifica în justiţie.

Astfel că şi neanalizarea pretenţiilor salariale pe considerentul că nu s-a parcurs o procedură prealabilă în sensul contestării ordinelor de salarizare ar duce la imposibilitatea titularului unui drept de a-l valorifica în justiţie.

Or, respingerea pretenţiilor solicitate ca inadmisibile în condiţiile în care ordonatorul terţiar de credite Tribunalul Iaşi le-a acordat până la data de 12.11.2009, potrivit adresei nr. x. 11. 2016 emisă de Tribunalul Iaşi, care avut la baza adresa nr 16207/16. 02. 2010 emisă de Ministerul Justiţiei, menţionându-se că data intrării în vigoare a Legii 330/2009 este 12.11.2009, deşi data intrării în vigoare a acestei legi a fost 1 ianuarie 2010, duce la imposibilitatea reclamanţilor de a face apărări pe fond, pentru a demonstra nedreptatea pe care ordonatorii de credite au realizat-o prin interpretarea abuzivă a regulii de intrare în vigoare a legii şi prin ascunderea faţă de reclamanţi a faptului că drepturile salariale câştigate prin hotărâri judecătoreşti nu au mai fost plătite tot în mod abuziv.

Faţă de excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi recurenta solicită respingerea acesteia întrucât Curţile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale reclamanţilor sunt stabilite cu angajatorul, astfel că drepturile salariale ale acestora sunt calculate şi plătite direct de către instituţia angajatoare care procedează şi la calcularea şi virarea contribuţiilor sociale către stat.

În susţinerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere următoarele considerente.

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza şi va răspunde acestora prin considerente comune.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanţii au calitatea de judecători în cadrul Tribunalului Iaşi.

Prin cererea formulată la data de 26.09.2016, aceştia au solicitat Ministerului Justiţiei, prin ministru, emiterea ordinelor individuale de salarizare cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei, prin includerea creşterilor salariate de 2%, 5% şi 11% în indemnizaţia de încadrare brută lunară.

În mod corect, prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată de către Ministerul Justiţiei şi a respins capetele de cerere din acţiunea iniţială.

În primul rând, prima instanţă a reţinut că litigiile privind drepturile salariale ale judecătorilor se supun condiţiilor şi termenelor stipulate prin Legea-cadru nr. 284/2010 şi prin legile anuale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, adoptate în baza acestei Legi-cadru.

Or, deşi reclamă faptul că, de la apariţia Legii-cadru şi până în prezent, drepturile salariale nu le-au fost calculate în mod corect, reclamanţii nu au contestat ordinele individuale de stabilire a drepturilor salariale emise de-a lungul timpului, după obţinerea hotărârilor judecătoreşti de recunoaştere a indexărilor de 18%, ci, dimpotrivă, s-au adresat direct instanţei, la nivelul anului 2016, pentru includerea în baza de calcul a indemnizaţiei de încadrare brută lunară a drepturilor salariale de 18%, recalcularea acestora şi achitarea diferenţelor salariale rezultate.

De asemenea, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa a analizat şi a admis excepţia inadmisibilităţii cererii introductive şi din perspectiva unui argument subsidiar, constând în faptul că prezenta cauză a fost înregistrată drept un litigiu de contencios administrativ şi fiscal, dat fiind principalul capăt de cerere, respectiv includerea în baza de calcul a indemnizaţiei de încadrare brută lunară a drepturilor salariale de 18%, reprezentând creşterile salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007 faţă de nivelul din luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 01.04.2007 faţă de nivelul din luna martie 2007 şi de 11% începând cu data de 01.10.2007 faţă de nivelul din luna septembrie 2007 şi, în continuare.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod temeinic şi legal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel Iaşi, raportat la dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304 din 28.06.2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cu care "Preşedinţii curţilor de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar preşedinţii tribunalelor au calitatea de ordonator terţiar de credite.

De asemenea, conform prevederilor art. 131 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304 din 28 iunie 2004. "(1) Activitatea instanţelor şi parchetelor este finanţată de la bugetul de stat. (2) Bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite."

Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500 din 11 iulie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, "ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale."

Aşadar, Curtea de Apel Iaşi nu poate efectua plata unor sume cum sunt cele solicitate de reclamanţi în lipsa creditelor bugetare prevăzute de lege şi alocate de ordinatorul principal de credite.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte are în vedere faptul că la data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, şi prin care s-a introdus alin. (1) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Rezultă, aşadar, din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2015 că legiuitorul a aprobat O.U.G. nr. 83/2014, stabilind că în cursul anului 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu excepţia personalului din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, care va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această prevedere se aplică şi în cadrul stabilirii cuantumului gradaţiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradaţie după anul 2010.

Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înţeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susţinut şi mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituţia României că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariaţi şi nu toţi destinatarii actului normativ în discuţie, aflaţi în aceeaşi situaţie, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Asupra chestiunii legate de aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)/1 din O.U.G. nr. 83/2014 a fost pronunţată Decizia nr. 23/2016 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi s-a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice."

Pentru a motiva această soluţie s-a arătat că:

Suprapunând cele două texte, prin coroborarea art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, cu art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, dar şi cu observarea principiului reglementat la art. 3 lit. c) din acelaşi act normativ, rezultă că personalul din "celelalte autorităţi şi instituţii publice" la care se referă textul supus interpretării sunt: Administraţia Prezidenţială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome (altele decât Consiliul Concurenţei şi Curtea de Conturi), precum şi instituţiile din subordinea acestora, finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale.

Concluzia anterioară este susţinută şi de împrejurarea că aparatul de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi (care se adaugă autorităţilor şi instituţiilor publice de mai sus) sunt enunţate de o manieră explicită în textul art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare; pe de altă parte, Consiliul Concurenţei este o autoritate administrativă autonomă, potrivit art. 3 din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, constatare valabilă şi pentru Curtea de Conturi, astfel cum reiese din art. 1 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât, aceste autorităţi administrative se încadrează în una dintre categoriile enumerate limitativ de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare - autorităţi administrative autonome.

Ca atare, rezultă că, în contextul art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" priveşte personalul tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice enumerate la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în rândul cărora sunt incluse şi autorităţile şi instituţiile publice indicate în mod expres de text, respectiv Parlamentul, Consiliul Concurenţei şi Curtea de Conturi.

Către această dezlegare conduc şi principiile reglementate de art. 3 din aceeaşi Lege-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în special cel definit la lit. c): "echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari".

De asemenea, Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va espinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U. şi V. şi de pârâţii Tribunalul Iaşi şi Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 1124 din 30 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 octombrie 2019.