Cumulative recovery of legal interest and inflation indexation for delayed payment of statutory salary obligations

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantele A., şi B., procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia,în conformitate cu dispoziţiile prevăzută de art. 1, art. 8 - 9 şi art. 14 alin. (10) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reprezentat prin procurorul general, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, reprezentat de procurorul general, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, reprezentat de prim-procuror, precum şi Ministerul Finanţelor Publice următoarele:

- suspendarea Ordinului nr. 171 din data de 2 septembrie 2016 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie până la soluţionarea acţiunii în anulare;

- anularea în tot a Ordinului nr. 171 din data de 2 septembrie 2016 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, să plătească indemnizaţiile de încadrare brută lunare cuvenite începând cu data de 1 august 2016, astfel stabilite prin ordinele nr. 154/2016, nr. 155/2016 şi nr. 156/2016 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa să plătească dobânda legală si actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie;

- sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale;

- obligarea Ministerului Finanţelor să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plăţii sumelor datorate prin aplicarea Ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 şi nr. 156/2016 din data de 12 august 2016;

- obligarea pârâţilor la cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 751 din 6 martie 2017, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, a respins cererile formulate împotriva acestui pârât ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi, a respins ca rămase fără obiect cererile de suspendare a executării şi de anulare a Ordinului nr. 171/2.09.2016 emis de pârâtul Parchetul de pe lângă ÎCCJ, precum şi cererea de obligare a pârâţilor de plată a indemnizaţiilor de încadrare, brute lunare începând cu data de 01.08.2016, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., C. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, a obligat pârâţii Parchetul pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa să achite reclamanţilor contravaloarea dobânzilor legale şi a actualizării cu indicele de inflaţie aferente sumelor achitate acestora, în luna ianuarie 2017, de la data scadenţei acestora conform legii şi până la data plăţii acestora şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în nume propriu şi pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, au declarat recurs.

I. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în nume propriu şi pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa în motivarea recursului arată că hotărârea instanţei de fond este nelegală, întrucât a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii.

Instanţa de fond avea obligaţia să examineze cât mai amănunţit fiecare pârghie juridică a dreptului solicitat şi să identifice cât mai exact limitele drepturilor şi obligaţiilor aferente creditorilor şi debitorilor, astfel încât prin soluţia dată să închidă poarta arbitrariului, conferind deplină legalitate şi temeinicie cercetării judecătoreşti desfăşurate în cauză.

Aşadar, dacă presupunem că cererea intimaţilor-reclamanţi se întemeiază pe dispoziţiile art. 1535 C. civ. privitoare la repararea prejudiciului, instanţa de fond avea obligaţia, potrivit normelor de procedură civilă, să efectueze cercetarea judecătorească prin aplicarea principiului legalităţii.

Drept urmare, pentru o legală şi temeinică pronunţare, instanţa de fond trebuia să stabilească: întinderea prejudiciului, caracterul cert al prejudiciului, cuantumul prejudiciului şi, respectiv, proba prejudiciului.

Dovada neexecutării obligaţiei nu îl scuteşte pe creditor de proba prejudiciului, cu excepţia cazului în care prin lege sau prin convenţia părţilor se prevede altfel.

Existenţa prejudiciului, aşa cum este reţinută de instanţa de fond încalcă principiul legalităţii.

Astfel, instanţa de fond trebuia să constate producerea unei devalorizări a creanţei intimaţilor-reclamanţi între cele două momente precizate (data acordării dreptului şi data achitării integrale a dreptului-dec. 2016), avea obligaţia să argumenteze temeinic şi legal că devalorizarea s-a produs din culpa pârâţilor Parchetele de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi Tribunalul Constanţa, fapt nerezultat din dovezile administrate în cauză.

II. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, critică sentinţa recurată sub aspectul obligării pârâţilor la plata dobânzilor legale şi a actualizării cu indicele de inflaţie, considerând nelegală şi netemeinică soluţia instanţei de fond sub acest aspect, având în vedere caracterul accesoriu al capetelor de cerere privind plata dobânzilor legale şi actualizarea cu indicele de inflaţie.

Or, în condiţiile în care capătul principal de cerere - respectiv acţiunea în anularea ordinului atacat - a fost respins, opinăm că cererile accesorii nu puteau avea o soluţie diferită.

Altfel spus, de vreme ce nu se constată existenţa unei creanţe în sarcina pârâtului, obligarea la plata accesoriilor (dobânzi, inflaţie) unei creanţe inexistente nu are temei legal.

În opinia recurentului este încălcat astfel principiul de drept accesorium sequitur principale,

În speţă nu se aplică Decizia în interesul legii nr. 2/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că aceasta priveşte acordarea daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale "pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011."

Este evident că nu ne găsim în ipoteza avută în vedere de instanţa supremă la soluţionarea recursului în interesul legii, respectiv eşalonarea creanţelor prevăzute în titluri executorii, potrivit O.U.G. nr. 71/2009, cu, modificările şi completările ulterioare.

Aplicarea Ordinului nr. 171/2016 a încetat la data emiterii Ordinului nr. 2536/21.12.2016, în urma pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, iar nu ca urmare a anulării sale de către instanţa de judecată.

Prin urmare, nu se poate vorbi despre nelegalitatea ordinului atacat.

În această situaţie, sancţionarea pârâtului prin impunerea obligaţiei de plată a dobânzii legale şi a inflaţiei, neconstatându-se săvârşirea niciunei nelegalităţi de către autoritatea emitentă a ordinului atacat, este lipsită de suport legal.

Principiul reparării integrale a prejudiciului nu îşi găseşte aplicare în cauză, deoarece nu s-a dovedit existenţa unui prejudiciu care să constea în "plata unor drepturi salariale într-un cuantum inferior celui cuvenit", aşa cum în mod greşit reţine instanţa de fond în considerentele hotărârii recurate.

Prima instanţă nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra unui cuantum cuvenit al drepturilor salariale ale intimatelor - reclamante, pentru a se reţine că drepturile salariale le-au fost plătite acestora, sub imperiul ordinului atacat, într-un cuantum inferior sau nu.

Schimbarea salarizării intimatelor - reclamante de către angajator prin noul act administrativ emis, chiar prin revenirea la un nivel de salarizare existent la un moment anterior, a fost determinată de caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, aceasta fiind de altfel raţiunea emiterii noului ordin de salarizare.

În altă ordine de idei se precizează că fondurile alocate Ministerului Public pentru plata drepturilor de personal sunt aprobate anual, prin Legea Bugetului de stat, lege care nu cuprinde un capitol distinct pentru acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată, chiar reprezentând indicele de inflaţie.

Ministerul Public nu are alte surse de finanţare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflaţie putându-se face numai prin intervenţia legiuitorului.

Deci, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflaţiei, nu are la dispoziţie alte surse de finanţare în afara celor alocate prin lege.

Astfel, având în vedere că între reclamante şi pârât nu este încheiată nicio convenţie care să determine angajarea unei eventuale răspunderi civile contractuale, nu se pune problema analizei întrunirii condiţiilor existenţei acestui tip de răspundere.

Totodată, conform art. 197 pct. 11 din Legea nr. 71/2011, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. (1 octombrie 2011), a fost introdus articolul 10 indice 1 care prevede: "Dispoziţiile art. 1.535 şi 1.538 -1.543 din C. civ. sunt aplicabile dobânzii penalizatoare".

Astfel, termenul de "dobândă" este definit în două moduri, ca dobândă remuneratorie sau ca dobândă penalizatoare, însă ambele au ca factor comun preexistenţa unei convenţii încheiate între părţi.

În susţinerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a dispoziţiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere următoarele considerente.

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza şi răspunde prin considerente comune.

Prin Ordinul nr. 171 din data de 02 septembrie 2016, emis de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în aplicarea O.U.G. nr. 43 din 31 august 2016 publicată în M.Of. nr. 673 din 31 august 2016, de modificare şi completare a O.U.G. nr. 20/2016, s-a constatat încetată aplicarea Ordinelor nr. 154/20016, nr. 155/2016 şi nr. 156/2016 emise în favoarea reclamanţilor, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, începând cu data de 01 august 2016 şi s-a dispus că, începând cu data de 01 august 2016, drepturile salariale ale procurorilor şi ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor sunt cele stabilite anterior datei de 01 august 2016.

Anterior, prin Ordinele nr. 154, nr. 155 şi nr. 156 din data de 12 august 2016 emise de acelaşi pârât s-a dispus ca procurorii şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, menţionaţi în anexele respectivelor ordine, începând cu data de 01 august 2016 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016) să beneficieze de o indemnizaţie brută lunară majorată prin egalizarea salarială efectuată potrivit dispoziţiilor art. 31 din O.U.G. nr. 20/2016 de modificare şi completare a O.U.G. nr. 57/2015.

În urma emiterii ordinului nr. 2536/21.12.2016, drepturile salariale care constituie obiectul acestui nou act administrativ au fost achitate efectiv reclamanţilor în cursul lunii ianuarie 2017.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că recurenţii nu au făcut dovada că au deşi au recunoscut în favoarea reclamanţilor drepturile salariale solicitate în urma emiterii ordinului menţionat începând cu data de 01.08.2016, totuşi le-ar fi achitat la data scadenţei lunare a fiecărei indemnizaţii salariale cuvenită reclamanţilor, ci exclusiv în cursul lunii ianuarie 2017.

Având în vedere faptul că recurenţii au recunoscut, prin emiterea Ordinului din 21.12.2016, că drepturile salariale se cuvin începând cu 01.08.2016 însă au achitat aceste drepturi salariale fără respectarea scadenţei care rezultă din chiar cuprinsul dispoziţiilor legale în materie şi a actului administrativ emis astfel în favoarea reclamanţilor, în mod corect instanţa de fond a acordat dobânzile legale şi a actualizat debitul principal achitat în cursul lunii ianuarie 2017, pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat reclamanţilor.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut incidenţa în cauză a Deciziei nr. 21/2015 pronunţată de ÎCCJ-CDCD potrivit căreia "În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1079 alin. (2) pct. 3 din C. civ. de la 1864 şi art. 1.523 alin. (2) lit. d) din C. civ. raportat la art. 166 alin. (1) şi (4) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare [art. 161 alin. (1) şi (4) din Codul muncii în forma anterioară republicării] şi art. 1088 din C. civ. de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1.535 din C. civ., dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acţiunii.", dar şi de prevederile din Decizia nr. 2061 din 13 octombrie 2015 pronunţată de ÎCCJ, secţia a II-a civilă (disponibilă pe site-ul ÎCCJ-secţiunea "Jurisprudenţă") prin care s-a reţinut în esenţă că "Din economia dispoziţiilor art. 1084 C. civ..(în prezent actualul art. 1385 noul C. civ.-n.a.) reiese că, pentru repararea prejudiciului suferit, creditorului i se cuvin daune-interese constând atât în actualizarea sumei executate cu rata inflaţiei damnum emergens, cât şi la dobânda legală, lucrum cessans. Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată, iar cea de a doua, valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii, respectiv daune compensatorii, este admisibil cumulul acestora, neputându-se vorbi, deci, despre o dublă reparaţie care să reprezinte o îmbogăţire fără justă cauză a creditorului. În consecinţă, este legal cumulul actualizării sumei executate cu dobânda legală deoarece numai prin această modalitate se asigură respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului consacrat de art. 1084 C. civ..".

În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa în nume propriu şi pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 751 din 06 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 octombrie 2019.