Fiscal Agency Liable for Court Costs Despite Dismissal of Action as Without Object Due to Statutory Default in Resolving Administrative Contest

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 24 octombrie 2016 pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei nr. 233/08.01.2016 formulate de reclamantă împotriva Deciziei privind obligaţiile de plată accesorii nr. x/07.12.2015 (6470EV2/08.12.2015), emise de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generată de Administrare a Marilor Contribuabili. A solicitat şi acordarea cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 34/CA/2017 din 23 martie 2017, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepţia lipsei de obiect invocată de pârâta ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi a respins, ca rămasă fără obiect, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor; a obligat pârâta ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să plătească reclamantei suma de 3.650 RON, cheltuieli de judecată parţiale.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 34/CA/2017 din 23 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate în ceea ce priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, ca nelegală.

În motivarea recursului arată că în mod corect instanţa a respins acţiunea ca rămasă fără obiect, având în vedere că prin Decizia nr. 333/30.12.2016 a fost soluţionată contestaţia administrativă a intimatei-reclamante împotriva deciziei de impunere nr. x/07.12.2015, dar cu toate acestea, a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată, reţinând culpa recurentei-pârâte, întrucât contestaţia a fost soluţionată după data introducerii acţiunii în instanţă.

Susţine că nu a dat dovadă de rea-credinţă şi nici nu a avut un comportament neglijent, astfel că nu sunt întrunite condiţiile de acordare a cheltuielilor de judecată, prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Deşi partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile de judecată, arată că se impune ca aceasta să se fi aflat în culpă procesuală sau să fi determinat aceste cheltuieli ori ca partea care le solicită să fi câştigat procesul în mod irevocabil, ceea ce nu este cazul în speţă, iar pe de altă parte, cheltuielile pentru angajarea unui apărător sau pentru administrarea probatoriului sunt cheltuieli obişnuite ce nu se pot imputa părţii adverse.

De asemenea, precizează că în situaţia respingerii acţiunii ca rămasă fără obiect, cheltuielile de judecată nu se pot admite în întregime, ci proporţional cu culpa procesuală, sens în care invocă prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Consideră că în aprecierea cuantumului onorariului, instanţa trebuia să aibă în vedere valoarea pricinii, volumul de muncă presupus de pregătirea apărării, precum şi complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului, or, în speţă, apărătorul pârâtei a reprezentant-o la doar două termene de judecată, astfel că, în opinia sa, onorariul acordat este nejustificat de mare.

4. Apărările intimatei - reclamante

Intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, apreciind că recurenta este în culpă prin aceea că nu a respectat termenul legal de 45 de zile pentru soluţionarea contestaţiei, termen prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, iar pe de altă parte, arată că în speţă cuantumul onorariului nu este vădit disproporţionat în raport cu valoarea, complexitatea cauzei sau activitatea desfăşurată de avocat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei nr. 233/08.01.2016 formulate de reclamantă împotriva Deciziei privind obligaţiile de plată accesorii nr. x/07.12.2015 (6470EV2/08.12.2015), emise de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generată de Administrare a Marilor Contribuabili, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În recurs, recurenta-pârâtă critică atât faptul că prima instanţă a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care prima instanţă a respins, ca rămasă fără obiect, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., cât şi cuantumul acestor cheltuieli, apreciind că se impuneau a fi cenzurate de către instanţă, în raport cu complexitatea cauzei, noutatea acesteia şi munca prestată de avocat.

În ceea ce priveşte prima critică, Înalta Curte constată că nu este fondată.

Astfel, deşi prima instanţă a respins, ca rămasă fără obiect, acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., demersul judiciar de faţă s-a datorat culpei pârâtei, în considerarea faptului că reclamanta a solicitat soluţionarea contestaţiei administrative nr. 233 din data de 08.01.2016, iar termenul de soluţionarea a contestaţiei era de 45 de zile, conform art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, potrivit căruia:

"(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.

(2) În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate."

Acest termen nu a fost respectat de către organul fiscal, situaţie în care reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată pentru a obliga instituţia pârâtă la soluţionarea contestaţiei.

În aceste condiţii, instituţia pârâtă era de drept în întârziere, astfel că nu se poate prevala dispoziţiile art. 454 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere."

Prin urmare, chiar dacă soluţia în faţa primei instanţe a fost aceea de respingere a acţiunii ca rămasă fără obiect, acest lucru s-a datorat faptului că, finalmente, recurenta-pârâtă a procedat la soluţionarea contestaţiei administrative formulate de intimata-reclamantă, ceea ce nu o exclude de la aplicarea art. 453 C. proc. civ., întrucât o asemenea împrejurare echivalează cu pierderea procesului, ceea ce implicit atrage suportarea cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte critica vizând aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3)-(4) şi art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanţei de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecinţă, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or aprecierea de către instanţa care a pronunţat hotărârea recurată a cuantumului cheltuielilor de judecată pe care le are de plătit partea care a pierdut procesul, constând în onorariul avocaţial, nu este un aspect de legalitate a hotărârii, care să poată fi cenzurat de instanţa de recurs.

Această critică nu vizează deci conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile şi nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra onorariului avocaţial solicitat de parte.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 34/CA/2017 din 23 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 34/CA/2017 din 23 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2020.