Invalid service of administrative decision to spouse at non-registered address and failure to trigger statute of limitations in fiscal litigation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 17 octombrie 2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat: repunerea în termenul de formulare a cererii chemare în judecată; anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat nr. x/27.02.2015 privind proiectul x/29.07.2011 - "Achiziţie de utilaje în domeniul serviciilor- A.".

La data de 20 decembrie 2016, reclamanta şi-a completat acţiunea, solicitând şi anularea Deciziei nr. 16147/04.05.2015 de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 484 din 15 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca prescrisă, acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 484 din 15 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. - Întreprindere Individuală, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului arată că a beneficiat de finanţare nerambursabilă, conform contractului de finanţare nr. x din data de 29.07.2011, încheiat cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, care a fost implementat integral, toate cererile de plată fiind verificate de către autoritatea contractantă şi achitate.

Precizează că împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare a formulat contestaţie, însă nu i s-a comunicat decizia de soluţionare a contestaţiei, despre care a luat cunoştinţă abia odată cu comunicarea întâmpinării de către instanţa de fond, când a formulat o cerere adiţională, prin care a solicitat şi anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Consideră că instanţa de fond în mod eronat a respins acţiunea reclamantei ca prescrisă, reţinând că decizia de soluţionare a contestaţiilor a fost comunicată la data de 08.05.2015, fiind primită de soţul numitei A., moment de la care a apreciat că începe să curgă termenul de 6 luni pentru contestarea deciziei. Mai arată că prima instanţă a reţinut că în speţă comunicarea s-a făcut în mod legal, câtă vreme menţiunile din confirmarea de primire nu au fost combătute prin procedura înscrierii în fals.

Recurenta-reclamantă susţine că această comunicare nu s-a făcut în mod legal, ci unei alte persoane, deşi conform art. 44 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare reprezintă un titlu de creanţă, conform O.G. nr. 66/2011, fiindu-i aplicabile dispoziţiile Codului de procedură fiscală privind comunicarea actelor administrative fiscale.

Precizează că potrivit art. 162 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 161 şi art. 155 pct. 4 C. proc. civ., în cazul asocierilor, societăţilor şi entităţilor fără personalitate juridică, înmânarea comunicării se face reprezentantului legal sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, sau, în lipsă, administratorului clădirii, paznicului sau agentului de pază, care va semna procesul-verbal întocmit în acest scop, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat.

În plus, arată că, în cauza de faţă, comunicarea s-a făcut la o altă adresă decât cea a sediului, respectiv la adresa din comuna Teslui, sat Ţărţăl, str. x, jud. Dolj, deşi sediul întreprinderii era în str. x.

Susţine că potrivit art. 158 C. proc. civ., comunicarea se face la sediul ales numai dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, iar pe de altă parte, confirmarea de primire din data de 08.05.2015 se referă la o altă decizie, având nr. 1744, în timp ce decizia ce face obiectul prezentului dosar are nr. x.

Prin urmare, consideră că prima instanţă a soluţionat cauza cu încălcarea textelor de lege indicate mai sus, dar şi a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, susţine că nu a înţeles să se folosească de procedura înscrierii în fals în privinţa menţiunilor din confirmarea de primire, câtă vreme nu a contestat faptul că persoana care a primit corespondenţa era sau nu soţul său ori că semnătura acestuia era sau nu falsă, ci a contestat legalitatea procedurii de comunicare a deciziei.

Mai mult, arată că Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale nu a făcut dovada comunicării deciziei de soluţionare a contestaţiei decât la momentul depunerii întâmpinării şi cum reclamanta şi-a completat în termen petitul cererii de chemare în judecată, apreciază că instanţa de fond a reţinut în mod nelegal intervenirea prescriţiei dreptului la acţiune.

4. Apărările intimatei-pârâte Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale

Intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală.

În esenţă, intimata-pârâtă arată că susţinerile din cererea de recurs sunt nefondate şi că prima instanţă a dat o dezlegare corectă cauzei, respingând acţiunea reclamantei ca prescrisă, în condiţiile în care decizia de soluţionare a contestaţiei i-a fost comunicată reclamantei în mod legal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta A. - Întreprindere Individuală a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/27.02.2015, emis de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi, ulterior, anularea Deciziei nr. 16147/04.05.2015 de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare.

Înalta Curte constată că prima instanţă a respins acţiunea ca prescrisă, reţinând că reclamanta a contestat Decizia nr. 16147/04.05.2015 de soluţionare a contestaţiei, cu nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care acest termen a început să curgă de la data de 8 mai 2015, când acest act administrativ fiscal i s-ar fi comunicat reclamantei.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;

c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.

Înalta Curte reţine că pentru ca data comunicării actului administrativ să reprezinte data de la care începe să curgă termenul de 6 luni prevăzut de textul de lege anterior redat, este necesar ca respectiva comunicare să fie valabilă, respectiv să fie făcută cu respectarea normelor legale.

În speţă, Înalta Curte constată că recurentei-reclamante i s-a comunicat Decizia nr. 16147/04.05.2015 de soluţionare a contestaţiei la adresa din comuna Teslui, sat Ţărţăl, str. x, jud. Dolj, conform scrisorii recomandate de la dosar fond, deşi sediul întreprinderii individuale era în comuna Teslui, sat Ţărţăl, str. x, jud. Dolj.

În consecinţă, comunicarea actului administrativ fiscal s-a făcut la o altă adresă decât cea a sediului întreprinderii individuale.

Este adevărat că prin contestaţia administrativă recurenta-reclamantă a indicat o adresă în vederea comunicării actelor de procedură, dar potrivit art. 158 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) În caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea menţiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156".

Astfel, norma de mai sus face trimitere la dispoziţiile art. 155 C. proc. civ., care la alin. (1) pct. 4 dispun că vor fi citate:

"asociaţiile, societăţile şi alte entităţi fără personalitate juridică constituite potrivit legii, prin reprezentantul desemnat, la sediul sau domiciliul acestuia."

Or, în speţă, reprezentantul Întreprinderii Individuale A. este persoana fizică A., cu domiciliul în jud. Dolj.

Împrejurarea că persoana care a primit comunicarea este soţul acesteia nu poate conferi caracter legal comunicării, din moment ce comunicarea a fost făcută către o persoană juridică, şi nu o persoană fizică.

Prin urmare, întrucât comunicarea actului administrativ fiscal atacat s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 158 alin. (1) coroborate cu prevederile art. 155 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu poate fi calculat de la data comunicării Deciziei nr. 16147/04.05.2015 de soluţionare a contestaţiei, respectiv de la data de 8 mai 2015, comunicare ce nu a fost făcută cu respectarea prevederilor legale.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a respins acţiunea ca prescrisă în mod nelegal şi a cauzat părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea respectării principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurării tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. - Întreprindere Individuală împotriva sentinţei civile nr. 484 din 15 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. - Întreprindere Individuală împotriva sentinţei civile nr. 484 din 15 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 ianuarie 2020.