Forfeiture of appeal in administrative litigation for missing the 15-day deadline under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 22 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oneşti sub nr. x/2016 la data de 22.06.2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. Bucureşti şi Primăria Oituz a solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de Proprietate asupra terenurilor seria x privind suprafaţa de 5043,78 mp învecinat cu: C., pârâtul Oituz, D., E., F., G., H., I., DN 11 şi J., cu nr. Cadastral 61389 în valoare de 2000 RON. A solicitat de asemenea obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 2419/13.10.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Oneşti a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâta S.C. B. S.A. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., împotriva pârâtelor B. S.A. Bucureşti şi Primăria Oituz, având ca obiect " constatare nulitate act juridic" în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 14/2017 pronunţată în data de 27 ianuarie 2017, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins în consecinţă acţiunea în materia contenciosului administrativ şi fiscal privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B. S.A. Bucureşti şi Primăria Oituz.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 14/2017 din data de 27 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea recursului, recurentul- reclamant a menţionat că nu a chemat în judecată emitenta titlului de proprietate, ci numai beneficiarul titlului; pe de altă parte, nu mai era posibilă revocarea actului/titlului, pentru că era intrat în circuitul civil, deci, o eventuală plângere prealabilă de se revoca actul defăimat, era inadmisibilă.

Este adevărat că procedura administrativă prealabilă are menirea de a se evita litigii, prin posibilitatea pentru emitent de a-şi revoca actul, dar, doar dacă acesta nu a intrat în circuitul civil, invocând în acest sens Decizia nr. 994/25.02.2007.

Deci, exista imposibilitatea absolută a revocării actului administrativ, întrucât, o eventuală încercare de soluţionare amiabilă a litigiului nu mai era permisă de lege.

Pe cale de consecinţă, solicită admiterea recursului şi casarea hotărârii, cu trimitere pentru continuarea judecăţii, sentinţa fiind nelegală şi netemeinică.

Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă B. S.A. a depus întâmpinare împotriva recursului promovat de recurentul - reclamant, prin care, în principal, pe cale de excepţie, a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând admiterea acesteia şi anularea recursului, ca nemotivat, solicitând, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a sentinţei de fond.

Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înainte de a proceda la analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant pe fondul recursului declarat împotriva sentinţei nr. 14/2017 din data data de 27 ianuarie 2017, Înalta Curte, va verifica mai întâi dacă a fost respectat termenul de declarare a recursului, astfel cum este prevăzut la art. 20 din Legea nr. 554/2004, urmând ca excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata - pârâtă B. BUCUREŞTI să fie analizată doar în subsidiar, în funcţie de soluţia ce se va da cu privire la termenul de declarare a recursului.

Potrivit articolului 20 din Legea nr. 554/2004 " Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ. " Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs…".

În cauză, în ceea ce priveşte recursul formulat de reclamant împotriva sentinţei de fond, se constată că sentinţa recurată, în speţă sentinţa nr. 14/2017 din 27 ianuarie 2017 a fost comunicată reclamantului la data de 16.02.2017 (dosar fond) iar cererea de recurs a fost transmisă prin fax la instanţa de fond la data de 10.03.2017, astfel cum rezultă din conţinutul menţiunilor făcute de aparatul fax pe cererea de recurs depusă la dosar şi înregistrată la instanţă la data de 13.03.2017, ataşată la dosar, în condiţiile în care ultima zi de declarare în termen a recursului era data de 06.03.2017.

În raport de aceste date, se constată că recursul promovat împotriva sentinţei nr. 14/2017 a fost declarat şi motivat cu depăşirea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, incidentă în prezenta cauză, termen care s-a împlinit pentru recurentul-reclamant la data de 06.03.2017.

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Aşadar, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit dispoziţiilor art. 487 alin. (1) din C. proc. civ. " Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs" iar potrivit dispoziţiilor 489 alin. (1) din acelaşi act normativ " Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal..."

Aceste norme imperative instituie în sarcina recurentului obligaţia de a exercita acest drept procesual de atacare a hotărârii judecătoreşti într-un anumit termen, imperativ prevăzut de lege, motivarea cererii după împlinirea termenului legal, atragând, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului.

În cauză, astfel cum s-a constatat, recurentul a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal şi fără a dovedi că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 186 C. proc. civ., conform cărora:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

De altfel, Înalta Curte constată că recurentul- reclamant nici nu a solicitat repunerea sa în termen.

Astfel, instanţa de control judiciar are în vedere dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd următoarele:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Pe cale de consecinţă, neexercitarea dreptului procesual - în speţă, a recursului - în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancţiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., care este decăderea, iar consecinţa este rămânerea definitivă a hotărârii la data expirării termenului, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, neidentificând existenţa vreunui motiv de ordine publică, care ar putea atrage nulitatea hotărârii recurate, în temeiul art. 489 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul promovat de reclamantul A. ca tardiv formulat, aplicând astfel şi sancţiunea juridică a decăderii părţii din exercitarea dreptului de declarare a acestei căi de atac, sancţiune prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., pentru neexercitarea sa în termenul legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 14/2017 din 27 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2019.