Territorial jurisdiction for union-sponsored labor claims under exclusive domicile rule
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Mehedinti County Tribunal, effectively determining that the lower court of the claimants' domicile holds exclusive competence. The dispute involved a union acting on behalf of public police officers to recalculate and pay salary differences based on the national minimum wage, excluding specific statutory additions and transitional compensatory sums under Law No. 330/2009. The decisive legal basis was Article 10(3) of Law No. 554/2004, as amended by Law No. 212/2018, which establishes exclusive territorial jurisdiction at the domicile of the claimant, and Article 10(4), which clarifies that this competence persists even when the action is brought by a mandate or representative (in this case, the union) on behalf of the claimants, rather than by the claimants personally.
Legislator headnote
AI generatedart. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 135 din C. proc. civ, art. 10 din Legea nr. 212/2008, art. 80 din C. proc. civ, art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011; Territorial jurisdiction for union-sponsored labor claims under exclusive domicile rule: Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, în speţă, reclamantul este B., aspect ce reiese fără dubiu din cererea de chemare în judecată. În aceste condiţii, devin incidente prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamantul se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2019
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat la recalcularea salariului de funcţie a reclamanţilor astfel încât să fie cel puţin egal cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată, fără adaosuri reprezentând cuantumul unor drepturi ce au fost incluse în salariul de funcţie potrivit Legii nr. 330/2009 şi cuantumul sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu, plata diferenţei dintre salariul de funcţie recalculat fără adaosuri reprezentând cuantumul unor drepturi ce au fost incluse în salariul de funcţie potrivit Legii nr. 330/2009 şi cuantumul sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu şi cel acordat efectiv, plata sporurilor şi a celorlalte drepturi salariale(indemnizaţii, compensaţii) la sariul de funcţie cel puţin egal cu salariu minim brut pe ţară garantat în plată, fără adaosuri reprezentând cuantumul unor drepturi ce au fost incluse în salariul de funcţie potrivit Legii nr. 330/2009 şi cuantumul sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu, plata diferenţei dintre sporurile şi celelalte drepturi salariale (indemnizaţii, compensaţii) calculate la salariul de funcţie recalculat fără adaosuri reprezentând cuantumul unor drepturi ce au fost incluse în salariul de funcţie potrivit Legii nr. 330/2009 şi cuantumul sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu şi sporurile şi celelalte drepturi salariale acordate efectiv, pe ultimii trei ani; plata sumelor menţionate actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi a dobânzii legale aferente.
Prin sentinţa nr. 1813/2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. prin B. şi reclamantul C. prin B., în contradictoriu cu pârâta Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti, având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr. 188/1999) disjuns din dosar nr. x/2018, în favoarea Tribunalului Mehedinţi.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că, astfel cum rezultă din actele de la dosar, reclamanţii domiciliază pe raza Tribunalului Mehedinţi, singurul argument pentru sesizarea prezentei instanţe fiind împrejurarea că sediul sindicatului reprezentant este în municipiului Bucureşti.
Mai mult, în cauză nu se poate reţine aplicabilitatea Deciziei nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece problema de drept dezlegată priveşte interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicţiei muncii şi a asigurărilor sociale. Recursul în interesul legii priveşte un caz de competenţă teritorială exclusivă, motiv pentru care s-a reţinut că instanţa competentă teritorial cu soluţionarea conflictelor de muncă, în cazul acţiunilor formulate de organizaţiile sindical, este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Aplicarea prin analogie a considerentelor deciziei de recurs în interesul legii nu este admisibilă, deoarece situaţia premisă este diferită, în cauză sindicatul acţionând în baza unei împuterniciri exprese din partea membrilor de sindicat, în numele acestora.
2. Hotărârea celei de-a doua instanţe
Prin sentinţa nr. 220 din 27 mai 2019, Tribunalul Mehedinţi, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II - a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, în speţă, reclamantul este B., aspect ce reiese fără dubiu din cererea de chemare în judecată. În aceste condiţii, devin incidente prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamantul se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său.
În legătură cu competenţa atrasă de sediul sindicatului, instanţa reţine aplicabilitatea Decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a statuat că:
"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat".
Tribunalul a constatat că acţiunea de faţă a fost promovată de către B. în apărarea drepturilor membrilor săi funcţionari publici cu statut special, situaţie în care dispoziţiile art. 28 alin. (3) din Legea 62/2011 îi conferă expres calitate procesuală activă.
Deoarece reclamantul B. are sediul în Bucureşti şi a sesizat instanţa competentă în circumscripţia căreia îşi are sediul, instanţa consideră că revine Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal competenţa teritorială de soluţionare a cauzei.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă
Înalta Curte, sesizată cu pronunţarea regulatorului de competenţă, judecând în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ. şi analizând obiectul cauzei deduse judecăţii precum şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
B., în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat A. şi C., a învestit instanţa de contencios cu o acţiune având ca obiect obligarea pârâtei Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti la recalcularea şi plata unor drepturi salariale.
Verificând cererea de chemare în judecată se constată că aceasta este formulată la data de 16.10.2018, conform ştampilei de pe copia cererii de chemare în judecată aflată la dosarul Tribunalului Bucureşti.
Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, prin care a fost modificat şi completat art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 658 din 30 iulie 2018 şi, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) al Legii nr. 24/27.03.2000, a intrat în vigoare la data de 02.08.2018.
Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, forma aflată în vigoare la data sesizării instanţei, "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.".
Aşadar, ulterior modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 prin dispoziţiile Legii nr. 212/2018, textul de lege prevede o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de contencios administrativ şi fiscal de la domiciliul reclamantului persoană fizică.
Problema care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte rolul B. în determinarea instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza.
Înalta Curte reţine că potrivit noului alin. (4) introdus în art. 10 din Legea nr. 212/2008, "competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respect şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".
Aceste prevederi devin aplicabile atunci când reclamantul nu exercită acţiunea în contencios administrativ personal, ci prin intermediul unui reprezentant, conform art. 80 din C. proc. civ.
În cauză, B. nu are calitate de reclamant, ci acţionează, potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, ca si mandatar în numele reclamantilor.
Având în vedere că reclamantii au domiciliile pe raza judetului Mehedinţi, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Mehedinţi, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea TribunaluluiMehedinţi, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. prin B. şi C. prin B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în favoarea Tribunalul Mehedinţi, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2019.