Labor union revision petition declared null and void for missing signature, leaving prior rejection of administrative act in force
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the petition for revision, leaving the prior appellate decision upholding the rejection of the administrative action in force. The dispute involved a labor union challenging an administrative act issued by a county agricultural direction on behalf of its members, which had been dismissed by the first-instance court and subsequently affirmed by the Court of Appeal. The decisive legal basis was the procedural requirement under Articles 513(1), 486(1)(e), and 494 of the Code of Civil Procedure, which mandates that petitions initiating extraordinary appeals must bear the signature of the party or their representative; because the petitioner failed to cure the defect of a missing signature after being cited with a specific warning, the court declared the petition null and void ex officio.
Legislator headnote
AI generatedart. 509 pct. 8 din C. proc. civ, art. 513 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ, art. 494 C. proc. civ, art. 470 alin. (1) lit. e) C. proc. civ, art. 196 alin. (2) C. proc. civ; Labor union revision petition declared null and void for missing signature, leaving prior rejection of administrative act in force: În conformitate cu dispoziţiile art. 513 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de revizuire se soluţionează potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile judecăţii finalizate cu hotărârea atacată".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2019
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin sentinţa nr. 1065 din data de 12.12.2018, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/2018, s-a respins acţiunea privind pe reclamantul Sindicatul Naţional al Lucrătorilor Din Pedologie şi Agrochimie în numele membrului său A., în contradictoriu cu Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Mehedinţi, având ca obiect anulare act administrativ.
Prin decizia nr. 626 din data de 14.03.2019, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de Sindicatul Naţional al Lucrătorilor din Pedologie şi Agrochimie, reprezentat prin preşedinte B. şi consilier juridic C. în numele şi în interesul membrului de sindicat A., împotriva sentinţei nr. 1065 din data de 12.12.2018, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcţia pentru Agricultură a judeţului Mehedinţi reprezentată de directorul direcţiei agricole judeţene.
Împotriva deciziei nr. 626 din data de 02.04.2019 a formulat cerere de revizuire Sindicatul Naţional al Lucrătorilor din Pedologie şi Agrochimie, reprezentat prin preşedinte B., întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ.
II. Derularea procedurii judiciare şi considerentele instanţei de recurs
Pentru termenul de judecată din 17 octombrie 2019, revizuentul a fost citat cu menţiunea de a complini lipsa semnăturii de pe cererea de revizuire.
Examinând cu prioritate excepţia nulităţii cererii de revizuire, Înalta Curte constată că este întemeiată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 513 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de revizuire se soluţionează potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile judecăţii finalizate cu hotărârea atacată".
În cauză, decizia atacată a fost pronunţată în soluţionarea unui recurs, iar, potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., norme de procedură incidente acestei căi de atac, cererea de recurs trebuie să cuprindă "semnătura părţii sau a mandatarului părţii", lipsa semnăturii fiind sancţionată cu nulitatea de dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol.
Totodată, art. 494 C. proc. civ. prevede că dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor care reglementează această cale de atac.
Astfel, în calea de atac de a apelului, potrivit art. 470 alin. (2) raportat la art. 470 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., lipsa semnăturii de pe cererea de apel este sancţionată cu nulitatea cererii, iar art. 196 alin. (1) din acelaşi cod - aplicabil în primă instanţă - statuează că cererea de chemare în judecată care nu cuprinde semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă.
Prin urmare, legiuitorul a înţeles să impună semnarea cererilor care învestesc instanţa cu soluţionarea pe fond a cauzei sau a căilor ordinare şi extraordinare de atac, sub sancţiunea nulităţii, semnătura fiind cea care certifică că actul de învestire emană de la care s-a adresat instanţei.
Excepţia nesemnării cererii este o excepţie de procedură absolută, peremptorie, dar care începe prin a avea un caracter dilatoriu, întrucât legea permite complinirea lipsei semnăturii în condiţiile art. 196 alin. (2) C. proc. civ.
Totodată, această excepţie poate fi invocată din oficiu de către instanţă, dat fiind caracterul ei absolut, iar partea poate complini lipsa semnăturii cel mai târziu la primul termen următor reţinerii excepţiei, sens în care va fi citată cu această menţiune.
În speţă, pentru termenul de judecată din data de 17 octombrie 2019, revizuentul a fost citat cu menţiunea de a semna cererea de revizuire, sub sancţiunea anulării cererii.
Această obligaţie a fost comunicată revizuentului, astfel cum rezultă din conceptul de citare aflat la dosar şi din dovada de înmânare a citaţiei aflată la dosar.
Prin urmare, având în vedere că până la acest termen de judecată revizuentul nu a complinit lipsa semnăturii de pe cererea de revizuire şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a semna cererea, Înalta Curte, faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, va anula cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cerererii de revizuire formulată de Sindicatul Naţional al Lucrătorilor din Pedologie şi Agrochimie în numele şi pentru membrii săi: D., E., F. şi A. împotriva Deciziei nr. 626 din data de 14 martie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru lipsa semnăturii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2019.