Securitate collaborator status: liability for informing on political dissent and violation of right to private life under Law 24/2008

Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin actiunea înregistrată la data de 23.12.2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a acestuia.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1977 din 8 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis actiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1977 din 8 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei atacate şi respingerea cererii CNSAS de constatare a calităţii acestuia de colaborator al Securităţii.

În motivarea recursului arată că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008, art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 17 din Pactul international privind drepturile civile şi politice, instanţa de fond reţinând în mod eronat că a avut calitatea de colaborator al Securităţii şi sunt îndeplinite în privinţa sa cele două condiţii prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Recurentul - pârât susţine, în ceea ce priveşte Notele din datele de 8.03.1984 şi 14.08.1984 privind pe B. şi referitor la ascultarea posturilor de radio România Liberă şi C., că activitatea sa de relatare, în calitate de sef IMGB, la interpelarea Securităţii, a discuţiilor purtate de B. în birou, nu se încadrează în sfera unor denunţuri, în sensul textului de lege, ci relatările sale privesc împrejurări cunoscute autorităţilor, asupra cărora a fost întrebat, cum ar fi faptul că: B. a depus cerere pentru efectuarea unei excursii la sora sa, în Elveţia; avea un nepot plecat ilegal din România; a adus la birou o revistă evreiască, care nu era ilegală, deoarece alte persoane o primeau acasă. Precizează că mai era vorba despre deducţia că asculta D. şi despre comercializarea de bunuri tip cafea, ciorapi, cu privire la care a precizat în Nota din 14.08.1984 că şi el a cumpărat cafea de la B..

Susţine că niciuna dintre activităţile de mai sus nu era aptă să determine o reacţie din partea Securităţii de natură să conducă la îngrădirea drepturilor omului, ci B. se afla în atenţia Securităţii cu mult timp înainte din cauza faptului că sora sa în anul 1979 a refuzat întoarcerea din Elveţia, conform menţiunii din Nota din 08.03.1984, astfel că nu a intrat în vizorul Securităţii din cauza relatărilor sale.

Precizează că, în calitate de şef la IMGB, nu putea refuza să relateze informaţii cunoscute de Securitate, întrebările puse fiind punctuale şi că initiaţiva acestor note nu i-a aparţinut, cu atât mai mult cu cât ele sunt redactate sub formă de întrebare - răspuns.

În ceea ce priveşte deducţia sa că B. ar asculta "D.", arată că aceasta are caracter generic şi nu priveşte relatări regimului, care ar fi putut avea consecinţe pentru B..

Consideră că în mod greşit instanţa de fond a invocat în argumentarea consecintelor pe care le producea ascultarea postului de radio D. articole din revista Securitatea nr. 2/1978, fără a avea în vedere faptul că aceste 2 note pe care recurentul-pârât le-a dat sunt din anul 1984. În plus, arată că revista nu îi era cunoscută, deoarece nu era colaborator al Securităţii ca să o primească.

De asemenea, susţine că instanta de fond nu a avut în vedere contextul personal şi familial în ceea ce îl priveşte.

Concluzionând, arată că ascultarea postului de radio D. nu reprezintă prin ea însăşi o atitudine potrivnică regimului comunist, iar informarea dată de recurent, cu caracter generic, de deductie, nu reprezintă un denunţ de natură să conducă la îngrădirea drepturilor omului.

Referitor la condiţia ca activităţile sau atitudinile potrivnice regimului comunist denunţate să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, arată că notele au fost date în contextul în care B. depusese o cerere pentru a-şi vizita sora în Elveţia şi dat fiind faptul că nu se acordau vize de ieşire din ţară fără verificări prealabile din partea Securităţii.

Consideră că dacă a existat vreo încălcare a dreptului la viaţă privată a lui B., nedovedită în concret, aceasta nu a avut legatură cu consemnările sale, deoarece cetăţenii români care solicitau viza pentru ieşirea din ţară îşi asumau verificările făcute de Securitate. Mai arată că şi el era verificat şi supravegheat datorită rudelor pe care le avea în străinătate, dar şi familiei de moşieri din care provenea.

Recurentul-pârât precizează că, în mod greşit, instanţa a analizat prima condiţie prevăzută de art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 prin raportare strictă la rigorile sistemului comunist, iar condiţia a doua prin raportare strictă la normele internaţionale privind protecţia drepturilor omului. Tot greşit apreciază că a reţinut instanta faptul că nu a dovedit constrângerea morală exercitată asupra sa la momentul semnării Angajamentului din 14.08.1979, deşi acesta a fost monitorizat de Securitate mai mulţi ani, având dosar de persoană supravegheată, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse de CNSAS în perioada 1965-1971, în care a fost urmărit, ameninţat şi interogat de Securitate în numeroase ocazii, pentru următoarele motive: origini familiale nesănătoase; socrii şi rudele apropiate familiei soţiei erau angajaţi MAPN, socrul pe relaţia cu străinătatea (Libia, Egipt); recurentul a fost cadru de conducere în IMGB, fără a fi şi membru de partid, până în mai 1989; recurentul a purtat corespondenţă cu un cetăţean grec, filatelist, această relaţie fiind menţionată inclusiv în Raportul de recrutare.

Consideră că din condiţiile concrete ale recrutării şi din Raportul de recrutare din 15.08.1979 rezultă presiunea psihică exercitată asupra sa, dat fiind contextul istoric şi social. Astfel, din Raport reiese că mai întâi i-au fost prezentate "punctele sensibile", cu precizarea că eventualele informări urmau a se face în scopul cunoaşterii şi prevenirii întocmirii unor proiecte şi tehnologii necorespunzătoare, dar cu toate acestea, instanţa de fond a reţinut că nu a dovedit şantajul la care a fost suspus la semnarea angajamentului.

4. Apărările intimatului - reclamant

Intimatul - reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă, arată că cele două note informative date de către recurentul-pârât se încadrează în categoria denunţurilor şi că acestea vădesc conţinutul politic şi anticomunist al celor relatate, iar faptul că a dat notele în calitate de şef al IMGB nu se susţine în condiţiile în care notele nu au fost date în calitate oficială, ci sub nume conspirativ.

În ceea ce priveşte faptul că ar fi relatat autorităţilor informaţii deja cunoscute, consideră că acest aspect este doar parţial adevărat, deoarece calitatea de colaborator al Securităţii i-a fost stabilită nu pentru aceste informaţii, ci pentru informaţiile cu conţinut politic despre care fosta Securitate nu avea cum să ia cunoştinţă în alt mod, notele conţinând informaţii concrete, şi nu simple deducţii.

Mai arată că nu poate fi reţinută nici critica privind faptul că instanţa nu a avut în vedere contextul personal şi familial al recurentului, câtă vreme aceste origini nesănătoase nu au reprezentat un impediment pentru recurentul-pârât în a ocupa o funcţie de conducere în cadrul IMGB.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, arată că pentru reţinerea calităţii de colaborator, legiuitorul nu prevede condiţia ca urmarea delaţiunilor să fie deschiderea unui dosar de urmărire sau supravegherea informativă, ci este suficient ca informaţiile să fie apte să producă o reacţie a Securităţii. Astfel, arată că şi această condiţie este îndeplinită.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat constatarea calităţii pârâtului A. de colaborator al Securităţii.

Motivul de casare invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi vizează interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect aspectele de fapt ale cauzei, având în vedere că, analizând înscrisurile de la dosar, reiese că recurentul-pârât a dat două note informative privindu-l pe B., angajat în cadrul IMGB, acestea fiind semnate cu numele conspirativ "E.".

Astfel, în nota informativă din data de 08.03.1984, pârâtul a consemnat că din discuţiile purtate cu acesta în birou se poate deduce că ascultă postul de radio "D." sau "C.", deoarece afirmă că a auzit de la diverse persoane diverse ştiri difuzate de aceste posturi de radio. De exemplu, a relatat despre un grup de români care ar fi fugit închişi într-un TIR şi au ajuns la Viena şi a afirmat că are relaţii cu diverse persoane care călătoresc des în străinătate, comercializând destul de des diverse produse din import, respectiv cu o frecvenţă de 14 zile.

Prin aceeaşi notă, recurentul-pârât a mai relatat că persoana vizată face deseori afirmaţii impersonale cu dublu înţeles, de regulă când citeşte ziarul.

Nota a fost vizată de ofiţerul de legătură, lt. F., care a dispus că se vor adânci verificările asupra atitudinii şi comportării persoanei vizate de nota informativă la locul de muncă şi că persoana respectivă va fi semnalată la organele de miliţie pentru vânzarea obiectelor de provenienţă străină.

Ulterior, la data de 14.08.1984, pârâtul a dat o nouă notă informativă, privind aceeaşi persoană, prin care a arătat că B. a relatat diverse ştiri auzite la "D.", din care recurentul-pârât a dedus că acesta ascultă sistematic respectivul post de radio, precum şi faptul că acesta a adus de multe ori în birou "G.", o publicaţie în limba română a comunităţii evreieşti din România, în care nu de puţine ori se află ştiri denigratoare la adresa României. A mai arătat cu aceeaşi ocazie că în legătură cu ştirea difuzată de "D." referitoare la fuga unor cetăţeni români într-un TIR, în timpul relatării se putea citi pe faţa persoanei urmărite satisfacţia şi solidaritatea faţă de acţiunea acestui grup.

Pe această ultimă notă, ofiţerul de legătură, respectiv lt. H., a menţionat că B. face obiectul unor verificări în cadrul acţiunii "I." şi că nota se va exploata şi la mapa acestuia.

În speţă se constată că recurentul-pârât a fost recrutat în calitate de colaborator al Securităţii la data de 14.08.1979, conform angajamentului dat de acesta şi depus la dosar fond, precum şi a raportului cu propunerea de recrutare, depus la dosar fond.

Verificând înscrisurile depuse la dosar, se constată că, ulterior acestui moment, recurentul-pârât a întocmit cele două note informative, sub numele conspirativ de "E.", conţinând relatări cu privire la persoana numitului B. referitoare la faptul că acesta ascultă postul de radio "D." sau "C." şi că a relatat diverse ştiri auzite la postul "D.", că a relatat despre un grup de români care ar fi fugit închişi într-un TIR şi au ajuns la Viena şi a afirmat că are relaţii cu diverse persoane care călătoresc des în străinătate, comercializând destul de des diverse produse din import ori că a adus de multe ori în birou "G.", o publicaţie în limba română a comunităţii evreieşti din România, ce conţinea şi ştiri denigratoare la adresa României.

Referitor la susţinerile recurentului-pârât, în sensul că notele pe care le-a dat nu au îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi reţinute, având în vedere că în nota informativă din data de 08.03.1984 ofiţerul de legătură a dispus că se vor adânci verificările asupra atitudinii şi comportării persoanei vizate la locul de muncă şi că persoana respectivă va fi semnalată la organele de miliţie pentru vânzarea obiectelor de provenienţă străină, iar în notă informativă din 14.08.1984 ofiţerul de legătură a menţionat că nota se va exploata şi la mapa numitului B..

Astfel, notele informative date de către recurentul-pârât au avut ca urmare anumite măsuri dispuse de ofiţerul ce a preluat notele informative, acestea constând în urmărirea şi supravegherea persoanei despre care intimatul-pârât a relatat.

Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, colaborator al Securităţii este "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (...) Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor".

Astfel, se constată că recurentul-pârât, prin activităţile desfăşurate, a îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale, garantate - contrar celor susţinute de către acesta - chiar de legislaţia din acea vreme, iar îngrădirea drepturilor s-a produs în momentul în care a dat informaţii cu privire la B., furnizând informaţii despre viaţa privată şi intenţiile acestuia.

Prima instanţă, analizând documentaţia depusă la dosar de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a reţinut, în mod corect, că ascultarea posturilor de radio D. şi C., diseminarea informaţiilor auzite la aceste posturi şi exprimarea acordului cu acestea erau considerate de către regimul politic din perioada comunistă drept atitudini potrivnice, întrucât prezentau opinii critice la adresa regimurilor comuniste, fiind aduse în discuţie atât aspecte ideologice, dar şi nivelul scăzut de trai al cetăţenilor români, interdicţiile şi limitările severe ale unor drepturi fundamentale.

Astfel, Înalta Curte constată că nu pot fi reţinute susţinerile recurentului-pârât în sensul că ascultarea postului de radio D. nu reprezintă prin ea însăşi o atitudine potrivnică regimului comunist, câtă vreme autorităţile comuniste de la acel moment o percepeau astfel şi informările de acest gen conduceau inevitabil la îngrădirea drepturilor persoanelor vizate, prin urmărirea şi supravegherea acestora, astfel cum s-a întâmplat şi în speţa de faţă.

Tot în mod corect a reţinut prima instanţă şi faptul că afirmaţia că cetăţenii care ascultau respectivele posturi de radio, care făceau public conţinutul emisiunilor şi îşi exprimau public acordul cu privire la cele auzite, aveau de suferit din partea autorităţilor statului, fiind urmărite şi supravegheate de autorităţile regimului comunist.

De asemenea, este corectă şi observaţia instanţei de fond în sensul că reprezintă o ingerinţă în viaţa intimă, privată şi de familie a persoanei urmărite, solicitarea şi obţinerea organizată de informaţii despre convingerile intime ale unei persoane, despre preocupările acesteia, despre anturajul sau acţiunile acesteia, prin intermediul unor persoane instruite, inclusiv în sensul provocării deliberate de discuţii cu persoana urmărită pentru a cunoaşte convingerile, intenţiile şi acţiunile acesteia.

Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată a fi nefondate susţinerile recurentului-pârât referitoare la faptul că, în calitate de şef la IMGB, nu putea refuza să relateze informaţii cunoscute de Securitate şi că instanta de fond nu a avut în vedere contextul personal şi familial în ceea ce îl priveşte ori că asupra lui s-a exercitat o presiune psihică şi un şantaj, câtă vreme nici în faţa instanţei de fond şi nici a instanţei de recurs, recurentul-pârât nu a făcut dovada acestor susţineri.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că este nerelevant faptul că informaţiile date erau sau nu cunoscute de către Securitate, câtă vreme recurentul-pârât a dat respectivele note, iar acestea au stat la baza intensificării măsurilor de supraveghere a persoanei vizate de aceste note, după cum tot nerelevant este şi aspectul că iniţiativa notelor informative nu i-a aparţinut.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în speţă, activitatea recurentului-pârât a fost aceea de colaborator al Securităţii, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv acesta a furnizat informaţii, sub forma notelor informative, prin care denunţa activităţi sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

În acelaşi sens, se reţine că, raportat la textul de lege mai sus arătat, constatarea calităţii de colaborator al Securităţii nu este condiţionată de elementul intenţional, ci priveşte doar aspecte de fapt, respectiv furnizarea de informaţii care au avut drept consecinţă îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viaţa privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice şi de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ce făcea parte dintre drepturile şi libertăţile fundamentale recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acel moment.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată şi proclamată de Adunarea generală a O.N.U prin Rezoluţia 217 A (III) din 10 decembrie 1948, iar România a semnat-o la 14 decembrie 1955 când prin R 955 (X) a Adunării generale a ONU, a fost admisă în rândurile statelor membre.

Astfel, atât Pactul Internaţional pentru Drepturile Civile şi Politice, cât şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului fuseseră ratificate de România la momentul desfăşurării activităţii informative.

Date fiind aceste aspecte, Înalta Curte reţine că recurentul-pârât, în calitate de colaborator al Securităţii, a încălcat, din motive politice, drepturi şi libertăţi fundamentale garantate de Constituţie şi de tratate internaţionale ratificate de România, ceea ce corespunde definiţiei colaboratorilor Securităţii, în sensul dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1977 din 8 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1977 din 8 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 octombrie 2019.