Tariff classification of divinylbenzene mixture as organic compound vs. chemical preparation under Harmonized System Chapters 29 and 38

Şedinţa publică din data de 29 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 01 octombrie 2017, astfel cum a fost precizata si completata in data de 25.11.2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat in judecată pe pârâtele Direcţia Regională Vamală Braşov şi Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală - Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor, solicitând instanţei ca, prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispuna:

1. Anularea Procesului-verbal de control nr. x/15.01.2015 (Anexa 1) al Direcţiei Regionale Vamale Braşov,

2. Anularea Deciziei Direcţiei Regionale Vamale Braşov, emisă sub nr. x/15.01.2015 (Anexa 2) pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare de plata stabilite de controlul vamal,

3. Anularea Deciziei A.N.A.F.-D.G.S.C. nr. 122/30.04.2015 (Anexa 3), de soluţionare a contestaţiei A. împotriva deciziei privind stabilirea obligaţiilor suplimentar de plata stabilite prin procesul-verbal de control nr. x/15.01.2015,

4. Obligarea pârâtelor la restituirea către A., in termen de 10 zile de la pronunţarea hotărârii, a sumei de 1.297.916 RON, reprezentând obligaţii de plata stabilite ca fiind datorate suplimentar bugetului de stat,

5. Obligarea pârâtelor, in temeiul art. 453 din C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 38 din data de 11.01.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte actiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Regională Vamală Braşov prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor, anulând procesul-verbal de control nr. x/15.01.2015 întocmit de Direcţia Regională Vamală Braşov, Decizia nr. 39/15.01.2015 pentru regularizarea situatiei privind obligatiile suplimentare stabilite de controlul vamal, emisa de Direcţia Regională Vamală Braşov şi Decizia nr. 122/30.04.2015 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor.

Totodată, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la restituirea catre reclamanta a sumei de 1.297.916 RON, ca nedovedit, a obligat paratele in solidar la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata constând in 150 RON taxa judiciara de timbru, 2000 RON onorariu provizoriu expertiza tehnica judiciara si 20.000 RON onorariu avocat redus şi a admis in parte cererea expertului judiciar B. de majorare a onorariului de expertiza.

De asemenea, a stabilit cuantumul final al onorariului de expertiza tehnica judiciara la suma de 5.000 RON, obligând paratele in solidar sa vireze in contul Biroului Local de Expertize Judiciare, Tehnice si Contabile de pe langa Tribunalul Bucuresti diferenta de 3.000 RON reprezentând onorariu de expertiza aferent acestui dosar, in vederea virarii lui ulterioare catre expertul judiciar B..

3. Recursurile formulate în cauză.

3.1. Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs expertul B., criticând-o pentru nelegalitate, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului şi casarea în parte a hotărârii atacate, în ceea ce priveşte dispoziţia instanţei de stabilire a onorariului final cuvenit acestuia pentru raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, la suma de 5.000 de RON şi aprobarea onorariului în cuantum de 12.400 de RON, conform Notei de evaluare şi a Notei de calcul a onorariului existente la dosarul instanţei de fond.

În motivarea recursului s-a menţionat că, deşi a efectuat expertiza dispusă în cauză de către instanţa de fond, fără a fi fost încuviinţate obiecţiuni la raportul depus la dosarul cauzei, la data de 05.09.2016, aceasta fiind însoţită de nota privind calculul onorariului cuvenit, în cuantum total de 12.400 de RON, bazat pe cantitatea şi calitatea muncii depuse pentru redactarea expertizei, aceasta fiind una deosebit de complexă, astfel că a solicitat un număr mare de ore de muncă, prin hotărârea pronunţată instanţa a admis în parte cererea sa de majorare a onorariului, stabilind cuantumul final al acestuia la suma de 5.000 de RON, cu încălcarea dispoziţiilor art. 262 şi 331 C. proc. civ.

Recurentul a mai precizat că instanţa de fond nu a ţinut seama de nota de evaluare a onorariului depusă la dosar, la data de 07.06.2016 şi nici nu i-a solicitat să estimeze, în scris, costurile lucrării, omiţând să stabilească condiţiile de plată ale acestora anterior efectuării expertizei.

Recursul nu a fost timbrat.

3.2. Împotriva sentinţei nr. 38/11.01.2017 pronunţata de Curtea de Apel

Bucureşti a declarat recurs şi pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF în cele ce urmează), criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului şi casarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii în integralitate a acţiunii formulate de raclamantă.

În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că, în mod greşit, instanţa de fond a pronunţat hotărârea de admitere în parte a acţiunii bazându-se exclusiv pe concluziile expertizei efectuate în cauză, fără însă să ţină cont de obiectiunile formulate de Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Braşov prin care s-a arătat în detaliu argumentele tehnice şi legislative care combat întru-totul concluziile instanţei motiv pentru care, în aprecierea recurentei-pârâte, hotărârea atacată este netemeinica si nelegala.

Contrar concluziilor expertului desemnat în cauza, preluate în integralitate de Curtea de Apel Bucureşti, având în vedere compoziţia produsului importat cu denumirea comerciala DVB 80/divinilbenzen 80%, acesta nu corespunde criteriilor impuse de Notele explicative relative la Sistemul Armonizat aferente capitolului 29.

Mai mult decât atât, instanţa de fond trebuia sa aibă în vedere ca potrivit Notelor explicative la Sistemul armonizat - Consideraţii generale "Capitolul 29 nu cuprinde. în principiu, decât compuşii cu compoziţie chimică definită, prezentaţi separat" iar "compuşii cu compoziţie chimică definită prezentaţi separat conţinând substanţe care sunt adăugate deliberat în timpul sau după fabricarea lor (inclusiv purificarea) sunt excluşi de la acest capitol".

Recurenta-pârâtă susţine ca produsul nu este un compus organic cu compoziţie chimica diferita şi nici un amestec de izomeri ai aceluiaşi compus organic, ci este un amestec de izomeri de divinilbenzen (80-83%) si izomeri de etilvinilbenzen (16-20%) la care s-a adăugat un inhibitor de polimerizare (stabilizator).

Produsul Divinilbenzen DVB 80% nu se încadrează la codul NC 29029000 întrucât nu este un compus cu compoziţie chimică definită prezentat separat având în vedere faptul că în compoziţia acestuia se regăsesc mai mulţi compuşi chimici cu compoziţie chimică definită, cu numere de identificare diferite în CAS -Chemical Abstract Service (numărul unic de identificare pentru elemente chimice, compuşi chimici, polimeri, secvenţe biologice, amestecuri şi aliaje), respectiv Divinyilbenzen, număr CAS 1321-74-0 (amestecul de izomeri ai acestuia fiind compus din meta-divinylbenzen, para-divinyilbenzen, orto-divinylbenzen), Ethilvinylbenzen, număr CAS 28106-30-1 (amestecul de izomeri ai acestuia fiind compus din meta-ethilvinylbenzen, para-ethilvinylbenzen), Naftalina, număr CAS 91-20-3, Diethilbenzen, număr CAS 25340-17-4, 4-terţ-buthil catechol (inhibitor de polimerizare/stabilizator), număr CAS 98-29-3.

În plus, produsul Divinylbenzen DVB 80% este utilizat în cadrul procesului de producţie ca agent de reticulare în reacţiile de polimerizare a stirenului pentru obţinerea schimbătorilor de ioni şi reprezintă un amestec de izomeri de divinylbenzen cu concentraţie de peste 80% şi izomeri de ethilvinylbenzen cu concentraţie între 16-20%, la care s-a adăugat un inhibitor de polimerizare (stabilizator) de maxim 1000-1200ppm de 4-terţ-buthil catechol, conform descrierilor existente pe site-ul producătorului, informaţiilor din baza de date REACH, coroborate cu explicaţiile tehnice oferite de reprezentanţii societăţii importatoare prin adresa înregistrată la D.R.V. Braşov cu nr. x/06.01.2015.

Contrar opiniei expertului desenat în cauza, care nu este însă expert în materie de încadrare tarifara, preluata în mod eronat de Curtea de Apel Bucureşti, produsul Divinylbenzen DVB 80% este un amestec de izomeri astfel încât nu poate fi considerat o soluţie de alte hidrocarburi ciclice.

In mod greşit instanţa de fond a reţinut ca produsul importat nu poate fi încadrat la poziţia tarifara 3824 fără să ţină cont de faptul că, referitor la procentul de divinilbenzen si etilvinilbenzen prezent în produsul DVB 80, din punct de vedere tehnologic proporţiile s-au modificat datorita progresului tehnologic.

Este neîntemeiata susţinerea instanţei de fond, preluata în integralitate din raportul de expertiza, conform căreia "în realitate numai divinilbenzenul este agent activ de reticulare în procesul de polimerizare".

O astfel de concluzie contravine Notelor explicative relative la Sistemul Armonizat de denumire si codificare a mărfurilor, ediaţia a 5 a (2012) aferente capitolului 29.

Aşa cum a arătat şi instanţei de fond, a menţionat recurenta, în baza documentaţiei tehnice pusă la dispoziţie de societatea importatoare, respectiv facturile externe care au stat la baza operaţiunilor de punere în liberă circulaţie, certificatele de analiză/conformitate şi specificaţiile tehnice emise de producătorul mărfii, datele tehnice aferente produsului Divinilbenzen DVB 80% existente pe site-ul producătorului, baza de date REACH şi baza de date ECICS a Comisiei Europene, în mod corect organul de control a constatat că produsul Divinilbenzen DVB 80% este folosit în cadrul procesului de producţie ca agent de reticulare în reacţiile de polimerizare a stirenului pentru obţinerea schimbătorilor de ioni, având următoarea compoziţie chimică: divinilbenzen, număr CAS 1321-74-0 - concentraţie între 80,53% - 81,74%, ethilvinilbenzen, număr CAS 28106-30-1 - concentraţie între 17,01% - 18,80%, naftalină, număr CAS 91-20-3 - concentraţie mai mică de 1000ppm, diethilbenzen, număr CAS 25340-17-4 -concentraţie max. 0,5%, 4-terţ-butil catechol, număr CAS 98-29-3 - concentraţie de 0,1% - 0,12% (stabilizator/inhibitor de polimerizare).

În mod eronat instanţa de fond nu a reţinut ca produsul Divinilbenzen DVB 80%, importat de societate în perioada 2012 - 2013, se încadrează la codul TARIC 3824909799 - Lianţi preparaţi pentru tipare sau miezuri de turnătorie; produse chimice şi preparate ale industriei chimice sau ale industriilor conexe (inclusiv cele constând din amestecuri de produse naturale), nedenumite şi necuprinse în altă parte, --- Altele, pentru care se aplică taxe vamale de 6,5%, potrivit Regulamentului (UE) nr. 1006/2011 al Comisiei, respectiv Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 927/2012 al Comisiei, de modificare a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful vamal comun şi de asemenea că acelaşi produs, importat de societate în anul 2014, se încadrează la codul TARIC 3824909708 - Lianţi preparaţi pentru tipare sau miezuri de turnătorie; produse chimice şi preparate ale industriei chimice sau ale industriilor conexe (inclusiv cele constând din amestecuri de produse naturale), nedenumite şi necuprinse în altă parte, --- Amestec de izomeri de divinilbenzen şi de izomeri de ethilvinilbenzen, conţinând în greutate minimum 56% dar maximum 85% divinilbenzen (CAS RN 1321-74-0), pentru care se aplică taxe vamale de 0%, potrivit Regulamentului (UE) nr. 1387/2013 al Consiliului de suspendare a taxelor vamale autonome prevăzute în Tariful vamal comun pentru anumite produse agricole şi industriale şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1344/2011.

Recurenta a mai precizat că prin apărările depuse în fata instanţei de fond a arătat că, potrivit bazei de date EClCS a Comisiei Europene, la codul NC 29029000 se încadrează divinilbenzen pur, cod CAS RN 1321-74-0 şi nu în amestec cu alţi compuşi chimici.

În condiţiile în care informaţiile cuprinse în baza de ate ECICS a Comisiei Europene conform căreia la codul NC 29029000 se încadrează divinilbenzen pur, se regăsesc şi în documentele anexă la dosar, afirmaţia expertului că baza de date nu a putut fi accesata fiind nefondată.

Având în vedere Notele explicative la Sistemul armonizat aferente poziţiei tarifare 3824, menţiunile cu titlu exemplificativ de la pct. 44), precum şi descrierea codului TARIC 3824909708 din Regulamentele (UE) nr. 1344/2011 şi nr. 1387/2013, rezultă, în opinia recurentei, că produsul importat de reclamantă, cu denumirea Divinilbenzen DVB 80%, diferă doar prin concentraţia componentelor sale principale (divinylbenzen şi ethilvinylbenzen) de cel descris la poziţia tarifară 3824, însă concentraţia produsului nu este un element care să îl excludă de la această poziţie.

S-a mai precizat de către recurentă, că în specificaţia tehnică a producătorului C. pentru produsul Divinilbenzen DVB 80%, care se regăseşte pe pagina de internet a societăţii www.x.com., precum şi din datele înregistrate de S.C. A. S.R.L. în baza de date REACH, avute în vedere de organele vamale, se precizează că produsul este "o masă de reacţie de divinilbenzen şi ethilvinilbenzen" compusă din izomeri de divinilbenzen în proporţie de 80-83% şi etilvinilbenzen, în proporţie de 16-20%.

Prin urmare, rezultă că produsul Divinilbenzen DVB 80% utilizat în cadrul procesului de producţie ca agent de reticulare în reacţiile de polimerizare a stirenului pentru obţinerea schimbătorilor de ioni, fiind un amestec de izomeri de divinylbenzen cu o concentraţie de peste 80% şi izomeri de ethilvinylbenzen cu o concentraţie de 16-20%, se încadrează la codul TARIC 3824909799 - Lianţi preparaţi pentru tipare sau miezuri de turnătorie; produse chimice şi preparate ale industriei chimice sau ale industriilor conexe (inclusiv cele constând din amestecuri de produse naturale), nedenumite şi necuprinse în altă parte,--- Altele, pentru importurile efectuate în perioada 2012 - 2013, taxa vamală aplicabilă în cotă de 6,5%, potrivit Regulamentului (UE) nr. 1006/2011 al Comisiei, respectiv Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 927/2012 al Comisiei, de modificare a Anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful vamal comun.

Produsul importat de reclamanta în anul 2014, s-a menţionat în recurs, se încadrează la codul TARIC 3824909708 - Lianţi preparaţi pentru tipare sau miezuri de turnătorie; produse chimice şi preparate ale industriei chimice sau ale industriilor conexe (inclusiv cele constând din amestecuri de produse naturale), nedenumite şi necuprinse în altă parte,--- Amestec de izomeri de divinilbenzen si de izomeri de ethilvinilbenzen, conţinând în greutate minimum 56% dar maximum 85% divinilbenzen (CAS RN 1321-74-0), taxa vamală aplicabila în cotă de 0%, potrivit Regulamentului (UE) nr. 1387/2013.

Stabilirea clasificării tarifare, a arătat recurenta, se efectuează conform Regulilor generale de interpretare a Nomenclaturii combinate prevăzute de Regulamentele (UE) nr. 1006/2011, nr. 927/2012 şi nr. 1001/2013 ale Comisiei, de modificare a Anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun.

Potrivit documentaţiei tehnice aflată la dosarul cauzei, produsul importat cu cele 49 de declaraţii vamale de S.C. A. S.R.L. în perioada 18.01.2012 - 11.12.2014, denumit comercial Divinylbenzen DVB 80%, reprezintă potrivit descrierii din facturile externe, certificatele de analiză/conformitate şi specificaţiile tehnice emise de producător, ataşate fiecărei declaraţii vamale, un produs chimic având în compoziţie divinilbenzen, cu concentraţie între 80,53% - 81,74%, ethilvinilbenzen, cu concentraţie între 17,01% -18,80%, naftalină până la 1000ppm, diethilbenzen cu concentraţie de max. 0,5%, inhibitor (4-terţ-butil catechol) de 1000 - 1200ppm, a mai precizat recurenta.

Soluţia instanţei de fond încalcă dispoziţiile Notelor explicative la Sistemul armonizat - Consideraţii generale conform cărora "compuşii cu compoziţie chimică definită prezentaţi separat conţinând substanţe care sunt adăugate deliberat în timpul sau după fabricarea lor (inclusiv purificarea) sunt excluşi de la acest capitol", s-a conchis de către recurentă, deoarece, din interpretarea acestor dispoziţii legale rezulta expres ca adăugarea oricăror altor substanţe duce la excluderea produselor de la Capitolul 29.

Recurenta a formulat critici şi în ceea ce priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, precum şi în privinţa cuantumului acestora, în condiţiile în care acţiunea se bazează exclusiv pe concluziile raportului de expertiza extrajudiciara întocmit în cauza, iar munca depusă de avocatul intimatei în cauză este redusă şi nu este de natură să dovedească cuantumul de 20.000 RON reprezentând cheltuileli de judecata acordate de instanţa de fond.

Speţa nu prezintă un fenomen social nou în realitatea românească, care să fi determinat caracterul nou al unei astfel de cauze si pe cale de consecinţa, o complexitate atât în pregătirea apărării din partea avocaţilor, cât si in soluţionarea pricinii de către instanţa de judecată, astfel încât, în situaţia în care se va considera oportuna obligarea instituţiei la plata cheltuielilor de judecată, să se dispună reducerea cheltuielilor de judecată sub cuantumul de 20.000 RON stabilit de prima instanţă, respectiv diminuarea onorariului avocaţial, raportat la complexitatea cauzei şi a activităţii efective depuse în cauză de reprezentantul reclamantei, suma solicitată fiind nejustificat de mare faţă de valoarea pricinii şi a activităţii prestate.

3.3. Recursul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov.

În numele şi pentru pârâta Direcţia Regională Vamală Braşov, Direcţia Generală

Regională a Finanţelor Publice Braşov (în continuare DGRFP Braşov) a declarat recurs, la rândul său, împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, criticând-o, în parte, pentru nelegalitate şi netemeinicie, sens în care, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat si pe cale de consecinţa, casarea în parte a sentinţei atacate şi urmare a rejudecării cauzei respingerea în totalitate a acţiunii formulată de reclamantă, respectiv şi în ceea ce priveşte dispoziţiile de anulare a actelor administrativ fiscale, precum şi de obligare a pârâtelor la plata în solidar către reclamanta şi expertul judiciar, a cheltuielilor de judecata.

În motivarea recursului s-a menţionat că, în mod nelegal, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat hotărârea de admitere în parte a acţiunii, fără să analizeze în mod temeinic întreaga documentaţie din dosar şi totodată, fără să ia în considerare obiecţiunile formulate de recurentă, astfel că, indubitabil, hotărârea recurata este dată cu interpretarea şi aplicarea greşita a legislaţiei fiscale incidente, menţionată expres de atât în actele administrativ fiscale atacate, cât şi în cadrul obiecţiunilor formulate faţă de raportul de expertiză judiciara întocmit în cauză.

Instanţa de judecată nu şi-a prezentat motivat şi detaliat argumentele care i-au format convingerea care a stat la baza pronunţării acestei hotărâri, preluând în totalitate concluziile expertului judiciar, ele constituind în cauză doar elemente subiective de interpretare, nefiind raportate la toate celelalte probe administrate. Instanţa fondului nu a apreciat în mod corect cu privire la concluziile expertului, deşi acestea sunt contradictorii şi exprimă fără niciun fundament contabil sau juridic, întocmai pretenţiile societăţii intimate, a arătat recurenta.

Contrar concluziilor expertului desemnat în cauză, preluate ca atare de instanţa de fond, recurenta precizează că, având în vedere compoziţia produsului importat cu denumirea comerciala DVB 80/divinilbenzen 80%, acesta nu corespunde criteriilor Impuse de Notele explicative relative la Sistemul Armonizat aferente capitolului 29 care nu cuprinde, în principiu, decât compuşii cu compoziţie chimică definită, prezentaţi separat iar compuşii cu compoziţie chimică definită prezentaţi separat conţinând substanţe care sunt adăugate deliberat în timpul sau după fabricarea lor (inclusiv purificarea) sunt excluşi de la acest capitol.

Produsul nu este un compus organic cu compoziţie chimica diferita şi nici un amestec de izomeri ai aceluiaşi compus organic, ci este un amestec de izomeri de divinilbenzen (80-83%) si izomeri de etilvinilbenzen (16-20%) la care s-a adăugat un inhibitor de polimerizare (stabilizator), astfel încât nu poate fi considerat o soluţie de alte hidrocarburi ciclice, motiv pentru care instanţa de fond a reţinut, în mod eronat, că nu poate fi încadrat la poziţia tarifară 3824, fără să ţină cont de faptul că proporţiile substanţelor prezente în conţinutul acestuia (DVB 80) s-au modificat datorită progresului tehnologic.

Prin urmare, menţionează recurenta, este neîntemeiată susţinerea instanţei de fond, potrivit căreia, în realitate, numai divinilbenzenul este agent activ de reticulare în procesul de polimerizare, aceasta aflându-se în contradicţie cu Notele explicative relative la Sistemul Armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor aferente capitolului 29.

În susţinerea acestei teze, potrivit căreia produsul importat de reclamantă, în perioada 2012-2013, se încadrează la codul TARIC 3824909799, taxa vamală aplicabilă fiind în cotă de 6,5%, potrivit Regulamentului UE nr. 1006/2011 al Comisiei, respectiv Regulamentului de punere în aplicare UE nr. 927/2012 al Comisiei, de modificare a Anexei I la Regulamentul CEE nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful vamal comun, iar produsul importat în anul 2014 se încadrează la codul TARIC 3824909708, taxa vamală aplicabilă fiind în cotă de 0%, potrivit Regulamentului UE nr. 1387/2013, au fost redate aceleaşi argumente regăsite şi în recursul declarat de ANAF

Recurenta a mai subliniat că stabilirea clasificării tarifare se efectuează conform Regulilor generale de interpretare a Nomenclaturii combinate prevăzute de Regulamentele (UE) nr. 1006/2011, nr. 927/2012 şi nr. 1001/2013 ale Comisiei, de modificare a Anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun, iar din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă expres că adăugarea oricăror altor substanţe duce la excluderea produselor de la Capitolul 29.

Conform notelor explicative relative la Sistemul Armonizat de la poziţia tarifară 3824 -lit. B) pct. 45), coroborată cu Anexa 1 la Regulamentul (UE) nr. 1344/2011, respectiv Regulamentul (UE) nr. 1387/2013-codul tarifar 3824909708, susţine recurenta, produsul importat de către societatea A. S.R.L. cu denumirea comercială DVB 80, diferă doar prin concentraţia componentelor sale principale (divinilbenzen şi ethilvinilbenzen) de cel descris la poziţia tarifară 3824, însă concentraţia produsului nu este un element care să îl scoată din poziţia tarifară 3824. Concentraţia de 80% a divinilbenzenului constituie doar un avantaj economic în ceea ce priveşte costurile de transport, depozitare, manipulare, obţinut datorită progresului tehnologic. Acest fapt rezultă şi din precizările înscrise în adresa A. S.R.L., înregistrată la D.R.V. Braşov sub nr. x/06.01.2015, conform cărora în cadrul procesului tehnologic al societăţii "cantitatea de divinilbenzen tehnic care se foloseşte în reacţia chimică conţine tot timpul aceeaşi cantitate de divinilbenzen pur" - pct. 6, 7, 9.

În acest sens s-a menţionat şi faptul că societatea a folosit de-a lungul timpului şi alte tipuri de divinilbenzen, respectiv DVB 63%, pentru care a solicitat încadrarea tarifară la poziţia 3824, conform Autorizaţiei pentru utilizarea procedurilor simplificate nr. x/22.10.2012. De asemenea urmare a unor verificări ulterioare efectuate de organele vamale, pentru operaţiunile efectuate în perioada 2007-2008, prin care a fost importat DVB 63%, au fost recalculate drepturile vamale ca urmare a reîncadrării tarifare a divinilbenzenului 63%, de la codul tarifar 2902900000, la codul tarifar 3824909799. Progresul tehnologic este de fapt motivul pentru care Regulamentul (CE) nr. 1255/96, a fost modificat suscesiv prin Regulamentul (UE) nr. 1344/2011, respectiv Regulamentul (UE) nr. 1387/2013, suspendarea tarifară autonomă fiind acordată iniţial pentru o concentraţie în amestec a divinilbenzenului de 56% pană la 80%, ulterior aceasta crescând până la 85%.

Având în vedere cele menţionate, recurenta a precizat că în cazul operaţiunilor de punere în liberă circulaţie efectuate de reclamantă au fost încălcate prevederile art. 45, 46, 48 din Legea nr. 86/2006, privind Codul Vamal al României, art. 20 din Regulamentul CE 2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, coroborate cu Regulamentele UE nr. 1006/2011, 927/2012, 1001/2013 de modificare a Anexei 1 la Regulamentului (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi la Tariful Vamal Comun, Regulamentul (UE) nr. 1387/2013 al Consiliului din 17 decembrie 2013 de suspendare a taxelor vamale autonome prevăzute în Tariful vamal comun pentru anumite produse agricole şl Industriale şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1344/2011.

La stabilirea datoriei vamale, se precizează în recurs, s-au avut în vedere dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. (e) -(i) şi (ii), precum şi art. 33 alin. (1) lit. (a) din Reg. CE 2913/1992 de Instituire a Codului Vamal Comunitar. Această faptă constituie contravenţie prevăzută de art. 652 lit. i) din Regulamentul Vamal aprobat prin H.G.. 707/2006, coroborat cu OG2/2001 privind Regimul juridic al contravenţiilor; deoarece termenul de prescripţie al aplicării sancţiunii prevăzut de OG2/2001 este perimat, agentul economic nu a mai fost sancţionat contravenţional.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, recurenta DGRFP Braşov a făcut trimitere la elementele de probaţiune existente la dosarul cauzei, respctiv:

- certificatele de analiză/conformitate emise de către producătorul mărfii C. din SUA pentru produsul divinylbenzene 80% (DVB 80);

- specificaţiile tehnice ale producătorului pentru produsul DVB 80% - nr. DTC/GSS-QA-013/30.04.2011 -revizia 5;

- datele tehnice aferente produsului DVB 80 existente pe site-ul producătorului C. din SUA http://www.x.com. (Material safety data sheet- EHS-MSDS-12 revizia 5/11.11.2011, respectiv revizia 8/12.09.2013 -Secţiunea 2 -Composition/lnformatlon on ingredients) şi Secţiunea 3-Hazard Identification- "Mixture is clear, slighty amber liquid with strong aromatic odor").

- datele puse la dispoziţie de către reprezentanţii A. S.R.L.: (Safety data sheet din 25.06.2012-ediţia revizuită 5 -Secţiunea 1-Identification of the substances/mixtures-1.1 Product identifier-product name: DVB80, REACH registratlon name:

"reaction mass of dlvinylbenzene and ethylvinylbenzene", REACH registered number: x şi Secţiunea 3 - Composition/information on ingredients-3.1. Substances, Chemical identity: DVB80, Contains:" reaction mass of divinylbenzene (80%) and ethylvinylbenzene (18). The substances contains 0,1% of 4-tert-butylcatechol as a stabiliser";

- baza de date REACH -conform căreia produsul cu denumirea DVB 80, produs de compania C. din SUA, este înregistrat sub denumirea de "reaction mass of divinylbenzene and ethylvinylbenzene (ethylstyrene)"-masă de reacţie de divinilbenzen şi ethilvinilbenzen, înregistrat sub numărul x;

- explicaţiile tehnice oferite către reprezentanţii societăţii importatoare, transmise cu adresa înregistrată la D.R.V. Braşov sub nr. x/06.01.2015;

- datele obţinute din baza de date ECICS (European Customs Inventory of Chemical Substances) - http://ec.europa.eu/taxation customs/dds2/ecics/chemicalsubstance consultation.isp, conform cărora la codul tarifar 29022000 se încadrează divinylbenzen pur, număr CAS 1321-74-0.

Recurenta DGRFP Braşov a formulat critici şi în privinţa cheltuielilor de judecata, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., astfel încât să se dispună, în principal, exonerarea pârâtelor de la plata respectivelor sume şi în subsidiar, cenzurarea acestora, în sensul reducerii onorariilor avocatului şi expertului judiciar, având în vedere că acestea sunt mult prea mari în raport cu complexitatea cauzei, cu termenele de judecata în care s-a soluţionat dosarul şi mai ales, în raport cu munca redusa desfăşurata de reprezentantul convenţional al reclamantei.

Principiul care trebuie să guverneze soluţionarea oricărei cereri de acordare a cheltuielilor de judecata, a menţionat recurenta, este acela că partea va putea obţine rambursarea acestora doar în măsura în care se stabileşte realitatea lor, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului. Mai mult, pentru rambursarea cheltuielilor de judecată, partea care a câştigat procesul trebuie să facă şi dovada efectuării acestora.

3.4. Recursul reclamantei.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs şi reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea căii de atac şi casarea parţială a sentinţei recurate cu referire la: soluţia privind respingerea, ca nedovedit, a capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la restituirea către aceasta, în termen de 10 zile de la pronunţarea hotărârii, a sumei de 1.297.916 RON, reprezentând obligaţii de plată stabilite ca fiind datorate suplimentar bugetului de stat şi, urmare a rejudecării litigiului în fond, admiterea acestui capăt de cerere; soluţia privind cererea de obligare, în solidar, a pârâtelor la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea fondului demersului judiciar prezent, şi, în urma reevaluării cererii, admiterea acesteia în integralitate, în sensul obligării pârâtelor la plata în solidar a sumei de RON 85.984 RON cu titlu de onorariului avocaţial aferent soluţionării fondului cauzei. Cu obligarea pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea recursului.

Preliminar, în motivarea recursului a fost invocat raţionamentul greşit al instanţei de fond privind pretinsa nedovedire a cererii de restituire a sumei de 1.297.916 RON, precum şi considerentele greşite reţinute de aceasta, prin aplicarea eronată a normei de drept procesual privind dreptul de a cenzura cheltuielile de judecată şi ignorarea principiilor răspunderii civile delictuale şi a acoperirii în integralitate a prejudiciilor suferite.

Recurenta a precizat că sentinţa recurată este criticabilă sub aspectul ignorării de către instanţa de fond a propriilor obligaţii ce îi reveneau, prin raportare la prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului nu a pus în discuţia părţilor lipsa probelor privind capătul de cerere referitor la restituirea sumei menţionate, lăsând reclamanta să considere că nu există nevoia efectuării unei astfel de probe.

De bună credinţă şi înainte de finalizarea acţiunii privind anularea actului fiscal de impunere, reclamanta a efectuat plata sumei de 1.297.916 RON, a cărei restituire a fost solicitată, printr-un acord de compensare cu autoritatea, iar plata sumei la care a fost obligată prin Decizia Direcţiei Regionale Vamale Braşov emisă sub nr. x/15.01.2015 pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de controlul vamal a fost efectuată prin mecanismul compensării, în dovedirea acestui aspect fiind anexată cererii de recurs Decizia privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 15046/16.02.2015 emisă de ANAF-DGAMC .

Din cuprinsul acestei decizii, a menţionat recurenta, rezultă că ANAF - DGAMC urma să îi ramburseze TVA în valoare de 1.297.916 RON în urma decontului de TVA din noiembrie 2014, în timp ce la rubrica "obligaţii care se sting prin compensare" se regăsesc toate acele sume stabilite cu titlu de obligaţii fiscale prin Decizia Direcţiei Regionale Vamale Braşov emisă sub nr. x/15.01.2015 în urma efectuării controlului vamal, tot acesta fiind documentul prin care s-a stabilit sau individualizat obligaţia fiscală neachitată, alături de procesul-verbal de control contestat în prezenta cauză identificat în cererea de chemare în judecată cu nr. x/15.01.2015, dar în cuprinsul său şi cu nr. y/15.01.2015.

Astfel cum rezultă din anexa 1 a Legii nr. 186/2014 privind bugetul de stat pe anul 2015, poziţia 1701/01, taxele vamale se fac venit la Bugetul de stat, iar potrivit art. 119 alin. (3) din Codul de Procedură Fiscală în forma în vigoare la data compensării, dobânzile şi penalităţile de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparţine creanţa principală.

Taxele vamale, TVA import, dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente taxelor vamale, respectiv dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente TVA, se fac toate venit la bugetul stat, iar suma reprezentând TVA de rambursat către societatea reclamantă era constituită tot venit la bugetul de stat.

Aşadar, compensarea s-a efectuat între obligaţii reciproce provenind din bugetul de stat, respectiv care aveau destinaţia de venit la bugetul de stat, astfel încât plata efectivă a sumei de 1.297.916 este evidentă, a conchis recurenta.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, recurenta-reclamantă a menţionat că este incontestabil că pârâtele poartă culpa procesuală în ceea ce priveşte necesitatea soluţionării cauzei.

Invocând prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta precizează că fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părţii "care cade în pretenţii'".

S-a făcut referire în recurs şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat faptul că partea care a câştigat procesul va putea obţine rambursarea unor cheltuieli, în temeiul art. 453 C. proc. civ., doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.

Cu alte cuvinte, cheltuielile de judecată cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar şi rezonabil au fost plătite de partea care a câştigat procesul în timpul şi în legătură cu acel litigiu.

Astfel, urmare a emiterii actelor administrative atacate şi a respingerii contestaţiei formulate împotriva acestor acte, recurenta precizează că s-a văzut nevoită să recurgă la sprijinul instanţelor de judecată, încheind contractul de asistenţă juridică nr. x/22.06.2015 în baza căruia a beneficiat de reprezentare şi asistenţă juridică atât anterior, cât şi la fiecare termen de judecată stabilit în faţa Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea în fond a cauzei.

Instanţa de fond, a arătat recurenta, a apreciat în mod greşit şi total inadecvat faţă de natura tehnică a multora dintre problematicile speţei, gradul de complexitate al cauzei.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, problemele de drept deduse judecăţii au fost mult mai complexe decât lămurirea rolului pe care îl joacă compusul chimic etilvinilbenzen în cadrul produsului DVB 80, adică dacă acest compus participă activ la procesul de reticulare sau trebuie considerat doar o impuritate/stabilizator al produsului principal divinilbenzen.

Or, numai lămurirea şi stăpânirea acestor concepte pur tehnice a presupus un efort deosebit din partea avocaţilor reclamantei pentru a identifica şi susţine argumentele expuse în vederea anulării actelor administrative contestate.

În opinia recurentei, a considera că înţelegerea, asimilarea problematicii de natură tehnică pusă de această cauză este simplă sau că se reduce doar la rolul etilvinibenzenului în cadrul produsului DVB 80, este evident neîntemeiată şi denotă o încercare nejustificată a instanţei de a limita răspunderea autorităţii de faptele sale culpabile.

Din păcate, a mai menţionat aceasta, instanţa de fond nu s-a raportat şi la perioada anterioară depunerii la dosar a raportului de expertiză, la argumentele de natură tehnică şi juridică expuse de avocaţii săi prin plângerea prealabilă, respectiv prin cererea de chemare în judecată, pentru a aprecia complexitatea efortului depus în cauză.

În plus, instanţa de fond a ignorat faptul că obiectivele raportului de expertiză, atât de lămuritor în cauză, au fost redactate de avocaţii reclamantei în urma unui proces dificil de înţelegere a problemelor tehnice de natură chimică învederate în cauză raportate la problematica legislativă internă şi europeană aplicabilă, cadrul legislativ aplicabil şi care a trebuit parcurs, asimilat şi aplicat de către avocaţii reclamantei fiind unul deosebit de complex şi extins.

Instanţa de fond a apreciat în mod superficial efortul depus de avocaţii reclamantei în combaterea excepţiilor procesuale ridicate de pârâte, a mai învederat recurenta, fiind injust să nu se ia în considerare efortul făcut pentru combaterea acestora, pentru prezentarea argumentelor proprii în scris şi în faţa instanţei de judecată.

Astfel, nu este relevant faptul că pârâtele nu au ridicat excepţii de procedură complicate. Ceea ce este cu adevărat relevant pentru a aprecia efortul depus de reprezentanţii convenţionali ai reclamantei în această cauză este aprecierea în ansamblu a tuturor apărărilor formulate şi a tuturor demersurilor pe care avocaţii săi s-au văzut nevoiţi să le parcurgă pentru a combate poziţia pârâtelor şi pentru a dovedi pretenţiile formulate şi, mai ales, efectul pozitiv al acestor apărări.

Plecând de la prevederile art. 453 C. proc. civ. şi având ca limite jurisprudenţiale hotărârile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv de Curtea Europeană de Justiţie, se poate susţine, în mod rezonabil, în aprecierea recurentei, că onorariul avocatului poate fi încuviinţat de instanţa judecătorească, în integralitate, ca şi cheltuială de judecată, dacă este necesar, adică activitatea desfăşurată de avocat să fi fost utilă instanţei judecătoreşti, este real, este rezonabil.

Caracterul real al cheltuielilor de judecată rezultă cu prisosinţă din faptul că reprezentanţii reclamantei au depus în faţa Curţii de Apel Bucureşti dovezile privind efectuarea plăţii onorariului stabilit, în cuantum de 85.984 RON.

Caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată, reprezentate în cazul de faţă de onorariul avocatului, a învederat recurenta,trebuie să se aprecieze în baza următoarelor criterii: (a) valoarea pricinii, (b) munca depusă de avocat şi (c) pregătirea profesională a avocatului. Cu alte cuvinte, stabilirea caracterului rezonabil al onorariului de avocat are la bază atât criterii obiective (valoarea pricinii şi munca depusă de avocat), cât şi criterii subiective (pregătirea profesională a avocatului/prestanţa/notorietatea), toate acestea fiind avute în vedere de părţi la momentul stabilirii cuantumului onorariului de avocat la momentul la care au fost solicitate cheltuielile de judecată.

Or, în litigiul pendinte, a conchis recurenta, valoarea pricinii este semnificativă, atât cea financiară imediată (recuperarea sumei achitate în temeiul deciziei contestate), cât şi din perspectiva impactului actualei dezlegări asupra sumelor ce ar trebui sau nu achitate în viitor pentru importul produsului DVB80.

Munca şi efortul depus de avocaţii reclamantei în cauză este mult superior celui luat în considerare de instanţa de fond, iar în ceea ce priveşte pregătirea profesională a avocatului, dată fiind natura pricinii şi caracterul său eminamente tehnic, precum şi apartenenţa avocaţilor la una dintre cele mai importante case de avocatură din România, orice susţineri suplimentare devin inutile în opinia recurentei.

Referitor la criteriul subiectiv de stabilire a onorariului avocaţial-notorietatea/prestanţa/pregătirea profesională a avocatului, trebuie avut în vedere cele mai sus menţionate.

În fine, din perspectiva caracterului necesar al cheltuielilor de judecată, recurenta a precizat că, în cazul de faţă, activitatea desfăşurată de avocat a contribuit în mod categoric la soluţionarea favorabilă a cauzei astfel cum a arătat anterior. Acest aspect reiese în mod evident din cuprinsul considerentelor instanţei de fond.

4. Apărările formulate în cauză.

4.1. Întâmpinarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata-pârâtă ANAF a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă, ca nefondat, menţinerea în parte a sentinţei civile nr. 38/11.01.2017, pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În susţinerea acestei poziţii procesuale s-a învederat că în mod coresc a fost respins capătul de cerere privind restituirea sumei de 1.297.916 RON ca nedovedit, în situaţia în care recurenta-reclamanta nu a făcut dovada plăţii acestei sume.

În situaţia în care instanţa va trece peste aceste aspecte, intimata-pârâtă a solicitat respingerea acestei sume ca inadmisibilă, învederând că pentru restituirea acestor sume si plata dobânzilor exista o procedura speciala, astfel cum este prevăzuta in OMFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal, precum şi în art. 168 din Legea nr. 207/2015 din Codul de procedura fiscală.

Prin urmare, în condiţiile în care actele administrative sunt anulate de către instanţa competentă, restituirea sumelor se poate face doar în conformitate cu prevederile art. 168 din Legea nr. 207/2015 şi a OMFP nr. 1899/2004 care reglementează procedura de restituire si de rambursare a sumelor de la buget.

Textul de lege menţionat reglementează o procedura administrativa speciala, restituirea putând fi dispusa ca urmare a cererii formulata de către reclamanta la organul fiscal în raza căreia îşi are sediul, în condiţiile în care prin hotărâri judecătoreşti sau prin hotărârea organelor administrative s-a constatat faptul ca sumele stabilite în sarcina societăţii nu sunt datorate.

Astfel, a menţionat intimata, restituirea sumelor de la bugetul de stat nu poate fi făcută decât după ce organul fiscal va efectua compensarea sumelor a căror restituire se solicita cu cele pe care contribuabilii le datorează bugetului de stat, iar potrivit pct. 3 alin. (2) din OMFP nr. 1899/2004, cererea de restituire trebuie sa fie însoţita de copii de pe documentele din care rezulta ca suma a fost plătită la buget, precum si de copii legalizate de pe hotărârile definitive si irevocabile sau de pe decizii ale organelor jurisdictionale sau administrative, după caz, pentru sumele stabilite prin acestea, în timp ce, în soluţionarea cererii de restituire, conform pct. 6 alin. (2) din OMFP nr. 1899/2004, organul fiscal competent va întocmi o decizie care se aprobă de către conducătorul unităţii.

Astfel, în raport de prevederile legale menţionate care stabilesc o procedură administrativă specială conform căreia se pot restitui sumele de la bugetul de stat, intimata consideră că acest capăt de cerere este inadmisibil.

În ceea ce priveşte solicitarea recurentei - reclamante de obligare a pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 85.984 RON cu titlu de cheltuieli de judecata (respectiv onorariu avocaţial aferent soluţionării cauzei), intimata a solicitat respingerea şi a acestui motiv de recurs faţă de cele precizate în propriile motive de recurs.

În aprecierea intimatei ANAF, instanţa de fond a redus în mod corect onorariul reprezentanţilor convenţionali ai recurentei - reclamante, având în vedere că acţiunea a fost admisă în parte.

4.2. Întâmpinarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice

Braşov, în numele şi pentru pârâta Direcţia Regionala Vamala Braşov.

Intimata-pârâtă Direcţia Regională Vamală Braşov, prin DGRFP Braşov, a depus întâmpinare la recursul declarat de recurenta-reclamantă, solicitând respingerea acestuia, ca fiind nefondat.

De asemenea, prin aceeaşi întâmpinare s-a solicitat admiterea recursurilor declarate de către Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala - Direcţia Generala Juridica si DGRFP Braşov - Direcţia Regionala Vamala Braşov impotriva sentinţei civile nr. 38/11.01.2017 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, apreciată ca fiind în parte nefondata pentru motivele de nelegalitate prezentate în cuprinsul acestora.

Referitor la motivele de casare formulate prin cererea de recurs, s-a menţionat că acestea, astfel cum au fost prezentate de recurenta reclamanta, nu se regăsesc printre motivele de nelegalitate enumerate expres în cuprinsul art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Criticile aduse împotriva dispoziţiei primei instanţe de respingere a cererii de restituire a sumei în cuantum de 1.297.916 RON, nu pot constitui veritabile motive de casare.

Deşi la dosarul cauzei a fost depusă decizia nr. 15046/16.02.2015 emisa de Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, privind compensarea obligaţiilor fiscale, a precizat intimata-pârâtă, reclamanta nu a înţeles să depună nicio dovada cu privire la dreptul acesteia de a încasa de la bugetul de stat anumite sume, respectiv cu privire la plata acesteia la buget, în condiţiile în care nicio suma nu se restituie din bugetul de stat, fără un titlu valabil.

Referitor la cheltuielile de judecata, intimata a precizat C. pen., în speţă, nu au fost invocate aspecte de drept deosebite din legislaţia fiscala si nu au fost analizate excepţii procesuale de complexitate ridicată, care să implice apărări deosebite din partea recurentei reclamante.

În subsidiar, s-a solicitat menţinerea dispoziţiei de reducere a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariile avocatului şi expertului judiciar, având în vedere ca acestea sunt mult prea mari în raport cu complexitatea cauzei, cu termenele de judecata în care s-a soluţionat dosarul şi mai ales, în raport cu munca redusă desfăşurata de reprezentantul convenţional al recurentei-reclamante.

Intimata a solicitat, prin întâmpinare, şi respingerea recursului declarat de către expertul tehnic judiciar desemnat în prezenta cauză, ca fiind nefondat, apreciind că analiza corecta a modului de calcul si stabilire a obligaţiilor fiscale în sarcina reclamantei, putea fi efectuata de către instanţa de judecată doar în baza deciziilor contestate, acte administrativ fiscale întocmite în mod legal şi temeinic de către intimate.

În drept au fost invocate dispoziţiile: art. 205 C. proc. civ. H.G. nr. 520/2013, Codul fiscal si H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Codul fiscal; Codul de procedură fiscală art. 45, 46, 48 din Lg. 86/2006 privind Codul Vamal al României, art. 20 din Regulamentul CE 2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, coroborate cu Regulamentele UE nr. 1006/2011, 927/2012, 1001/2013 de modificare a Anexei 1 la Regulamentului (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi la Tariful Vamal Comun, Regulamentul (UE) nr. 1387/2013 al Consiliului din 17 decembrie 2013 de suspendare a taxelor vamale autonome prevăzute în Tariful vamal comun pentru anumite produse agricole şi industriale şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1344/2011.

4.3. Întâmpinarea reclamantei.

Reclamanta A. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursurile formulate de pârâtele

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Regională Vamală Braşov, prin DGRFP Braşov, solicitând respingerea acestora, ca nefondate şi obligarea recurentelor-pârate, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea recursurilor.

În susţinerea acestei poziţii procesuale s-a invocat faptul că produsul importat de aceasta (divinilbenzen 80%) a fost încadrat la poziţia tarifară 2902900099, întrucât, datorită compoziţiei chimice, acest produs face parte categoria hidrocarburilor ciclice aromatice, fiind un produs de sine-stătător, aspecte confirmate de chiar documentele însoţitoare ale produsului . Astfel, chiar certificatul de conformităţi şi de calitate, emise de producătorul C. menţionează poziţia tarifară 2902900099. Totodată, şi în documentele privind efectuarea operaţiunilor de vămuire a tranzitului vamal în Antwerpen - Belgia, produsul este încadrat la subgrupa 290290 din Tariful vamal comun.

Intimata-reclamantă a precizat că în mod judicios instanţa de fond a reţinut, în pofida faptului că produsul DVB 80 conţine izomerii unor compuşi organici diferiţi, cărora li s-au atribuit, în cataloagele de chimie, numere de identificare diferite, respectiv Divinilbenzen (număr CAS 1321-74-0), Etilvinilbenzen (număr CAS 28106-30-1), Naftalină (număr CAS 91-20-3), Diethilbenzen (număr CAS 25340-17-4) şi 4-terţ-ButhilCatechol (număr CAS 98-29-3), în realitate, după cum rezultă şi din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, numai Divinilbenzenul este agent activ de reticulare în procesul de polimerizare (aceasta fiind destinaţia produsului DVB 80), în timp ce restul substanţelor joacă doar rolul de solvenţi şi impurităţi (Etilvinilbenzen, Naftalină, Diethilbenzen) şi de inhibitor de polimerizare (4-terţ-ButhilCatechol).

Ca atare, produsul DVB 80 ar trebui încadrat în Capitolul 29, conform Notei 1, lit. b) sau f, adică fie: amestecuri de izomeri ai aceluiaşi compus organic (adică un amestec izomerilor meta şi para ai divinilbenzenului), restul compuşilor organici urmând a fi consideraţi impurităţi; amestecuri de izomeri ai aceluiaşi compus organic (adică un amestec izomerilor meta şi para ai divinilbenzenului), la care s-a adăugat un stabilizator (inclusiv un agent antiaglomerant) indispensabil pentru conservarea şi transportul lor.

Mai precis, la Grupa 2902 (Hidrocarburi ciclice), cod 2902 90.00 (Altele), aceasta însemnând că încadrarea dată de reclamantă a fost corectă.

Motivele de recurs formulate de cele două recurente-pârâte, a menţionat reclamanta, reiau în paginile 8-26 în totalitate, cuvânt cu cuvânt (copy/paste) apărările din paginile 4-23 ale întâmpinării depuse la fond, faţă de care şi-a exprimat poziţia prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul Curţii de Apel Bucureşti şi la care face trimitere.

Reclamanta a mai învederat că produsul Divinilbenzen 83% este o substanţă bine definită din punct de vedere chimic care face parte din categoria hidrocarburilor ciclice aromatice. Acest produs se manufacturează ca o soluţie de izomeri de divinilbenzen, cu o concentraţie în intervalul 81-83% m etilvinilbenzen, compus care rezultă ca impuritate din procesul tehnologic de fabricare a divinilbenzenului şi care nu se îndepărtează pentru a menţine stabilitatea la stocare. Etilvinilbenzenul nu influenţează cu nimic procesul de copolimerizare cu stirenul la fabricarea răşinilor schimbătoare de ioni.

Prin urmare, a conchis reclamanta-intimată, încadrarea produsului DVB 80 la Cap. 38 - codul tarifar 3824 90.97 nu este aplicabilă în acest caz, iar descrierea de la poziţia Cap. 29 -Produse chimice organice, grupa 2902 - Hidrocarburi ciclice, Cod 2902 90.90 -Altele" este cea corectă.

În consecinţă, reclamanta a învederat că produsul DVB 80 se obţine ca o soluţie de izomeri de divinilbenzen (81-83%) în etilvinilbenzen, deoarece această impuritate acţionează ca un solvent şi constituie o condiţionare uzuală şi indispensabilă, motivată exclusiv din considerente de securitate şi de transport, iar solventul nu afectează natura produsului şi utilizarea sa generală.

Este greşită susţinerea pârâtelor privind faptul că DVB 80 se prezintă ca o soluţie de izomeri de divinilbenzen (81-83%) m etilvinilbenzen, iar manufacturarea acestuia ca agent de reticulare ar fi o utilizare particulară, s-a mai precizat în întâmpinare, întrucât prezenţa etilvinilbenzenului în produsul DVB 80 constituie o condiţionare uzuală şi indispensabilă pentru transportul, depozitarea şi stocarea DVB. O soluţie de divinilbenzen cu o concentraţie mai mare de 63% prezintă un grad ridicat de risc datorită auto-polimerizării. Produsul reacţionează, de asemenea, violent cu substanţele oxidante şi, din acest motiv, stocarea produsului se face la o temperatură de sub 25 °C, iar, în timpul verii, se transportă în containere refrigerate pentru evitarea auto-polimerizării. Din aceste considerente de securitate, DVB 80 este manufacturat pentru toate utilizările numai sub formă de soluţie pentru evitarea riscului de auto-polimerizare.

Astfel, produsul DVB 80% nu este un preparat format prin amestecul a două substanţe diferite, ci este furnizat ca o soluţie de izomeri de divinilbenzen (81-83%) în etilvinilbenzen, solventul constituind o condiţionare uzuală şi indispensabilă a produsului manufacturat.

În ceea ce priveşte criticile recurentelor-pârâte referitoare la cheltuielile de judecată, reclamanta a precizat că este indubitabil faptul că cele două autorităţi pârâte se află în culpă procesuală, iar atitudinea acestora a fost cea care a determinat efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate.

Reclamanta nu a contestat dreptul legal acordat instanţei de a cenzura cuantumul cheltuielilor de judecată, dar a arătat că o astfel de soluţie în prezenta cauză ar fi netemeinică şi nelegală prin raportare la considerentele expuse în întâmpinare şi în cuprinsul cererii sale de recurs.

O nouă diminuare a cuantumului deja redus al cheltuielilor de judecată efectuate, a menţionat reclamanta, ar reprezenta o măsură excesiv de nedreaptă prin raportare la caracterul real, necesar şi rezonabil al acestora, determinate exclusiv de culpa procesuală a pârâtelor.

4.4. Răspunsurile la întâmpinări.

Recurenta-reclamantă a formulat răspunsuri la întâmpinările intimatelor-recurente ANAF şi Direcţia Regională Vamală Braşov, prin DGRFP Braşov, prin intermediul acestora solicitând respingerea argumentelor formulate de intimate şi admiterea propriului recurs.

În privinţa apărărilor formulate de DGRFP Braşov, pentru Direcţia Regională Vamală Braşov, s-a arătat că acestea sunt vădit greşite, recurenta intimată confundând înţelesul juridic al noţiunilor de "motive de casare" şi "motive de nelegalitate", în condiţiile în care critica privind respingerea pe fond a unei cereri, ca nedovedite, constituie motiv de casare încadrabil în categoria celor reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar plata sumei la care recurenta-reclamantă a fost obligată prin Decizia nr. 39/15.01.2015, pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de controlul vamal, a fost efectuată prin mecanismul compensării, astfel că nu există nicio obligaţie pentru aceasta de a dovedi dreptul său de a încasa suma de la bugetul de stat, titlul în baza căruia se naşte acest drept fiind reprezentat de hotărârea judecaătorească de anulare a celor două acte administrative atacate pe calea acţiunii în anulare ce formează obiectul prezentei cauze.

Recurenta-reclamantă a precizat că sunt vădit neîntemeiată şi greşite susţinerea ANAF, în sensul nedovedirii plăţii sumei a cărei restituire a fost solicitată prin acţiunea introductivă, plata sumei fiind efectuată prin mecanismul compensării, precum şi interpretarea pe care aceasta o face cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor OMPF nr. 1899/2004 şi ale art. 168 din Legea nr. 207/2015.

S-a arătat că ANAF a formulat pentru prima dată în recurs apărarea referitoare la inadmisibilitatea cererii de restituire a sumei, în cursul soluţionării fondului rezumându-se să afirme ca plata sumei nu a fost dovedită. În plus, nimic nu împiedică contribuabilul să adreseze instanţei un capăt de cerere accesoriu privind restituirea sumei plătite în temeiul unui titlu de creanţă a cărui anulare se cere prin capătul principal al acţiunii, iar obţinerea unei hotărâri judecătoreşti, în sensul obligării recurentelor-intimate la restituirea sumei plătite în temeiul unor titluri de creanţă anulate, nu este în contradicţie cu dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Ordinul menţionat, în timp ce art. 168 Codul de procedură fiscală nu stabileşte în sarcina contribuabilului nicio obligaţie în sensul limitării dreptului de acces la justiţie.

În plus, recurenta-reclamantă menţionează că, prin plângerea prealabilă formulată împotriva deciziei de regularizare nr. 39/15.01.2015 şi a Procesului-verbal de control nr. x/15.11.2015, a solicitat şi restituirea sumei de 1.297.916 RON, drept efect al anulării titlului executoriu.

În fine, recurenta-reclamantă a mai precizat că prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu împiedică formularea cererii de restituire a sumei plătite nedatorat, întrucât nu reglementează un termen de graţie de 30 de zile pentru executarea obligaţiilor stabilite prin hotărârea judecătorească, executarea hotărârii făcându-se în termenul prevăzut de aceasta.

Recurenta-intimată Direcţia Regională Vamală Braşov, prin DGRFP Braşov, a formulat, la rândul său, răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L. cu privire la recursul declarat de aceasta, prin intermediul căreia a menţionat că, prin întâmpinare, a fost preluată, în mare parte, motivarea instanţei de fond fără însă a se prezenta alte argumente sau probe concludente care să îi susţină apărările.

Apoi, recurenta-intimată a reluat apărările şi susţinerile expuse în recursul formulat, referitoare la faptul că produsul DVB 80, importat de reclamantă, nu poate fi inclus la Capitolul 29, contrar susţinerilor instanţei de fond şi ale reclamantei-intimate, iar în privinţa obigării sale la plata cheltuielilor de judecată, chiar reduse, instanţa de fond nu a avut în vedere împrejurarea că acţiunea a fost bazată exclusiv pe concluziile raportului de expertiză extrajudiciară depus la dosarul cauzei, astfel că munca avocatului a fost redusă şi nu este de natură să dovedească cuantumul acordat de instanţă, suma totală solicitată fiind nejustificat de mare faţă de valoarea pricinii şi activitatea efectiv prestată de avocat.

5. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor declarate în cauză.

Consideraţii preliminare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că, în economia C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, ale cărui dispoziţii sunt incidente în cauză, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din cuprinsul acestuia.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute în cuprinsul alin. (1), la punctele 1-8.

Ca atare, recursul se poate exercita exclusiv pentru motive de nelegalitate însă nu şi de netemeinicie, cum sunt cele privind efectuarea de verificări ale conformităţii situaţiei de fapt reţinută prin hotărârea instanţei de fond cu probele administrate în cauză, unicul obiect al recursului constituindu-l verificarea legalităţii hotărârii atacate prin prisma motivelor de casare prevăzute de lege.

5.1. Soluţia asupra recursului declarat de expertul B..

Faţă de lipsa unora dintre elementele obligatorii ale cererii de recurs, în condiţiile art. XVII alin. (3), raportat la art. XV alin. (2) Legea 2/2013, cu aplicarea art. 486 alin. (2) din Noul C. proc. civ., s-a pus în vedere recurentului să completeze cererea de recurs, în sensul de a ataşa acesteia dovada achitării taxei de timbru, conform art. 24 alin. (2) din UOG nr. 80/2013, obligaţie legală pe care acesta nu a înţeles să o îndeplinească.

Faţă de prevederile art. 248 (1) C. proc. civ. instanţa urmează a analiza cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, ca excepţie de ordine publică, extrinsecă, necondiţionată şi totală, reţinând următoarele:

Contrar prevederilor art. 486 alin. (2) C. proc. civ., cererea de recurs formulată în cauză de expertul B. nu este însoţită de dovada achitării taxei de timbru, potrivit dispoziţiilor imperative consacrate de norma legală anterior evocată.

Recurentul a primit înştiinţarea privind obligaţia de a depune la dosarul cauzei această dovadă la data de 30.12.2019, însă nu a înţeles să îşi îndeplinească această obligaţie până la termenul de judecată stabilit de instanţă, respectiv 15.01.2020.

Prin urmare, având în vedere că, potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cerinţa menţionată la alin. (2) al aceluiaşi articol, referitoare la obligativitatea depunerii dovezii achitării taxei de timbru este prevăzută sub sancţiunea nulităţii, în temeiul normelor procesual civile evocate, Înalta Curte urmează a constata incidenţa în cauză a sancţiunii menţionate şi admiţând excepţia, va constata nul recursul declarat în cauză, pentru lipsa dovezii privind achitarea taxei judiciare de timbru.

5.2. Soluţia asupra recursurilor declarate de ANAF şi DGRFP Braşov, în numele şi pentru Direcţia Regională Vamală Braşov.

Analizând sentinţa atacată prin prisma cadrului legal incident speţei dedusă judecăţii, precum şi prin raportare la criticile formulate de recurentele anterior menţionate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce succed:

În speţă, recurentele invocă expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. care vizează, în ordinea în care au fost expuse, situaţiile în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei şi când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, recurentele au precizat, în esenţă, că instanţa de fond nu a analizat temeinic întreaga documentaţie existentă la dosarul cauzei şi nu a luat în considerare, totodată, obiecţiunile formulate de DGRFP Braşov la concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, pe care le-a preluat în totalitate, ceea ce a condus la pronunţarea unei hotătâri nelegale şi o eronată încadrare tarifară a produsului importat de reclamantă.

Având în vedere criticile comune formulate de cele două recurente cu privire la soluţionarea fondului cauzei, respectiv a problemei de drept care formează obiectul litigiului pendinte, încadrate de acestea în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., izvorând practic din interpretarea diferită de către parţile litigante a normelor referitoare la încadrarea tarifară a produsului importat de reclamantă, precum şi cele referitoare la soluţionarea capătului de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte va proceda la efectuarea examenului de legalitate a sentinţei atacate printr-o abordare singulară a motivului de nelegalitate invocat de recurentele menţionate, ţinând seama desigur şi de împrejurarea că prin recursul DGRFP Braşov, în numele şi pentru pârâta Direcţia Vamală Regională Braşov, a fost invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv de casare, recurenta a menţionat că instanţa de judecată nu şi-a prezentat motivat şi detaliat argumentele care i-au format convingerea care a stat la baza pronunţării hotărârii, preluând în totalitate concluziile expertului judiciar, ele constituind în cauză doar elemente subiective de interpretare, nefiind raportate la toate celelalte probe administrate. Instanţa fondului nu a apreciat în mod corect cu privire la concluziile expertului, deşi acestea sunt contradictorii şi exprimă fără niciun fundament contabil sau juridic, întocmai pretenţiile societăţii intimate, a arătat recurenta.

În privinţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte menţionează că acesta este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta DGRFP Braşov se află în eroare susţinând că sentinţa pronunţată de instanţa de fond nu este motivată. Deşi motivată succint, din lecturarea acesteia se poate constata că aceasta cuprinde toate elementele prevăzute de art. 425 C. proc. civ. referitoare la conţinutul hotărârii, printre acestea regăsindu-se şi cele enumerate în cuprinsul alin. (1) lit. b) al normei procedurale evocate, referitoare la expunerea situaţiei de fapt reţinută pe baza probelor administrate, cât şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia.

Oricum, pentru incidenţa acestuia motiv de casare era necesar ca hotărârea atacată să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, condiţie care nu este îndeplinită în prezenta cauză, datorită faptului că instanţa de fond a reuşit să efectueze o analiză a pretenţiilor afirmate de reclamantă constând în nelegalitatea măsurilor dispuse prin actele administrativ-fiscale contestate prin acţiunea introductivă, ulterior precizată.

Inferenţa la care a apelat instanţa de fond, raţionamentul care a condus la concluzia prezentată în cadrul considerentelor, precum şi soluţia dată acţiunii introductive, rezultă în mod evident din perspectiva în care instanţa a abordat litigiul, respectiv susţinerile părţilor.

Nu constituie o nemotivare şi astfel nu atrage incidenţa motivului de casare prezentat, împrejurarea că în cadrul considerentelor au fost materializate parţial, susţineri ale părţii potrivnice sau concluzii ale expertului care a redactat raportul de expertiză dispus a fi efectuat în cauză, acest fapt reprezentând practic suprapunerea convingerilor instanţei cu cele ale uneia dintre părţile litigante sau valorificarea forţei probante a mijlocului de proba menţionat care, chiar dacă, în principiu, nu are valoare absolută, nu trebuie omis din ansamblul probator administrat atunci când concluziile sale şi temeiurile pe care acestea au fost fondate imprimă judecatorului convingerea că exprimă un punct de vedere corect, ştiinţific fundamentat.

Tocmai acest fapt s-a petrecut şi în speţa de faţă, judecătorul fondului apreciind în mod liber probele încuviinţate, potrivit convingerii sale motivate, potrivit dispoziţiilor art. 264 C. proc. civ., după cum rezultă în termeni lipsiţi de echivoc din economia modului de redactare a considerentelor sentinţei pronunţate.

Prin urmare, greşita apreciere a probelor nu reprezintă o chestiune circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. care nu este incident în cauză, iar ignorarea de către instanţa de fond a obiecţiunilor formulate de DGRFP Braşov, la raportul de expertiză efectuat în cauză, care în realitate constituie veritabile apărări de fond, nu poate constitui un suport pentru motivul de casare menţionat, urmând astfel ca această critică să fie examinată de către instanţa de recurs în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de cele două recurente în susţinerea recursului, Înalta Curte precizează că acesta este incident când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind vorba despre cauze de nelegalitate şi nu de netemeinicie ale hotărârii judecătoreşti.

Preliminar, plecând de la această teză interpretativă, Înalta Curte reţine că în motivarea recursului declarat împotriva sentinţei pronunţată în primă instanţă de Curtea de Apel Bucureşti, recurentele au înţeles ca, în esenţă, să reia argumentele şi apărările formulate prin întâmpinările depuse în faţa instanţei de fond.

Criticile de netemeinicie a hotărârii, respectiv, cele care vizează situaţia de fapt, nu pot face obiectul recursului, după cum s-a reţinut în cele de mai sus.

În opinia Înaltei Curţi, încadrarea tarifară a produsului importat de reclamantă, a cărei realizare este de natură a determina soluţia în prezentul litigiu, constituie o operaţiune în doi timpi care se face prin raportare la Notele explicative relative la Sistemul Armonizat de denumire şi codificare a mărfurilor, la care România a aderat prin Legea nr. 98/1996, precum şi la Regulile generale de interpretare a Nomenclaturii combinate prevăzute de Regulamentele (UE) nr. 1006/2011, nr. 927/2012 şi nr. 1001/2013 ale Comisiei, de modificare a Anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului, privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun, ţinând seama însă şi de structura/compoziţia chimică a produsului, respectiv dacă acesta este sau nu rezultatul unui amestec de doi compuşi organici diferiţi, rezultatul unui compus organic cu compoziţie chimică diferită sau este un compus organic cu compoziţie chimică definită, prezentat separat, chiar dacă conţine sau nu impurităţi ori este un amestec de izomeri ai aceluiaşi compus organic.

Toate acestea deoarece Capitolul 29 din Regulile Generale de Interpretare a Sistemului Armonizat de Denumire şi Codificare a Mărfurilor nr. 1 şi 6 se referă la încadrarea produselor chimice organice, iar Capitolul 38 reglementează încadrarea produselor chimice şi preparate ale industriei chimice, nedenumite şi necuprinse în altă parte care constau fie din amestecuri fie, uneori, din soluţii, taxele vamale pentru fiecare dintre aceste produse, funcţie de încadrarea în unul din cele două capitole, fiind diferite.

După cum a stabilit şi instanţa de fond, nu există controverse referitoare la faptul că produsul importat este folosit în cadrul procesului de producţie ca agent de reticulare în reacţiile de polimerizare a stirenului pentru obţinerea schimbătorilor de ioni, având următoarea compoziţie chimică: divinilbenzen, număr CAS 1321-74-0 - concentraţie între 80,53% - 81,74%; ethilvinilbenzen, număr CAS 28106-30-1 - concentraţie între 17,01% - 18,80%; naftalină, număr CAS 91-20-3 - concentraţie mai mică de 1000ppm; diethilbenzen, număr CAS 25340-17-4 - concentraţie max. 0,5%; 4-terţ-butil catechol, număr CAS 98-29-3 - concentraţie de 0,1% - 0,12% (stabilizator/inhibitor de polimerizare).

Clasificarea tarifară se stabileşte conform Regulilor generale de interpretare a Nomenclaturii combinate prevăzute de Regulamentele (UE) nr. 1006/2011, nr. 927/2012 şi nr. 1001/2013 ale Comisiei, de modificare a Anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun.

Astfel, Înalta Curte menţionează că, potrivit Regulilor generale 1 şi 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, clasificarea mărfurilor în Nomenclatura combinată se efectuează după cum urmează: potrivit regulii 1, încadrarea mărfurilor este legal determinată atunci când este în conformitate cu textul poziţiilor şi notelor de secţiuni şi de capitole, iar potrivit regulii 6 încadrarea mărfurilor la subpoziţiile unei poziţii se efectuează, în mod legal, cu respectarea textelor acelor subpoziţii şi a notelor de subpoziţii.

Luând în considerare prevederile Regulamentelor (UE) nr. 1006/2011, nr. 927/2012 şi nr. 1001/2013 ale Comisiei, de modificare a Anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful vamal comun, poziţia tarifară 2902 cuprinde Hidrocarburi ciclice iar codul NC 29029000 cuprinde -Altele decât produsele precizate în cuprinsul poziţiei. Potrivit Notei de capitol 1 aferentă Capitolului 29 din Nomenclatura combinată "1- Cu excepţia unor dispoziţii contrare, poziţiile Capitolului cuprind numai: a) compuşi organici cu compoziţie chimică definită, prezentaţi separat, chiar dacă aceştia conţin sau nu impurităţi; […] b) amestecuri de izomeri ai aceluiaşi compus organic (chiar dacă aceste amestecuri conţin sau nu impurităţi) cu excepţia amestecurilor de izomeri (alţii decât stereoizomerii) ai hidrocarburilor aciclice saturate sau nesaturate (Capitolul 27); […] e) celelalte soluţii ale produselor de la paragrafele a), b) sau c) de mai sus dacă aceste soluţii constituie o condiţionare uzuală şi indispensabilă, motivată în mod exclusiv din considerente de securitate, sau din necesităţi de transport şi dacă solventul nu face produsul apt pentru alte utilizări decât pentru utilizarea sa generală; f) produsele de la paragrafele a), b), c), d) sau e), la care s-au adăugat un stabilizator indispensabil pentru conservarea şi transportul lor".

În plus, conform bazei de date ECICS a Comisiei Europene, la codul NC 29029000 se încadrează divinilbenzen pur, cod CAS RN 1321-74-0.

Poziţia tarifară 3824 cuprinde Lianţi preparaţi pentru tipare sau miezuri de turnătorie; produse chimice şi preparate ale industriei chimice sau ale industriilor conexe (inclusiv cele constând din amestecuri de produse naturale), nedenumite şi necuprinse în altă parte, iar codul TARIC 3824909799 - Lianţi preparaţi pentru tipare sau miezuri de turnătorie, produse chimice şi preparate ale industriei chimice sau ale industriilor conexe (inclusiv cele constând din amestecuri de produse naturale), nedenumite şi necuprinse în altă parte, -- Altele.

Potrivit Notelor explicative la Sistemul armonizat aferente poziţiei tarifare 3824, pct. B, această poziţie nu cuprinde produsele cu compoziţie chimică definită prezentate separat.

Este adevărat, capitolul 38 prevede, la lit. b), pct. 44, că printre produsele chimice şi preparatele cuprinse aici, pot fi menţionate amestecurile de izomeri a doi compuşi organici diferiţi, izomerii de divinilbenzen (proporţie tipică de 25% până la 45%) şi izomerii de etilvinilbenzen (proporţie tipică de 33 % până la 50%), utilizaţi ca agenţi de reticulare în răşinile de polistiren, în care cele două grupe de izomeri participă la reticulare.

Potrivit Regulamentului (UE) nr. 1344/2011 al Consiliului, de suspendare a taxelor vamale autonome prevăzute în Tariful Vamal Comun pentru anumite produse agricole, pescăreşti şi industriale şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1255/96, cu aplicare de la 01.01.2012, până la 31.12.2013, la codul TARIC 3824909708 se regaseşte produsul denumit "Amestec de izomeri de divinilbenzen şi de izomeri de ethilvinilbenzen, conţinând în greutate minimum 56% dar maximum 80% divinilbenzen".

Potrivit Regulamentului (UE) nr. 1387/2013 al Consiliului, de suspendare a taxelor vamale autonome prevăzute în Tariful vamal comun pentru anumite produse agricole şi industriale şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1344/2011, cu aplicare de la 01.01.2014 până la 31.12.2014 la codul TARIC 3824909708 se regaseşte produsul denumit "Amestec de izomeri de divinilbenzen şi de izomeri de ethilvinilbenzen, conţinând în greutate minimum 56% dar maximum 85% divinilbenzen".

Faţă de cadrul legal anterior menţionat, printr-o abordare esenţialmente tehnică, se poate considera că este pertinent punctul de vedere al organelor vamale, privind încadrarea produsului Divinilbenzen DVB 80% utilizat în cadrul procesului de productie ca agent de reticulare în reacţiile de polimerizare a stirenului pentru obţinerea schimbatorilor de ioni, fiind un amestec de izomeri de divinilbenzen cu o concentraţie de peste 80% şi izomeri de ethilvinilbenzen cu o concentraţie de 16-20%, la codul TARIC 3824909799, pentru importurile efectuate în perioada 2012 - 2013, respectiv pentru anul 2014 la codul TARIC 3824909708.

Această încadrare s-a datorat şi luării în considerare a datelor referitoare la specificaţia tehnică a producătorului pentru acest produs, regăsite pe pagina de internet www.x.com, precum şi baza de date REACH, potrivit cărora produsul este "o masă de reacţie de divinilbenzen şi ethilvinilbenzen" compusă din izomeri de divinilbenzen în proporţie de 80-83% şi etilvinilbenzen, în proporţie de 16-20%.

Organele de control vamal au apreciat astfel că produsul DVB 80% diferă doar prin concentraţia componentelor sale principale (divinylbenzen şi ethilvinylbenzen) de cel descris la poziţia tarifară 3824, în opinia acestora concentraţia produsului nefiind un element care să îl excludă de la această poziţie, în condiţiile în care concentraţia de 80% a divinilbenzenului constituie doar un avantaj economic în ceea ce priveşte costurile de transport, depozitare, manipulare, obţinut datorită progresului tehnologic, iar în cadrul procesului tehnologic cantitatea de divinilbenzen tehnic care se foloseşte în reacţia chimică conţine tot timpul aceeaşi cantitate de divinilbenzen pur.

Cu toate acestea, însă, Înalta Curte precizează că însăşi producătorul DVB 80% a încadrat produsul la poziţia tarifară 29029000-huidrocarburi ciclice-altele (certificat de calitate-dosar fond), în pofida faptului că denumirea înregistrată REACH a acestuia este descrisă ca fiind o masă de reacţie a divinilbenzen şi etilvinilbenzen.

În plus, în scrisoarea adresată reclamantei la data de 18.11.2008, cu referire la DVB63, producătorul argumentează rezumativ detaliile tehnice care conduc la încadrarea acestui din urmă produs la codul tarifar 290290, esenţiale fiind următoarele: divinilbenzen este o hidrocarbură ciclică, calitatea fiind pură; este dizolvat într-un solvent (etilvinilbenzen), numai pentru a oferi stabilitate tranzitului; este furnizat ca soluţie în etilvinilbenzen numai pentru menţinerea stabilităţii depozitării pentru evitarea creşterii ratei polimerizării; etilvinilbenzenul este solventul utilizat în mod obişnuit pentru furnizarea de divinilbenzen, fiind exclus din aranjamentul comercial întrucât nu are valoare pozitivă în procesul realizat de utilizatorii finali.

Aceste detalii tehnice sunt desigur valabile şi pentru produsul DVB80 deoarece produsul este similar din multe puncte de vedere cu cel anterior menţionat, la care se face referire în scrisoarea producătorului anterior evocată, pentru raţiuni ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Din această perspectivă, Înalta Curte precizează că operaţiunea de încadrare tarifară a prodului importat de reclamantă nu se poate limita doar la o simplă constatare a substanţelor chimice regăsite în componenţa acestuia, pentru ca apoi raportarea la una din poziţiile Notelor explicative să constituie un detaliu pur tehnic, făcându-se abstracţie de utilizarea finală a acestuia, precum şi de structura sa chimică sau caracteristicile care îi conferă sau nu statutul de produs de sine stătător, respectiv de produs format prin amestecul a două substanţe diferite.

Prin urmare, nu pot fi ignorate concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, ştiinţific fundamentate, însuşite de altfel, într-o manieră judicioasă, de către judecătorul fondului, potrivit cărora, divinilbenzenul este un produs separat, de sine stătător, iar DVB 80, hidrocarbură ciclică, este cel mai pur produs din gama comercială a divinilbenzenului, obţinut printr-un proces tehnologic specific, în cadrul căruia este purificat la maximum posibil, fiind constituit dintr-un amestec de izomeri ai aceluiaşi compus organic şi anume izomerii meta şi para ai divinilbenzenului, conţinând ca impurităţi izomerii meta şi para ai etilvinilbenzenului, în proporţie de 16-20%, naftalină, dietilbenzen şi, ca aditiv de stabilizare, 4-tert-butilcatechina.

Toate acestea însă, nu sunt de natură a schimba caracterul de produs de sine stătător al divinilbenzenului, acesta neputând fi considerat ca fiind un preparat format prin amestecul a două sau mai multe substanţe diferite.

Tehnologic, DVB80 este rezultatul rafinării produsului brut şi separării cât de mult posibil a subproduşilor, astfel încât, produsul importat de reclamantă este de puritate înaltă, în condiţiile în care limita practică de separare a divinilbenzenului de etilvinilbenzen este de 81-83% DVB şi 17-19% EVB.

Unica utilizare a produsului DBV 80 este aceea de monomer de reticulare, iar agentul activ de reticulare este numai divinilbenzenul, în condiţiile în care, deşi face parte din produs, etivinilbenzenul nu are rol activ de agent de reticulare, neparticipând la reacţia de reticulare.

Din concluziile aceluiaşi raport de expertiză, Înalta Curte mai reţine că, deşi produsul este înregistrat ca o masă de reacţie de divinilbenzen şi etilvinilbenzen, în realitate acesta din urmă îndeplineşte doar rolul de impuritate şi solvent, unica utilitate constând în aceea că ajută produsul, din considerente de securitate şi din necesităţi de transport, micşorând tendinţa de polimerizare a acestuia, alături de aditivul inhibitor de polimerizare TBC, astfel încât nu face produsul apt pentru alte utilizări decât pentru cea generală de agent de reticulare.

Toate aceste carecteristici chimce ale produsului dovedesc faptul că, în mod judicios, instanţa de fond a exclus încadrarea acestuia de la poziţia tarifară 3824, anulând astfel actele administrativ-fiscale emise de către recurentele-pârâte, contextul probator administrat în cauză fiind convergent spre încadrarea produsului la capitolul 29 din Notele explicative, respectiv grupa 2902-hidrocarburi ciclice, încadrare făcută şi de către producătorul acestuia.

Ca atare, criticile celor două recurente referitoare la încadrarea eronată făcută de către judecătorul fondului nu se constituie decât în simple alegaţiuni lipsite de suport probator, încadrarea tarifară a produsului făcută de către acestea fiind o operaţiune pur tehnică fără a ţine seama de caracteristicile chimice ale produsului, potrivit celor în precedent menţionate.

În ceea ce priveşte criticile celor două recurente privind greşita obligare a acestora la plata cheltuielilor de judecată, instanţa de recurs menţionează că recurentele pârâte au în mod indiscutabil calitatea de părţi în prezentul litigiu, astfel că admiterea acţiunii îndreptată împotriva acestora este dovada necesară şi suficientă a culpei procesuale, împrejurare care a justificat obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată.

Din acest punct de vedere criticile recurentelor nu pot fi primite în condiţiile în care acestea s-a opus acţiunii formulate de reclamantă, nu au înţeles să soluţioneze acest conflict anterior promovării demersului judiciar promovat de reclamantă, deşi legea oferea recurentei-pârâte ANAF, prin Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, posibilitatea de a reevalua încadrarea tarifară eronată efectuată de pârâta Direcţia Regională Vamală Braşov, în cadrul procedurii administrative oferită de dispoziţiile art. 205 şi următoarele din O.G. nr. 92/2003, determinând astfel reclamanta să angajeze cheltuieli suplimentare constând în plata taxei judiciare de timbru aferente pretenţiilor formulate în sumă de 150 de RON, a onorariului expertului în sumă de 5.000 de RON şi a onorariului avocaţial plătit pentru reprezentarea sa, al cărui cuantum acordat de prima instanţă, în sumă de 20.000 de RON, redus de instanţă în temeiul art. 451 C. proc. civ., de la suma de 85.984 de RON dovedită prin documentele fiscale existente la dosarul instanţei de fond, nu depăşeşte condiţia rezonabilităţii, prin raportare la munca îndeplinită de avocat, la complexitatea cauzei şi la valoarea obiectului pricinii.

Cheltuielile de judecată sunt justificate de culpa procesuală şi nu de buna sau reaua credinţă în raportul de drept material. Prin admiterea acţiunii, pârâtele, în calitate de autorităţi fiscale competente sunt în culpă procesuală, fapt care a justificat obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată.

Ca atare, sentinţa atacată se regăseşte la adăpost de criticile formulate de recurentele menţionate, soluţia pronunţată fiind legală prin raportare la acestea.

5.3. Soluţia asupra recursului declarat de reclamantă.

Reclamanta a criticat soluţia instanţei de fond, în esenţă, pentru respingerea, ca nedovedit, a cappătului de cerere privind obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 1.297.916 RON, reprezentând obligaţii de plată stabilite suplimentar prin actele administrativ-fiscale contestate, precum şi pentru reducerea onorariului avocaţial plătit reprezentantului său convenţional pentru asistenţă şi reprezentare în faţa Curţii de Apel Bucureşti, respectiv pentru modul în care judecătorul fondului a înţeles să soluţioneze cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Referitor la solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 1.297.916 RON, reprezentând creanţă bugetară stabilită părin Procesul-verbal de control nr. x/15.01.2015 şi impusă acesteia prin Decizia nr. 39/15.01.2015 pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiilor suplimentare stabilite de controlul vamal, Înalta Curte precizează că aceasta a fost stinsă prin mecanismul compensării, în temeiul art. 116 şi 117 alin. (6)-(8) din O.G. nr. 92/2003, venitul din care taxa vamală şi TVA aferente produsului importat au fost compensate, precum şi accesoriile stabilite de organele vamale, fiind reprezentat de TVA de rambursat rezultat din decontul aferent lunii noiembrie 2014, exigibil la data de 22.12.2014, după cum rezultă din Decizia nr. 15046/16.02.2015 privind compensarea obligaţiilor fiscale emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili .

Potrivit dispoziţiilor art. 116 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, prin compensare se sting creanţele statului sau unităţilor administrativ-teritoriale ori subdiviziunilor acestora reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, în lipsa unor dispoziţii contrare, compensarea operând de drept la data la care creanţele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide şi exigibile.

În ceea ce priveşte restituirea sumelor, incidente sunt prevederile art. 117 din acelaşi act normativ, potrivit cărora, cu aplicabilitate în speţă, dacă debitorul înregistrează obligaţii fiscale restante, se restituie acestuia, la cerere, însă numai după efectuarea compensării, următoarele sume: a) cele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat.

Prin raportare la aceste dispoziţii legale, instanţa de recurs apreciază că teza interpretativă a acestora avansată de reclamanta-recurentă este eronată.

Esenţa mecanismului juridic al compensării constă în stingerea obligaţiei. Pentru

a se pune problema unei compensaţii, este necesar să existe două datorii, iar aceste datorii trebuie să fie şi reciproce.

La momentul emiterii deciziei privind compensare obligaţiilor fiscale, 16.02.2015, reclamanta era îndreptăţită la restituire TVA de rambursat aferentă decontului din luna noiembrie 2014, în acelaşi timp având obligaţia de a achita la bugetul de stat creanţa fiscală rezultată din decizia de regularizare nr. 39/15.01.2015, în sumă totală de 1.297.916 RON, aşa cum aceasta a fost stabilită prin procesul-verball de cobntrol nr. x/15.01.2015, existând practic un titlu de creanţă.

Aşadar, stingerea acestei din urmă obligaţii bugetare a reclamantei a avut loc prin compensare şi nu prin plată, aşa cum aceasta susţine, ceea ce înseamnă că, potrivit art. 117 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 92/2003, la momentul emiterii deciziei de compensare era îndreptăţită la restituirea TVA-ului de rambursat, potrivit decontului aferent lunii noiembruie 2014.

Chiar dacă nelegalitatea actelor administrativ-fiscale prin care această creanţă bugetară a fost stabilită şi individualizată a fost constatată de instanţa de fond, care a procedat la anularea acestora, urmare a aplicării eronate a prevederilor legale în materie de încadrare tarifară, nu poate fi primită susţinerea reclamantei privind plata creanţei, nefiind incidentă prevederea regăsită în cuprinsul art. 117 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 92/2003 referitoare la restituirea sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.

Fiind anulate actele administrativ fiscale care impuneau reclamantei această obligaţie fiscală, se revine în concret la situaţia anterioară emiterii deciziei de compensare, obligaţia de stins prin compensare nemaiavând la bază un titlu de creanţă, ceea ce înseamnă că reclamanta-recurentă este îndreptăţită la restituirea sumei de 1.297.916 RON, însă nu cu titlu de taxă vamală, TVA şi accesorii rezultate din actele anulate, respectiv obligaţii de plată stabilite ca fiind datorate suplimentar la bugetul de stat, cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, ci cu titlu de TVA de rambursat aferent decontului lunii noiembrie 2014.

Prin urmare este corectă aprecierea instanţei de fond referitoare la lipsa dovezilor referitoare la plata acestei sume de către reclamanta-recurentă, ceea ce a condus la respingerea acestui capăt de cerere, ca fiind nedovedit, respectiv neîntemeiat, întrucât stingerea acestei obligaţii bugetare a avut loc prin compensare şi nu prin plată efectivă, doar această din urmă ipoteză acordând vocaţie subiectului de drept fiscal la restituirea creanţei stabilite printr-un act administrativ-fiscal anulat de instanţele de judecată.

Desigur, reclamanta-recurentă poate uza de remediile oferite de dispoziţiile codului de procedură fiscală pentru rambursarea TVA-ului rezultat din decontul aferent lunii noiembrie 2014 cu privire la suma menţionată, potrivit mecanismelor instituite de lege.

Ca atare, critica recurentei privind greşita respingere a capătului de cerere referitor la obligarea pârâtelor la restituirea sumei este nefondată.

În ceea ce priveşte criticile relative modului de soluţionare a capătului de cerere accesoriu privind acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte învederează că recurenta este nemulţumită de faptul că onorariul avocaţial nu a fost acordat în integralitate, fiind cenzurat de instanţa de fond care, în temeiul art. 451 alin. (2), coroborat cu art. 453 alin. (2) C.proced.civilă, având în vedere soluţia de admitere în parte a acţiunii, a procedat la reducerea motivată a cheltuielilor reprezentând onorariul avocaţial, prin aplicarea testului proporţionalităţii acestuia raportat la criteriile prevăzute de lege, respectiv valoarea, complexitatea cauzei, circumstanţele acesteia şi activitatea efectivă desfăşurată de avocat.

Înalta Curte învederează că această critică însă nu se încadrează niciunuia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C.proced.civ., fiind vorba despre o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt şi nu pe o interpretare a normei de drept.

Aceasta întrucât stabilirea, prin raportare la dispoziţiile art. 451 alin. (2) C.proced.civ., a cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul avocaţial plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoarer la complexitatea cauzei, a valorii obiectului cauzei, precum şi a muncii îndeplinită efectiv de avocat, instanţa fiind obligată să se raporteze, chiar din oficiu, la aceste criterii şi la circumstanţele cauzei în ansamblu, toate aceste operaţiuni constituind, potrivit celor anterior menţionate, aspecte de fapt şi nu de greşită interpretare sau aplicare a normelor de drept material.

În consecinţă, instanţa de recurs nu va proceda la analiza acestor critici, ele nefiind circumscrise motivelor de casare prevăzute de lege, neconstituind un aspect de nelegalitate al hotărârii atacate.

6. Temeiul de drept al soluţiei ponunţate în recurs.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va dispune respingerea recursurilor declarate de recurenţii-pârâţi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi de recurentul-reclamant S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 38 din 11 ianuarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate şi va anula recursul declarat de recurentul B. împotriva sentinţei nr. 38 din 11 ianuarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul B. împotriva sentinţei nr. 38 din 11 ianuarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi de recurentul-reclamant S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 38 din 11 ianuarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2020.